miercuri, 13 iulie 2016

Diavolul. Vorbele şi faptele lui în cei doi posedați din Illfurt

Diavolul. Vorbele şi faptele lui în cei doi posedați din Illfurt. În Catehismul Bisericii Catolice (nr. 391) ni se spune că „în spatele opțiunii de neascultare a primilor noștri părinți, se află o voce înșelătoare, ostilă lui Dumnezeu, care, din invidie, îi aruncă în moarte. Scriptura și Tradiția Bisericii văd în această ființă un înger decăzut, numit Satana sau Diavolul”. Și tot în Catehismul Bisericii Catolice (nr. 394) găsim relatat că „Scriptura atestă influența nefastă a celui pe care Isus îl numește ucigaș de oameni de la început (In 8,44) și care a căutat chiar să-l întoarcă pe Isus de la misiunea primită de la Tatăl. Pentru aceasta s-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrările diavolului (In 3,8). Dintre aceste lucrări, cea mai gravă în urmări a fost ademenirea mincinoasă care l-a determinat pe om să nu se supună lui Dumnezeu”.
În acest sens, în cartea de față ne sunt relatate lucrările săvârșite de către Dumnezeu în vechea Alsacie, mai precis, la Illfurt, cu doi copii, Teobald și Iosif, doi dintre cei cinci copii ai soților Burner, între anii 1864-1869. Exorcismele acestor copii au fost autorizate de către biserică după aproximativ trei ani de la începutul fenomenelor inexplicabile, ce au făcut atunci caz în Illfurt. Cartea despre acest episod, redactată într-un stil confesiv și beletristic alert, urmărește toate fazele exorcizării, de la posedarea celor doi copii și până la eliberarea lor, prin mijlocirea puternică a Sfintei Fecioare Maria, dovedind că ființele decăzute se identifică cu trupul posedat și exercită o putere tiranică asupra simțurilor, organelor și facultăților lui. Întâmplările relatate în cartea de față sunt în măsură să sădească și să cultive în suflet o teamă mântuitoare de păcat și de robia celui rău; o teamă care să îndemne la strădania dobândirii cerului, fapt la care ne îndeamnă și apostolul Paul: „Drept aceea, frații mei, cu frică și cutremur lucrați la mântuirea voastră” (Fil 2,12).

http://www.librariasfiosif.ro