sâmbătă, 3 septembrie 2016

Sfaturi practice pentru a recupera pacea interioară

de Jesús Genaro Pérez
          Iată șapte recomandări practice pentru a regăsi pacea în inimile noastre:
1. Programați-vă și planificați-vă viitorul, dar să nu devină o obsesie
          Unul dintre lucrurile care ne condiționează cel mai mult este anxietatea sau preocuparea pentru viitor, care ne „răpește” din prezent. „Ce se va întâmpla mâine?” De acest lucru trebuie să vă ocupați, nu să vă îngrijorați. Trebuie să faceți planuri, însă fără a fi obsedați de viitor. Dyer a scris: „Toate nevrozele noastre sunt consecință a faptului că nu trăim momentul prezent”. Iar Isus Cristos a spus: „Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei” (Mt 6, 34).
2. Meditați asupra a ceea ce este ideal, menținând o acceptare calmă a ceea ce este real
          Trebuie să muncim pentru a atinge valoarea maximă, pentru a atinge performanța, dar cu condiția ca realitatea să nu ne dezămăgească. Să ne amintim de rugăciunea seninătății: „Dumnezeule dă-mi seninătatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba lucrurile acolo unde este posibil, și înțelepciunea de a cunoaște diferența”. Ne putem însuși și aceste cuvinte: „Dacă nu ar trebui să existe roade, ar fi de ajuns frumusețea florilor. Dacă nu ar trebui să existe flori, ar fi de ajuns umbra frunzelor. Dacă nu ar trebui să existe frunze, ar fi de ajuns chiar și numai semănatul”.
3. Renunță la ideea de a avea întotdeauna dreptate
          Unul dintre lucrurile care ne dezbină cel mai mult este reprezentat de interminabilele discuții ideologice și politice. Ajungem să pierdem chiar și prețioasele relații de familie sau de prietenie pentru discuțiile în care dorim să ne impunem „gândirea noastră”, adevărul nostru. Ar fi mai bine să trăim în pace și să dormim liniștiți, decât să trebuiască să avem dreptate cu orice preț și să ne impunem punctul nostru de vedere.
4. Învățați să spuneți „Nu”
          „Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce este mai mult decât acestea, de la cel rău este” (Mt 5, 37­). A spune „da” pentru a-i face pe plac cuiva sau de teamă pentru a nu pierde iubirea sau prietenia sa, nu este doar un atac împotriva ta, ci este și o sursă de stres și de disconfort care în final deteriorează orice lucru. Cunoaște-ți-vă limitele, acționați ținând cont de ele și respectați-le. Cine vrea foarte multe, nu se alege cu nimic.
5. Nimeni și nimic să nu devină o obsesie
          Obsesia răpește pacea și vă împiedică să vă bucurați de celelalte lucruri. Un sinonim al obsesiei ar putea fi dependența sau atașamentul. În spatele fiecărei suferințe este o legătură pe care, dacă o veți desface, veți putea recâștiga libertatea și pacea.
6. Elimină spațiul pentru „informație” și adaugă spațiu pentru formare, pentru divertisment și pentru relațiile interpersonale directe
          „Ochiul nu se satură de câte vede și urechea nu se umple de câte aude” (Sir 1, 8). Suntem asaltați de informații, suntem victimele unei dependențe care ne conduce să știm totul din presă, radio, televiziune, internet. Acest exces de informații ne sustrage timpul și spațiul alocat formării personale, divertismentului sănătos, spiritualității, petrecerii timpului în familie și cu prietenii... pe scurt, ne privează de pace. Trebuie recuperat timpul pentru arte, pentru cultură, dar mai ales pentru întâlnirile personale. O persoană virtuală nu poate înlocui niciodată privirea și îmbrățișarea unei persoane reale.
7. Rugați-vă
          „Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă. Îngăduinţa voastră să se facă ştiută tuturor oamenilor. Domnul este aproape. Nu vă împovăraţi cu nicio grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu. Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Cristos Isus” (Fil 4, 4-7).
          Fă din mine un instrument al păcii Tale (rugăciune atribuită Sfântului Francisc de Assisi).
O, Doamne! Fă din mine un instrument al păcii Tale:
unde este ură, eu să aduc iubire,
unde este ofensă, eu să aduc iertare,
unde este neînțelegere, eu să aduc credință,
unde este greșeală, eu să aduc Adevărul,
unde este disperare, eu să aduc pacea.
Unde este tristețe, eu să aduc bucuria
unde este întuneric, eu să aduc lumina,
O, Maestre! Fă ca eu să nu caut multe:
Să-i înțeleg pe alții, decât să fiu înțeles,
Să-i iubesc pe alții, decât să fiu iubit.
Pentru că:
Dacă: dăruind vei dobândi:
Când iert, atunci primesc Iertare:
Când mor, voi învia la Viața Veșnică. Amin.

Traducere: Liviu Ursu


Sursa:it.aleteia.org