vineri, 16 iunie 2017

Nihil sine Musica!

Am auzit de „Nihil sine Deo” sau „Nihil sine morte”, dar la mine se aplică mai cu seamă „Nihil sine musica!”

Muzica este tot ce am mai bun!


Dacă ar dispărea muzica de pe mapamond într-o zi? Dacă toți oamenii ar surzi subit? Cred că omenirea ar continua să existe, dar viața ar fi mai plictisitoare, lipsită de sens și frumusețe acustică.


De când eram foarte mic, ascultam muzică clasică... eram pur și simplu înnebunit de ea, Pentru întâia oară cred că radiul mi-a adus în timpane liniile acestea melodice apoi am început să le caut. Treptat mi-am adunat o colecție serioasă de CD-uri și DVD-uri ca un adevărat meloman.


Eu cred că, muzica, pentru a te bucura cu adevărat de ea, nu doar ascultă, ea trebui înțeleasă. Deseori, prin intermediul ei ni se transmit sentimentele compozitorului – sufletul gândului său. Cu ajutorul muzicii, ne întoarcem în timp, trăim pentru câteva clipe într-un secol de mult apus, dar regăsit… De fapt, inclusiv prin muzică se poate face istorie. Ea ne aduce în prezent o parte din trecut, din patrimoniul omenirii.
Muzica poate trezi în tine sentimente pe care înainte nu le cunoșteai; să nască în lăuntrul tău dorințe de care nu erai conștient. Și, cel mai frumos, muzica vorbește într-o limbă în care poate fi înțeleasă de oricine! „Este limbajul infinitului”, după Voltaire.
Când mă gândesc că o piesă sau alta a fost ascultată de atâtea persoane, din timpuri și locuri diferite, mă face să cred că trăiesc într-un continuu prezent, trăiesc cu ei, veșnic… eu voi trece, dar altcineva va asculta aceste piese! Da, „muzica este mijlocul care ne permite să comunicăm cu viața de apoi”, spunea compozitorul Robert Schumann.


Am aprofundat de atunci mult problema muzicii și, recunosc, m-a inspirat enorm. Atât de mult încât de câțiva ani lucrez la un proiect livresc ce are în centru tocmai tema muzicii. Este o îmbinare interesantă, inovativă și sper că va fi receptată bine de către cititori. Dar până atunci...


Știați că...
... în Evul Mediu exista meseria de ce se numea „broscar”? Activitatea lui se desfășura în general seara și trebuia să umble pe malul apei pentru a o lovi ca astfel broaștele să se sperie și să plece ca astfel să-i lase pe mai marii vremii să aibă un somn liniștit...
... că sunetul, are nevoie de 3 secunde pentru a parcurge un kilometru, pe când fulgerul se vede instantaneu...
... că balenele albastre sunt inteligente, au ureche muzicală și unele reușesc să facă vocalize până la un sfert de oră, fără întrerupere, stând nemișcați, cu capul în sus, fără să mai inspire aer. Femelele putând asculta această declarație de dragoste de la o depărtare chiar și de 9 km. Concertele lor pot dura ore sau chiar câteva zile în șir.
... că Parasaurolophus era un dinozaur cu cioc de rață și cap muzical. Când respira prin nas aerul trecea printr-un tub din vârful capului, emițând un sunet ca de trompetă[1].
... că un imn găsit în Siria, pe o tăbliță de piatră din 1400 î.Hr., este cel mai vechi cântec scris cunoscut până azi[1].
... că la origine, cuvântul „muzică”, are grecescul „musiké”, care înseamnă „arta muzelor”.
... că Grecia are unul dintre cele mai lungi imnuri din lume, cu 158 de strofe[2].
... că Neil Armstrong a luat cu el o înregistrare a celebrei simfonii „Din lumea nouă” de Dvorak, pentru a descoperi o lume nouă – Luna[3].


Dacă iubești muzica clasică atunci trebuie să știi că între 1 și 9 iulie va avea loc cea de-a III-a ediție a Marilor Serate Muzicale ale Bucureștiului, eveniment ce reunește interpreți de renume, din țară și din străinătate ce vor interpreta cele mai frumoase lucrări clasice. Spectacolele vor avea loc la Opera Comică pentru Copii, între 1 și 6 iulie și  pe scena Ateneului Român, între 7 și 9 iulie. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului București și Fundaţia Euterpe în parteneriat cu Opera Comică pentru Copii.
Poți consulta programul complet pentru fiecare zi, precum și artiștii care vor concerta aici sau: https://www.facebook.com/MarileSerate/?fref=ts

Și acum, îmi vine să adorm lin, ca un râu cristalin ce alunecă spre marea viselor, pe caldele note ale cântului Wiegenlied (Op. 49) de Johannes Brahms. Pleoapele pline de griji și gânduri, se închid treptat, precum poarta masivă a unei cetăți. Nimic să nu-mi tulbure somnul… 


[1]5000 de lucruriuimitoare, Ed. Litera, București, 2013, p. 111.
[2]5000 de lucruriuimitoare, Ed. Litera, București, 2013, p. 111.
[3]5000 de lucruriuimitoare, Ed. Litera, București, 2013, p. 111.


[1]5000 de lucruriuimitoare, Ed. Litera, București, 2013, p. 23.

luni, 12 iunie 2017

joi, 8 iunie 2017

elefant.ro%20

luni, 5 iunie 2017

Interesant: https://www.facebook.com/MMotivation.ro/videos/1634875580141072/

miercuri, 10 mai 2017

„Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, şi râurile n-ar putea s-o înece.” - Cântarea Cântărilor 8:7
Părinţii mei au fost căsătoriţi timp de 55 de ani. Într-o dimineaţă, pe când cobora scările ca să pregăteacă micul dejun, mama a făcut infarct. Tatăl meu a prins-o, a ridicat-o cum a putut şi a urcat-o în maşină. Cu toată viteza, tot timpul în depăşire şi nerespectând regulile, a reuşit să o ducă la spital. Din nefericire, era prea târziu.
În timpul înmormântării, tatăl meu nu a scos niciun cuvânt, privirea lui părea pierdută. Aproape că nici nu a plâns. În acea noapte, toţi copiii am stat cu el. Într-o atmosferă de durere şi nostalgie, ne-am amintit câteva momente vesele din viaţa noastră de familie. La un moment dat, tatăl meu ne-a cerut să-l ducem la cimitir. Am încercat să-l convingem că era noapte şi nu puteam să facem asta. „Nu vă certaţi, vă rog, cu un om care tocmai a pierdut-o pe cea care i-a fost alături timp de 55 de ani...” A urmat un moment de linişte respectuoasă şi apoi am plecat la cimitir.
Ajunşi la mormânt, tatăl meu a mângâiat piatra, a plâns şi a început să ne spună: „Au fost 55 de ani frumoşi! Ştiţi? Nimeni nu poate vorbi despre iubirea adevărată dacă nu ştie ce înseamnă să petreci astfel viaţa cu o femeie... Amândoi am trecut prin momente de criză. Când mi-am schimbat serviciul, ne-am făcut bagajele, am vândut casa şi ne-am mutat în alt oraş. Am împărtăşit bucuria de a ne vedea copiii cu facultatea terminată; am plâns unul lângă altul la pierderea celor dragi, ne-am rugat împreună în saloanele de spital; ne-am avut alături la durere şi ne-am iertat greşelile unul altuia... Copii, acum ea s-a dus şi sunt mulţumit. Ştiţi de ce? Pentru că a plecat înaintea mea şi nu a trebuit să treacă prin agonia şi durerea de a mă îngropa, de a rămâne singură după plecarea mea. Sunt eu cel care trece prin aceasta şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu! O iubesc atât de mult încât n-aş fi dorit ca ea să sufere...”
Ricardo Martinez



marți, 9 mai 2017

„Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.” - Matei 5:14
Două pietricele trăiau între altele în albia unui râu. Se distingeau pentru că erau de un albastru intens. Când ieșea soarele, străluceau ca două bucățele de cer. Discutau în fiecare zi despre ce își doreau să ajungă.
Într-o zi, au fost adunate de un om. Un timp s-au sufocat în diverse cutii până când cineva le-a luat și le-a turtit pe un perete, plasându-le într-un lăcaș de ciment lipicios. Au plâns, au implorat, au insultat, au amenințat, dar două lovituri de ciocan le-au împins și mai mult în acel ciment.
De atunci s-au tot gândit cum să scape. S-au împrietenit cu un fir de apă, care, din când în când, curgea peste ele, și i-au spus: „Scurge-te pe sub noi și scoate-ne din peretele ăsta nenorocit!” Firicelul de apă le-a ascultat și, după câteva luni, cele două pietricele jucau puțin în locașul lor din perete.
Într-o zi, în sfârșit au căzut. De pe pământ, contemplau locul de unde căzuseră. Era un splendid mozaic format din mii de pietricele, reprezentând chipul lui Iisus Hristos. Dar în figura Lui era ceva ciudat... era orb... Pietricelele au înțeles în sfârșit.
În întunericul în care căzuseră, fără să observe, omul care făcea curățenie le-a măturat și le-a aruncat la gunoi.
Humberto Agudelo



luni, 24 aprilie 2017

Testamentul unui bunic pentru nepoții săi

Un bunic le-a lăsat nepoților săi o serie de sfaturi din experiența personală. Dar mesajul său poate fi o învățătură pentru mulți.

La sfatul fiicei sale, James Flanagan le-a scris o scrisoare nepoților pe care aceștia să o citească când vor ajunge la maturitate. Difuzată pe rețelele sociale după moartea autorului, scrisoarea a fost deja vizualizată de milioane de ori.

„Dragă Ryan, Conor, Brendan, Charlie și Mary Catherine,

Fiica mea Rachel, care dă dovadă de înțelepciune și atenție, a insistat să vă scriu câteva sfaturi, din experiența vieții mele. Am început să vă scriu de azi, 8 aprilie 2012, cu o zi înainte de a împlini 72 de ani.

Sunteți un dar minunat de la Dumnezeu, atât pentru noi cât și pentru lume. Amintiți-vă aceasta, mai ales în vremuri dificile.

Nu vă fie frică de nimeni și de nimic atunci când vine vorba de a vă trăi viața. Urmați-vă visele și speranțele, chiar dacă acestea par imposibil de atins pentru alții. Mulți oameni nu fac ceea ce-și doresc sau ce ar trebui să facă, de teama de a nu fi judecați. Evitați pesimiștii! Ce poate fi mai rău decât să te uiți în urmă și să spui: „aș fi făcut asta sau cealaltă.“ Asumați-vă riscul de a face greșeli.

Toți oamenii sunt la fel. Unii poartă haine frumoase, au diplome și titluri (pentru o vreme), au putere și își doresc ca voi să credeți că sunt deasupra altora. Nu-i credeți! Acești oameni au aceleași dubii, aceleași temeri și speranțe ca și voi. Mănâncă, beau și dorm ca voi. Întrebați-i asupra autorității lor, dar fiți atenți la modul în care o veți face.

Faceți-vă o listă cu ceea ce v-ar place să realizați: să călătoriți, să învățați o meserie, să stăpâniți o limbă, să cunoașteți pe cineva în mod special... Să faceți în așa fel încât lista să fie suficient de lungă și în fiecare an încercați să vă împliniți o parte din dorințe. Nu lăsați pe mâine ceea ce puteți face azi (sau luna viitoare, sau anul următor). Faceți în așa fel încât lucrurile să se întâmple. Cel mai bun moment pentru a începe un astfel de proiect este acum!

Fiți buni și-i ajutați pe apropiații voștri, în special pe cei mai fragili și pe copii. Fiecare persoană care se confruntă cu dificultăți și ar putea avea nevoie de ajutorul vostru.

Citiți cât mai multe cărți. Cărțile sunt o sursă incredibilă de plăcere, de înțelepciune și de inspirație. Nu au nevoie nici de baterii, nici de conexiune, vă pot însoți peste tot.

Fiți sinceri!

Călătoriți în mod constant, mai ales în tinerețe. Nu așteptați să aveți „suficienți bani“, nu așteptați să vină „momentul potrivit“, acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Faceți-vă pașaportul acum!

Alegeți-vă profesia în funcție de ceea ce vă place să faceți. Desigur, vor exista dificultăți, dar munca voastră trebuie să o faceți cu multă bucurie. Aveți grijă să nu vă alegeți profesia doar pentru bani, fiindcă acest lucru vă va paraliza sufletele.

Nu țipați. Acest lucru nu funcționează și te va răni și pe tine și pe cei din jurul tău. De fiecare dată când am țipat, a fost un eșec.

Respectați-vă întotdeauna promisiunile făcute copiilor. Nu spuneți „vom vedea“ când vreți să spuneți „nu“. Copiii așteaptă să li se spună adevărul.

Să nu spuneți niciodată cuiva că-l iubiți dacă nu este adevărat.

Trăiți în armonie cu natura: ieșiți în aer liber, plimbați-vă în păduri, în munți, la mare, în desert... Este important pentru sufletul vostru.

Îmbrățișați-i pe cei pe care îi iubiți. Spuneți-le cât de mult contează pentru voi, nu așteptați până când va fi prea târziu.

Fiți recunoscatori".

Traducere: ACC


Sursa:it.aleteia.org