duminică, 29 noiembrie 2015

Cum îți îndepărtezi propriii fii de Biserică

de Leticia Ochoa Adams
Vroiam atât de mult să devină catolici, încât am făcut din asta o experiență deprimantă.
Am experimentat o mare convertire. Sunt definiția vie a „metanoiei”. Viața mea a fost dată peste cap în câteva luni - totul, de la modul în care trăiam la tot ceea ce credeam că este adevărat. Dintr-o mare frecventatoare a barurilor la modă am devenit în mai puțin de un an o devotată credincioasă catolică.
Convertirea mea a avut loc datorită faptului că Dumnezeu este minunat și datorită persoanelor care mă iubeau în acel loc care mai apoi a devenit parohia mea - de la secretara care m-a ajutat să-mi înscriu copiii la catehism, la fiecare preot. În cadrul cursurilor de rit pentru inițierea creștină am învățat despre credința catolică în mod deschis și iubitor.
Încă de la începutul convertirii mele, îmi era foarte clar că misiunea mea în viață este aceea de a mărturisi persoanelor ceea ce a făcut Cristos pentru mine. Sunt o evanghelizatoare. Viața mea este o mare mărturie asupra faptului că nimeni nu este niciodată prea departe pentru a fi răscumpărat prin harul Lui.
Credeți că fiii mei au fost evenghelizați foarte bine? Greșit.
Am șapte fii, dintre care trei vitregi.    Am intrat în Biserică cu copiii mei în același timp, iar la puțin timp după aceea m-am căsătorit cu actualul meu soț. Câteva luni mai târziu, fiii mei vitregi au primit Sfintele Taine ale inițierii creștine. Deci, într-un an sărac, am devenit o familie de nouă catolici pe deplin inițiați. Mă gândeam că este finalul la „și au trăi toți fericiți și bucuroși”, dar nu a fost așa.
Astăzi, doi dintre copii sunt catolici practicanți, unul cu o tulburare obsesiv-compulsivă și un raport murdar cu religia care face parte din tulburare, unul care știe că Isus este viu, dar are probleme cu atracția homosexuală, unul care nu merge la Sfânta Liturghie, are doi copii născuți în afara căsătoriei și trăiește în concubinaj cu iubita sa, unul care este un hippie și fumează droguri ușoare și unul care trăiește precum o pisică fără stăpân.
Cum este posibil ca cineva cu istoria mea de convertire să aibă doar doi fii din șapte într-o relație cu Cristos? Vă spun: am fost o neoconvertită teribilă.
Trecând de la o viață plină de păcat - toate păcatele la care vă puteți gândi, cu excepția omorului - la încercarea de a fi o catolică devotată într-o parohie de periferie, mi-a creat multe nesiguranțe. Nimeni nu m-a făcut vreodată să mă simt „în afară”, dar mă gândeam că nu sunt destul de bună și că trebuie să îmi câștig locul. Tot ceea ce reușeam să văd era modul în care eu și familia mea eram împletiți.
Și atunci i-am tulburat pe toți. Le-am spus să se îmbrace corespunzător, să se roage în mod corect, să se comporte în mod corespunzător și așa mai departe. Nu le-am permis să pună întrebări și i-am făcut să înțeleagă că dacă nu vor participa la Sfânta Liturghie, nu vor putea locui sub același acoperiș cu mine. Odată fiul meu cel mai mare, care avea 17 ani a primit o palmă pentru că nu a participat la Liturghie.
Am ajuns să fac din familia mea un mijloc pentru un scop. Mi-am dirijat familiarii pentru a mă face să mi se pară „în regulă”, pentru a fi capabilă să demonstrez oricărei persoane că acea fată care a fost toată viața săracă, care a venit din ghetou și a avut o viață dezordonată, aparținea cu adevărat acelei parohii catolice.
În acel proces i-am îndepărtat pe fiii mei de Dumnezeu. Dacă aș putea să mă întorc înapoi și să o iau de la capăt, nu aș mai avea atâta frică.
Îmi era teamă de ceea ce gândeau oamenii despre mine, dacă nu creșteam „băieți buni catolici”. Singura mea preocupare ar fi trebuit să fie sufletul lor.
Acum, după câțiva ani, am acceptat faptul că nu pot să-i fac să creadă nimic și că trebuie să aibă posibilitatea de a pune întrebări. Mă relaxez știind că iubirea lui Dumnezeu pentru ei și dorința de a o cunoaște este mai mare decât ar putea fi iubirea mea pentru ei.
Dacă Dumnezeu a reușit să-și croiască drum în mine și să mă întoarcă acasă, o poate face cu oricine.
Cum să-i readucem pe fiii noștri la Biserică? Este foarte simplu. Îi iubim și ne rugăm pentru ei.
Când simt că panica se apropie, recit această rugăciune:
Isuse, Pruncule Preasfinte, te rog, ajută-mă să fiu pentru copiii mei mama pe care o vrei. Te rog dă-mi harul de a-i iubi atunci când le spun ceea ce trebuie să facă și încrederea în faptul că îi vei ridica atunci când vor cădea, așa cum mă ridici pe mine atunci când cad. Amin.
Binecuvântată Fecioară Maria, te rog să aduci în viața fiilor mei persoane care îi prezintă la Fiul tău. Ajută-mă să mă încred în Dumnezeu cu fiii mei și să pot înțelege faptul că El îi iubește mai mult decât îi iubesc eu. Amin.

Traducere: Liviu Ursu