luni, 23 aprilie 2012

Căsnicia de succes. De ce este asemănarea vitală pentru un cuplu

„Cine se aseamănă se adună" sau „opușii se atrag" conturează veșnica dilemă a ingredientelor pentru succesul în căsnicie. În condițiile în care specialiștii în psihologia cuplului susțin păreri contradictorii, Semnele timpului te invită să evaluezi opiniile ambelor tabere, într-o mini-serie despre „Căsnicia de succes".

Asemănările sunt mai importante decât diferențele în alegerea unui partener de viață. Unul dintre argumentele recent aduse acestei filosofii este studiul The Politics of Mate Choice" (Politica alegerii partenerului"), efectuat de cercetătorii americani de la Universitatea Rice şi Universitatea din Nebraska.

Foto: psychic-junkie.com

Religia, prima pe listă

Potrivit studiului lor, cele mai importante valori luate în calcul în evaluarea unui posibil partener sunt religia (mai exact nivelul participării la slujbele religioase), convingerile politice și frecvența consumului de alcool. Cercetătorii spun că un grad ridicat de asemănare la aceste capitole poate compensa diferențele de personalitate și chiar pe cele care țin de aspectul fizic.

„Soţii seamănă între ei, de la aspectul fizic (înălţime, greutate, culoarea pielii, circumferinţa gâtului şi mărimea lobului urechii) până la statutul social - educaţie, venit, vârstă, ocupaţie - şi alte trăsături precum personalitatea şi inteligenţa", spun oamenii de știință.

Punctele în care partenerii au căutat cel mai des să se asemene au fost, conform cercetării:

- frecvenţa de participare la slujba religioasă
- convingerile politice
- frecvenţa consumului de băuturi alcoolice
- educaţia
- înălţimea
- frecvenţa fumatului
- greutatea
- durata de somn
- aspectul fizic

De asemenea, cercetătorii au descoperit că a fost foarte important pentru parteneri să aibă perspective armonioase în privința unor subiecte controversate precum:

- religia în şcoli
- avortul
- drepturile homosexualilor
- pedeapsa cu moartea
- emanciparea femeii
- energia nucleară
- astrologie
- predispoziţia de a lua un drog periculos
- arta modernă
- cenzura
- credinţa că este bine să respecte regulile
- plăcerea de a intimida alţi oameni

Cu toate acestea, autorii studiului subliniază că similaritățile nu garantează fericirea în cuplu și că cercetarea lor a vizat ponderea diverselor valori în formarea cuplului.

Ochi frumoși și hobby-uri comune

Foto: psychic-junkie.comUnii oameni rezolvă superficial problema compatibilității, avertizează dr. Neil Clark Warren, psiholog și expert în probleme maritale într-un articol pentru Huffington Post. El spune că multe cupluri cad în capcana așa-numitei compatibilităţi înguste".

Această compatibilitate se construiește doar pe atracție fizică și celelalte caracteristici clasice ale compatibilității (simțul umorului, cititul, puterea de muncă și orientarea religioasă). De exemplu, dacă două persoane împărtășesc aceeași credință, ele tind să presupună că sunt automat compatibile în toate lucrurile. „De cele mai multe ori nu sunt,” avertizează dr. Warren. De fapt, susține el, această impresie greșită este motivul principal pentru rata mare de divorțuri printre cei religioși.

După sute de interviuri cu numeroase cupluri, Warren a concluzionat că este important ca soții să nu aibă doar aceleași gusturi, ci și aceleași viziuni, aceleași valori și personalități complementare. Într-o căsnicie de succes, dacă unul dintre parteneri este ambițios și celălalt va tinde să fie la fel, dacă îi place să petreacă mult timp în familie și celuilalt la fel. Iar dacă un soț e foarte implicat spiritual, celălalt nu se poate lăsa mai jos.

Mai mult decât atât, e necesar ca această compatibilitate a valorilor să fie extinsă în planurile practice, în activităţile de zi cu zi. Compatibilitatea se referă și la energia și pasiunea pe care cei doi le investesc chiar și în lucrurile mai puțin importante. De exemplu, dacă unuia îi place să își țină mașina curată și iarba tunsă, atunci ar avea nevoie de cineva care apreciază aceste lucruri în egală măsură. Unui soț s-ar putea să îi placă baletul sau muzica simfonică mai puțin decât celuilalt, dar sunt rare cazurile de căsnicii reușite în care unul să fie un devotat al lucrurilor care îl plictisesc pe celălalt.

Potrivirea sexuală

Compatibilitatea este vitală, se pare, nu doar pentru fericirea de ansamblu a cuplului, ci și pentru respectarea cercului sacru al familiei. Sentimentul de incompatibilitate sexuală cu partenerul crește cu 2,6%-2,9% riscul ca o femeie să înșele, susține Kristen Mark, doctorand la Universitatea Indiana, într-un studiu publicat de jurnalul Archives of Sexual Behavior.

„Am văzut că aspectele demografice sunt importante," a concluzionat Mark, confirmând că există indicii potrivit cărora persoane predispuse să înșele în alte domenii ale vieții vor înșela și într-o relație de cuplu.

Interesant a fost că în urma sondajului, Mark a descoperit că șansele ca cei care au înșelat să fie religioși erau cu 50% mai scăzute decât în cazul celor care nu și-au înșelat partenerul.

Admirație + imitație

Deși este adevărat că fericirea în cuplu este proporțională cu numărul de trăsături comune pe care cei doi le împărtăşesc încă de la începutul relației, specialiștii evidențiază că admirația și imitația pot crește asemănarea între parteneri. Atunci când unul dintre parteneri vrea să devină mai asemănător cu celălalt, diferențele se transformă în motive de admirație. (Rubsult et al., 2009). Oamenii sunt adesea atrași de persoane care au caracteristici pe care ei înșiși și le doresc. (Klohnen & Luo, 2003; Klohnen & Mendelsohn, 1998).

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stiri/Casnicia-de-succes--De-ce-este-asemanarea-vitala-pentru-un-cuplu-6067.html

Cuvântul sculptează!

23 Aprilie – Monstru

Un logodnic, agitat şi nervos, îi spune viitorului său socru:
-Vin să vă cer mâna fiicei dumneavoastră.
-Care – întreabă socrul. Cea mare sau cea mică?
La care logodnicul, decepţionat, întreabă:
-Ah, dar nu le are pe amândouă la fel?

Atunci când un membru se dezvoltă mult, în timp ce altul rămâne rahitic, subiectul se transformă într-un monstru. La aceasta se gândeşte bietul băiat al logodnicei a cărei mână vine să o ceară.
Atunci când cineva, pe bază de efort susţinut, îşi dezvoltă mult o faţetă a formării sau a vieţii sale, în timp ce în alte aspecte rămâne rahitic, face ca formarea şi viaţa sa să rezulte monstruoase. Această greşeală este, din păcate, destul de frecventă astăzi în formarea doctrinară a multor oameni.
„O bună parte din tulburarea actuală provine din dezacordul dintre perfecţiunea ideilor noastre despre fenomenele fizice şi declinul scandalos al „ştiinţelor morale”. Ministrul, profesorul, fizicianul ilustru şi nuvelistul obişnuiesc să aibă despre aceste lucruri concepte demne de un bărbier de cartier. Nu este atunci normal ca bărbierul să fie cel care să dea tonul timpului?” (Ortega y Gasset: „Revolta maselor”. Prolog pentru francezi).

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro