marți, 28 februarie 2017

Rugăciune pentru prieteni

Părinte Bun,

Binecuvântează-i pe prietenii mei.
Umple-le viața cu dragostea și puterea ta.
Luminează-le sufletul.
Dacă suferă, dă-le pacea și îndurarea Ta.
Dacă au îndoieli, reînnoiește-le credința.
Dacă sunt obosiți,
Dă-le puterea de a merge mai departe.
De sunt într-o stagnare spirituală,
Dezvăluie-le apropierea ta,
Pentru un nou început în credință.
Dacă sunt cuprinși de frică, mângâie-i cu dragostea Ta,
Și cu puterea ta îi înzestrează.
Dacă au păcate ce le blochează viața,
Ajută-i să caute reconcilierea și îi iartă.
Binecuvântează-i cu prezența Ta,
Pentru a avea putere și curaj.
Dă-le lor lumina Ta,
Pentru a putea discerne binele de rău
Astfel încât Potrivnicul să nu-i atingă,
Revelându-le puterea Ta ce veșnic va învinge.

Amin.

Traducere: ACC

Un comerciant de articole de papetărie a încercat să convingă un director al unei companii să cumpere de la el cinci sute de pixuri cu pastă. După ce a reuşit să-l convingă, a început să completeze factura. Dar directorul companiei l-a oprit deodată, zicând:
– Nu mai scrie nimic, pentru că renunţ la comandă!
Surprins de această schimbare bruscă, comerciantul a părăsit îmbufnat biroul directorului. Mai târziu şeful comerciantului, întâlnindu-l pe acest director, l-a întrebat:
– De ce aţi anulat comanda pentru cele cinci sute de pixuri cu pastă, recomandate de angajatul meu?
– Angajatul tău, a răspuns zâmbind directorul, mi-a prezentat timp de o jumătate de oră toate beneficiile pe care le pot avea folosind aceste pixuri. El mi-a spus că până şi profitul companiei va creşte dacă voi folosi aceste pixuri, iar toţi cei care îi vor observa pe angajaţii companiei mele folosindu-le, îi vor invidia.
Cu aceasta a reuşit să mă convingă de calităţile pixurilor pe care le produceţi şi am acceptat să-mi scrie factura pentru cinci sute de pixuri. Dar când angajatul tău a început să completeze documentul, am observat că el folosea un pix cu cerneală produs de o altă firmă. El nu folosea produsele pe care încerca să mi le vândă; de aceea am anulat comanda!

luni, 27 februarie 2017

Nu se poate „dialoga” cu demonii, iată de ce

de P. Robert Mcteigue, SJ

Care demon vă sperie cel mai mult? Demonul care mă bântuie cel mai mult în aceste zile, este violența politică. Îi văd puterea devastatoare, gata de a izbucni în America în care trăiesc și în Europa, leagănul civilizației occidentale.
Ce este un demon? Este o putere teribilă și întunecată care se opune lui Dumnezeu și creației Sale. Este viclean și necruțător. Sfântul Petru descria această putere întunecată ca un „leu care răcnește” și care își caută prada pentru „a o devora”. Papa Leon al XIII-lea i-a îndemnat pe catolici să se roage Sfântului Arhanghel Mihail, împotriva puterii întunecate care caută „ruinarea sufletelor”.
Care a fost răspunsul nostru? Am ascultat, începând de la Adam și de la Eva, minciunile seducătoare ale șarpelui. Încrezându-ne în propria înțelepciune și punându-o la îndoială pe cea a lui Dumnezeu, încercăm să facem înțelegeri cu întunericul, cu scopul de a obține ceea ce noi credem că ne folosește, ceea ce ne auto-convinge că ne dorim și merităm. Deschizând acest robinet, ne deschidem întunericului.
Stefan Molyneux oferă o meditație înfricoșătoare despre demonul violenței politice, care este tot mai prezent:
„Atunci când cineva începe o dispută, iar voi răspundeți cu sarcasm, treziți demonul. Atunci când cineva începe o dispută, iar voi răspundeți cu o insultă, chemați demonul. Atunci când cineva începe o dispută, iar voi răspundeți cu furie, evocați demonul. Atunci când cineva începe o dispută, iar voi răspundeți cu violență, sunteți însuși demonul”.
Biserica, iluminată de Cristos, cunoaște faptul că voința umană este slăbită de păcat și că nu poate întotdeauna alege binele. Biserica știe că singura cale de a exorciza demonul violenței politice din sufletele noastre este pocăința, propunerea fermă de a fi corecți și în conformitate cu Cristos prin intermediul Evangheliei și al Sfintelor Taine.
Unii îi cer Bisericii să răspundă demonului violenței politice cu solicitări la „dialog”. Prin urmare, aceste persoane susțin că Biserica ar trebui să se așeze la masă și să „dialogheze” asupra nevoilor umane, ca și cum nu ar știi deja ceea ce vrea Dumnezeu pentru viața umană și îi dăruiește doar prin intermediul Bisericii.
Singurul dialog onest și fructuos în care Biserica se poate angaja este cel între mamă și copil, între învățător și elev. Cristos i-a încredințat deja Bisericii, pe care El a întemeiat-o, tot ceea ce trebuie să știm și să facem pentru a trăi bine în această viață și a intra în viața veșnică. Nimeni nu poate să-i ceară Bisericii să se angajeze într-un pseudo-dialog cu privire la modul de a triumfa asupra puterilor întunericului, ignorând bogăția de înțelepciune și har pe care Domnul i le-a dăruit.

Traducere: Liviu Ursu


Sursa:it.aleteia.org

duminică, 26 februarie 2017

Fericiţi cei blânzi...

Aş vrea să încep acest articol cu o întrebare: vi se pare că persoanele blânde sunt modele pe care societatea noastră le promovează, considerându-le demne de urmat? Fericirea despre care vorbim în acest articol este înrudită cu prima: fericiţi cei săraci în duh. După cum am văzut atunci, nici cei săraci în duh nu par a fi preferaţii societăţii, deoarece astăzi nu mai avem răbdarea necesară să pătrundem în înţelesul profund al existenţei, semnificată de expresiile respective.
De fapt, cuvântul din limba greacă ce este tradus de noi cu "blând" este "praus". Acest cuvânt înseamnă: blând, lipsit de violenţă, gentil, dulce, bun, umil. Deja plecând de la etimologie, putem spune că a fi blând nu este sinonim cu slăbiciunea; nu este moliciune, inactivitate, nu este acceptare tăcută a nedreptăţii, nu este resemnare. Blândeţea despre care se vorbeşte aici este semn de tărie. Ea stabileşte relaţia noastră cu Dumnezeu şi cu aproapele.
Deci, ce este blândeţea? Blândeţea are o dublă caracteristică: este o perspectivă reală cu privire la sine, ce se exprimă în atitudinea şi comportamentul faţă de alţii.  În acest sens, blândeţea este compatibilă cu multă autoritate şi putere. Omul blând este cel care crede cu atâta putere în apărarea adevărului, încât este gata să moară pentru el, dacă este nevoie. Martirii au fost blânzi, dar nu au fost niciodată slabi; au fost nişte oameni puternici şi totuşi blânzi.
Trebuie menţionat, însă, că aceste caracteristici ale blândeţii nu trebuie confundate cu ceva instinctiv, fizic sau natural. În alte cuvinte, nu este o calitate naturală, deşi unii o pot deţine într-o măsură mai mare decât alţii, ca dar natural. Cu toate acestea, nu este vorba despre o dispoziţie naturală, căci toţi creştinii sunt chemaţi să fie blânzi, oricare ar fi temperamentul lor.
Putem spune că blândeţea este o virtute. Filosoful grec, Aristotel, în lucrarea lui despre etică, a discutat pe larg natura virtuţilor. Pentru Aristotel, fiecare virtute este o medie între exces şi lipsă. Astfel, blândeţea este o virtute, deoarece este media între mânie excesivă şi neputinţa de a manifesta orice mânie. El descrie omul blând ca pe cineva care „se mânie numai în situaţia în care trebuie, numai în momentul când trebuie şi ţine mânia numai cât trebuie”.
Teologul scoţian, William Baclay, preluând ideea aceasta că blândeţea este  capacitatea de a şti când să te mânii şi când nu, caută să-i dea acestei definiţii un conţinut creştin şi scrie: „Dacă ne întrebăm când este cazul să ne mâniem şi când nu, putem stabili ca regulă de viaţă că nu este niciodată corect să ne mâniem pentru o jignire sau insultă care ni se face nouă înşine.
În acest sens, blândeţea biblică nu cunoaşte principiul răzbunării. De exemplu, Moise, despre care se spune că: „era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe faţa pământului” (Num 12,3), şi-a manifestat blândeţea faţă de sora sa, Miriam care, împreună cu Aron au uneltit împotriva lui, voind să-i uzurpeze rolul de conducător. Moise nu s-a mâniat pe ei, dimpotrivă, s-a rugat pentru Miriam, pentru ca Domnul să o ierte şi să o vindece de lepra cu care o pedepsise (Num 12,1-13). Ştiind că rugăciunea trebuie însoţită de fapte, el însuşi se ducea la ea, afară din tabără, şi o îngrijea.
Şi psalmistul, împărtăşind aceeaşi idee a blândeţii, lipsită de răzbunare, ne spune:
„Nu te mânia pe cei răi, şi nu te uita cu jind la cei ce fac răul; căci sunt cosiţi iute ca iarba şi se vestejesc ca verdeaţa. Încrede-te în Domnul, şi fă binele; locuieşte în ţară, şi umblă în credincioşie... Nu te mânia pe cel ce reuşeşte pe căile sale, pe omul, care îşi vede împlinirea planurilor lui rele. Lasă mânia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău. Fiindcă cei răi vor fi nimiciţi, dar cei ce nădăjduiesc în Domnul vor stăpâni pământul. Încă puţină vreme şi cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era, şi nu va mai fi. Cei blânzi moştenesc ţara şi au belşug de pace” (Ps 37,1-11).
În acest psalm, cei blânzi se află într-o situaţie de conflict. Sunt confruntaţi cu acţiuni nefaste şi cu succesul celor răi. În mod spontan, sunt înclinaţi către reacţii negative. Dar îndemnurile date de psalmist ne arată că cei blânzi nu sunt caracterizaţi prin ceea ce fac, ci prin ceea ce evită să facă. Prin urmare, blând este cel care nu se lasă atras de emoţiile sale de aversiune, când se confruntă cu cei răi şi cu succesul lor. El este chemat să evite ura şi invidia, căci de multe ori, mânia porneşte din invidie.
Dar cel blând nu este caracterizat doar de lipsa de acţiune, ci şi printr-o acţiune pozitivă: încrederea totală în Dumnezeu, sperând că El va face dreptate. Acţiunea permisă celui blând este multiplă:
speră în Domnul, face binele, locuieşte pământul, caută bucuria în Domnul, manifestă Domnului calea sa, se încrede în Domnul, stă tăcut înaintea Domnului.

de Pr. Mihai Afrentoaie



Sursa:mesagerulsfantulanton.com

sâmbătă, 25 februarie 2017

Dacă ar exista 5 etape ale dragostei, unde te-ai împotmoli?

După 40 de ani de căsnicie și o carieră de consilier matrimonial, psihoterapeutul Jed Diamond susține că a descoperit ceea ce face ca o relație să fie stabilă și de lungă durată.

Ai auzit vreodată că relația ta trece ”printr-o fază” din partea unor persoane care te desconsideră?
După 40 de căsnicie și o frumoasă carieră de consilier matrimonial, psihoterapeutul Jed Diamond susține că ”trecerea printr-o fază” poate fi exact cauza - 5 faze, de fapt - iar depășirea acestora cu răbdare face ca relația să fie din ce în ce mai sudată.

Faza 1: Îndrăgostirea
Faza 2: Formarea cuplului
Faza 3: Deziluzia
Faza 4: Crearea unei iubiri reale, de durată
Faza 5: Folosirea puterii în doi pentru a schimba lumea

Diamond spune că majoritatea cuplurilor/căsniciilor se împotmolesc la pasul al 3-lea, iar cei mai mulți se simt orbiți de această treaptă. ”Deseori, la această fază, ei încep să creadă că au ales partenerul greșit. După ce depășesc supărarea, încep să privească din nou”. Psihoterapeutul se referă la faptul că încep să se uite din nou după dragoste, dar în direcția greșită. Cuplurile nu înțeleg că, de fapt, la această etapă de deziluzie, nu se află sfârșitul, ci adevăratul început a unei dragoste trainice.

Pas cu pas, Diamond ne oferă câteva sfaturi și explicații:

Faza 1. Pasiunea dragostei

În acest stadiu sentimentele sunt trăite intens, psihoterapeutul explică că la această etapă dragostea este un fel de chimie, deoarece atunci când ne îndrăgostim suntem inundați de hormoni precum dopamina, oxitocina, serotonina, tesosteron și estrogen. Acesta este momentul în care ne proiectăm speranțele și visurile în cealaltă persoană. ”Suntem siguri că vom rămâne îndrăgostiți pentru totdeauna” spune Diamond, deoarece această persoană pare a fi perfectă, reală, pare a fi răspunsul dorințelor noastre.

Faza a 2-a. Formarea cuplului

Acum dragostea devine mai sudată, iar dezvoltarea ei face ca cei doi îndrăgostiți să formeze un cuplu. Acesta este un moment încununat de bucurie și unitate. ”Învățăm despre plăcerile și dorințele celuilalt și extindem viața noastră individuală pentru a începe o viață în doi”.
Ne simțim conectați cu persoana iubită, în siguranță și protejați. De multe ori credem că acesta este nivelul maxim de iubire și ne așteptăm să continue așa pentru totdeauna, apoi inevitabil ne apropiem de faza a 3-a.

Faza a 3-a. Deziluzia

Acum relațiile au ajuns la stadiul în care fie devin mai puternice, fie se clatină. Prima strălucire a iubirii începe să dispară, perfecțiunea face loc defectelor umane, total neatractive. Până și cele mai minore lucruri încep să irite. Oamenii încep să se simtă mai puțin iubiți și îngrijiți și prea mult responsabili.
La acest nivel, ne spune Diamond, ”începem să devenim din ce în ce mai ocupați cu munca sau familia și acumulăm multe nemulțumiri” . Începem să ne întrebăm unde a dispărut distracția, dragostea, nebunia pe care credeam că le trăim? Se întrevede ruptura! Renunțăm sau continuăm să persistam în relație?
Partea pozitivă în acest stadiu este că flacăra arde iluziile pe care ni le-am făcut până acum în legătură cu relația și partenerul nostru. Avem posibilitatea de a deveni mai iubitori și de a aprecia persoana de lângă noi așa cum este ea, nu proiecția noastră.

Faza a 4-a. Crearea unei relații reale, de lungă durată

”Unul din darurile cu care se confruntă nefericirea în faza a 3-a este acela că putem ajunge să iubim defectele ce ne cauzează durere și conflict” explică Diamond. După ce depășesc flacăra dureroasă a șlefuirii, cuplul începe să înțeleagă că defectele umane există chiar și în mijlocul dragostei adevărate.
Ajungem să învătăm, în acest stadiu, că în spatele viselor spulberate se află persoana iubită care îți împărtășește sentimentele în ciuda defectelor și a ajuns să te iubească exact așa acum ești. Nu este nimic mai statisfăcător într-o relație decât ca partenerul tau să te iubească și să te accepte așa cum ești.

Faza a 5-a. Folosirea puterii în doi pentru a schimba lumea

Aceasta este etapa în care diferențele și îndoielile au fost depășite, încrederea și comuniunea sunt cele care determină acum o dragoste adevărată și de lungă durată. În cazul în care putem învăța să depășim diferențele dintre noi și reușim să găsim dragostea reală și închegată în relațiile noastre, cine știe, poate împreună vom reuși să găsim o astfel de relație în raport cu întreaga lume.

Traducere: Gabriela Orian


Sursa:it.aleteia.org

vineri, 24 februarie 2017

Fericirea aduce zâmbete - 3

Fericirea se poate găsi în jurul nostru la fel cum se poate găsi în interiorul nostru!
Pe tine ce te-ar face fericit/ă?
Unii spun că prieteniile...

Am auzit o dată o poveste care m-a pus pe gânduri…

Doi prieteni buni s-au întâlnit iar unul dintre ei a spus: „Tu ești fericit?” „Da”, i-a răspuns acesta cu un aer de învingător. „Eu nu sunt și deseori cred că fericirea este rezervată doar celor aleși, celor cu o bună stare materială și norocoși”. „Ia seama la mine”, spune prietenul fericit „că nu am nimic din toate acestea și sunt fericit”. „Dar cum e posibil să fii fericit fiind lipsit de toate?” „Pentru că am ceva mai de preț!” „Spune-mi și mie secretul”, îl ispitește nefericitul. „Îmi păstrez mereu pacea sufletului nealterată!”

Omul înțelept nu se descurajează pe cale chiar dacă se rătăcește. O minte tulburată se rătăcește și mai mult. În momentele cheie ale vieții trebuie să știi să-ți păstrezi calmul și să nu-ți risipești pacea.

Pacea este mântuitoare în multe împrejurări!

Ești fericit doar când îți dorești

ceea ce merită cu adevărat.

Unii spun că singur poți fi ferit/ă dacă ești atent/ă...

Nu există un elixir al fericirii și nici un praf albastru magic. Omul înțelept își realizează fericirea din ceea ce are la îndemână, din ceea ce îl înconjoară!

Pentru aceasta, omul înțelept se folosește de câteva însușiri:

Atenția. El observă ce îl înconjoară și caută mereu frumosul. Pentru că, după un înțelept, cel care este în stare să deosebească frumosul, acela nu va îmbătrâni niciodată! Unde nu este fericire, el încearcă să o dăruiască!

Observă. El vede mereu minuni acolo unde alții nu văd nimic! Viața este o minune în sine și în ea zilnic se petrec alte mii. Un astfel de ochi format, poate prevedea ce urmează pe cale

Inventivitatea. Reușește să facă din orice o rază de bucurie!

Adaptabilitatea. Se adaptează la condițiile exterioare dar reușește ca în interior să-și păstreze același climat. Ia din toate evenimentele vieții, ceea ce este mai bun.

Previziunea. Precum un meteorolog, își dă seama când se apropie furtuna și își face provizii de gânduri și sentimente bune!

Răbdarea. Deși ar fi uneori ispitit, omul înțelept nu se grăbește niciodată. El, dacă trebuie să aștepte, folosește acel timp pentru a medita. Dacă pe cale întâlnește dragostea, el nu o grăbește, lucrează în tandem cu timpul pentru a găsi o iubire sănătoasă.

Perseverența. Omul înțelept știe că este nevoie doar de un gemuleț deschis pentru ca suferința să intre în viața lui. Și deși are multe ferestre și uși sufletul lui, el mereu le închide cu răbdare și atenție… ca să nu le spargă.

Dar ce ar fi dacă... fericirea ar sta în simplitate!

Fă-ți un mic inventar al bucuriilor simple din viața ta:

Zâmbete

Odihna pentru a observa natura din jur

Dăruirea sau primirea unui dar

Gândește-te la cei ce se gândesc la tine

Scrie un mesaj frumos și lasă-l într-un loc circulat

Ascultă

Bea un ceai

Scrie un jurnal al fericirilor tale

Descoperă minunile din jurul tău
   
Nu căuta fericirea cu disperare,
s-ar putea să o sperii!

Și dacă aceste gânduri te-au făcut să zâmbești, atunci îți propus să dai un ochi pe o interesantă campanie:
Mai multe detalii poți afla aici:

joi, 23 februarie 2017

Pizza cu „riscuri”! :) Provoacă-te!

Scrie pe blogul tău un articol în care să ne spui cu ce bloggeri (români sau străini) ai vrea să joci Pizza Roulette și de ce i-ai ales tocmai pe ei. Totodată, spune-le cititorilor tăi care sunt regulile unui joc de Pizza Roulette, dar și unde pot găsi mai multe informații despre campanie.

Ai auzit vreodată de o Pizza Roulette? NU? Eram sigur! Nu îți plac jocurile periculoase! Dar acum și cu mâncarea? Ei bine, da! Trebuie să știi că Pizza Roulette este o campanie nou lansată de oliviera.ro care se desfășoară în felul (1) următor: tu strângi o gașcă de prieteni la tine, apoi comanzi pizza de pe pagina specială a campaniei. Pizzele care vor ajunge la tine vor avea ceva special: una dintre felii va fi foarte, foarte iute. Tot ce trebuie să faci este să-ți provoci prietenii să se strângă în jurul unei pizza, să învârți de acea pizza, apoi să vezi reacția celui care nimerește felia iute. Mai mult, dacă faci fotografii sau clipuri video și le urci pe Facebook sau Instagram cu hashtagul #PizzaPartyOliviera, ai ocazia de a câștiga premii iuți și interesante.
IATĂ ȘI EXEMPLUL :):

Dar de ce te-ai „aventura” la o astfel de partidă?
Ei bine, distracția face toți banii!
Să îți inviți prietenii în jurul ei și să îți „riști” papilele gustative...
Sau, ce ar fi să se strângă chiar o „porție bună” de bloggeri și să încerce!
Va merita să îți trăiești viața puțin mai „picant”!
De aceea te invit să intri pe paginile campaniei și să îți „încerci norocul”!
Hai iute că se gată... te-ai prins? :))


Care ar putea fi cele mai căutate joburi în viitor

Fericirea aduce zâmbete - 2

Fericire, fericire, fericire... iată ce caută omul mereu și nu se mai satură de ea...
Revin astăzi cu câteva gânduri pentru cei care caută fericirea sau pentru cei care doresc să fie și mai fericiți!

Oamenilor le este frică de fericire fiindcă mai mereu cred că pentru o clipă de bucurie, mai târziu, vor avea de plătit scump. Așa că cei mai mulți dintre ei doar își pun masca fericirii pe față în speranța că nu vor fi discreditați. În spatele ei însă se află un om descurajat, plin de temeri, îngrozit de singurătate, fără siguranță de sine, ce încearcă să răspândească în jur un aer de independență, de virtuozitate și face o paradă din a le arăta sau declara tuturor că el este bine, fericit.

Unii chiar spun: „După vreme bună, sigur vine vreme rea!” sau „Acum mi-a mers bine, sigur curând va veni ceva rău peste mine!”

Uneori oamenii trăiesc și momente tulburi, important este să-și țină mintea limpede!

Cine se teme de fericire,
acela nu va fi niciodată fericit!

Un om înțelept învață mereu din luptele sale, pierdute sau câștigate. El astfel câștigă mereu! Experiența cumulată îl va ajuta în toate luptele viitoare. De aceea, când întâlnește pe calea autodepășirii un adversar puternic, nu renunță la lupta cu el, chiar dacă asta ar cere mult timp și ar putea duce la o înfrângere.

Nu se teme de noutate dar este totuși rezervat în a merge iar pe o calea ce s-a soldat în trecut cu un eșec și l-a dus la greșeală.

Ține minte că dușmanii cei mai de temut se află chiar în inima ta; cel mai mare împotrivitor este chiar persoana ta. De aceea războinicul știe că timpul îi va slăbi puterile inamicului și îl va învinge, dar trebuie să se înarmeze cu multă răbdare și tărie de caracter.

Să nu te simți superior nimănui, este mai ușor să crești dacă ești bine înfipt în pământul moralității. Îngâmfarea te poate face să zbori deasupra tuturor dar de jos poți fi oricând rănit de o săgeată otrăvitoare. Fii umil în orice situație, în legătură cu ceilalți și cu tine însuți!

Relaționează cu cel ce ți-a devenit dușman
cu dorința ca acesta, în viitor, să-ți devină amic!
Astfel se naște IUBIREA!

DE ACEEA!!!

Culorile dragostei pictează fericirea pe pânza inimii noastre. IUBEȘTE TOT! Bucură-te de tot ceea ce te înconjoară! Respiră parfumurile bucuriei și nu lăsa să treacă nici un sunet încântător fără a fi prins în mrejele timpanelor tale!

Când vezi că te-ai afumat prea mult în pământul lumii și simți că nu mai poți, te sufoci, mori puțin câte puțin, atunci evadează, fugi în pădure, pe câmpii, aruncă-te în iarbă și lasă pacea să-ți pătrundă până-n măduva oaselor. Când te-ai încărcat de bucurie și pace, te poți întoarce printre noi…

Lasă tristețea să caște de plictiseală.
Tu fii un om fericit!

De plictiseală să nu auzi decât citită de prin cărți și acolo să rămână!

Ține minte! Fericirea este precum un porumbel. Dacă încerci să-l prinzi, se va speria și va zbura. În schimb, dacă îi arunci câteva grăunțe, te vei putea bucura pentru câteva momente de prezența lui.

Oprește-te din alergarea ta și privește la ceea ce este frumos în jur;
nu vei fi aici veșnic!

Vin cu aceste gânduri pentru a vă aduce un zâmbet pe față pentru campania:
Mai multe detalii:

Cărţi recenzate...

Cărţi recenzate în revistele
 Marianistul şi Tinerimea Nouă


Marianistul

·        Raul Plus, Înfruntă viaţa, Ed. Reuniunea Mariană, Sc. Normală Blaj, preţ 12.
E o carte admirabilă pentru a trezi sufletul fiecărui tânăr şi a-l face să privească în sine. Să fie manualul încurajării voastre.

Tinerimea Nouă

            Tinerimea Nouă vrea să contribue la plăsmuirea caracterului în cititori, continuând educaţia lor creştină. Vrea să-şi ajungă scopul prin răspândirea gândirii creştine. Vrea să fie o publicaţie de cultură vie şi  formativă.
            Răspândiţi-o printre tinerii noştri.

            1934

·        Dr. Toth Tihamér, Tînărul de caracter, Ed. Presa Bună, Iaşi, preţ 20 lei.
Doctrină preserată cu o mulţime de fapte cari uşurează citirea şi ajută memoria. O carte din care poţi citi în scurte răstimpuri fără să-i pierzi firul, bună pentru aceia cari nu au timp prea mult…
·        Pr. R. Plus, Înfruntă viaţa, Ed. Reuniunea Mariană Blaj, preţ 12 lei.
Un acumulator de idei creştine, de idei cari repede se descarcă dacă le-ai prins rostul. O carte vrednică s’o porţi mereu cu tine, ca un rezumat al programului vieţii tale, mereu s’o răsfoieşti, mereu s’o meditezi.
·        I. M. Raşcu, La Lisieux, cu sfânta Tereza, Tip. Bucovina Bucureşti, preţ 40 lei.
Afli în cartea aceasta, descrise cu o talentată măiestrie, vieaţa în apogeul tinereţii, al tăriei de voinţă şi-al sfinţeniei. Frumuseţea morală e rezultatul unei continue râvne a voinţii de-a face lucrurile mici cu iubire mare. E drumul fecioarei din Lisieux.
·        P. I. V. Iohnson, Un domn, o credinţă, Ed. Presa Bună, Iaşi, preţ 10 lei.
Autorul povesteşte cum s’a convertit la catolicism în 1929. pastor anglican vreme de 18 ani, ceti viaţa sf. Tereza din Lisieux şi judecă aşa: Biserica lui Hristos e sfântă şi crescătoare de sfinţi, nici o altă Biserică nu a produs o aşa sfinţenie ca în Sf. Tereza Biserica catolică. Aceasta este deci Biserica lui Isus. Şi-a îmbrăţişat-o. Doamne fă ca şi alţii să fie logici. 
·        Traducere de I. B., Vieaţa sf. Ioan Bosco, Ed. Presa Bună, Iaşi, preţ 5 lei.
Recreativă, admirabilă, întăritoare. Păcat că e atât de rezumativă. Orice educator trebue să citească vieaţa acestui mare formator de suflete, orice tânăr să înveţe să cinstească pe educatori.
·        Organ independent, Farul Nou, apare la 2 săptămâni.
Un grup de activi credincioşi, tipăresc acest seminţar de idei creştine. Aflăm în el concepte catolice, aflăm fapte catolice. Găsim preţioase informaţiuni asupra catolicismului din toată lumea şi asupra vieţii lui în România.
·        Corneliu Zasloţi, Franc-Masoneria, vol. I, Lugoj, 1934, preţ 70 lei.
Carte cu o obiectivă şi critică expoziţie a ceea ce este Societatea ocultă, cu influenţe atât de prăbuşitoare, a Masoneriei. În cap. VII – Doctrina Masonică, sunt ei cari vorbesc, şi programul lor se rezumă în cuvintele: „Să nu uităm”: suntem o Contra-Biserică” – Aşa cunoaştem cu cine avem de luptat!...

1935

·        Pr. Dumitru Neda, Comoara Comorilor, Librăria Seminarială, Blaj 1934, 16 p., preţ 3 lei.
Cunoşti tu cărăruşa care duce la pământul Păcii, al Iubirii şi-al Tăriei? Deschide această broşurică şi vei înţelege cum cărarea ce duce în Ţara după care suspină sufletul omului, trece prin Rana sfântă a Coastei lui Isus. Bogăţia Vieţii e ascunsă în Tanele Domnului.
·        Dr. Tugamir Toth, Cred într’unul Domn Isus Hristos, trad. Emil Tătar, Tip. Roman şi Puşcaş, Diciosânmărtin (Târnăveni sau Mediaş ???) 1934, preţ 120 lei.
Cine-i Hristos? Ce vrea Hristos?... Hristos şi Viaţa – Hristos şi lumea. – De natura aceasta e conţinutul dintre celei din urmă publicaţii religioase ale anului 1934. sunt conferinţe uşoare adaptate psihologiei cerinţelor de azi. Bună pentru lectură, meditaţie, conferinţe.
·        Pustnicul Saharei, - Biblioteca energia – Fundaţia „Regele Carol II” Bucureşti, preţ 30 lei.
O carte care e în aceeaşi vreme o experienţă, o vieaţă. Academicianul René Bazin redă admirabil gesturile eroice ale Părintelui Foucult, Pusnicul Saharei. Numai credinţa popularizează deşerturile. Numai credinţa face să înflorească pustiul vieţii.
·        Văicăreala, - în colecţia Analelor Române – Nr. 2-3 Bucureşti.
O colecţie de experienţe în favorul voinţei atotputernice, făcute de medicul savant Coué; o culegere de gânduri optimiste, din filosoful American Marden, întitulată: Biblia optimismului. E capitolul din care să citim zilnic pentru a ne apăra contra decepţiilor şi deziluziilor.
·        Al. Lascarov-Moldovanu, Viaţa creştină în pilde, Ed. Fundaţia Cult. Regală „Principele Carol”, Colecţia: „Cartea satului”, Bucureşti, preţ 30 lei.
Fapte uşor povestite, culese din viaţa omenirii. În toate pildele se întâlnesc adevărurile creştine, se îndreptăţesc poruncile Mântuitorului. Iată un fragment: Credinţa: Cine-i mai fericit?
            Un necredincios, care îndelungă vreme a fost un asupritor al creştinilor, trimise pe fiul său la unul din preoţi, cu rugămintea să-l înveţe religia creştină, ca apoi să-l boteze.
            Preotul mirat, s’a dus la părintele copilului şi la întrebat:
            – „Cum, e adevărat că vrei să învăţ pe copilul tău religia lui Hristos?”
– „Da…” răspunse necredinciosul.
– „Glumeşti?” îl mai cearcă preotul;
Dar el zise cu glas înmuiat de tristeţe:
– „Nu glumesc, ci doresc ca fiul meu să fie mai fericit ca mine”…
Să citim zilnic câteva pagini din ea.
·        Iacob Wassermann, Viaţa lui Stanley, Biblioteca Energia.
Este vieaţa marelui explorator al Africei pe care „numai citirea Bibliei îl mai încurajează” în rătăcirile prin continentul negru. – Ce încordare să lupte contra atâtor primejdii ce îl pândeau la fiecare pas; dar în mijlocul lor, nu uita că e mai mult să lupţi contra ta însăţi. Cum spune în Jurnalul său: „Eu sunt stăpân pe mine, în măsura în care sunt în stare să-mi înfrâng poftele, pasiunile şi dorinţele” – Ce frumoase declaraţii de creştin: „nu ar fi cu putinţă să-mi tălmăcesc caracterul, dacă aş trece sub tăcerea sentimentelor mele religioase, căci numai ele dau o adevărată’ explicaţie faptelor mele” – „Concepeam pe Dumnezeu ca pe o personalitate reală, care şi azi veghiază asupra lumii, tot atât de activ ca în vremile biblice” – „Pentru a primi harul dumnezeiesc trebue să te rogi cu ardoare şi să fi demn de-al dobândi, ferindu-te de păcat. Mă sculam noaptea ca să combat pornirile mele rele; îngenuncheam şi-mi desveleam inima celui Atotştiutor” – Glorios explorator al Africei, dar mai glorios explorator şi cuceritor al propriului suflet.
·        Părintele Huc, Descoperirea Tibetului, Biblioteca Energia.
Meritul de-a fi pătruns primul până în capitala Tibetului, Lhassa, se atribuie exploratorului Suedez Sven Heddin. Adevărul e, că 5 ani mai înainte, doi misionari Francezi, Huc şi Gabet, au înfruntat „cel mai nemilos climat din lume, ca să nu se poată spune că misionarii catolici au mai puţin curaj pentru interesele credinţei, decât negustorii pentru un pic de câştig”. Credinţa vie în căutarea sufletelor prin peripeţiile călătoriilor, aşa e cartea.

Completează cu din Tinerimea Nouă, an II, nr. 11 şi 12.
·        Iuliu Maior, Din Vieaţa Vechilor creştini”, Ed. sf. Unire, Blaj, preţ 20 lei.
Plăcute pagini cari fac să reînvie în noi credinţa amorţită. În faţa eroismului confraţilor de credinţă ne simţim mai mici, dar cu dorul de-al urma.
·        S. Sepiéter, Vieaţa şi doctrina spirituală a Sf. Ioan Vianney, parohul din Ars, trad. Pr. Prof. Ioan Vultur, Biblioteca Tinerimea Nouă a Congr. Mariane, Seria B, „Eroii Vieţii Creştine” 60 pagini, preţ 10 lei.
Splendidă vedere a unui suflet ce s’a lăsat în mâna divinului Arhitect. Este multă hrană pentru suflet în doctrina acestui Sfânt. Am aşteptat mult în româneşte despre el.
            După tipărire:
Să citim cartea ca o lecţie de catehism, s’o citim cu atenţiunea religioasă a unui examen de conştiinţă. Câte gânduri pe care trebue să le subliniem, câte fapte pe care să nu le uităm!
            Să nu lipsească din biblioteca nimănuia!
·        Pr. Dumitru Neda, Sfântul în redingotă, Biblioteca Tinerimea Nouă a Congr. Mariane, Nr. 2 Seria B, „Eroii Vieţii Creştine” 144 pagini, preţ 20 lei[1].
În sfârşit, iată un mirean, profesor de universitate, care ne va uimi prin vieaţa lui cu plin sens creştin. Contardo Ferrini e în drum spre apoteoza altarului. Vieaţa acestui om, trăită în lume, ca a noastră, poate fi călăuză nouă pas cu pas. Sfinţii mireni ne trebuesc nouă.
            După tipărire:
Tineri şi profesori pot să vadă în cartea Părintelui Dumitru Neda, cum să plineşti viaţa mireană prin trăirea credinţei. Astfel de cărţi pledează mai mult cauza lui Hristos decât tratatele uscate de apologetică.
            S’o citim!

1936

·        Autobiografie:Henry M. Stanley, Biblioteca Energia, preţ 60 lei.
Stanley a fost ¾ autodidact. Un explorator sigur şi precis, care a luptat să realizeze valoarea omului: a te cunoaşte şi a te cuceri! „Să fac mai mult decât mi-se pretinde. Acesta a fost idealul meu. Sunt pe cale să-l ajung. Plăcerile nu mă pot robi, nu mă pot face să ies din calea pe care mi-am trasat-o…” Şi-a dat seama că „voinţa trebue întărita ca să reziste dorinţelor necurate şi pasiunilor josnice. Pentru aceasta însă e necesară alianţa conştiinţei, căci ea e simţul sufletului, şi întocmai cum simţul mirosului sau al gustului păzesc corpul de otrăvuri, aşa ea păzeşte sufletul de rele.”
            Stanley a fost un caracter: a înfrăţit idealurile: Dumnezeu şi datoria. „Religia – spune el – mi-a ţinut loc de părinţi şi prieteni”. „Departe de muncă, conştiinţa îmi spune că uit datoria şi uit pe Dumnezeu”.
            A conceput tinereţea ca o scurtă vacanţă a vieţii ce trebue folosită bine… „A o risipi printre oameni, ca cei ce se strâng într’un bar sau la o cârciumă, este tot atât de nebunesc, ca şi cum ţi-ai deschide vinele, ca să laşi să curgă sângele vieţii”. – Numai o primăvară cu flori aduce o toamnă cu fructe, a ştiut păstra floarea tinereţii ca să aducă rodul maturităţii.
·        S. Smiles, Ajută-te Singur, Ed. Cugetare, Colecţia Delafras, preţ 45.
Înving minţile geniale?... Înving şi sunt învinse. Victoria nu-i rezervată unora cu capacităţi fenomenale, ci numai acelora dornici de victorie, acelora cari desfăşoară o muncă perseverentă şi se arată încăpăţânaţi în încercări.
            Valoarea omului este în a-ţi porunci şi a porunci. Aşa sunt marii învimgători: Şi-au impus un ideal, sub marele Ideal şi-l servesc.
            Smiles dă o carte pentru mireni şi exemplele lui cuprind o mulţime de caractere formate în conceptul vieţii creştine. Toată cartea are o bună nuanţă de religiositate. Aceasta n’a fost aleasă. S’a impus, căci un caracter aspiră mai mult către Dumnezeu, decât or şi ce.
·        Pr. Ioan Suciu, Pier Giorgio Frassati – Cuceritorul de culmi, Biblioteca Tinerimea Nouă, Seria B, N. 3, pagini 164, cu 12 fotografii şi dublă copertă, preţ 30 lei.
·        T. Grignion de Montfort, Taina Mariei, Tipografia sf. Vasile, Bixad, preţ 10 lei.
Recomandăm această carte tinerilor, cari au curajul să facă o tăcere de zece minute în viaţa zilei lor şi să mediteze. Prin Maria a venit Isus la noi, prin Maria mergem noi la Isus.
·        Sf. Alfons de Liguori, Ceasuri deînchinare, Ed. Părinţilor Basiliani, Bixad, preţ 20 lei.
Găseşti, pentru fiecare zi a lunei, câte un gând la viaţa Euharisticului Isus, şi-a Maicii lui sfinte. Te învaţă împărtăşania spirituală.
·        Toma Cocişiu, Metodul activ şi creator în educaţie, - pentru educatori, Ed. Şcoala de experienţă din Blaj, preţ 10 lei.
Respectă copilul, ajută-i să crească prin el însuşi, nu-l opăci.
·        Fr. Hatter, Floricele din Raiu – pilde de tinereţe sfinte, trad. Marin B. Bănăţeanu, Biblioteca Tinerimea Nouă, Seria B, N. 4, preţ 15 lei.
·        Dr. Ilie Dăianu, Un sfânt pribeag Român, Ed. Rev. Viaţa Creştină, Cluj 19362, preţ 10 lei.
Copilul care a mers pe urma cocoarelor, spre Italia, Ion a lui Stoica Costin, cunoscut sub numele de Ieremia Valacul, întrând în mănăstire ca să-şi mântuiască sufletul, trebue să ne inspire aprigul dor de-a străbate orice greutăţi ca să putem îndeplini chiemarea creştină. Este o carte de 62 pag. şi se citeşte foarte uşor.
·        Pr. Clemente Pandrea, Un ceas cu Isus, Tip. Sf. Vasile, Bixad, preţ 5 lei.
Asemenea „orei sfinte”, cărticica caută să trezească pentru fiecare sfert de ceas un sentiment de închinare, de mulţumită, de ispăşire şi de cerere.

            1937

·        Al. Lascarov Moldovanu, Întoarcerea lui Andrei Pătraşcu, Ed. Cugetarea, preţ 70 lei.
Cred că este cea mai frumoasă replică adusă cărţilor lui Damian Stănoi. – Părintele Andrei Pătraşcu reînvie harul divin, primit prin punerea mâinilor, după o viaţă trudită. El înţelege iubirea lui Isus. Crede Iubirii şi caută s’o trăiască ducându-o la cei ce ne urăsc şi urăsc pe Isus. În această rază a prologului este toată cartea: „Atâta vreme cât mai respiră pe pământ o fiinţă căreia-i putem da iubirea lui Isus, viaţa rămâne o binecuvântare”.
·        Bolşevismul antireligios, Ed. Farul Nou, 32 p., preţ 8 lei.
Admirabila broşură demască cu documente autentice adevărată înfăţişare a bolşexismului: avant-gardă diabolică a negaţiunii desăvârşite a Lui Hristos şi a lui Dumnezeu. Trebue să o citim şi să o răspândim.
·        Celestin Testore, Opt martiri american, Ed. Presa bună Iaşi, preţ 5 lei.
Lectura acestei broşuri este mai potrivită astăzi decât ori când. Viaţa eroică a acestor martiri este pentru noi un apel şi o mustrare. Un apel, pentrucă ni se cere o credinţă religioasă ca a lor; o mustrare, pentrucă suntem târzii. În a avea această credinţă… Clişeele fac lucrarea mai plăcută.
·        Un erou al adevăratei iubiri, Ed. Presa bună Iaşi, preţ 5 lei.
Broşurica cuprinde biografia în scurt a fericitului Cottolengo. Cuvântul (scripturi): „săracilor să predică evanghelia”, şi a găsit întruchiparea în sufletului acestui preot. Lectura ne îndeamnă să trăim ceeace lipseşte astăzi mai mult: dragostea aproapelui şi dragostea săracilor.
·        Din Victimele Comunismului, Ed. Presa Bună Iaşi, p. 30, preţ 5 lei.
Cărticica cuprinde istoria acţiunii apostolice a Păr. Mihail Pro în vremea celor din urmă prigoane din Mexico, precum şi martiriul lui şi-al unor tovarăşi în muncă şi credinţă. – O lectură care dă viaţă credinţei.
·        Pr. Iuliu Maior, Tâlcul Evangheliilor, Bibliteca Cărţile Bunului Creştin, Blaj 1936, p. 360, preţ 34 lei.
Evangheliile din toate duminecile din an sunt tălmăcite stih după stih în spiritul marilor tălmaci ai Scripturii. E folositoare preoţilor, citirii în şcoală la lecţiile de religie şi meditaţiei personale.
·        Marea Făgăduinţă a Preasfintei Inimi a Lui Isus, Ed. Presa Bună, Iaşi 1937, p. 32, preţ 5 lei.
Nu ne prea dăm seama, noi creştinii, de bogăţiile nesecate ce posedăm. Însetăm în pragul Fântânii şi nu ne îndepărtăm însetarea. Iubirea lui Isus mereu găseşte prilejuri ca să-şi arate rodurile ei. Marea făgăduinţă, făcută sfintei Maria Margareta Alacoque, este mărturia iubirii lui neţărmuite. Cărticica cuprinde o mică parte doctrinală, apoi cealaltă parte confirmă prin pilde încrederea în puterea iubirii lui Dumnezeu.
·        O eroină a Tinereţii, şf. Agnesa, Ed. Presa Bună, Iaşi 1937, p. 32, preţ 5 lei.
Credem că sfinţii de demult erau scutiţi de încercările zilnice la care sunt supuşi astăzi. E greşeală. Sfinţenia este întotdeauna şi luptă împotriva firii proprii şi războiu împotriva lumii, părtaşe misiunii diavolului. Sf. Agnesa şi sf. Emerenţiana desluşesc, chiar în puţine pagini, frumuseţea şi eroismul sfinţeniei.
·        Devoţiune către Sfintele Răni ale lui Isus, Editura ziarului Farul Nou, Bucureşti 1937, p. 16, preţ 8 lei.
Broşurica aceasta, dimpreună cu Comoara Comorilor publicată de Pr. Neda, asupra aceluiaş subiect, este un înfocat indemn la încrederea neaţipită în vredniciile nesecate ale durerilor Fiului omului întruchipate în rănile sfinte. Cărticica are o copertă în carton, cu chipul Feţei Sfinte…
·        Cele trei flori ale Societăţii lui Isus, trad. Pr. S. Fireza S. I., Bibl. Vieţile Sfinţilor, Lugoj 1936, p. 174, preţ 20 lei.
Trei tinereţe frumoase, crescute în armata sfântului Ignaţiu de Loyola, le putem deacum citi în româneşte. Idealul tineresc să-l punem în lumina Idealului desăvărşit de ei, căci nu sunt flori de seră ci Flori crescute pe aspre pietri ale vieţii, în cântec de furtuni şi încercări. Fiecare întruchipează o înfăţişare a eroismului: Curăţia – disciplina – simplitatea intensă. – Să nu lipsească din bibliotaca tinerilor.
·        Alexandru Lupeanu-Melin, Evocări din viaţa Blajului, Tipografia Seminarului, Blaj 1937, p. 336, preţ 80 lei.
Atât de cronicari este şi artistic se pomenesc tablouri din viaţa de odinioară a Blajului, încât simţeşti o prospeţime, şi-o ademenire la trecutul cu truda lui folositoare a prezentului ce trăim…
·        Anastasia, prinţesă de Georgia – Istoria unei convertiri, traducere, Ed. Farul Nou 1937, p. 52, preţ 15 lei.
Toate convingerile credinţei reînvie prin lectura acestei cărţulii, în chip minunat, încât îţi pare că regăseşti ceva pierdut, sau ascuns. Cunoaştem comoara credinţei, văzând cum râvnesc după ea acei cari nu o au, şi când o găsesc se sminţesc năpădiţi de fericire. Suntem nişte proprietari extraordinari cari nu ne cunoaştem avutul.
·        Fabiola sau Biserica din Catacombe, Ed. Cugetarea, Bucureşti 1937, preţ 55 lei.
Este cea mai frumoasă descriere a vieţii primilor creştini în Roma. O citeşti cu atâta plăcere, rămâi atât de fermecat, te simţeşti atât de transfigurat, încât te pune pe pragul de-a deveni Omul nou, care cu Isus trebue să învieze din mormânt.
            Credinţa primilor creştini. Iubirea lor şi tăria neclintită, să ne fie far de lumină şi energie în călăuzirea vieţii noastre.
            Poate şi noi să ajungem să cunoaştem nevoia de-a avea eroismul lor. (an V, nr. 3).

            1938

·        Pr. D. Neda, Foc nestins, scurte notiţe cu privire la cultul Preasfintei Inimi, Blaj 1937, preţ 10 lei.
Unii dintre fraţii de altă credinţă au atacat vehement cinstea ce-o dăm Inimii lui Isus, simbol al iubirii ce ne poartă Dumnezeu. Broşura aceasta îndreptăţeşte cultul Sf. Inimi. Este mai mult studiu teologic decât meditaţie spirituală.
·        Prigoana religioasă în Spania, trad. De Constantin-Stelian, Ed. Cugetarea, preţ 55 lei.
Cartea este o documentare simplă şi plăcută a unei grozave realităţi: ura împotriva lui Dumnezeu a comuniştilor şi barbariile născute din ea. Spania simţeşte fiorul prezenţei devastatoare a comunismului înfruntător a lui Dumnezeu. – Cartea trebuie citită şi de fiecare creştin, de fiecare tânăr român.
·        Pr. Dumitru Neda, Grădina Maicii Sfinte – Lămuriri asupra rugăciunii rozarului. Blaj, preţ 3 lei.
O îndrumare frumoasă găseşti aici în cele 12 pagini, ca să rosteşti priceput şi cu drag „evanghelierul” Maicii sfinte: rozarul.
·        Calendarul revistei Micul misionar pe anul 1939, p. 50, preţ 5 lei. Cuprinde multe istorioare şi ilustraţiuni.
·        I. De Maistre, Papa2, prelucrat de Theodorean Carada, Ed. Presa Bună Iaşi, preţ 50 lei.
Multe prejudecăţi se înlătură prin citirea acestei minunate cărţi; convingerile se accentuiază şi dragostea faţă de Urmaşul lui Isus pe pământ, se înflăcărează. Cartea este completată cu un articol privind raportul între Papalitate şi Români.
·        Arhim. Teodosie Bonteanu, O turmă şi un păstor, problema împăcării bisericilor de Răsărit şi Apus, Ed. Autorului, p. 510, preţ 120 lei.
Aici se cuprind motivele întoarcerii în Biserica Adevărată, a Pr. Bonteanu. Mai mult, se propune admirabil împăcarea Bisericilor. Toată cartea pledează revenirea la cuvântul dat şi subscris în Florenţa acum 500 de ani.

            1939

·        Cartea de rugăciuni Calea spre Adevăr, cea mai nouă. Practică, tipărită pe hârtie subţire, are 324 pagini. Cuprinde 1. Învăţătură creştină. 2. Rugăciuni. 3. Pricesne şi cântece. 4. Mineul anului întreg. – Preţul: 35 lei, legată în pânză – 90 lei, în piele de fabrică – 125 lei, piele veritabilă, cutie, etc. – Se găseşte la librării. Comenzile mari se fac, cu rabat, la Oficiul Parohial Român Unit – Marca jud. Sălaj.
·        Jean Porubski, Legenda sf. Thais, Ramuri, Craiova, p. 115, preţ 70 lei.
Este o carte de studiu. Vrea să desprindă din forma legendară, adevărul istoric, asupra celebrei curtezane convertite de sfântul călugăr Serapion.
·        Plutarchos, Vieţile paralele ale oamenilor iluştri, trad. De Jakotă, Ed. Fund. Regele Carol II, p. 528, preţ 70 lei.
Cartea e o continuă pildă de virtute şi tenacitate. Putem vedea şi slăbiciunile oamenilor mari, pe care să le evităm şi să cunoaştem că sunt din aceeaş stofă ca noi.
·        Dr. Alexis Carrel, Omul, fiinţa necunoscută, Ed. Cugetarea.
·        Medalia Minunată, Tip. Serafica, Săbăoani Roman 1939, preţ 5 lei.
O istorisire plăcută, surâzătoare a vieţii Caterinei Labouré, aleasa sfintei Fecioare şi-a comorii încredinţate prin ea, pietăţii noastre. Când ai citit broşura: 62 pagini – un gând ţi-se impune: „Aşadar şi eu voiu fi în Armata Neprihănitei”.
·        Victor Oprişu, O comoară a neamului: copiii, Ed. Credinţă şi Avânt, Deva 1939, preţ 5 lei.
Pe oameni i-a cuprins nebunia: uciderea; pe mame le-a cuprins deavolul groazei de copii. Broşurica cu titlul de mai sus e un strigăt de alarmă… şi pentru mulţi un apel la lacrimi… - Recomand broşurica fetelor noastre de – 18 ani, şi mai în sus…
·        Iohn Farrow, Damian leprosul, Fundaţia pentru literatură şi artă „Regele Carol II”
·        Calendarul revistei „Micul Misionar” pe 1940.

1940

·        Cochem-Gârleanu, Sfânta Liturghie, Tip. Patria, Oradea 1939, p. 408, preţ 40 lei.
Ceea ce mult am visat şi de mult am dorit o carte cu meditaţii asupra celei mai de căpetenie rugăciuni, care este sfânta Liturghie, o avem acum. Poate să ne fie o carte de căpătâiu. Mulţi se plictisesc la Slujba sfântă deoarece nu ştiu cum să petreacă vremea acestei rugăciuni. Cartea aceasta ne învaţă să nu pierdem vremea aşteptând terminarea sfintei Liturghii. E o carte în care spiritul nostru înnoată ca într’o plăcută recreaţie.
·        P. Alois Chiavarino, Cea mai mare comoară, Tip. Serafica, Săbăoani 1940, p. 79, preţ 8 lei.
O altă carte mai la’ndemâna tineretului. Îi stă bine şi în buzunar şi pe masă. Din capitolele ei scurte putem citi în orice împrejurare. Comoara este sfânta Liturghie, a cărei mare importanţă este explicată cu pilde multe.
Să nu lipsească nici una din biblioteca noastră.
·        Pr. Chiavarino, Spovedeşte-te bine, Ed. Tip. Săbăoani 1940, preţ 12 lei.
 Lăcomim după pilde frumoase prinse frumos în învăţătura cea adevărată. Noua broşură a clericilor Franciscani din Moldova serveşte tinerilor îndemn la spovadă, iar preoţilor ca o mică bibliotecă de pilde şi subiecte de predică despre sf. Spovadă. – Ce noroc dacă aceste cărţi ne-ar cădea în mână sub un alt format şi mai cu seamă cu altfel de clişee, deoarece nu e destinat numai copiilor.
·        Fh. Martas, Doi aşi ai aviaţiei: Fonck şi Mormoz.
Motto: „Viaţa este eroism, învingere, stăruinţă şi efort; altfel ea devine inutilă, plicticoasă şi insuportabilă” (Mermoz).
·        Mgr. Bougaud, Isus Hristos, Ed. Cugetarea, p. 550, preţ 120 lei.
Pe lângă Viaţa lui Isus scrisă de Papini şi aceea scrisă de Fr. Mauruac, ni se adaugă aceasta a lui Bougaud. Să nu mai lăcomim la „romanul” lui Renan, acea viaţă a lui Isus plină de fantezie şi şiretenie. Avem de-acum în româneşte minunatele opere a celor trei autori de mai sus. Nu trebue să lipsească din biblioteca noastră, şi mai cu seamă să ne facem din ele lectura spirituală în timpul Postului şi-a Săptămânii Mari. Cartea lui Mgr. Bougaud e mai critic scrisă, mai întemeiată. Răspunde lui renan şi lui Ludvig. Citirea ei întăreşte credinţa noastră, înlătură îndoielile ce culegem din conversaţii, ispite şi altfel de lecturi.
·        Gheorghe Moţiu, Stropi din Cascada vieţii, Ed. Concordia, Arad, p. 94, preţ 40 lei.
Înşiruiri de gânduri, adevăruri mari, scântei de frumoase meditaţii.
            Omul întreg expus schematic, în lumina creştinismului. Cetirea şi meditarea te antrenează la o cursă de întrecere cu tine însuţi. „Când poţi trece de tine, ajungi lângă Dumnezeu”.
·        Jon Svensson S. I., Nonni şi Manni (Doi copii islandezi), Ed. revistei Raiul Copiilor, Bucureşti, preţ 25 lei.
Precum căile marilor fluvii îşi au originea în micile izvoare de munte, aşa sensul vieţii noastre îşi are uneori izvorul în unele întâmplări de o stearsă însemnătate… aşa a fost şi viaţa celor doi mici irlandezi: Nonni şi Manni, determinată de o banală vizită căreia le-a urmat o serie de peripeţii şi greutăţi care în decurs de câteva zile i-au dus până pe pragul morţii. Credinţa lor fermă, rugăciunea fierbinte şi plină de încredere i-au redat părinţilor. Dumnezeu ascultă rugăciunile făcute aşa cum trebue. „Nonni şi Manni” ne prezintă două suflete cu o credinţă de o simplitate mişcătoare, o înfruntare tinerească, o lectură recreativă şi instructivă.

Reviste primite la redacţie

·        Revista dei Giovani – Torino, Italia
·        Farul Nou – Bucureşti
·        Flori de Crin – Şimleu
·        Viaţa Creştină – Cluj
·        Lumina Creştinului – Iaşi
·        Scânteia – Gherla
·        Şcoala Idealismului – Bucureşti
·        Inima lui Isus – Aiud
·        AGRU – Cluj
·        Vestitorul – Oradea
·        Decalog – Bucureşti
·        Micul Misionar – Oradea
·        Misionarul
·        Raiul Copiilor – Bucureşti



[1] Desprea această carte mai caută şi Cărţi & Reviste, în Unirea, Blaj, anul XLV, nr. 51, 21 decembrie 1935, p. 7.