duminică, 31 august 2014

Trei arme pentru a învinge Diavolul: raţiunea, libertatea şi demnitatea


Interviu spectaculos cu exorcistul Babolin

Cum se învinge Diavolul? Autorul cărţii “Exorcismul. Ministerul mângâierii”, părintele Sante Babolin, exorcist la Padova, a acordat un interviu de un interes considerabil în care a tratat tema răului, evitând explicaţiile senzaţionaliste, pe care le întâlnim de multe ori în presă, şi care profită de temă pentru a aduce mai multă curiozitate decât înţelegere. În schimb, prezenţa diavolului este tratată de către părintele Babolin cu multă acurateţe, cu multă măsură şi, mai ales, cu o profundă judecată. Exorcistul, pe lângă treizeci de ani de experienţă de predare la Universitatea Gregoriana, posedă şi o cunoaştere directă a “materiei”, urmând în ultimii şapte ani “peste 1300 de persoane cu obstacole sufleteşti mai mult sau mai puţin grave. Este vorba despre bărbaţi şi femei din Dieceză, deoarece am decis, de comun acord cu superiorii, să nu primesc cererile care vin din afara ei. Am luat această decizie pe de-o parte din cauza multor solicitări la care nu pot face faţă, iar pe de altă parte vreau ca episcopii să conştientizeze caracterul urgent al problemei şi să nu neglijeze numirea de exorcişti”.

Raţiunea. Punctul numărul 1: utilizarea corectă a raţiunii. Dimpotrivă “sfinţenia raţiunii”, aşa cum zice părintele Babolin, citându-l pe filosoful Maurice Blondel. “Acesta este argumentul decisiv. Când eram profesor, scopul meu era acela de a uni catedra (raţiunea) cu altarul (rugăciunea), fără a le suprapune, şi am considerat predarea ca un minister. Acum, când sunt ancorat la altar, ştiu că trebuie să continui să utilizez raţiunea, singurul instrument pe care omul il posedă pentru a-şi exercita indispensabilul discernământ”. Un discernământ pe care cultura modernă îl contrastează printr-un “risc serios de a rămâne mereu la suprafaţă. “Se apreciază senzaţiile, se fac colecţii de experienţe frumoase... Dar nu există nici un raţionament. Timpul pentru discernământ este redus la minim. Şi aceast lucru reprezintă o problemă gravă”.

Libertatea. Punctul numărul 2: libertatea. Părintele Babolin o leagă în mod strâns de problema raţiunii. Trăind într-o lume care face din spontaneitate modalitatea de abordare a tuturor problemelor, exorcistul notează că, în acest fel “libertatea dispare, deoarece rădăcina libertăţii stă în raţiune. Libertatea este raţiunea gândirii, aşa cum susţine şi Blondel, influenţat de “De Consideratione”, a Sfântului Bernard, care vede în libertatea omului, imaginea lui Dumnezeu. Prin urmare, reducerea raţiunii înseamnă reducerea libertăţii, care ne face să devenim iresponsabili de realitatea în care trăim, în voia imediatului, a “simţului”. Aceasta este marea înşelăciune, care a devenit pivotul în jurul căruia se învârte noul concept de educaţie. Tinerii şi din ce în ce mai mulţi adulţi, notează Babolin, spun: “Dacă simt o să fac”. Dar nu pe “dacă simt” se fondează legea, libera societate civilă. Atunci când există vreun angajament nu trebuie să aştept pentru “a simţi”.

Demnitatea. Punctul numărul 3: demnitatea. Totul este legat -  explică exorcistul – raţiunea, libertatea şi demnitatea. “Demnitatea mea de fiinţă umană se exercită în utilizarea raţiunii, a discernământului, în conştientizarea faptului de a fi ceea ce sunt: o sinteză perfectă de materie şi de spirit. Sfinţenia este echivalentă cu semnătura: mă recunosc ca şi fiinţă sacră”.

Confuzie şi instinct. Unde stă diavolul? În confuzie, explică exorcistul. “Este tipic diavolului să ne ţină departe de plinătatea identităţii noastre de fiinţe umane. Arma sa cea mai subtilă este confuzia, astfel încât nu se mai ştie care este dreapta şi care este stânga, asemeni oamenilor din Ninive, la care este trimis Iona. Am învăţat că, atunci când există confuzie, întotdeauna este prezent şi răul care operează”. Ce arme foloseşte? Seducţia. “Atracţia pentru imediat, pentru uşorul care se întâlneşte, pentru tot deodată şi fără efort”, sunt promisiunile false ale diavolului. “Nu putem fi liberi dacă suntem dominaţi de simţuri şi de instincte”, spune Babolin. Cu alte cuvinte, diavolul profită de acţiunea noastră când nu gândim, când nu utilizăm raţiunea. “Instinctul este ceea ce avem în comun cu animalele. Dar omul este chemat să gestioneze lucrurile în conformitate cu raţiunea. Nu este sclavul instinctului. Este liber să dea în fiecare zi un răspuns la iubirea lui Dumnezeu, care se revarsă peste el... De fapt, adevărata libertate se realizează iubind. Eşti liber pentru a iubi, nu eşti liber pentru a fi liber.

Iubire, iertare şi sfinţenie. Iată, iubirea. Răspunsul dat de părintele Babolin este acesta: “Pe diavol îl deranjează iubirea umană. Într-un exorcism, diavolul mi-a spus furios: “Nu suport că se iubesc!” Se referea la un cuplu căsătorit. Acest lucru m-a făcut să reflectez mult asupra rolului fundamental al căsătoriei. Există două arme în posesia noastră, împotriva diavolului: rugăciunea, care este relaţia de iubire cu Dumnezeu Tatăl şi iubirea aproapelui. Căsătoria este taina iubirii. Acesta este motivul pentru care diavolul vrea să o distrugă. Multe probleme se depăşesc printr-un act de iertare, care este mai mult de iubire, şi care îl face pe diavol “ko”. Iubirea este iubire pentru adevăr: “Este iubirea pentru adevăr şi în ataşamentul faţă de Cristos, unicul exorcist; pentru aceasta unicul exorcism este Crucea, care a învins definitiv răul. Cristos este noul Adam, precursorul noii umanităţi, împreună cu Mama Sa, Fecioara Maria, noua Evă, într-o relaţie de iubire autentică”.

Traducere: Liviu Ursu


Sursa:www.tempi.it

sâmbătă, 30 august 2014

Aspiratoarele puternice, interzise de luna viitoare în Uniunea Europeană

Lupta cu praful de pe covoare şi murdăria va fi mai dificilă de luna viitoare. Ca să protejeze mediul, Comisia Europeană va intezice vânzarea aspiratoarelor care au motoare mai puternice de 1.600 de waţi. Adică a celor care ne ajută să terminăm mai repede curăţenia din case şi birouri.
Comisia Europeană vrea să reducă, pe cât de mult posibil, consumul de energie. Aşa că, după ce a reglementat producţia de frigidere, a venit şi rândul aspiratoarelor. Aparatele cu motoare puternice trebuie să dispară din magazine. Adică exact cele preferate de gospodine. Avantajul unui aspirator de mare putere este faptul că acesta aspiră mult mai repede mizeria de pe covor.
„Un aspirator de 2400 wați aspiră un apartament cu două camere cam în 30 de minute. Un aspirator de 1200 wați, acelaşi apartament îl aspiră într-o oră dar cu pauzele de rigoare pentru cel de-al doilea, că altfel se arde”, explică un electrician.
De luna viitoare, vânzarea aspiratoarelor care au peste 1.600 de waţi ar trebui să nu mai fie posibilă. Specialiştii în vânzări se aşteaptă la efecte negative asupra economiei.
„Este absurdă o astfel de obligativitate pentru că fie plăteşte exact cât consumă şi nu poate să oblige pe nimeni. Este ca şi cum te-ar obliga să circuli cu 1,2 capacitate cilindrică la maşină. Da, te duce tot din A în B, dar depinde şi cu ce confort”, susține Marcelo Mihai, consultant retail.
Noile generaţii de aspiratoare trebuie să fie la fel de eficiente şi cu un motor de 900 de waţi. Şi mai puţin zgomotoase.
„Asta se poate face prin aducerea de îmbunătăţiri la partea electronică şi prin a aduce îmbunătăţiri la partea mecanică a paleţilor folosind materiale mai uşoare, dându-i alte forme, ca el să fie eficient, să aibă putere de aspirare mare”, adaugă electricianul.
Aspiratoarele vor fi clasificate de la A la G, în funcţie de zgomotul făcut şi de eficienţa energetică. Chiar dacă aparatele vor fi mai scumpe, comisarii europeni consideră că banii vor fi recuperaţi prin facturile mai mici la energia electrică.

vineri, 29 august 2014

Reinventează... roata!

 SursaSigur a fost nevoie de mii de ani pentru a se descoperi ceea ce noi astăzi numim simplu: roată! Însă
până atunci, cum erau? Pătrate? Sau pur și simplu nu se gândeau la așa ceva? Cine poate știi?
Dar ce ar fi acum să o redescoperi, să o reinventezi?
Îmi amintesc foarte bine despre un tânăr britanic din UK care, cu puțin efort și multă imaginație, a reușit să realizeze o roată cu niște spițe care au fost realizate în așa fel încât în momentul în care treci, să spunem, peste o piatră, nu mai simți aceeași senzație precum o ai cu o roată normală de bicicletă. Iar asta se datorează faptului că roata lui are capacitatea de a se mula pe piatra respectivă. Asta zic și eu reinventare...
Cam același lucru se cere și în antreprenoriat!
Munți cred că este ușor să fi antreprenor și culmea, mulți cred că este greu...
Să mă explicitez!

Mulți cred că este ușor pentru că...
... cred că totul se face de la sine, fără efort sau sacrificii.
... doar se gândesc la câți bani pot face fraierind cu o reclamă etc.
... au văzut la alții și cred că este chiar așa de greu. Dar hai să vă spun ceva, ei au văzut doar vârful aisbergului.
... cred că dacă ai bani ai rezolvat totul. Dar mai ai nevoie și de inițiative!

Mulți cred că este greu deoarece...
... nu vor să se autodepășească.
... trăiesc mereu cu temerea eșecului.
... nu au reușit să vadă peste munte. Nu îl poți sări! Trebuie escaladat, iar asta o faci pas cu pas!
... li se pare că au nevoie de resurse financiare imense pentru a începe ceva.
... nu își cunosc adevăratul potențial.

Și... cred că fiecare poate să adauge la listele de mai sus încă multe gânduri...

Dar acum să spunem că ești deja un antreprenor numai că te-ai „împiedecat” și acum ești deziluzionat. Acum vine ceea ce este cel mai greu în viața ta: reinventarea!
Ce înseamnă asta?
A te reinventa înseamnă...
... să gândești de două ori înainte de a acționa o dată. (Asta îmi aduce aminte de proverbul: Măsoară de două ori înainte de a tăia o dată!)
... să nu te gândești la eșecurile din trecut ci la cum să reîncepi!
... că dacă ai pierdut de zece ori nu înseamnă că nu va răsări Soarele și pe strada ta!
... trebuie să te autodepășești și să își redescoperi talentele, ceea ce ascunzi sub multele tale frământări!
... să crezi în reuzită!
... să ai în minte următoarea lozincă: „Vreau, se poate, voi reuși!”
... să recalculezi doza ta de curaj.
... să îți faci un al plan de atac.
... să îți realizezi un alt programul de lucru ori să fii mai ordonat (chiar și în interiorul tău!)
... mai găsește și dumneata! :)


În perioada 14-20 septembrie, la Pensiunea Speranţa din PredealAkcees organizează Start Me Up, singura şcoală de antreprenoriat din România în cadrul căreia vei forma echipe, vei genera idei de afaceri şi vei dezvolta ulterior concepte viabile de business lucrând alături de un trainer internaţional, antreprenori şi investitori consacraţi din România.


Nu uita de frumos!



Toate locurile au ceva special și ne atrag într-un anumit fel, dar unele rămân ca fiind puncte în care trebuie să ne ancorăm cel puțin o dată în viață ființa. Spre un astfel de loc vreau să călătorim astăzi și să descoperim cel puțin trei motive pentru care ar merita efortul. Acel loc este Dunărea.

ÎNȚELEAPTA
Natura a fost mereu pentru om un bun dascăl.
Să învățăm de la Dunăre să curgem lin și cu calm prin această viață și să ne bucurăm de multele oportunități de fericire pe care le primim, de noutăți și oameni!
Stai și dialoghează cu natura înconjurătoare.
Ascultă...

FRUMUSEȚE
Dacă ai căutat un loc divers și bogat în culori, frumos, atunci Delta Dunării este locul ideal.
Știi, frumosul de acolo ar putea deveni frumosul tău. Sufletul tău se ba îmbogăți și deveni frumos!
În frumos te poți întoarce la origini, în vremurile paradisiace...
Trăiește și respiră frumosul!

CUCERITOARE
Delta te invită la a deveni un luptător care învinge grijile zilnice.
Te va face un cuceritor de suflete dacă o vei lua de maestră în înțelepciune și frumusețe!
TE VA CUCERI!...

În perioada 29 – 31 august, la Tulcea, are loc RowmaniaFest – Festivalul Internaţional al Bărcilor cu Vâsle și mai multe detalii despre Festival găseşti aici, iar despre ecoturism te poţi informa de aici: http://eco-romania.ro/ro/ecoturism/concept.


PROGRAMUL!!!

Vineri, 29 august

19:00 – 19:30
Defilarea cailor de rasă ai Clubului Hipic Real Racing din Tulcea (Faleză-Ponton)
19:00 – 20:00
Intermezzo - Jazz Duo - Harcsa Veronika și Gyémánt Bálint
 (Faleză-Scenă)
20:00 – 20:30    
Parada campionilor olimpici români ai sportului cu vâsle - Ivan Patzaichin, Vasile Dîba și Toma Simionov, alături de sportivi ai CSM Danubius și SupAcademy etc, pe Dunăre
Cuvânt de deschidere (Faleză-Scenă)
20:30 – 23:00 
♫♫♫ Concerte Rock`n Row (Faleză-Scenă)
Byron
Celelalte Cuvinte
Delta Dunării, perspective noi – expoziție de fotografie Rewilding Europe și WWF-România (Piața Civică)
Blue Danube / Green Delta – expoziție de fotografii realizate de Dragoș Lumpan (Faleză-ARBDD)

Sâmbătă, 30 august

10:00 – 10:30
Deschiderea oficială a Târgului proiectelor pentru "Delta vie" (Faleză, ARBDD)
Participă organizaţii nonguvernamentale şi instituţii care derulează proiecte de dezvoltare durabilă cu impact în zona Deltei.
Târgul va fi deschis în perioada 30 - 31 august, 10:00-18:00 și va avea inclusiv ateliere educative pentru copii
10:30 – 11:30
Concert al Fanfarei Valurile Dunării din Galaţi (Faleză-Ponton)
11:30 – 12:30
Competiţia pescărească “Ivan Patzaichin”
 - concurs de vâslit în canotcă, pe Dunăre, între echipe de pescari din localităţile Deltei (Plecare: Faleză Ponton, Startul: Mila 36, Sosire: Faleză Ponton)
12:30 – 13:00
Festivitatea de premiere a câştigătorilor Competiţiei “Ivan Patzaichin” (Faleză-Scenă)
13:30 – 17:30
Descoperă ROWmania - Concurs de vâslit în canotci de 10+1 locuri – COMPETIȚIE ECHIPE TULCEA
(Lac Ciuperca)
10:00 -13:00 – înscrierea echipelor, acomodarea cu ambarcațiunile
13:15 -13:30 - ședința tehnică, tragerea la sorți
13:30 – Start (serii de câte 3)
16:00 – 18:00
Întâmpinarea participanţilor la Tour International Danubien (TID)
 (Faleză - Ponton)
Peste 100 de participanți la TID sosesc sâmbătă la Tulcea. De aici vor pleca în cea mai spectaculoasă etapă din tur (Tulcea / Murighiol / Sfântu Gheorghe). TID este un proiect internaţional demarat acum 58 de ani. Echipe din ţările riverane Dunării şi din alte colţuri ale lumii vâslesc aproximativ 2516 km, de la izvoare până în Deltă.
17:30 – 18:00
Spectacolul Comunităţilor Locale I
 (Faleză-Scenă)
Promovarea diversităţii etnice, lingvistice şi culturale din Dobrogea de Nord. O comunitate locală va prezenta un moment artistic (ansambluri de muzică şi dans) de aproximativ 45-60 minute.
18:00
Festivitate de premiere (Faleză - Scenă)
Descoperă ROWmania - Concurs de vâslit în canotci de 10+1 (Competiţia Tulcea), Tour International Danubien (TID)
20:30 – 23:00♫♫♫Concerte Rock n` Row (Faleză-Scenă)
Aegyssus Aeternum
Robin And The Backstabbers
Pasărea ROCK
21:00 – 23:00 Proiecţie de film și Q&A 
(Piaţa Civică)
București, unde ești? (România, 2014, 76’, documentar, Regia: Vlad Petri)

Duminică, 31 august

07:00 – 14:00
Delta Rowmania Triathlon, parte a Circuitului Național de Triatlon
 (Lac Ciuperca) (înot – Lacul Ciuperca, traseu bicicletă & alergare – Străzile Isaccei, Unirii, Babadag, Faleză)
07:00 – 08:30 ridicarea kiturilor de participare
08:30 – 08:45 şedinţa tehnică
09:15 start MiniTRI, Supersprint și Ștafeta în Familie
10:00 start Sprint, Olimpic, Ștafeta Olimpică
16:00 festivitatea de premiere
12:00 – 13:00
Masă rotundă / dezbatere: "Soluția României de transport și mobilitate pentru un turism responsabil pe Dunăre și în Delta Dunării" 
(Hotel Esplanada)
14:00 – 15:30
Descoperă ROWmania - Concurs de vâslit în canotci de 10+1 - FINALA NAȚIONALĂ
 (Lac Ciuperca)
13:00 – 14:00 -înscrierea echipelor, acomodarea cu ambarcațiunile
14:00 – 14:15 – ședința tehnică, tragerea la sorți
14:30 – START concurs serii de câte 3 echipe
16:00 – 17:30 
Festivitate de premiere
 (Faleză-Scenă)
Delta Rowmania Triathlon
Descoperă ROWmania - Concurs național de vâslit în canotci de 10+1
Descoperă Tulcea Quest – concurs de aventură urbană
17:30 – 18:00
Spectacolul Comunităţilor Locale - grup de dans TUNA (Dunăre) și grup vocal KAYNANALAR (Soacrele) / Uniunea Democrată Turcă din România - Filiala Tulcea
Promovarea diversităţii etnice, lingvistice şi culturale din Dobrogea de Nord (Faleză-Scenă)
20:00 – 23:00 
♫♫♫Concerte Rock`n Row (Faleză-Scenă)
Zona Zero
Victor Solomon & Florian Stoica (CONEXIUNI)
Cristi Minculescu & Nuțu Olteanu – Super Grup

21:00 – 22:30
Proiecţie de film (Piaţa Civică)
Marfa și banii (România, 2001, 90’, dramă, Regia: Cristi Puiu)

Luni – joi, 1 - 4 septembrie - Experimentarea turismului lent, în canotci de 2 sau 11 locuri
Etapa “Delta„ din Tour International Danubien (TID)
Tur-maraton de la Tulcea la Marea Neagră, în canotci, alături de convoiul TID.

Luni, 1 septembrie

Destinaţie – km pe Dunăre – mal – km parcursi
MURIGHIOL – km 64 – (D) – 54/37* km/zi
Marţi, 2 septembrie
Destinaţie – km pe Dunăre – mal – km parcursi
SF. GHEORGHE – km 4 – (S) – 60/44* km/zi
Miercuri, 3 septembrie
Destinaţie – km pe Dunăre – mal – km parcursi
INSULA SACALIN/MAREA NEAGRA – 8km/zi
Petrecerea de închidere oficială TID 2014 la Sf. Gheorghe

Joi, 4 septembrie

ora 7:00 – Plecarea cu vaporul înapoi către Tulcea
* în funcţie de traseul ales

joi, 28 august 2014

Unde dacă nu în Deltă?

În perioada 29 – 31 august, la Tulcea, are loc RowmaniaFest – Festivalul Internaţional al Bărcilor cu Vâsle și mai multe detalii despre Festival găseşti aici, iar despre ecoturism te poţi informa de aici: http://eco-romania.ro/ro/ecoturism/concept.




Delta este locul cel mai potrivit pentru că în ea găsești:

LINIȘTE
Iată că poți fugi de nebunia traficului și a lumii într-un loc în care gândul te duce la începuturile lumii!
Poți medita și deveni mai bun.
Lasă toată tehnologia (Dar nu o arunca în Dunăre! Doar am polua...) departe de tine!
Respiră aerul curat, hrănește-ți ființa cu ceea ce primești cu dragoste din abundență.

DESCOPERĂ
Ești pe un teritoriu aproape virgin. Vei întâlni o Rezervația biosferei Delta Dunării cu vegetație de 3 feluri de trei categorii: acvatica, palustra și de uscat.
Vei descoperi o lume cum nu credeai că există.
Fă expediții doar cu busola în mână... Rătăcește-te!

OPORTUNITATE
Timp pentru a te regăsi!
Folosește-ți timpul într-un mod divers decât cel obișnuit!
Fă ceva ce nu ai mai făcut până acum: scrie o poveste/roman/poezie, pictează, fotografiază.



Care ar fi pentru tine trei cuvinte care ar defini cel mai bine Dunărea?!?


Gratuit ebook : revista Argos – numarul 4

Ca tot v-au placut primele numele ale revistei Argos, astazi va aduc in atentie gratuitatea numarului 4.
Mai multe detalii aici.
Spor la citit!

URÂȚI...

unei amice...

Toți suntem urâți când ne îndepărtăm de Dumnezeu
De-a Sa lumină de viață dătătoare
Și pierd tot ce e mai frumos din sufletul meu
Când merg pe o cale rătăcitoare

Și credem mai mereu că niște chipuri pictate
Acoperite și ascunse-n fond de ten în valuri
Sunt mai frumoase fiindcă-s lăudate
Căci apar la TV și mulți le numesc staruri... 

Dar nu în fizic constă frumusețea adevărată
Chiar dacă ne fascinează și ne ispitește
Căci ea trece și alta devine preferată
Și atunci, de tristețe, mai mult se-ncrețește.

Eu știu că și de-aș fi plin de tină
Cu multe vini și vicii la dosar
De capul meu Domnului cu umilință se înclină
Și cere iertare din inima, de la El primește har.

Așadar și dumneata dragă suflare
Nu te mai gândi că ești urâtă
Căci frumusețea cea adevărată, mare
Este-n sufletul curat
Și numai aceea e de Domnul plăcută!

miercuri, 27 august 2014

A scrie pentru a câștiga!


www.kaki.ro a venit cu o provocare la fel d tentantă cum va fi și următoarea... ei au întrebat bloggerii cam în felul următor: „Ce concurs sau ce activitate ai organiza pentru prietenii tăi, pentru cititorii blogului tău sau pentru bloggeri bazându-te pe produsele de pe Kaki.ro”.
Eu răspund solicitării lor și mă gândesc că cel mai interesant ar fi să propună un concurs la care, cei interesați să participe, ar fi provocați să se gândească la modele de haine (dar nu numai!) ce vor fi la modă în secolul următor. Cei mai creativi ar fi îndemnați să trimită chiar și modele/schițe desenate, ceea ce le-ar putea aduce un punctaj în plus. De ce propun un astfel de concurs? Pentru simplul motiv că aș dori ca www.kaki.ro să rămână mereu la modă, cu o deschidere spre viitor, mereu actualizat și, de ce nu, visător. Astfel produsele www.kaki.ro vor atrage mai mulți clienți și cu siguranță va avea ce să le ofere. Și, cine știe, poate că www.kaki.ro, la sfârșitul campaniei propuse, va reuși chiar să realizeze câteva modele din cele propuse de participanți și, astfel, va aduce viitorul în prezent... Nu ar fi minunat? Ce spuneți?

Dunărea albastră

Deși nu am ajuns până acum în Deltă, îmi doresc acest lucru și, sper, să ajung cândva și prin acele locuri minunate.
Și, deși nu am fost, totuși am citit sau văzut documentare ce mi-au surescitat interesul. Interesul pentru frumos.
Mă gândesc și la Johann Strauss II...


Este greu să definești un astfel de loc și, mai greu este să te rezumi la trei cuvinte/motive... însă trebuie...

VIE
Este în continuă mișcare, plină de viață, animată de multe feluri de animale.
Este mereu nouă, fiecare anotimp și vreme dăruindu-i o savoare aparte.
Te invită la a trăi!
Este o metaforă ce se transformă în realitate...

ORIGINALĂ
Este ceva ce aparține doar teritoriului nostru dar care ne unește cu o mare parte din Europa.
Ce găsești la noi nu se găsește oriunde. Toți spun asta. Ar trebui să apreciem acest fapt!
Pentru frumusețea ei, unii călătoresc mii de km pentru a o vedea. Pe noi de ce ne-ar opri câteva sute?
Delta a atras și modelat niște oameni originali...

OSPITALIERĂ
Delta te invită la aventură. la descoperire și la întoarcerea în vremurile paradisiace!
Este bună cu cei care o vizitează, îi hrănește cu porții mari de feluri gustoase...
Cine ajunge acolo o dată, va vrea să revină. Spiritul locului îl va îmbăta pe veci!


În perioada 29 – 31 august, la Tulcea, are loc RowmaniaFest – Festivalul Internaţional al Bărcilor cu Vâsle și mai multe detalii despre Festival găseşti aici, iar despre ecoturism te poţi informa de aici: http://eco-romania.ro/ro/ecoturism/concept.


Concurs: „Fahrenheit 451” de Ray Bradbury

Editura Paladin vă oferă un exemplar din romanul Fahrenheit 451 de Ray Bradbury. Pentru a câștiga, răspunde corect în comentarii la întrebarea de mai jos.
O poveste tulburătoare şi poetică, Fahrenheit 451 este o parabolă a unei societăţi în care valorile pe care le cunoaştem au fost răsturnate, în care statul interzice cititul şi legiferează arderea cărţilor. Cetăţenii acestei lumi distopice trăiesc într-o indiferenţă indusă de droguri şi de mass-media.
Cum se numește personajul principal al cărții?
Câștigătorul va fi desemnat prin tragere la sorți. Concursul va dura o săptămână. Mult succes!

Anunţ – Lansarea cărţii: “Despre cer şi pământ”


Episcopia Greco-Catolică “Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti, în cadrul evenimentelor prilejuite de instalarea Preasfinţiei Sale Mihai Frăţilă ca primul episcop greco-catolic de Bucureşti, împreună cu Editura Curtea Veche lansează vineri 29 august la  ore 16.00, în cadrul select al Lirbăria Cărtureşti-Verona (Str. Arthur Verona 13-15) într-o ambianţă interreligoasă volumul de dialoguri al Cardinalul Jorge Mario Bergoglio — devenit pe 13 martie 2013, Papa Francisc — cu rabinul Abraham Skorka, rector al Seminarului Rabinic Latinoamerican.

Cartea este rezultatul unei serii de convorbiri profunde pe care le-au purtat şi la sediul episcopiei, şi la cel al comunităţii evreieşti Benei Tikva. În cadrul acestor întâlniri, s-au discutat probleme teologice şi pământeşti dintre cele mai diverse. Dumnezeu, fundamentalismul, ateii, moartea, Holo­caustul, homosexualitatea, capitalismul sunt doar câteva dintre subiectele asupra cărora se opresc Papa Francisc, noul cap al Bisericii Catolice şi ilustrul rabin Skorka.
Participă:

    Emil Hurezeanu, jurnalist şi analist politic
    Marius Vasileanu, profesor istoria religiilor
    Rabinul Rafael Shaffer
    Gelu Trandafir, jurnalist

La finalul întâlnirii Preasfinţia Sa Mihai Frăţilă, episcop greco-catolic de  Bucureşti, va rosti un cuvânt de mulţumire şi de salut.


Jorge Bergoglio – Papa Francisc

Jorge Mario Bergoglio s-a născut pe 17 decembrie 1936, la Buenos Aires.

Jorge Mario Bergoglio a intrat în Societatea lui Isus la 11 martie 1958 și a studiat pentru a deveni preot la seminarul iezuit în Villa Devoto. În 1960 Bergoglio a obținut o licențiere în filosofie de la Colegiul Maximo San Jose din San Miguel.

În 1969 a fost hirotonisit preot. În anul 1992 a fost numit episcop auxiliar de Buenos Aires. Consacrarea sa episcopală a avut loc în data de 27 iunie 1992. În data de 28 februarie 1998 a devenit arhiepiscop de Buenos Aires. La 6 noiembrie 1998 i-a fost încredințată suplimentar jurisdicția episcopală asupra credincioșilor de rit bizantin din Argentina, inclusiv a celor aparținând Bisericii Române Unite cu Roma.

În consistoriul din 21 februarie 2001 papa Ioan Paul al II-lea l-a ridicat la demnitatea de cardinal.

Pe 13 martie 2013, a devenit primul Papă latinoamerican, cu numele de Francisc.

Abraham Skorka

Abraham Skorka s-a născut pe 5 iulie 1950, la Buenos Aires.

Este doctor în chimie (Universidad de Buenos Aires, 1979), rabin (Seminarul Rabinic Latinoamerican, 1973), profesor de Biblie şi Literatură Rabinică la Seminarul Rabinic local şi la Jewish Theological Seminary of America, profesor onorific de Drept Ebraic (Universidad del Salvador).

A creat catedrele de Drept Ebraic la Universidad del Salvador şi Universidad de Buenos Aires. A semnat mai multe volume de biofizică, specialitatea sa, numeroase articole în domeniul cercetărilor biblice şi talmudice, precum şi articole pe teme de actualitate în diferite publicaţii. Printre altele, este coautor şi coordonator al lucrării Introducción al Derecho Hebreo [Introducere în Dreptul Ebraic] (2001) şi autor al volumelor Miles de años por semana [Mii de ani pe săptămână] (1997) şi Hacia un mañana sin fe? [Spre un viitor fără credinţă?] (2006). Este rector al Seminarului Rabinic şi rabin al comunităţii Benei Tikva. În 2012, Pontificia Universidad Católica Argentina i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa, devenind astfel primul rabin care a primit această distincţie.

Sursa:www.vicariatbucuresti.ro

(Re)Pornește

La început totul pare greu. La început parcă nu ai mai vrea să începi. Dar... toate au un început...
Și cine nu s-a plâns că este greu primul pas. Păi numai să ne gândim cât i-a trebuit omului până să-l facă pe Lună...
Dar hai să ne întoarcem la „oile” noastre de pe Pământ.
Am descoperit de curând că în perioada 14 – 20 septembrie. va avea loc la Pensiunea Speranţa din Predeal cea a treia ediţie a şcolii de antreprenoriat Start Me Up, un proiect Akcees.

Și pentru a vă face o idee despre ce este vorba, iată ce se spune despre acest eveniment: „Start Me Up este singura şcoală de antreprenoriat din România în cadrul căreia participanții vor forma echipe,vor genera idei de afaceri şi vor dezvolta ulterior concepte viabile de business lucrând alături de un trainer internaţional, antreprenori şi investitori consacraţi din România. La final, își vor valida ideea prezentând-o în faţa unui juriu de specialitate, primind feedback și putându-se număra printre câştigători”.


Pentru cei interesați, trebuie să știe că la această manifestare vor participa persoane cu „greutate”, de la care se poate fura meserie: Marius Ghenea (antreprenor serial şi investitor de tip angel), Peter Barta (Director Executiv al Fundaţiei Post-Privatizare), Cristian China Birta (blogger şi antreprenor online), Philipp Kandal (General Manager EU Telenav), Daniel Dragomir (Co-Fondator şi CEO TechHub Bucharest), Bogdan Iordache (Co-Fondator şi CEO How to Web) sau Andrei Costescu (Fondator şi CEO MReady).

Ca să devii mai bun în ceea ce faci, trebuie să uiți eșecurile din trecut, nu ca pe niște dezavantaje sau experiențe din care ai avut ceva de învățat, ci ca piedici, fiindcă ai putea fi descurajat/ă.
Așadar, pentru a te reinventa pe plan antreprenorial, este nevoie de a lua câteva decizii forte: uită de eșec și canalizează ideile și forțele tale bune spre gândul succesului; gândește-te la ceva care va fi atractiv, va inspira, va atrage privirile multora; mergi pe ideea că vi cu ceva inovativ care va schimba ceva; nu descuraja oricât de greu ar fi; fă continuu schimbări dar nu renunța la ceea ce ai început, chiar dacă nu dă roade din prima, gândește-te cât îi ia unui pom să facă asta; nu copia pe alții oricât de ispititoare ar fi ideea, ceea ce realizezi trebuie să fie al tău, original. Asta se caută și se apreciază!
Visează cu ochii deschiși...

Ah, era să uit... Start Me Up este un eveniment organizat cu sprijinul SAP România, Mavenhut, Zitec, Skobbler by Telenav, Okapi Studio, Smart Bill şi MReady şi al partenerilor logistici Pensiunea Speranţa, Blogal Iniţiative, Aqua Carpatic, Domeniile Samburesti, Zelist Monitor, Prove PR şi TechHub Bucharest.

Mediatizarea programului este asigurată de Forbes România, Adevărul, Times New Român, Yoda.ro, Incont.ro, Business Review, România Liberă, Manager Express, PC World, Computer World, Revista Cariere, Business Woman, Zile şi Nopţi, Startups.ro, Agora, IQads, Business Live, Smart Financial, IT Channel, comunicatedepresă.ro, Gadget Trends, Today Software Magazine, Ejobs, OnlineStudent.ro, Studenţie.ro, România Pozitivă, Start UB, Studentul.info, Bancherul.ro, Workstickers, Fapt Divers Academic Link, Gratuitor, Despre Joburi şi Recommand.ro.
Susţinători: How to Web, TechHub Bucharest, Startup Weekend România, Girls în Tech, Warwick Entrepreneurs, Beta-i, Singularity University, Junior Achievement România, Incubator 107, Softbinator, Student din provincie, Voluntari pentru Idei şi Proiecte (VIP), Sindicatul Studenţilor din Cibernetică (SiSC), Business Club, Educativă, Reviro, AIESEC, Advice, Club Liderii Mileniului Trei, Buzz!Câmp, Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), Senatul Studenţilor, Business Organization for Students (BOS), ASCIG, Antreprenoriat, Romanian Startups, DA Afaceri, EESTEC, Business Days şi inventează.ro.

marți, 26 august 2014

Are 99 de ani, dar a impresionat o lume intreaga. Ce face ea pentrru copiii strazii este un exemplu de urmat

Are 99 de ani, dar a impresionat o lume intreaga. Ce face ea pentrru copiii strazii este un exemplu de urmat
Are 99 de ani, dar a impresionat o lume intreaga. Ce face ea pentrru copiii strazii este un exemplu de urmat

Lillian Weber face cate o rochie pe zi pentru copiii care locuiesc in zonele izolate din Africa.

In ultimii ani Weber a facut peste 840 de rochii pentru fetitele care locuiesc in Africa si in imprejuri si care nu au parte de toate bucuriile copilariei, asa cum o fac cele de varsta lor din alte parti ale lumii.
Batranica da rochiile unei organizatii non-profit care se ocupa de distribuirea lor si cea mai mare dorinta a ei este sa apuce sa bucure macar o mie de fetite inainte ca varsta sa isi spuna cuvantul.
Desi are 99 de ani Weber incepe o rochita noua in fiecare dimineata cand se trezeste si face tot ce ii sta in putinta ca sa o termine in ziua respectiva. In ciuda eforturilor de a croi o hainuta noua in fiecare zi, Weber incearca sa le si personalizeze pentru a nu arata toate la fel.
Weber face acest lucru impreuna cu alte femei de peste 80 de ani, iar ele fac parte din organizatie din anul 2011. Dupa ce sunt realizate rochitele sunt preluate de asociatie si sunt distribuite in orfelinate, biserici si scoli, iar scopul este de a presara putina bucurie in sufletele acelor micute.
Pana acum organizatia a distribuit peste doua milioane si jumtate de rochite in peste 47 de tari din Africa, dar si din zone afectate ca Haiti, Honduras, Thailanda, Mexic sau chiar zone din Statele Unite.