În prefaţa sa la o nouă carte scrisă de Cardinalul Gerhard Muller,
prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, Papa Francisc a
subliniat că banul este în sine un instrument bun atunci când lărgeşte
oportunităţile noastre, dar se poate de asemenea întoarce împotriva
persoanei umane. “Banul este un instrument care într-un anume fel…
prelungeşte şi creşte capacitatea libertăţii umane, permiţându-i să
lucreze în lume, să acţioneze, să aducă roade”, a scris Papa Francisc în
prefaţa la cartea “Săracă pentru săraci: Misiunea Bisericii”, publicată
în limba italiană de Editura Vaticanului. Pontiful a arătat diferitele
forme de sărăcie, şi faptul că “banii şi puterea economică” pot
“înstrăina omul de om, închizându-l într-un orizont egocentric şi
egoist”.
“Când puterea economică este un instrument care produce comori
păstrate pentru sine, ascunse de celălalt, produce nedreptate, şi îşi
pierde valoarea sa pozitivă originară”, a subliniat el. Este un jaf
atunci când “bunurile sunt folosite de oameni care aplică solidaritatea
numai la cercul lor restrâns sau doar pentru a primi şi ei
solidaritate”. Aceasta se întâmplă atunci când “omul, pierzându-şi
speranţa într-un orizont transcendent, a pierdut gustul gratuităţii,
gustul binelui de dragul binelui”. Când omului i se aminteşte de
“solidaritatea sa fundamentală” cu întreaga omenire, a scris Papa, ”
atunci ştie că nu poate ţine pentru el însuşi bunurile aflate la
dispoziţia sa”.
“Când omul trăieşte în mod obişnuit în solidaritate, este conştient
de faptul că tot ce refuză să ofere, şi păstrează pentru sine, mai
devreme sau mai târziu se va întoarce împotriva lui.” Constatând o
“legătură unică între profit şi solidaritate”, Pontiful a spus că este
sarcina creştinilor aceea de a “redescoperi, trăi şi vesti tuturor
unitatea originară şi valoroasă între profit şi solidaritate”. El vorbit
apoi şi despre alte forme de sărăcie: în primul rând, a arătat că
natura noastră limitată are întotdeauna nevoie de ajutor de la altcineva
– “noi nu ne-am făcut pe noi înşine nu ne putem da nouă înşine tot ce
avem nevoie”.
“Recunoașterea acestui adevăr ne invită să rămânem umili și să
practicăm cu curaj solidaritatea, cu o tărie indispensabilă pentru viața
însăși.” Această experiență a sărăciei în limitele noastre, a scris,
duce la o întoarcere spre celălalt și la o “practică socială în care
binele comun nu rămâne un cuvânt gol și abstract”. “Când omul este
înțeles în acest fel și învățat să trăiască în acest fel, sărăcia sa de
creatură nu mai este simțită ca un handicap, ci mai degrabă ca o resursă
prin care ceea ce îmbogățește fiecare persoană, și este dat în mod
liber, este un bun și un dar de care poate beneficia toată lumea”.
Aceasta, a scris Papa, este “lumina pozitivă în care Evanghelia ne
invită să vedem sărăcia”, fiind baza fericirii celor “săraci cu duhul”.
