Tot mai multe persoane citesc cărți electronice, arată un sondaj
realizat la începutul lunii ianuarie de Pew Research Center, pe baza
intervievării a 1.000 de americani. Contraintuitiv, creșterea nu are loc
în detrimentul lecturii cărților tipărite, iar motivele pentru care
cititorii optează pentru cărțile electronice sunt greu de ghicit.
Cei intervievați au fost împărțiți și pe categorii de vârstă, grupa de 18-29 ani având cel mai mare procent de cititori de cărți tradiționale, 73%.
Motivele pentru care cărțile tipărite nu pierd teren în fața celor electronice sunt multiple. În mod evident, costurile sunt mai mici, citirea lor nu obligă la consum de curent și, atunci când nu mai sunt utile, pot fi reciclate. Alte motive, care țin de experiența subiectivă a cititorului, sunt felul în care se simte o carte tipărită sau plăcerea de a da paginile.
Consultantul media, Michael Morris, este de părere că oamenii vor continua să citească şi peste 50 de ani cărți tipărite. În plus, el consideră că nu toți sunt atrași de magia cărților electronice. „Sunt diferite bariere, cum ar fi costul și sunt o mulțime de oameni care nu au acces la internet acasă", explică acesta într-un interviu acordat NBC.
Cu
toate acestea, dispozitivele de citire a cărților electronice au
crescut în număr în ultimii ani. În același timp, prețul lor a scăzut și
au devenit tot mai accesibile.
Un
alt rezultat al chestionarului arată că femeile citesc cu 10% mai mult
decât bărbații, atât cărți electronice, cât și cărți tipărite.
O altă diferențiere s-a putut observa din punct de vedere al educației și al veniturilor respondenților. Persoanele fără facultate și cu venituri mai mici de 30.000 $ pe an citesc mai puțin.
Creșterea
în popularitate a cărților electronice este o veste bună și pentru
scriitori. Mulți dintre aceștia, respinși de editurile clasice, aleg
varianta autopublicării online. Amazon.com oferă 70% din preț autorului
pentru fiecare exemplar descărcat. Autori precum Boyd Morrison, Karen
MQuestion sau J.A.Konrath au debutat cu succes pe platforma Amazon,
având câteva mii de exemplare vândute încă din primele luni de la
publicare.
În
România, editurile sunt deocamdată reticente la publicarea de cărți în
fomat digital. Cartea electronică este văzută ca un inamic al industriei
tipografice. Nici autorii nu privesc cu ochi buni digitalizarea
cărților, motivele lor fiind frica de piraterie, lipsa informațiilor
tehnice și lipsa de interes a cititorilor.
„Piața
europeană de e-book este destul de stângace încă. Toată lumea este de
acord că acesta este viitorul, însă, cel puțin în acest moment, atât în
Europa, cât și în România, editurile nu își concentrează toate
eforturile pe e-book-uri. În România piața de e-book este sub 1%", a
declarat Maria Demezzo, președintele consilului permanent al Uniunii
Editorilor din România, pentru HotNews.