Zece sfaturi pentru cel mai bun Post al Paştilor

Autor: pr. Ed Broom
Traducere: Ecaterina Hanganu
Sursa: CatholicExchange, 6 martie 2014

Suntem în Post

Dumnezeu ne dăruieşte din abundenţă, întotdeauna, în toate timpurile şi în toate locurile! Bunătatea lui se manifestă cel mai din plin în Trupul Său Mistic, Biserica, şi în mod concret în anul liturgic al Bisericii. Cele mai puternice perioade ale anului sunt Adventul, care culminează cu Crăciunul, şi Postul Paştelui, care culminează cu Săptămâna Sfântă şi Învierea Domnului Isus. Pentru a trăi pe deplin misterul pascal – patima, moartea şi Învierea lui Isus – trebuie să trăim perioada Postului Paştilor cu o inimă generoasă şi o deschidere a spiritului. Postul Paştelui este în acelaşi timp un dar şi o perioadă de haruri abundente.

De ce oare nu ne-am hotărî chiar acum să trăim acest Post al Paştilor cu o totală generozitate a inimii, minţii, sufletului, trupului şi emoţiilor? Să trăim aceste patruzeci de zile de haruri şi binecuvântări ca şi cum ar fi ultimul Post al Paştilor pe care l-am avea de trăit! Viaţa este scurtă şi timpul zboară, iar ceasul nu merge niciodată înapoi. În cele ce urmează, vom oferi zece practici simple de post, astfel încât acest Post al Paştilor să fie într-adevăr cel mai bun pe care l-am trăit până acum. “Dacă auziţi astăzi glasul Domnului, nu vă împietriţi inimile…”

1. Rugăciunea. În loc să fim Marta, de ce nu am încerca în acest Post al Paştilor să o imităm pe Maria din Betania?! Ce făcea Maria în timp ce Marta se agita de colo-colo, frenetică şi iritată? Maria stătea pur şi simplu la picioarele lui Isus, Îl privea şi asculta atentă cuvintele Lui, purta o discuţie prietenească şi iubitoare şi pur şi simplu Îl iubea pe Isus. De ce să nu ne propunem în acest Post – imitând-o pe Maria din Betania – să ne rugăm ceva mai mult şi mai bine?! Rugăciunea încântă Inima lui Isus!

2. Reconcilierea şi pacea. Dacă există în viaţa noastră o persoană faţă de care simţim amărăciune, resentimente, poate chiar ură, atunci Postul Paştelui este timpul cel mai potrivit să ne împăcăm. Să construim o punte şi să dărâmăm barierele! În predicile pe care le rostesc cu ocazia căsătoriilor, le spun noilor soţi care sunt cele mai importante trei fraze pe care trebuie să le înveţe: “Te iubesc!”, “Îmi pare rău!” şi “Te iert”. Postul Paştelui este timpul potrivit pentru a arunca drojdia veche şi stricată şi a ne reînnoi relaţiile sociale!

3. Pocăinţa. Isus spune clar şi fără echivoc: “Dacă nu vă pocăiţi, veţi muri.” Să renunţăm la ceva care ne place, de dragul lui Dumnezeu şi pentru mântuirea sufletelor! Spunând “Nu” sinelui, spunem “Da” invaziei lui Dumnezeu în inimile noastre! Să-i cerem Duhului Sfânt să ne lumineze să facem renunţările cele mai plăcute Domnului!

4. Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. În timpul sfintelor perioade de Advent şi Post al Paştelui, Biserica ne îndeamnă cu căldură să avem cu adevărat foame de Cuvântul lui Dumnezeu. Isus răspunde la prima ispită a diavolului astfel: “Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci şi cu orice cuvânt care iese din gura Domnului”. Fie ca în acest Post al Paştilor să fim motivaţi de meditarea zilnică a Cuvântului lui Dumnezeu! Să folosim metoda de rugăciune sugerată de Papa Benedict al XVI-lea, numită lectio divina: să citim, să medităm, să contemplăm, să ne rugăm şi să acţionăm – punând în practică noile înţelesuri pe care le-am primit. Aceasta va avea ca rezultat transformarea vieţii, aşa cum afirma Sf. Paul: “Nu mai sunt eu cel care trăiesc, ci Cristos trăieşte în mine”.

5. Milostenia. Postul Paştelui este timpul dăruirii, în special către cei săraci, bolnavi, marginalizaţi şi respinşi de societate. Să ne amintim numeroasele gesturi de iubire ale Papei Francisc faţă de cei săraci, sărutându-i pe cei respinşi de lume. “Orice faceţi pentru cel mai mic dintre fraţii Mei, Mie mi-aţi făcut.”

6. Cei trei ‘T’. După milostenie, să ne facem o examinare a propriei vieţi sub următoarele trei aspecte şi să vedem unde şi cum putem dărui, aşa cum spunea Maica Tereza: “Dăruiţi până când doare!” Timpul! Să dăruim altora din timpul nostru. Să începem de acasă, fiindcă întotdeauna caritatea începe de acasă. Talentele! Cu toţii avem diferite talente. Postul Paştelui este timpul potrivit în care să ne învingem lenea şi să muncim sârguincios ca să ne cultivam talentele pe care ni le-a dăruit Dumnezeu. “Mai bine să ne epuizăm decât să ruginim!” Tezaurul! Dacă avem în exces mâncare, îmbrăcăminte, bani şi averi materiale, să dăm şi iarăşi să dăm! În persoana celor săraci, lui Isus îi dăruim!

7. Bucuria. Să fim plini de bucurie! Să încercăm să ne implementăm acronimul din limba engleză J. O. Y. (= bucurie): J de la Jesus (Isus); O de la others (ceilalţi); Y de la you (tu)! Dacă îl punem pe Isus pe primul loc, pe ceilalţi pe locul al doilea şi pe ultimul loc suntem noi înşine, atunci vom trăi bucuria Sfântului Duh şi aceasta se va revărsa asupra tuturor celor pe care îi vom întâlni!

8. Liturghia şi Împărtăşirea zilnică. De departe cea mai bună modalitate în care putem trăi Postul Paştelui este să fim cât mai aproape cu putinţă de Isus. La Sfânta Liturghie şi la Împărtăşanie nu numai că suntem aproape de Isus, dar îl şi primim în adâncul fiinţei noastre, chiar în sanctuarul sufletului nostru. Să mergem aşadar la Sfânta Liturghie şi la Împărtăşanie cu intenţiile noastre, dar în special pentru repararea păcatelor şi prevenirea acestora. De ce a suferit atât de crunt Isus în Patima Sa? Sf. Ignaţiu de Loyola precizează cele două motive fundamentale: 1) Ca să ne arate caracterul rău şi dăunător al realităţii păcatului; 2) Ca să ne arate abisul iubirii Sale pentru toată omenirea şi pentru fiecare dintre noi în parte. Să oferim Sfânta Liturghie şi Împărtăşania pentru repararea păcatelor din trecut, atât ale noastre cât şi ale familiei noastre. Sub aspect moral, Sfânta Liturghie şi Împărtăşania pot şi trebuie să fie oferite pentru repararea păcatelor avortului – vărsarea sângelui celor mai nevinovate şi vulnerabile fiinţe – şi apoi pentru repararea răspânditei practicări a homosexualităţii, care distrug însăşi baza societăţii – familia!

9. Să ne învingem propriul demon. Toţi avem propriul nostru punct slab, din cauza căruia putem cu uşurinţă să cădem. Dar avem şi propriul nostru demon care ne atacă – mergând adesea exact spre punctul nostru slab. Să căutăm şi să găsim locul unde ne atacă cel mai tare. Putem privi de exemplu la păcatele capitale şi să vedem unde găseşte la noi demonul o portiţă. Lăcomia? Pofta trupească? Zgârcenia? Mândria? Lenea? Mânia? Invidia? În timpul Postului Paştelui suntem cu adevărat soldaţi înrolaţi în armata Regelui Cristos. Este timpul să luptăm împotriva demonului nostru personal, cu forţa Regelui Isus. Noi suntem slabi, dar Domnul este puternic. Nimic nu e cu neputinţă pentru Dumnezeu!

10. Maria şi Postul Paştelui. Să încercăm să trăim cu intensitate un Post marian. Să ne rugăm misterele de durere ale Rozariului, ca şi Rozariul închinat Fecioarei Durerilor. Să revedem filmul lui Mel Gibson “Patimile lui Cristos”, în care apare semnificativ rolul Mariei. Să facem Calea Crucii, mergând cu Fecioara Durerilor. Să ne străduim să trăim aceste zile sfinte ale Postului Paştelui cu Inima Îndurerată şi Imaculată a Mariei, şi privind totul prin ochii Mariei.

În concluzie, dragi prieteni, dacă vom trăi aceste sugestii cu generozitatea spiritului, acesta va fi cel mai sfânt dintre toate Posturile trăite de noi până acum. Vom trăi astfel misterul pascal în toată plenitudinea lui – suferind şi murind cu Isus, astfel încât să putem să ajungem cu El la slava Învierii!

Sursa

Sacramentul Preoţiei presupune slujire, dăruire şi continua împrospătare a darului primit

 La audienţa generală de miercuri, din Piaţa „Sfântul Petru”, Papa Francisc a continuat şirul catehezelor dedicate Sacramentelor, amintind că Sacramentul Botezului, al Mirului şi al Euharistiei constituie împreună misterul „iniţierii creştine”, pe care l-a definit „un unic mare eveniment de har care ne regenerează în Cristos şi ne deschide spre mântuire”. „Aceasta este vocaţia fundamentală care ne reuneşte pe toţi în Biserică, ca discipoli ai lui Isus Cristos”, a explicat Pontiful care s-a oprit apoi asupra a două Sacramente ce corespund cu două vocaţii specifice: Preoţia şi Căsătoria.

Papa Francisc: „Acestea constituie două mari căi prin care creştinul poate face din propria viaţă un dar de iubire, după exemplul şi în numele lui Cristos, colaborând astfel la edificarea Bisericii. Sacramentul Preoţiei – exercitat în trei grade: episcopatul, presbiteratul şi diaconatul – este sacramentul care dă posibilitatea exercitării ministerului încredinţat Apostolilor de Domnul Isus, de a-i paşte turma, prin puterea Duhului său şi potrivit Inimii sale”. (…) Preotul, episcopul, diaconul trebuie să pască turma Domnului cu Iubire. Dacă nu o fac cu spirit de iubire nu serveşte la nimic”.

Succesorul lui Petru a scos în evidenţă aspectele pe care le presupune trăirea concretă a Preoţiei: slujirea, dăruirea şi continua împrospătare a darului pe care-l poară în ei şi pe care l-au primit prin Cuvânt şi prin impunerea mâinilor.

Referindu-se la prima caracteristică, cea a slujirii, Papa a făcut trimitere la fragmentul din Evanghelia după Sfântul Matei, capitolul 20, versetele 25-28, în care se spune: „Ştiţi că cei care conduc popoarele le domină şi cei mari îşi fac simţită puterea asupra lor. Între voi să nu fie aşa. Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie slujitorul vostru şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul vostru, aşa cum Fiul Omului a venit nu ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi”.

Vorbind despre dăruire, a doua caracteristică necesară trăirii autentice a slujirii preoţeşti, Sfântul Părinte a explicat: „În virtutea Sacramentului Preoţiei, cel care are această misiune „se dedică în totalitate propriei comunităţi şi o iubeşte cu toată inima: fiind familia sa”. Dar – a continuat Pontiful – să nu se cadă în tentaţia de a o considera ca pe o proprietate, ca pe o posesiune personală. Este întotdeauna Cristos unicul, adevăratul mire, iar Biserica îi aparţine Lui fiind una cu El.

Oprindu-se asupra necesităţii de reînnoire continuă a Sacramentului Preoţiei, Episcopul Romei a făcut trimitere la Întâia Scrisoare a Sfântului Apostol Paul către Timotei în care se îndeamnă la reîmprospătarea continuă a darului care a fost primit prin intermediul Cuvântului şi impunerea mâinilor.

Papa Francisc a atras atenţia asupra pericolelor care apar atunci când slujirea nu este alimentată prin rugăciune, prin ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, prin celebrarea zilnică a Preasfintei Euharistii şi printr-o temeinică şi constantă apropiere de Sacramentul Penitenţei, fără de care s-ar pierde din vedere înţelesul autentic al propriei slujiri şi bucuria care izvorăşte dintr-o profundă comuniune cu Domnul Isus, „existând riscul ajungerii la o mediocritate care nu face bine Bisericii”.

Vorbind despre consacrarea preoţească, Sfântul Părinte a subliniat că este nevoie de convertire şi de o asiduă încredinţare îndurării lui Dumnezeu, din această încredinţare derivând forţa unui slujitor al lui Dumnezeu.

La finalul catehezei, Papa Francisc a făcut de asemenea o consideraţie privind chemarea şi admiterea la preoţie: „Aş vrea să închei cu un aspect care-mi vine în minte. Cineva ar putea întreba: Ce trebuie făcut pentru a deveni preot, unde se vând admisiunile? (n.n.la preoţie). Nu, nu se vând. Este Domnul cel care ia iniţiativa admiterii la preoţie şi poate că sunt unii aici care au simţit în inima lor această chemare, dorinţa de a-i sluji pe alţii în cele ce aparţin lui Dumnezeu”.

La audienţa generală a participat şi un grup de reprezentanţi ai „platformei pentru pace”, iniţiată şi susţinută de grupuri de creştini şi musulmani din Republica Centrafricană, unde situaţia continuă să fie dificilă.

Primiţi acum binecuvântarea Sfântului Părinte de la finalul audienţei generale de miercuri, 26 martie, a cărei cateheză a fost dedicată Sacramentului Preoţiei.

Sursa:ro.radiovaticana.va