sâmbătă, 27 octombrie 2012

Cuvântul sculptează


27 Octombrie – A crea un obicei


Sfântul Paroh de Ars a recomandat o dată unei tinere care s-a spovedit la el să se împărtăşească mai des: o dată la două săptămâni, ceea ce, la vremea respectivă, se considera a fi foarte des. Fata, însă, spuse:
-Părinte, în satul meu nu este obiceiul acesta.
Sfântul nu văzu nici o problemă şi spuse:
-Nu contează; dacă nu este, îl introduci.
La puţin timp după aceea fata reveni:
-Parinte, tot satul mă arată cu degetul pentru că mă împărtăşesc o dată la două săptămâni.
-Nu ai prietene? – întrebă parohul. Sunt bune? Atunci du-le să se împărtăşească cu tine şi deja nu vei mai fi singura.
Tânăra reveni în curând cu alte două prietene care se angajaseră să o imite. Şase luni după aceea erau deja o duzină.
Puţin mai târziu, se prezentă parohul acelui sat pentru a-i mulţumi celui de Ars pentru binele pe care l-a făcut pentru parohia sa.

Deseori se spune ca un obicei se schimbă cu un alt obicei contrar. Noi, creştinii, avem obligaţia de a lupta pentru a schimba obiceiurile care nu sunt bune. Am făcut-o de-a lungul întregii istorii şi trebuie şi putem să o facem şi astăzi.
Pentru a face binele – ceea ce credem a fi bun – obiceiurile care există contează cel mai puţin. Nu curentul ci capul, luminat de credinţă, este cel care trebuie să-l călăuzească pe creştin.
Într-un râu, curentul duce la vale după el lucrurile moarte pe care le întâlneşte în cursul său. Fiinţele vii se apără şi caută să evite a fi duse de curent. În râul vieţii, mulţi creştini se lasă târâţi, precum lucrurile moarte.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro