joi, 5 iulie 2012

Cuvântul sculptează!

5 IULIE

La început, DUMNEZEU a făcut cerurile şi pământul.

Geneza 1.1

Primul verset al Bibliei vorbeşte că Dumnezeu a făcut cerul adică întreg cosmosul şi a creat pământul. Este foarte important să înţelegem că, crearea tuturor lucrurilor nu poate fi cercetată prin concepţia omenească. O putem pricepe numai prin descoperirea dumnezeiască. „Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede nu a fost făcut din lucrurile care se văd” (Evr. 11.3). Dumnezeu este Izvorul TUTUROR lucrurilor, Cuvântul Lui a chemat totul la viaţa. Din mai multe texte noi ştim că Domnul Isus este înfăptuitorul întregii creaţii dumnezeieşti şi în felul acesta este arătat în Evanghelia după Ioan cap. 1: Cuvântul. Pentru credincios nu este de loc greu ca să recunoască: „El a spus şi s-a făcut" că El a ordonat şi a luat fiinţă. Aceste cuvinte exclud pe deplin gândul despre evoluţie. Dumnezeu nu a avut nevoie de evoluţie ci a creat prin Cuvântul puterii Sale şi după gândul Lui. Cât de preţios este acest lucru pentru credinţă! Credinciosul Îl cunoaşte pe Dumnezeul dragostei care s-a revelat în Cristos Isus şi are libertatea să-I slujească în dragoste, exprimând voia Creatorului într-o lume ruinată de păcat.

Biblia prezintă o lume creată de mâna lui Dumnezeu. Biblia prezintă o Dumnezeire prin a cărei putere infinită au fost chibzuite, formate şi făcute toate lucrurile.

Teoria evoluţiei spune că toate aceste lucruri s-au făcut printr-un proces material de acţiuni întâmplătoare, negândite de nimeni, proces pentru care autorii teoriei nu dau nici o explicaţie. Bine a spus prof. Edwin Conklin, mare biolog de la universitatea din Princeton: „Probabilitatea ca viaţa să apară la întâmplare prin accident este comparabilă cu probabilitatea ca un dicţionar să rezulte dintr-o explozie într-o tipografie." Teoria evoluţiei este o minciună monstruoasă, o tăgăduire a lui Dumnezeu, o tăgăduire a sufletului omenesc, ea face din om o fiară, ea goleşte omenirea de toate lucrurile sfinte pe care Dumnezeu le-a revelat în Cartea Sa.


Sursa AICI

Cei 5 pasi pentru indeplinirea tuturor dorintelor

De la dr. Wayne Dyer adunate:

1. Imagineaza-ti in termeni de “EU SUNT” ceea ce vrei sa se manifeste in viata ta.

ex: Eu sunt perfect sanatos. Eu sunt plin de incredere in sine/in fortele proprii.

2. Gandeste-te si comporta-te in asa fel in legatura cu ceea ce iti doresti ca si cum ar fi adevarat deja, ca si cum ar exista in realitate.

3. Simte ceea ce ai simti daca dorinta ti-ar fi indeplinita.

4. Ignora stimulii contrari credintelor tale legate de dorinta respectiva.

5. Foloseste cele 5 minute dinainte de adormire pentru a reprograma subconstientul. Nu te gandi ce nu a mers bine in ziua respectiva, nu insira grijile pe care le ai zi de zi, ci adu-ti in constienta sentimentul bucuriei indeplinirii dorintei.

Nota bene: Elimina orice gand de judecata, condamnare sau critica asupra semenilor, astfel incat cei 5 pasi de mai sus sa duca cat mai curand la manifestarea dorintelor tale.


Sursa: http://oncadana.wordpress.com/2012/06/23/cei-5-pasi-pentru-indeplinirea-tuturor-dorintelor/