De Antonio Gaspari
Din anul care a trecut mijloacele de comunicare amintesc mai mult veştile rele, scandalurile, dezastrele şi decesele importante. În realitate sunt atâtea veştile bune care au caracterizat anul care abia s-a terminat. Am încercat să privim înapoi şi să rezumăm evenimentele pozitive în privinţa apărării vieţii, a familiei şi a demnităţii umane. Şi am descoperit că anul 2013 a fost un an de mari schimbări.
Premiul Sakharov pentru libertatea de gândire acordat lui Malala Yousafzai
La 10 octombrie a fost anunţată decizia de a conferi prestigiosul Premiu Sakharov pentru libertatea de gândire lui Malala Yousafzai, studentă în vârstă de 16 ani din Mingora, în districtul Swat, din Pakistan. Talibanii au încercat s-o ucidă pentru că se încăpăţâna să meargă la şcoală, în timp ce în valea Swat regimul taliban interzicea acest lucru fetelor.
20.000 de primari din Franţa cer dreptul la obiecţia de conştiinţă
După manifestările paşnice din piaţă, primarii francezi au fost cei care s-au opus legii care autorizează căsătoriile şi adopţiile pentru cuplurile homosexuale. Mai mulţi primari au ameninţat cu demisia dacă sunt constrânşi să căsătorească persoane de acelaşi sex. Marie-Claude Bompard, primăriţă de Boll?ne, localitate din regiunea meridională Vaucluse, a refuzat să căsătorească două femei lesbiene şi, la 18 octombrie 2013, a anunţat că s-a adresat Curţii europene a drepturilor omului pentru a-i fi recunoscută obiecţia de conştiinţă pe care Consiliul constituţional francez i-o nega. Revolta a fost de aşa natură încât a ajuns să constituie un Colectiv de primari pentru copilărie, compus din peste 20 de mii de primi cetăţeni din localităţile franceze - de dreapta şi de stânga, eterosexuali şi chiar homosexuali - uniţi în cererea de a se putea abţine de la celebrarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex.
Două milioane de semnături pentru "Unul dintre noi"
Două milioane de cetăţeni din 18 ţări din Uniunea Europeană au semnat iniţiativa populară "Unul dintre noi" pentru a recunoaşte viaţa încă de la concepere şi a nu folosi fondurile europene pentru a susţine asociaţiile care promovează avortul şi cercetarea care încalcă drepturile celor care urmează să se nască. Italia este ţara în care au fost adunate cele mai multe semnături. La Viminale au fost predate 70 de pachete care conţin foile cu cele peste 600 de mii de semnături adunate în Italia. Iniţiativa, promovată de mişcările pentru viaţă din Europa, au unit continentul şi diferitele credinţe religioase: catolici, protestanţi, ortodocşi, evrei, musulmani, toţi au semnat pentru "Unul dintre noi". Au fost constituite bazele pentru o coordonare europeană a mişcărilor pentru viaţă.
Rusia în favoarea vieţii şi a familiei naturale
Vladimir Putin, preşedinte al Rusiei, a semnat o lege care interzice să se facă publicitate pentru avort. Este vorba despre o lege în discuţie în parlamentul rus încă din anul 2011. Biserica Ortodoxă Rusă şi conducerea naţiunii ruse s-au pus de acord în a pune capăt prăbuşirii demografice. Guvernul a subvenţionat campanii publicitare în favoarea familiilor cu mai mulţi copii. În afară de asta au fost puse la dispoziţie stimulente economice pentru cupluri pentru a încuraja natalitatea. Parlamentul rus a aprobat şi o lege care limitează întreruperile de sarcină şi favorizează măsuri pentru a ajuta mamele aflate în dificultate.
Poporul croat trezeşte Europa
Cu 65,8% de voturi favorabile pentru definirea căsătoriei ca unire dintre bărbat şi femeie, poporul croat a arătat întregii Europe că, atunci când cetăţenii au drept de vot, manifestă în mod clar apărarea şi promovarea familiei naturale. Ceea ce s-a întâmplat în Croaţia este semnul unei revolte populare din multe naţiuni din Europa de Est. De fapt, în Uniunea Europeană, Croaţia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Letonia şi Lituania au semnat în Constituţie apărarea căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie. Şi Muntenegru, Serbia, Ucraina, Bielorusia şi Moldova, deşi încă nu sunt în Uniunea Europeană, au apărat familia naturală compusă dintr-un bărbat şi o femeie.
Parlamentul european respinge Raportul Estrela
La 10 decembrie, Parlamentul Eeuropean a respins o iniţiativă "anti-viaţă". Cu 337 voturi pentru şi 324 împotrivă, moţiunea pro-life din grupurile populari, conservatori şi eurosceptici au respins raportul despre "Sănătatea şi drepturile sexuale şi reproductive" înaintat de europarlamentarul socialist portughez Edite Estrela. Documentul recomanda tuturor ţărilor din Uniunea Europeană includerea avortului printre drepturile umane şi disponibilitatea sa în toate sistemele sanitare naţionale europene. Dacă ar fi fost aprobat, Raportul Estrela ar fi blocat ajutoarele financiare pentru ţările extracomunitare în care avortul nu este considerat legal şi ar fi pus în mod serios în dificultate dreptul la obiecţia de conştiinţă al medicilor şi infirmierilor anti-avort. Raportul ar fi introdus şi un program pentru educaţia sexuală şcolară care prevedea practica masturbării pentru copiii sub 6 ani.
Spot al lui Unilever încurajează familiile şi viaţa
Multinaţionala anglo-olandeză Unilever, proprietară a circa cincizeci de firme dintre cele mai prestigioase în domeniul industriei alimentare, detergenţi, săpunuri, parfumuri, chimice - între care Lipton, Algida, Calv?, Knorr, Findus, Lysoform, Badedas, Dove, Pepsodent, Calvin Klein, Mentadent, Fissan - a promovat un video de patru minute şi jumătate în care încurajează bărbaţi şi femei din toată lumea să dea naştere la copii. Acest video se găseşte pe YouTube şi este intitulat: "Why bring a child into this world?" (De ce să aduci un copil în această lume?).
Referinţă la Maria în preambulul noii Constituţii egiptene
Din ţări din lumea islamică, devastată de atentate şi conflicte, au venit veşti bune. În preambulul noii constituţii egiptene este scris: "Egiptul este leagănul religiei, simbolul maiestăţii religiilor monoteiste. Pe pământul său a crescut Moise, aici i s-a manifestat lumina divină şi aici Moise a primit mesajul pe Sinai. Pe pământul său egiptenii au primit-o pe Stăpâna noastră Fecioara Maria şi pe fiul său şi au murit martiri cu miile pentru a apăra Biserica Domnului Mesia". Referinţa la Fecioara Maria nu poate decât să uimească şi să ne facă să reflectăm asupra centralităţii mamei lui Isus în islam. De fapt, Maria ar putea să devină adevăratul punct de întâlnire dintre islam şi creştinism. De fapt, sfânta Fecioară Maria este unica femeie căreia Coranul îi dedică o sura, a XIX-a, şi numele său în textul sacru al islamului este citat de 34 de ori. În islam, cultul Fecioarei este foarte răspândit, deoarece Maria este model care trebuie urmat datorită curăţiei sale şi datorită credinţei sale.
Femeie şi creştină în fruntea sindicatului medical egiptean
Ziua de 19 decembrie 2013 este destinată să devină data simbol a adevăratei revoluţii în Egipt: după 28 de ani de dominare indiscutabilă a Fraţilor Musulmani, în fruntea puternicului sindicat al medicilor a fost aleasă dr. Mona Mina. Este prima dată în istorie, de la întemeierea sa în anul 1949, că unul dintre cele mai importante organe reprezentative ale lucrătorilor din Egipt este prezidat nu numai de o femeie, dar chiar de o femeie coptă. Mina, pediatră de 55 de ani, este preşedinte al mişcării "Medici fără drepturi", o mişcare pentru medici şi pentru a îmbunătăţi condiţiile devastatei sănătăţi publice egiptene. În noiembrie 2011, cotidianul Al Akhbar o definea "doctorul revoluţionar", în timp ce în piaţa Tahrir era numită chiar "Cristosul din Tahrir".
Spania: guvernul restrânge legea despre avort
La 20 decembrie guvernul spaniol a aprobat o reformă a legii despre avort. Noua lege încearcă să remedieze liberalizările aduse de guvernul Zapatero. Cu Coí, întreruperea voluntară a sarcinii va fi autorizată numai până la a 14-a săptămână în caz de viol şi până la a 22-a săptămână în caz de riscuri grave pentru sănătatea fizică sau psihică a femeii. Riscurile vor fi analizate în manieră riguroasă de comisia medicală. Pentru femeile în vârstă de 16 şi 17 ani este reintrodusă condiţia permisiunii părinţilor. Cu legea Zapatero nu era necesară autorizaţia părinţilor.
China pune capăt politicii copilului unic
Sfârşitul politicii copilului unic şi ştergerea lagărelor de muncă pentru delicte obişnuite "laogai". Acestea sunt cele două veşti extraordinare anunţate la 28 decembrie de Comitetul Permanent al Adunării Naţionale a Poporului, centru al puterii legislative din Chine. Este vorba despre două evenimente care nu au precedente în ţara asiatică. Legea crudă a copilului unic a fost introdusă în China în anul 1979 de Deng Xiao Ping. Este vorba despre o lege care interzice cuplurilor care trăiesc în zonele urbane să aibă mai mult de un copil, afară de cazul în care ambii părinţi sunt la rândul lor copii unici. În fiecare clădire există persoane stabilite pentru a controla dacă femeile rămân însărcinate. Până acum în cazul celei de-a doua sarcini, guvernul a impus avortul obligatoriu. Politica unicului copil a însemnat zeci de milioane de avorturi, mai ales de fetiţe. Acum, în sfârşit, va fi posibil pentru fiecare familie chineză să aibă cel puţin doi copii şi multe întreruperi de sarcină vor fi evitate.
(După Zenit, 5 ianuarie 2014)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Sursa:ercis.ro