Pentru prima dată, moaștele considerate ca aparținând
Sfântului Petru, primul apostol și fondator al Bisericii, vor fi scoase
din grotele de sub bazilica ce-i poartă numele pentru a fi expuse în
public.
Acest eveniment excepțional
va avea loc pentru a marca încheierea "Anului Credinței", duminică, 24
noiembrie, în prezența Papei Francisc.
Un articol de Paolo Lorizzo
Leagănul
creştinătăţii. Aşa este definită bazilica "Sfântul Petru" cu tot ceea
are în jur marele monument al creştinătăţii, pentru bucuria milioanelor
de credincioşi şi turişti care îl vizitează în fiecare an. Însă puţin
reflectează asupra faptului că prezenţa bazilicii a fost direct
condiţionată, încă de la prima sa întemeiere făcută de împăratul
Constantin, de necropola creştino/păgână care conţine rămăşiţele
pământeşti ale apostolului Petru. A fost de acum lămurit (în ciuda celor
care încă mai susţin că n-ar fi pus niciodată piciorul în Roma) că
Petru a fost martirizat în interiorul circului lui Caligula şi Nero, ale
cărui resturi au fost identificate sub navata stângă a Bazilicii, şi
înmormântat în apropiere.
Ager Vaticanus (corespondent al zonei
câmpiei aluvionare cuprinsă între dealul Vatican, Gianicolo şi Monte
Mario) se pare că a fost încă de la prima frecventare destinat exclusiv
uzului funerar. Partea monumentală era caracterizată de prezenţa lui
Meta Romuli şi a lui Terebinthus Neronis. Meta Romuli era un mormânt în
formă piramidală din epoca augustă (arhitectură tipică a perioadei) şi a
"Piramidei Vaticane". A fost dărâmată în 1499 la porunca papei
Alexandru al VII-lea creând via Alessandrina pentru a lega Vaticanul cu
Tibrul. Alături se înălţa Terebinthus Neronis, un mausoleu în formă
circulară cu turn deasupra care a fost demolat în secolul al VII-lea şi
blocurile pavimentului care-l înconjurau au fost utilizate pentru
treptele mari ale Bazilicii. Tradiţia susţinea că în spaţiul cuprins
între cele două morminte monumentale ar fi avut loc martiriul sfântului
Petru, motiv pentru care timp de multe secole piramida a fost
reprezentată ca simbol al martiriului.
Pentru a susţine ştirile
şi a reconstrui cadrul istoric a ceea ce s-a întâmplat imediat după
martiriu, ne vin în ajutor izvoare literare care reprezintă importante
mărturii din trecut. De la sfârşitul secolului I provine mărturia lui
Clement, conducător al comunităţii creştine din Roma, care descrie
persecuţia lui Nero în urma căreia Petru a fost victimă şi spectacolele
sângeroase care se desfăşurau în Circul de pe dealul Vatican, concepte
preluate apoi şi descrise şi de istoricul Tacitus.
Un pic mai
recente (secolul al II-lea) sunt cele două scrieri "Înălţarea lui Isaia"
şi "Apocalipsul lui Petru", care confirmă nu numai că Petru a murit la
Roma, ci a făcut asta ca urmare a martiriului neronian din anul 64 d.C.
Prezenţa la Roma a apostolului este susţinută de asemenea de faptul că
niciodată în trecut n-a revendicat cineva că ar avea mormântul său,
aşadar semn că izvoarele pot să se limiteze exclusiv la raza de acţiune a
capitalei. Prima referinţă la mormântul apostolului este aceea care
provine din perioada imperială târzie (secolul II-III d.C.) şi
prezentată de Eusebiu, istoric al Bisericii, care citează un preot roman
cu numele Gaius, care face referinţă la mormânt definindu-l "trofeul"
lui Petru din Vatican.
Izvoarele literare au fost timp de multe
secole unicul element sigur la care se putea face referinţă pentru a
putea reconstrui evenimente nesigure sau a reconstrui fapte istorice a
căror amintire se pierduse. Din fericire, de câţiva ani a venit în
ajutorul istoricilor arheologia care, aşa cum vom vedea, nu numai că a
confirmat existenţa mormântului lui Petru, ci a şi permis descoperirea
sa. Pare incredibil, dar numai în 1939, sub pontificatul lui Pius al
XII-lea, au fost demarate cercetări sistematice cu scopul de a confirma
(însă ştiinţa uneori impune şi să se dezmintă) izvoarele literare
acumulate de-a lungul secolelor.
Astfel în deceniul anilor `40 au
fost realizate săpături care să conteste ceea ce s-a presupus, care,
din cauza unei gestiuni şi execuţii rele, întârziau să dea răspunsuri.
Cu toate acestea, lucrările au scos în evidenţă o serie de date care cu
vremea au fost preţioase pentru cercetătoarea Margherita Guraducci
pentru o reconstrucţie coerentă a cadrului istoric al evenimentelor.
De
fapt, ştim că împăratul Constantin a decis să îngroape vechea necropolă
la începutul secolului al IV-lea nivelând terenul pentru bazilica
viitoare, care a fost realizată în funcţie de un punct fix subteran.
În
afară de asta, a fost evidenţiat că sub Altarul Mărturisirii,
actualmente folosit pentru funcţiunile religioase, exista suprapunerea
unei serie de altare care se situau exact deasupra unui monument care se
considera că a fost realizat în cinstea lui Petru între 321 şi 326.
Monumentul lui Constantin a înglobat trei realităţi arhitectonice
precedente: un zid din a doua jumătate a secolului al III-lea (numit de
arheologi "zidul g"), un monument funerar (care trebuie identificat cu
deja citatul "trofeu al lui Gaius" sprijinit de un zid îmbrăcat cu
tencuială de culoare roşie) şi un mic mormânt numit "aşezat pe pământ"
(care se află direct pe pământ) găsit în interiorul monumentului
funerar. La momentul deschiderii capacului mormântului, contextul a fost
găsit alterat şi n-a fost scoasă la lumină nicio rămăşiţă osoasă.
La
sfârşitul acestei campanii decenale de săpături, pluteau încă multe
întrebări în mintea studioşilor. De fapt, nu numai numele lui Petru, în
pofida foarte multor desene din acea epocă găsite pe peretele din capăt
(dar la început studiate numai superficial) nu apărea, dar, lucru mai
important pentru identificare, nu au fost găsite oasele acolo unde se
credea că puteau să fie (mormântul "aşezat pe pământ").
Încâlcitura
a fost desfăcută de arheologa Guarducci începând din 1952. De fapt, ea a
găsit şi a recunoscut numele apostolului într-un mormânt din necropola
care la origine a aparţinut lui gens Valeria, dar şi în desene, acum
studiat în mod corespunzător, care erau prezente în aşa-numitul "zid g".
Pentru
a completa cadrul de identificare lipsea găsirea elementului cel mai
important: rămăşiţele pământeşti ale lui Petru. Faptul de a fi găsit gol
mormântul "aşezat pe pământ" i-a frustrat mult pe cercetări care, după
ce au găsit monumentul, au considerat sigur că acela putea să fie unicul
punct unde ar fi putut să le găsească. Însă arheologia, se ştie, nu
este o ştiinţă exactă. Ceea ce se consideră sigur în domeniul cercetării
este adesea distonarea care face să nu fie lucrurile în ordine. De
fapt, în timpul săpăturilor din anii `40 a fost găsită în zidul
constantinian o nişă cărei, în mod inexplicabil, nu i-a fost dată nicio
importanţă. În interior au fost găsite oase care au fost transportate
într-un loc subteran şi închise circa zece ani în interiorul unei casete
de lemn împreună cu o serie de materiale arheologice găsite până
atunci. În septembrie 1953 au fost găsite de Guarducci şi transferate
într-un loc mai potrivit conservării (umiditatea le despica lent în
fâşii), cu toate că n-au fost identificate imediat. Numai atunci când
s-a decis să se aprofundeze studiul asupra acelor rămăşiţe pământeşti au
apărut amănunte interesant despre ele şi despre contextul găsirii.
De
fapt, s-a constatat că rămăşiţele pământeşti au fost găsite în nişa
găsită în zidul din epoca lui Constantin îmbrăcată în întregime în
marmură (mai precis porfir), îmbrăcăminte destinată de obicei
înmormântărilor de mare importanţă. După ce s-a înţeles că importanţa
nişei trebuie pusă direct în relaţie cu rămăşiţele pământeşti găsite,
s-a decis să se demareze studierea şi analizarea lor, încredinţându-le
experţilor din sectorul respectiv şi specialiştilor în ştiinţe
experimentale, precum şi examinărilor antropologului Venerando Correnti.
Identificarea lor ca aparţinând efectiv apostolului Petru a fost
anunţată de Papa Paul al VI-lea în 1968. Analizele au revelat că oasele
(care corespund la circa jumătate din schelet) aparţineau unui individ
de vârsta aproximativă de 60/70 de ani (care confirmă ceea ce ştim cu
privire la vârsta aproximativă a martiriului lui Petru) şi erau
înfăşurate într-un ţesut de purpură de murrex (moluscă din care se
extrage culoarea) şi ţesută cu aur foarte curat. Urmele ţesutul găsite
erau însoţite de alte urme de pământ care corespund exact tipului de
pământ conţinut în interiorul mormântului "aşezat pe pământ", aşadar
semn că înainte de mutarea din partea împăratului Constantin erau
conţinute efectiv acolo.
Ceea ce s-a evidenţiat până aici ar fi
mai mult decât suficient pentru a alunga orice altă îndoială chiar şi în
minţile cele mai sceptice, dar fiind vorba de unul dintre fundamentele
cele mai relevante ale istoriei Bisericii creştine/catolice este bine să
se dea, acolo unde este posibil, alte confirmări.
Analiza nişei
din aşa-numitul "zid g" a scos în evidenţă un desen în limba greacă ce
prezintă fraza "Petru este (aici) înăuntru". Însă elementul care se
consideră absolut incontestabil ne este dat tocmai de poziţionarea
bazilicii care se află deasupra. Nişa din "zidul g" (care conţinea
rămăşiţele pământeşti) a provocat în axa primei bazilici o mutare
semnificativă spre nord faţă de monumentul funerar apropiat care
reprezenta prima înmormântare a apostolului. Această variaţie a axei nu
numai că a influenţat edificiul de amintire constantiniană, ci şi
aporturile succesive cum sunt cupola lui Michelangelo şi baldachinul lui
Bernini.
Atribuirea definitivă a rămăşiţelor pământeşti,
posibilă prin intermediul izvoarelor literare dar mai ales prin aportul
arheologiei, a furnizat un ulterior stimulent emotiv celui care trăieşte
cu mare participare aceste locuri aşa de încărcate de istorie şi
religiozitate.
Atribuirea rămăşiţelor pământeşti ale apostolului
Petru nu aduc absolut nimic nou învăţăturilor religioase în care se
crede, ci încurajează desigur la reflecţie asupra a cât poate fi de
important pentru fiecare dintre noi să urmăm poruncile creştine de
iubire, pace şi fraternitate între oameni, aceleaşi pentru care istoria
ne învaţă că multe persoane şi-au sacrificat propria viaţă pământească.
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Sursa:
ercis.ro
La
studiu au participat 134 de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 24,
studenți în Pittsburgh. O parte dintre aceștia a susținut că fumează
regulat, alții au spus că fumează ocazional, iar o altă parte a susținut
că nu fumează. Timp de trei săptămâni, participanții au purtat
dispozitive speciale care i-au ajutat pe experți să evalueze gradul de
expunere la mesajele profumat. Totodată, dispozitiul a monitorizat
dorința de a fuma în acest interval. Device-ul trimitea alerte la
intervale diferite de timp de-a lungul zilei, constând în întrebări
legate de pofta de a-și aprinde oțigară, iar participanții trebuiau să
răspundă acestor mesaje. De asemenea, voluntarii au fost rugați să
răspundă unor întrebări legate de dorința de a fuma de fiecare dată când
erau expuși unor mesaje profumat.