Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Creştinule,
care este credinţa ta? 100 de întrebări, 100 de răspunsuri. Cartea,
tradusă din limba franceză de Andrei Adam-Motyka, apare în colecţia
Cateheze, formatul 17x24, are 236 de pagini şi poate fi procurată de la
Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte
librării catolice din ţară la preţul de 20 lei.
Prin Revelaţia sa, „Dumnezeu cel nevăzut, în belşugul iubirii sale, se adresează oamenilor ca unor prieteni şi intră în relaţie cu ei pentru a-i primi la împărtăşire cu el”, declară Constituţia dogmatică Dei Verbum, la numărul 2. Omul răspunde la această chemare prin credinţă. În credință putem distinge actul credinței (fides qua), prin care omul îi oferă lui Dumnezeu care se revelează asentimentul minții și voinței sale, și conținutul credinței (fides quae), adică depozitul adevărurilor revelate.
De-a lungul istoriei, creștinii şi-au exprimat credinţa lor în Dumnezeul unul și întreit, revelat în Isus Cristos, în multe feluri (liturgie, rugăciuni, meditaţii etc.), dar au căutat și să pătrundă cu ajutorul minții umane misterele revelate, pentru a le putea înțelege, ca apoi să le trăiască și mai adânc în viața de fiecare zi. În această privință, cei care au fost înzestrați de Dumnezeu cu o cunoaștere și o înțelegere mai profundă au dorit să pună la dispoziția fraților lor rodul acestor căutări, pentru ca și ei să-l cunoască mai bine pe Dumnezeu și să înțeleagă sensul vieții creștine.
Ne bucurăm că putem pune în mâna cititorilor noștri rodul unei astfel de cercetări realizate de un grup de tineri studenți francezi, îndrăgostiţi de teologie, sub coordonarea Mons. Maxim Chart. Cartea a apărut la Paris, în anul 1978, cu titlul: Chrétien, quelle est ta foi? Traducerea în limba română a fost realizată de Andrei Adam-Motyka și are titlul Creştinule, care este credinţa ta? 100 de întrebări, 100 de răspunsuri. Subtitlul face legătura cu o altă carte publicată în Franța tot de un grup de studenți și apărută în limba română la Editura Sapientia, cu titlul: 100 de puncte fierbinți din istoria Bisericii.
Aceşti tineri au meritul de a fi subliniat necesitatea teologiei pentru aceste timpuri, arătând că teologia nu este o ştiinţă rezervată specialiştilor, ci un răspuns coerent şi viu la problemele umane, plecând de la o viziune globală și integrală a planului lui Dumnezeu.
Lucrarea este împărţită în şase mari părţi (şase teme generale), însumând 100 de articole. Fiecare articol este structurat la rândul său în două părţi: prima parte – prezentarea – care constă într-o scurtă explicaţie a ceea ce învaţă Biserica referitor la problema tratată şi, a doua parte, cercetarea şi reflecţia, care constă în expunerea mai multor rubrici care permit să se găsească rapid elementele utile şi necesare unei cercetări şi reflecţii aprofundate (texte din Sfânta Scriptură, Magisteriul Bisericii, Sfinții Părinți, teologi și scurte referințe bibliografice în josul paginii etc.). Acest tratat, dacă putem să-l numim aşa, se încheie cu un scurt lexic, care poate fi de mare folos pentru o mai bună înţelegere a articolelor şi cu un mic index al autorilor citaţi.
În acest an al credinței, cartea Creștinule, care este credința ta? se propune ca un material util pentru cateheze, dar și pentru studiul individual, deoarece oferă o perspectivă sintetică asupra depozitului credinței, dar și o introducere clară în credința catolică.