duminică, 12 iunie 2011

Cuvântul sculptează!

12 Iunie – Împreună şi singuri

Cardinalul Ratzinger, actualul Papă Benedict al XVI-lea, în „Euharistia, centru al vieţii” redă o întâmplare foarte elocventă de-a unui prieten de-al său. Acest prieten locuia într-un oraş foarte populat. Într-o zi, ieşind din casă, se întâlni cu un vecin de bloc pe care îl salută bucuros:

-«Bună ziua!»

Vecinul, privindu-l surprins, îi spuse:

-«Vă înşelaţi!»

„Acolo unde oamenii nu sunt decât o mulţime, o masă, salutul se transformă în eroare”… „Toţi ştim că oraşele noastre s-au transformat în locuri de singurătate… Nicăieri altundeva oamenii nu stau atât de singuri şi abandonaţi ca în aceste blocuri mari în care majoritatea se văd nevoiţi să trăiască în mod colectiv” (Cardinal Ratzinger).

Noi, creştinii, avem aici o mare responsabilitate: să umanizăm puţin această lume a noastră, să promovăm prietenia şi fraternitatea cu vecinii noştri şi între ei. Aceasta constituie deja un apostolat.

Isus şi-a început apostolatul său înconjurându-se de prieteni. A fost primul pas în munca sa şi, el însuşi, ne spune că ne vede şi ne priveşte ca prieteni ai săi.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

O femeie l-a iertat pe ucigașul fiului ei

O femeie a găsit puterea să îl ierte pe acela care i-a ucis fiul. Acum, locuiește în aceeași clădire cu ucigașul și frecventează împreună aceeași biserică.

Mary și ucigașul fiului ei

Fiul lui Mary Johnson, Laramiun, era în vârstă de doar 20 de ani atunci când a fost împușcat mortal de O'shea Israel, în vârstă de 16 ani la data aceea. Incidentul s-a petrecut în 1993. O'shea „este un animal care merită închis într-o cușcă", a declarat Mary atunci, notează christianpost.com.

O'shea a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, din care a executat 17. A fost eliberat recent.

La 12 ani după condamnarea lui, mama lui Laramiun l-a vizitat pe O'shea în închisoarea de stat din Minnesota, unde era întemnițat. Femeia mărturisește că Dumnezeu i-a dat în momentul acela puterea de a-l ierta pe ucigașul fiului său. „Iertarea este un lucru puternic", a declarat Mary. Ea a subliniat că ranchiuna „este ca un cancer" care „te macină din interior".

După ce O'shea a ieșit din închisoare, Mary l-a invitat să locuiască alături de ea, în același imobil. „Îl tratez ca pe un fiu, îi vorbesc ca unui fiu", susține Mary.

La rândul lui, O'shea spune despre Mary: „Ea este mama mea acum. Este a doua mea mamă".

Mary Johnson a pus bazele unei fundații, From Death to Life, prin încearcă să ajute familiile victimelor să găsească o cale de împăcare cu aceia care le-au făcut rău.

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/O-femeie-l-a-iertat-pe-ucigasul-fiului-ei-3541.html

(Foto: queenmab31.blogspot.com)

Ecclesia de Eucharistia VI

41. Această eficienţă specială în promovarea comuniunii, care este specifică Euharistiei, este una dintre raţiunile importanţei Liturghiei duminicale. Asupra acestui aspect şi asupra raţiunilor care o fac esenţială pentru viaţa Bisericii şi a credincioşilor m-am oprit îndelung în scrisoarea apostolică Dies Domini86 despre sfinţirea duminicii. Aminteam, printre altele, că, pentru credincioşi, participarea la Liturghie este obligatorie, în afara cazului că sunt împiedicaţi grav, şi, la fel, păstorii, la rândul lor, au datoria corespunzătoare de a oferi tuturor posibilitatea efectivă de a împlini această poruncă87. Mai recent, în scrisoarea apostolică Novo millennio ineunte, trasând drumul pastoral al Bisericii la începutul celui de al treilea mileniu, am voit într-un chip deosebit să pun în evidenţă Euharistia duminicală, subliniind eficienţa ei creatoare de comuniune: "Ea este, scriam eu, locul privilegiat unde comuniunea este constant vestită şi menţinută. Tocmai prin participarea euharistică, ziua Domnului devine şi ziua Bisericii, care poate exercita astfel într-o manieră eficientă rolul său de sacrament al unităţii"88.

42. Păstrarea şi promovarea comuniunii ecleziale este o datorie pentru fiecare credincios, care găseşte în Euharistie, sacramentul unităţii Bisericii, un loc de manifestare a grijii lui deosebite. Mai concret, această datorie revine cu o responsabilitate specială păstorilor Bisericii, fiecare după rangul său şi după misiunea sa ecleziastică. De aceea, Biserica a dat norme care vizează favorizarea participării frecvente şi rodnice a credincioşilor la masa euharistică şi, în acelaşi timp, determină condiţiile obiective în care trebuie să se abţină de la primirea împărtăşaniei. Grija de a favoriza respectarea lor cu fidelitate devine o expresie efectivă de iubire faţă de Euharistie şi faţă de Biserică.

43. Considerând Euharistia ca sacrament al comuniunii ecleziale, există un argument care nu trebuie omis în virtutea importanţei sale: mă refer la legătura sa cu angajarea ecumenică. Trebuie să mulţumim Preasfintei Treimi pentru că, în aceste din urmă decenii, numeroşi credincioşi, peste tot în lume, au fost atinşi de dorinţa fierbinte a unităţii între toţi creştinii. Conciliul al II-lea din Vatican, la începutul decretului despre ecumenism, vedea în aceasta un dar special al lui Dumnezeu89. Lucrul acesta a constituit un har eficient, care ne-a angajat pe drumul ecumenismului şi pe noi înşine, fii ai Bisericii Catolice, şi pe fraţii altor Biserici şi comunităţi ecleziale.

Dorinţa de a ajunge la unitate ne îndeamnă să întoarcem privirile spre Euharistie, care este sacramentul prin excelenţă al unităţii poporului lui Dumnezeu, dat fiind că este expresia sa cea mai desăvârşită şi izvorul său incomparabil90. În celebrarea jertfei euharistice, Biserica înalţă rugăciunea sa la Dumnezeu, Tatăl milostivirilor, ca să le dăruiască fiilor săi plinătatea Duhului Sfânt, astfel încât să devină în Cristos un singur trup şi un singur duh91. Prezentând această rugăciune Tatălui luminilor, de la care vin "darurile cele mai bune şi darurile desăvârşite" (Iac 1,17), Biserica crede în eficienţa ei, pentru că se roagă în unire cu Cristos, capul şi mirele, care ia asupra lui rugăciunea miresei, unind-o cu aceea a jertfei lui răscumpărătoare.

44. Tocmai pentru că unitatea Bisericii, pe care Euharistia o realizează prin jertfa lui Cristos şi prin împărtăşirea cu trupul şi sângele Domnului, comportă exigenţa inderogabilă a comuniunii totale în legăturile mărturisirii de credinţă, a sacramentelor şi a guvernării ecleziastice, nu se poate concelebra aceeaşi liturgie euharistică până când nu se restabileşte integritatea acestor legături. O asemenea concelebrare nu ar putea să fie un mijloc valabil şi chiar ar putea să constituie un obstacol în calea comuniunii depline, minimalizând valoarea distanţei ce ne separă de ţinta finală şi introducând sau sprijinind ambiguităţi asupra unuia sau altuia dintre adevărurile credinţei. În această materie, interdicţia legii Bisericii nu lasă spaţiu incertitudinilor92, din respect faţă de norma morală declarată public de Conciliul al II-lea din Vatican93.

Aş vrea totuşi să repet ceea ce adăugam în enciclica Ut unum sint, după ce am luat act de imposibilitatea participării la aceeaşi Euharistie: "Totuşi, noi avem dorinţa fierbinte de a celebra împreună unica Euharistie a Domnului, iar această dorinţă devine deja o laudă comună, o implorare comună. Împreună ne adresăm Tatălui şi facem acest lucru tot mai mult într-o inimă şi un cuget"94.

45. Dacă în nici un caz nu este legitimă concelebrarea atunci când lipseşte comuniunea deplină, nu la fel stau lucrurile în ce priveşte administrarea Euharistiei, în împrejurări speciale, persoanelor aparţinând Bisericilor sau comunităţilor ecleziale care nu sunt în comuniune deplină cu Biserica Catolică. În acest caz, într-adevăr, obiectivul este de a răspunde la o mare nevoie spirituală pentru mântuirea veşnică a acestor persoane, şi nu de a realiza o intercomuniune, imposibilă atâta vreme cât nu s-au stabilit în întregime legăturile vizibile ale comuniunii ecleziale.

În sensul acesta s-a exprimat Conciliul al II-lea din Vatican când a determinat comportamentul ce trebuie respectat în privinţa orientalilor care, aflându-se în bună-credinţă separaţi de Biserica Catolică, cer spontan să primească Euharistia de la un slujitor catolic, şi care au dispoziţiile cerute95. Acest fel de a acţiona a fost ratificat de atunci încoace de ambele Coduri de drept canonic, în care este luat în seamă şi, cu adaptările necesare, cazul altor creştini neorientali ce nu sunt în comuniune deplină cu Biserica Catolică96.

46. În enciclica Ut unum sint, eu însumi am arătat cât de mult apreciez aceste norme ce permit îngrijirea mântuirii sufletelor cu discernământul necesar: "Este un motiv de bucurie să amintim că slujitorii catolici pot, în anumite cazuri deosebite, să administreze sacramentele Euharistiei, Pocăinţei, Ungerii bolnavilor altor creştini care nu sunt în deplină comuniune cu Biserica Catolică, dar care doresc fierbinte să le primească, le cer în mod liber şi manifestă credinţa pe care o mărturiseşte Biserica Catolică în aceste sacramente. Reciproc, în anumite cazuri şi în împrejurări deosebite, şi catolicii pot apela pentru aceleaşi sacramente la slujitorii acelor Biserici în care ele sunt valide"97.

Trebuie să fim foarte atenţi la aceste condiţii, care nu suferă excepţii, deşi este vorba despre cazuri particulare bine determinate, căci refuzul unuia sau mai multor adevăruri de credinţă despre aceste sacramente şi, printre ele, a aceluia care se referă la necesitatea unui preot hirotonit pentru ca sacramentele să fie valide, face ca administrarea lor să fie ilegitimă pentru că acela care le cere nu are dispoziţiile voite. Invers, un credincios catolic nu va putea să primească împărtăşania într-o comunitate care nu are sacramentul hirotonirii valide98.

Respectarea cu fidelitate a tuturor normelor stabilite în această materie99 este, în acelaşi timp, manifestarea şi garanţia iubirii atât faţă de Isus Cristos în preasfântul sacrament, cât şi faţă de fraţii de alte confesiuni creştine, cărora li se datorează mărturia adevărului, ca şi faţă de cauza însăşi a promovării unităţii.

_____________________

Note:

86 Cf. nr. 31-51: AAS 90 (1998) 731-746.

87 Cf. nr. 48-49: AAS 90 (1998) 744.

88 Nr. 36: AAS 93 (2001) 291-292.

89 Cf. CONCILIUL AL II-LEA DIN VATICAN, Decretul despre ecumenism Unitatis redintegratio, 1.

90 Cf. CONCILIUL AL II-LEA DIN VATICAN, Constituţia dogmatică despre Biserică Lumen gentium, 11.

91 "Fă ca noi, care luăm parte la o unică pâine şi la un unic potir, să fim uniţi unii cu alţii în împărtăşirea cu unicul Duh Sfânt", Anafora Liturghiei sfântului Vasile cel Mare.

92 Cf. Codul de drept canonic, can. 908; Codul canoanelor Bisericilor Orientale, can. 702; CONSILIUL PONTIFICAL PENTRU PROMOVAREA UNITĂŢII CREŞTINILOR, Îndreptar pentru ecumenism (25 martie 1993), 122-125; 129-131: AAS 85 (1993) 1086-1089; CONGREGAŢIA PENTRU DOCTRINA CREDINŢEI, Scrisoarea Ad exsequendam (18 mai 2001): AAS 93 (2001) 786.

93 "Împărtăşirea în lucrurile sacre care ofensează unitatea Bisericii sau include adeziunea formală la greşeală sau pericolul de a greşi în credinţă, de scandal sau de indiferentism, este interzisă de legea divină", CONCILIUL AL II-LEA DIN VATICAN, Decret despre Bisericile Orientale Catolice Orientalium Ecclesiarum, 26.

94 Nr. 45: AAS 87 (1995) 948.

95CONCILIUL AL II-LEA DIN VATICAN, Decretul despre Bisericile Orientale Catolice Orientalium Ecclesiarum, 27.

96 Cf. Codul de drept canonic, can. 844 §§ 3-4; Codul canoanelor Bisericilor Orientale, can. 671 § 3-4.

97 Nr. 46: AAS 87 (1995) 948.

98 Cf. CONCILIUL AL II-LEA DIN VATICAN, Decretul despre ecumenism Unitatis redintegratio, 22.

99 Cf. Codul de drept canonic, can. 844; Codul canoanelor Bisericilor Orientale, can. 671.