duminică, 17 iulie 2011

Sondaj - Biblia carte omenească sau inspirată divin

Credința în Biblie s-a accentuat în timpul crizei financiare, anunță CNSnews.com citând un raport în care au fost analizate date ale instituției de sondaj Gallup.

bible8Întrebarea Gallup a fost: „Care din următoarele afirmații se apropie cel mai mult de descrierea perspectivei pe care o aveți față de Biblie: 1) Biblia este cuvântul lui Dumnezeu, de luat literal, cuvânt cu cuvânt, 2) Biblia este cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, dar nu tot ce e în ea trebuie luat literal, sau 3) Biblia este o carte veche scrisă de om, cu povești, legende, istorie și precepte morale".

În mai 2008, 22% dintre americani credeau că Biblia este „o carte veche scrisă de om, cu povești, legende, istorie și precepte morale". În același timp un total de 76% credeau celelalte două opțiuni, că Biblia este fie „cuvântul lui Dumnezeu, de luat literal, cuvânt cu cuvânt" sau că este „cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, dar nu tot ce e în ea trebuie luat literal." În luna mai anul acesta, la 3 ani de la anteriorul sondaj, de la 22% doar 17% mai cred că Biblia e „o carte veche scrisă de om, cu povești, legende, istorie și precepte morale", iar cei 76% au devenit 79% care cred că este cuvântul lui Dumnezeu.

În ultima decadă, în decembrie 2002 credința în Biblie ajunsese la 82%. În schimb un maxim istoric a fost de 85% în vara lui 1980, când doar 10% o credeau o carte omenească.

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/Sondaj---Biblia-carte-omeneasca-sau-inspirata-divin-3853.html

Predica de Duminică!!!

Patriarhul României:  Bunătatea lui Hristos eliberează oamenii de răutatea demonilor
Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a V-a după Rusalii – (Vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei) Matei 8, 28-34; 9,1

'În vremea aceea, trecând Iisus dincolo de mare, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi ieşind din morminte, aceştia erau foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? Departe de ei era o turmă mare de porci păscând. Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci. Atunci El le-a zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi îndată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii. Şi, iată, toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor. Şi, intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa.'

† Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


Evanghelia Duminicii a V-a după Rusalii ne arată puterea vindecătoare a Domnului nostru Iisus Hristos şi, în acelaşi timp, dorinţa Sa de a elibera pe oameni de puterea duhurilor rele.

Mântuitorul Iisus Hristos a fost întâmpinat în ţinutul Gadarenilor de doi îndrăciţi care erau foarte răi, furioşi şi periculoşi. Aceştia locuiau în morminte, înţelegându-se astfel că oamenii demonizaţi se află într-o stare de moarte spirituală. Cei doi îndrăciţi sau demonizaţi erau plini de răutate şi urau pe ceilalţi oameni, purtându-se foarte violent cu ei. De fapt, nu ei înşişi se purtau violent cu oamenii, ci duhurile rele care puseseră stăpânire pe ei. Evanghelia ne arată că duhurile rele care îi stăpâneau pe aceşti doi oameni se foloseau de vocea lor şi ziceau Mântuitorului Iisus Hristos: 'Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?' (Matei 8,29)

Prin aceasta vedem că demonii mărturisesc dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos şi, în acelaşi timp, se tem de puterea Lui dreaptă ca Judecător al lumii la sfârşitul veacurilor, când satana şi toţi slujitorii lui vor fi pedepsiţi. De aceea, duhurile rele întrebau pe Iisus: 'Ai venit aici mai înainte de vreme să ne chinuieşti?', adică mai înainte de judecata de obşte sau judecata universală a lumii.

Mântuitorul Iisus Hristos, venind în lume şi scoţând demonii din oameni, pronunţa deja un început de judecată înainte de timpul judecăţii finale a lumii. El începea astfel eliberarea lumii de stăpânirea diavolului, iar această lucrare a Sa era socotită de demoni ca fiind o judecată înainte de vremea judecăţii de la sfârşitul lumii.

Iubirea milostivă a lui Hristos pentru oameni este chinuitoare pentru duhurile rele care urăsc pe oameni

Demonii care au pus stăpânire pe aceşti doi oameni cunoşteau mai mult decât oamenii obişnuiţi ce se va întâmpla în Ziua Judecăţii cu cei care săvârşesc răul. Dar acum Mântuitorul Iisus Hristos îi judecă şi îi chinuieşte doar prin prezenţa Sa fizică alături de oamenii în care se aflau demonii, adică prin contrastul dintre iubirea Lui milostivă şi răutatea lor violentă faţă de oameni.

Iubirea Lui milostivă şi smerită îi chinuia pe aceşti demoni, care nu iubeau pe oameni, ci îi urau şi căutau să-i împiedice să trăiască în armonie cu ceilalţi oameni. Deşi nu i-a certat şi nu i-a pedepsit atunci pe demoni, Iisus îi chinuia totuşi, adică le provoca suferinţă spirituală numai prin prezenţa sfinţeniei Lui şi a iubirii Lui milostive faţă de oamenii chinuiţi de demoni.

În mod deosebit, Evanghelia ne arată că Domnul Iisus Hristos nu este indiferent faţă de suferinţa oamenilor, mai ales faţă de suferinţa oamenilor pe care nu-i mai ajută ceilalţi oameni. Nimeni dintre locuitorii ţinutului Gadarei nu L-a rugat pe Iisus ca să-i vindece pe aceşti doi îndrăciţi. De ce? Pentru că populaţia cetăţii din care proveneau aceşti doi oameni chinuiţi de demoni nu-i mai considera oameni, ci îi asimila cu demonii răufăcători. Din cauza duhurilor rele care se aflau în ei, aceşti oameni chinuiţi deveniseră foarte furioşi şi violenţi. Dar tocmai spre aceşti doi oameni demonizaţi de care nimeni nu se mai îngrijea, ci toţi se temeau, vine Mântuitorul Iisus Hristos ca să-i elibereze. În mod intenţionat El a trecut prin locul acela unde persoana umană era chinuită, înstrăinată şi înrăită, scoasă din firescul ei. Vedem că demonii dezorientează, înstrăinează şi dezumanizează pe oameni. Însă Mântuitorul Iisus Hristos vrea să elibereze pe oameni de răutate şi violenţă, să-i facă paşnici, să-i transforme din răufăcători în binefăcători, ca să-şi redobândească demnitatea lor de fiinţe create după chipul lui Dumnezeu Cel Bun şi Milostiv. Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii numesc adesea pe demoni ucigaşi de oameni sau vrăjmaşi ai omului ori chinuitori de oameni. Hristos Domnul nu vorbeşte mult cu demonii, nu coboară la nivelul lor, nu le dă explicaţii, pentru că aceştia sunt vicleni. El nu le acordă multă atenţie, pentru că aceştia sunt mândri. El nu le explică lor lucrarea Lui, pentru că El săvârşeşte orice faptă sau minune din iubire sinceră şi smerită faţă de oameni şi pentru mântuirea lor.

Iisus Hristos face din oameni înstrăinaţi oameni apropiaţi de semenii lor

Când vindecă pe cei doi demonizaţi, Mântuitorul Iisus Hristos ridică ceea ce este căzut în om şi eliberează ceea ce este înrobit în acesta, adică vindecă facultăţile sufleteşti ale omului creat după chipul Persoanelor divine. Cei posedaţi de demoni sunt totuşi oameni, dar nu mai sunt persoane umane libere, deoarece ei nu mai folosesc în mod liber, personal, propriile lor facultăţi mintale şi propriile lor simţiri sufleteşti, ci altcineva se foloseşte de vocea lor, de gândirea lor şi de mişcările trupului lor. Ei sunt înstrăinaţi de propria lor persoană. Aceasta înseamnă că duhurile rele înstrăinează pe om de Dumnezeu, de ceilalţi oameni şi de el însuşi.

Însă Mântuitorul Iisus Hristos, ca Doctor al sufletelor şi al trupurilor, ridică, eliberează, vindecă şi face din oameni înstrăinaţi oameni apropiaţi, le redă sănătatea şi demnitatea, precum şi bucuria de-a fi în comuniune cu El. În Evanghelia după Luca se arată că unul dintre aceşti demonizaţi, după ce a fost vindecat, s-a apropiat de Iisus şi I-a cerut să-l ia cu Sine. Însă Mântuitorul i-a spus: 'Întoarce-te la casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu' (Luca 8, 39). Ca semn de recunoştinţă pentru că a fost vindecat, acesta dorea să devină un ucenic şi un misionar care să-I urmeze lui Iisus, să fie pretutindeni alături de Cel ce l-a vindecat, dar Iisus l-a sfătuit că e mai de folos ca el să fie un mărturisitor statornic în ţinutul în care locuia, pentru ca lumea care-l cunoştea cât de rău era el înainte de vindecare să poată vedea cât de bun a devenit acum prin vindecarea dăruită lui de Dumnezeu.

Valoarea spirituală a omului întrece orice valoare comercială

Demonii, plini de răutate, văzând că Iisus vrea să elibereze pe oamenii chinuiţi de ei şi astfel ei nu mai pot să facă nici un rău acestora, au cerut lui Iisus să-i lase să intre într-o turmă de porci, adică să facă rău animalelor pe care le aveau în proprietate locuitorii din ţinutul Gadarenilor, adică aproximativ două mii de porci (cf. Marcu 5, 11).

Iisus acceptă cererea lor şi, îndată după ce au ieşit din oameni, demonii au intrat în porci, iar turma întreagă de porci s-a aruncat în mare şi s-a înecat. Atunci, în mare grabă, cei care păzeau porcii au anunţat pe locuitorii cetăţii despre cele întâmplate, iar aceştia au venit şi I-au cerut lui Iisus să plece din ţinuturile lor, întrucât le-a făcut mare pagubă. Vedem, aşadar, că oamenii din cetate erau mai preocupaţi de valoarea porcilor decât de vindecarea concetăţenilor suferinzi. În loc să se bucure că doi oameni robiţi de demoni au fost vindecaţi şi, ca atare, să arate recunoştinţă faţă de Iisus, aceşti locuitori I-au cerut să plece de la ei. Paguba pricinuită prin înecarea porcilor li s-a părut mult mai mare decât binefacerea vindecării celor doi oameni demonizaţi, care fuseseră vreme îndelungată pentru ei o primejdie permanentă din cauza violenţei lor.

De ce a permis Iisus ca demonii să intre în turma de porci? Mântuitorul Iisus Hristos a îngăduit ca demonii din oamenii posedaţi să intre în turma de porci tocmai pentru a mustra, printr-o pagubă materială, pe locuitorii din ţinutul Gadarenilor. Permiţând demonilor să intre în turma de porci, Iisus i-a certat, de fapt, pe locuitorii acestui ţinut pentru că ei, din lăcomie de bani, încălcau Legea lui Moise care nu le permitea să crească porci. Deci, ei creşteau porci nu pentru mâncare, aceştia fiind consideraţi animale necurate, ci pentru vânzare sau comerţ; nu pentru a se hrăni, ci pentru a se îmbogăţi. Dorinţa lor de câştig material necurat devenise mai puternică decât evlavia lor în împlinirea Legii. Dorinţa lor de câştig devenise un idol, din pricina duhului lăcomiei care-i stăpânea. Astfel, Iisus a vindecat pe cei doi oameni stăpâniţi de duhurile rele violente şi, în acelaşi timp, a mustrat, printr-o pagubă materială, pe locuitorii acelui ţinut prea lacomi de câştig material necurat, voind să-i vindece astfel şi pe ei de un alt duh rău sau necurat, şi anume duhul lăcomiei, care-i făcea insensibili la suferinţa altora. Adesea, pagubele materiale sunt îngăduite de Dumnezeu în viaţa oamenilor, întrucât ei s-au legat prea mult de lucrurile materiale, neglijând viaţa lor spirituală.

Demonii dezbină pe oameni, iar Dumnezeu îi adună

Din Evanghelia de azi vedem că Mântuitorul Hristos învaţă pe oameni nu doar prin ceea ce spune, ci şi prin ceea ce face. În fiecare gest al Lui, în fiecare faptă a Lui există o mulţime de înţelesuri duhovniceşti, o mulţime de lumini spirituale pentru luminarea sufletului nostru.

Evanghelia Duminicii a V-a după Rusalii este tulburătoare, pentru că ne arată atitudinea demonilor faţă de oameni şi a oamenilor unii faţă de alţii. Vedem că demonii care chinuiesc pe oameni îi folosesc pe aceştia ca să chinuiască şi ei pe alţi oameni, la rândul lor.

Însă Mântuitorul Iisus Hristos doreşte vindecarea oamenilor, eliberarea lor şi adunarea lor în comuniune de iubire cu Dumnezeu şi întreolaltă.

Lucrarea Mântuitorului Iisus Hristos de eliberare a oamenilor de duhurile rele se continuă în Biserica Sa, în Trupul Său tainic, ca lucrare de vindecare a oamenilor, de eliberare a lor de păcate şi de revenire a lor la iubirea faţă de Dumnezeu şi de semeni. Rugăciunea zilnică a credinciosului şi puterea semnului Sfintei Cruci pe care-l foloseşte des alungă puterea duhurilor rele. Sfânta Cruce are o putere mare în ea după cum spune Sfântul Apostol Pavel în prima sa epistolă către Corinteni (1 Cor. 1, 18): 'Cuvântul Crucii pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu'. Cu alte cuvinte, puterea Crucii este puterea iubirii smerite a lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Smerenia iubirii atotputernice a lui Hristos Cel răstignit şi înviat îi înfricoşează pe demoni, deoarece ei nu au smerenie şi nici iubire faţă de Dumnezeu. De fapt, din mândrie şi neascultare de Dumnezeu au căzut unii îngeri şi au devenit demoni sau duhuri rele.

În acest sens, lucrarea de vindecare a sufletului de păcate şi patimi cuprinde în ea o luptă duhovnicească între Duhul lui Hristos primit de creştin la Botez şi duhurile rele, care urăsc pe omul credincios. Din acest motiv, rugăciunile începătoare ale Bisericii Ortodoxe au în frunte rugăciunea Împărate Ceresc. Prin ea se cere ca Duhul Sfânt să locuiască în noi şi să ne curăţească de toată întinăciunea şi să ne mântuiască, adică să ne unească prin har cu Dumnezeu.

Primind lumina Evangheliei de astăzi, ne umplem de speranţă, de încredere multă în ajutorul lui Dumnezeu, pentru că, dacă-L iubim pe Hristos, nu ne temem de demoni. În 'programul duhovnicesc' de la Botez preotul întreabă pe cel ce se botează: 'Te lepezi de satana?, şi de toate lucrurile lui?, şi de toţi slujitorii lui?, şi de toată slujirea lui?, şi de toată trufia lui?' Răspunsul este: 'Mă lepăd de satana.' Apoi: 'Te uneşti cu Hristos? Şi crezi Lui?', iar răspunsul este: 'Mă unesc cu Hristos. Şi Cred Lui, ca unui Împărat şi Dumnezeu.'

Dacă în timpul vieţii noastre ne unim cât mai des cu Dumnezeu prin rugăciune, prin ascultarea Evangheliei, prin împlinirea poruncilor Lui şi mai ales prin împărtăşirea cu Sfintele Taine, atunci ne întărim mai mult spiritual şi nu mai avem teamă de duhurile rele, tocmai pentru că ne unim cu Hristos, Mântuitorul nostru. Însă când ne îndepărtăm de Hristos, când rugăciunea slăbeşte, când credinţa se răceşte, când dragostea noastră faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele scade, atunci ne aflăm în primejdie. Eliberarea omului de duhurile rele se săvârşeşte prin credinţă puternică, rugăciune fierbinte şi post aspru, ca pregătire pentru primirea Sfintei Taine a Maslului sau a Ungerii bolnavilor şi pentru citirea de către preot a Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur, care sunt rugăciuni de alungare a duhurilor rele şi necurate din oamenii chinuiţi de ele. Aceste rugăciuni trebuie însă citite nu oricând şi oricum, ci după o pregătire duhovnicească deosebită, în stare de smerenie, pocăinţă şi curăţie duhovnicească dobândită prin Spovedanie.

Să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne dăruiască tuturor puterea de a birui ispitele care vin de la demoni, dar şi puterea duhovnicească de a fi milostivi, de a ne ruga şi pentru alţii, îndeosebi pentru cei ce nu se mai pot ruga pentru ei înşişi, arătând astfel prezenţa iubirii şi a lucrării Mântuitorului Iisus Hristos în viaţa noastră, spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire. Amin.

* Text revizuit de autor în anul 2011

Sursa: http://www.basilica.ro/ro/stiri/patriarhul_romaniei_i_bunatatea_lui_hristos_elibereaza_oamenii_de_rautatea_demonilori_4607.html

Predica de Duminică!!!http://www.blogger.com/img/blank.gif

Duminica a V-a după Rusalii

Lupta contra diavolului


Cea mai primejdioasă cursă în care cel viclean, diavolul, atrage nenumărate victime, este aceea de a-l face pe om să creadă că diavolul nu există; că toată învăţătura Bisericii despre spiritele necurate ar fi o pură invenţie, o sperietoare de care sufletele trebuie să se teamă. Ca urmare, mulţi creştini, mai ales dintre cei ce se cred învăţaţi, când aud de diavol şi de uneltirile lui, zâmbesc batjocoritor. Or, cărui fapt se datorează drama căderii în păcat a protopărinţilor noştri, descrisă în primele pagini ale Bibliei, dacă nu vicleniei înşelătoare a Satanei? Şi cine este el, dacă nu unul dintre îngerii răzvrătiţi, căzuţi din cer, înger despre care Mântuitorul zice: "Văzut-am pe Satana, ca un fulger căzând din cer" şi care de atunci încearcă neîncetat, prin tot felul de momeli, să-i piardă pe oameni? Şi pentru ce altceva s-a întrupat Fiul lui Dumnezeu, dacă nu ca să-l răscumpere pe om din robia Satanei, în care l-a dus păcatul?
Dar, cu toate că prin răscumpărare, împărăţia Satanei asupra sufletelor a fost zdrobită, noi avem de luptat, în continuare, împotriva duhurilor rele care, prin lume şi prin întreita poftă dezordonată din trupul nostru, ne aţâţă la păcat. Iată de ce Mântuitorul ne avertizează să nu ne temem "de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu îl pot ucide, ci de cel ce poate ucide şi trupul şi sufletul şi să le arunce în gheena". Iar Sfântul Petru ne îndeamnă: "Fiţi treji, privegheaţi, pentru că potrivnicul vostru, diavolul, umblă ca un leu răcnind, căutând pe cine să înghită" (I Petru V, 8). Însuşi Isus Cristos, după ajunul de patruzeci de zile în pustiu, a permis să fie ispitit de diavolul, iar în cei trei ani şi mai bine de vestire a Evangheliei, printre multele minuni pe care le-a făcut, au fost nenumăratele eliberări de suflete de sub posesia demonilor, cum este şi cazul îndrăcitului din ţinutul Gherghesenilor (sau Gadarenilor), descris de Sfântul evanghelist Matei în fragmentul citit azi.
Fără îndoială, dacă astăzi cazurile de posedaţi de duhuri necurate sunt foarte rare, apoi acţiunea Satanei astăzi este poate mai îndârjită decât oricând, atât pe frontul extern - prin aţâţarea urii care declanşează şi întreţine conflicte între indivizi şi naţiuni -, cât şi pe frontul intern, în împărăţia lăuntrică a sufletului, în viaţa particulară a singuraticului.
Iată de ce, spre a putea combate cu rezultat acţiunea distructivă a diavolului, este necesar să vedem:
1. Care sunt armele de luptă şi tactica întrebuinţată de el.
2. Care sunt armele noastre de luptă contra lui.
1. Un lucru este cert: diavolul nu poate acţiona direct asupra facultăţilor noastre spirituale, adică asupra minţii şi asupra voinţei, Dumnezeu rezervându-Şi-le Sieşi pe acestea, ca pe un sanctuar; Numai El poate pătrunde în centrul sufletului să mişte, fără silnicie, resorturile voinţei omului. Direct, diavolul poate influenţa numai trupul, cu simţurile lui externe: văzul, auzul, gustul etc. şi, mai ales, simţurile interne: imaginaţia şi memoria sensibilă, precum şi pasiunile, care constituie domeniul afectivităţii. Iar prin această acţiune directă asupra părţii organice, sensibile din om, el influenţează indirect şi voinţa, care prin mişcările produse la nivelul sensibilităţii şi afectivităţii, este solicitată să consimtă la imaginile şi plăcerile trezite în simţuri; deoarece ştim că, dată fiind strânsa legătură - unitate vitală - dintre corp şi suflet, toate fenomenele biologice se răsfrâng şi asupra etajului superior, cel al vieţii sufleteşti care e spiritul, adică mintea şi voinţa. Trebuie să subliniem însă că aceste influenţe inferioare nu suprimă libertatea de decizie a spiritului; voinţa rămâne, tot timpul, liberă să accepte sau să respingă ispitele, oricât de puternică ar fi complicitatea Satanei în trezirea şi alimentarea lor. De altfel, această influenţă este îngrădită, limitată de Dumnezeu, care nu-i permite Satanei să ne ispitească peste puterile noastre, şi care ne dă şi harul ca să-l biruim.
Pe de altă parte ar fi greşit să credem că toate ispitele care ne asaltează prin simţuri sunt lucrarea diavolului; dezechilibrul ancestral creat prin păcatul originar la nivelul întreitei pofte - a trupului, a ochilor şi trufia vieţii - despre care vorbeşte Sfântul Ioan Evanghelistul, dezechilibru accentuat şi întreţinut de obişnuinţele rele care slăbesc şi mai mult voinţa, este suficient spre a explica un mare număr de ispite şi căderi în păcat. Sfântul Iacob, în epistola sa catolică, ne spune: "Fiecare se ispiteşte de a sa poftă, fiind atras şi amăgit, iar pofta, zămislindu-se, naşte păcatul, şi păcatul, săvârşindu-se, naşte moartea" (I, 4).
Dar tot atât de greşit ar fi să credem că Satana nu ar avea nici un amestec, nici o influenţă asupra sufletului nostru, ceea ce - după cum am văzut - este împotriva Sfintei Scripturi.
În ce priveşte tactica folosită de diavol trebuie să recunoaştem că datorită înclinării noastre congenitale spre păcat sunt explicabile foarte multe dintre ispitele şi căderile în păcat. Este foarte greu să identificăm ispitele care vin direct de la diavol precum şi modul în care lucrează el. Putem totuşi afirma cu certitudine că, atunci când o ispită apare brusc, violent, şi persistă neobişnuit de îndelungat, diavolul are o contribuţie importantă. Sau, când ispita produce în suflet o tulburare adâncă şi persistentă, când sugerează sufletului gustul pentru fapte ce strălucesc în ochii lumii, de pildă mortificaţii ieşite din comun şi făcute ostentativ, iar sufletul se simte înclinat să nu destăinuiască duhovnicului nimic din toate acestea, în astfel de cazuri de obicei este amestecat şi diavolul.
2. Şi acum să vedem care sunt mijloacele noastre de luptă contra diavolului.
Cel dintâi şi totdeauna la îndemână este rugăciunea smerită şi plină de încredere, prin care invocăm sprijinul lui Dumnezeu. Căci, "Dacă Dumnezeu este cu noi, cine va fi împotriva noastră?".
Rugăciunea - cum am spus - trebuie să fie smerită, căci Lucifer prin trufie a căzut din Cer. A ne recunoaşte nimicnicia şi neputinţa de a birui fără harul divin înseamnă a descuraja pe principele trufiei şi a-l dezarma.
Rugăciunea noastră mai trebuie să fie şi încrezătoare, deoarece slava lui Dumnezeu fiind interesată în biruinţa asupra duhului necurat, Dumnezeu nu ne va lipsi de harul Său pentru ca slava Sa să sporească prin noi.
Este apoi de un deosebit folos să invocăm ajutorul Sfântului Arhanghel Mihail, care va fi bucuros să-şi săvârşească, prin noi, biruinţa asupra duhurilor răzvrătite. De asemenea, să invocăm cu încredere ocrotirea îngerului nostru păzitor, căruia să-i încredinţăm toţi paşii noştri. Dar, în mod cu totul deosebit, ne vom consacra Fecioarei Neprihănite, care cu piciorul ei feciorelnic zdrobeşte uneltirile celui viclean.
A doua armă puternică, după rugăciune, este folosirea deasă şi cu vrednicie a Sfintelor Taine şi a Sacramentalelor. Purificarea sufletului în baia Sfintei Pocăinţe şi nutrirea cu trupul şi sângele lui Isus Cristos viu din Sfânta Euharistie, Pâinea Vieţii, pune pe fugă duhurile necurate şi ne face invulnerabili atacurilor lui.
Apoi, sacramentalele sau binecuvântările Bisericii, rugăciunile ei şi folosirea cu credinţă a lucrurilor sfinţite de ea, ne sunt de un preţios folos în clipele de ispită. Sfânta Tereza recomanda insistent apa sfinţită ca fiind foarte eficientă, poate tocmai pentru că este umilitor pentru diavol să fie combătut printr-un mijloc atât de simplu.
În sfârşit, o armă salutară este dispreţul suveran faţă de diavol. În privinţa aceasta, tot Sfânta Tereza ne spune: "Aceşti blestemaţi deseori mă chinuiesc, dar ei îmi insuflă prea puţină teamă; căci eu văd prea bine că ei nu se pot mişca fără permisiunea lui Dumnezeu (...). Trebuie să ştim că, de fiecare dată când îi dispreţuim, ei îşi pierd din putere, iar sufletul câştigă asupra lor o tot mai mare tărie. Ei nu au putere decât asupra sufletelor laşe, care depun armele". A se vedea dispreţuiţi de nişte fiinţe mai slabe e de fapt o umilire insuportabilă pentru duhurile necurate. Pe de altă parte, ele sunt ca nişte câini legaţi, care latră mereu, dar nu ne pot face nimic câtă vreme nu ne apropiem de ei.
Să nu uităm însă că toată această luptă cu armele amintite, luptă soldată uneori cu răni şi înfrângeri regretabile, nu este o luptă de luni sau de ani, ci de o viaţă întreagă. Ea nu se termină decât odată cu ultima suflare, deoarece cei doi oameni din noi: omul spiritual ", adică omul cel nou - născut prin apa botezului din Duhul lui Dumnezeu şi nutrit şi crescut cu Sfintele Taine sub ocrotirea Preacuratei Fecioare, a sfinţilor şi a îngerilor - şi omul trupesc, adică omul cel vechi al păcatului, cu înclinările spre păcat, fiind nevoit să convieţuiască în această viaţă, diavolul va continua să-l aţâţe neîncetat pe acesta din urmă împotriva celui dintâi. Dar, cu ajutorul harului divin, omul spiritual izbuteşte să îmblânzească şi să ţină în frâu poftele omului trupesc, punându-le în slujba eliberării depline şi a desăvârşirii omului spiritual. Sfântul Pavel ne avertizează: "Căci de veţi vieţui după trup, veţi muri, iar de veţi omorî cu duhul faptele trupului vostru, veţi fi vii" (Romani VIII, 13). Deci numai moartea pune capăt bătăliei noastre. Şi după cum atleţii nu se încununează cu laurii biruinţei decât dacă luptă până la capătul competiţiei şi conform regulamentului în vigoare, tot astfel şi noi nu vom primi de la Cristos premiul împărtăşirii din fericirea Sa, decât dacă vom lupta cu statornicie, până la capătul vieţii şi conform preceptelor Sale, căci numai "cel ce rabdă până la sfârşit se va mântui".
Aşadar, iubiţii mei, să fim convinşi că, luptând cu neclintită statornicie şi încredere, sub scutul Neprihănitei Fecioare, al sfinţilor noştri patroni, al îngerilor păzitori, avându-L în frunte pe Isus Împăratul sufletelor noastre, vom înfrânge puterile întunericului. Şi chiar dacă din cauza fragilităţii noastre înnăscute ni s-ar întâmpla să cădem răniţi, să nu deznădăjduim ci să ne ridicăm şi să continuăm lupta cea dreaptă, cu speranţa în biruinţa finală care va transfigura rănile noastre, prefăcându-le în nestemate ce ne vor încununa fruntea în veşnicie. Amin.

Sursa: http://www.greco-catolic.ro/predici.asp?autor=neamtiu&id=41

Bisericile au un rol pozitiv în societate, cred americanii

Majoritatea americanilor rămân încrezători în rolul pozitiv al bisericilor în cadrul societăţii, în ciuda faptului că percepţia generală este că bisericile sunt depăşite şi lipsite de relevanţă, în special în societatea occidentală.

Peste 3 sferturi dintre americani cred că bisericile au o influenţă „foarte" pozitivă (53%) sau „oarecum" pozitivă (25%) în viaţa comunităţilor locale, conform unui studiu realizat de The Barna Group. Persoanele vârstnice (peste 66 de ani), persoanele căsătorite, femeile, protestanţii, afro-americanii şi adepţii unei politici conservatoare sunt printre cei înclinaţi să vadă în biserică o prezenţă pozitivă în societate.

Doar unul din 20 de americani crede că bisericile au o influenţă negativă în societate, iar unul din 6 adulţi din SUA este indiferent faţă de rolul bisericii în viaţa socială. Printre cei înclinaţi să vadă biserica drept factor de influenţă negativă în societate, studiul Barna îi aminteşte pe atei şi agnostici, pe cei care nu au fost căsătoriţi niciodată, pe cei care nu aparţin unei biserici sau care nu obişnuiesc să meargă la o anumită biserică, pe cei care au opţiuni politice liberale.

„Bisericile sunt percepute ca un element important al societăţii, chiar şi de către cei nebisericoşi", a declarat David Kinnaman, preşedinte al The Barna Group, în opinia lui acest lucru datorându-se faptului că persoanele care nu merg la biserică sunt, în general, adulţi care au părăsit din diverse motive biserica, dar care înţeleg destul de bine ce pot să ofere bisericile societăţii.

Studiul a arătat însă că, deşi sunt mulţi cei care apreciază prezenţa bisericilor în societate şi care consideră că acestea au un impact pozitiv, aceştia nu au o perspectivă clară privind implicarea bisericilor în viaţa socială. Unul din 5 adulţi americani nu a menţionat nici măcar un singur lucru pe care bisericile ar putea să-l facă pentru a influenţa pozitiv societatea. În rândul celor care au oferit un răspuns la întrebarea despre ce ar trebui să facă bisericile s-a detaşat o perspectivă majoră: bisericile ar trebui să combată sărăcia, să le întindă o mână săracilor, să distribuie alimente şi haine celor care au nevoie, să îi ajute pe cei care nu au un adăpost.

Bisericile ar trebui să îi înveţe pe oameni ce spune Biblia şi să le ofere o direcţie spirituală (cred 12% dintre americanii intervievaţi); ar trebui să vină în întâmpinarea nevoilor specifice tinerilor, vârstnicilor şi familiilor (13%); ar trebui să promoveze valorile biblice în comunităţi (14%); ar trebui să îi ajute pe cei care sunt într-un proces de recuperare după o anumită criză (10%); ar trebui să îi ajute financiar pe cei care au nevoie, să contribuie la educarea membrilor lor şi să îi consilieze pe cei care vor să îşi găsească un loc de muncă. Sunt câteva dintre direcţiile de acţiune pe care, cred americanii, ar trebui să şi le asume bisericile.

(Foto: onthelordserrand.wordpress.com) Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stiri/Bisericile-au-un-rol-pozitiv-in-societate--cred-americanii-3824.html

Cuvântul sculptează!

17 Iulie – Imaturitate

O tânără intră într-un magazin ca să-şi cumpere o bluziţă. Alese una, care îi plăcu cel mai mult, şi-l întrebă pe vânzător:

-«În cazul în care le place părinţilor mei, pot să vin să o schimb?»

Această atitudine tinerească este frecventă şi nu se întâlneşte doar printre adolescenţi: a nu voi să facem un lucru, chiar dacă îl considerăm bun şi ne place, pentru că ni se spune să-l facem. Purtăm în noi o anumită fobie faţă de ceea ce este impus, fie bun, fie rău. Ceea ce contează este faptul că ne este impus.

Când deţinem ceva foarte sigur, nu ne temem că îl vom pierde. Dacă nu îl considerăm sigur, apare teama riscului de a-l pierde. Teama de a fi manipulaţi denotă că nu suntem siguri pe noi înşine. Teama este semnul unei siguranţe deficitare. Refuzul autorităţii denotă o libertate nesigură, deloc clară, infantilă sau, în cel mai fericit caz, adolescentină.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro