luni, 16 iunie 2014

Canonizarea unui martir în Biserica Catolică. Cauza Preasfinţitului Vasile Aftenie



Joi, 12 iunie 2014 în cadrul Şcolii doctorale de teologie din cadrul Facultăţii de teologie romano-catolice a Universităţii din Bucureşti  Alexis Dimcev și-a susținut public lucrarea de doctorat cu titlul Canonizarea unui martir în Biserica Catolică. Cauza lui Vasile Aftenie, episcop martir, Serv al lui Dumnezeu, avându-l drept coordonator pe prof. univ. dr. pr. Isidor Mărtincă.

Teza apare la 115 ani de la nașterea episcopului Vasile Aftenie (14 iulie 1899 – 10 mai 1950), reprezentând prima lucrare doctorală dedicată exclusiv figurii acestuia, încadrându-se tematic atât în sfera dreptului canonic, cât și în cea a istoriei ecleziastice.

Lucrarea constituie și primul studiu amplu în spațiul teologic românesc asupra normelor și procedurilor adoptate de Biserica Catolică în procesul canonizării unui martir, urmărind evoluția conceptului de sfințenie canonizabilă din primele secole creștine până la cele mai noi decrete și instrucțiuni.

Studiul de caz, axat pe figura episcopului Vasile Aftenie, primul dintre cei șapte episcopi greco-catolici morți pentru credință în regimul comunist, cuprinde materiale inedite, culese din diferite fonduri arhivistice documentare. Dincolo de a fi doar o biografie bogat documentată a primului episcop greco-catolic misionar în București și Vechiul Regat, cercetarea pornește de la premisa lecturării vieții episcopului Aftenie din perspectiva procedurii de canonizare aplicată în prezent de Congregația pentru Cauzele Sfinților, luând ca model structura folosită în redactarea Positio super martyrium.

Capitolul dedicat figurii episcopului Vasile Aftenie nu constituie o anticipare a verdictului oficial al Bisericii asupra sfințeniei acestuia, ci prezintă în mod obiectiv episoadele semnificative din viața ierarhului-vicar, bucureștean prin adopție, cu mențiunea că mărturia sacrificiului suprem pentru credință se pregătește timp de o viață întreagă. Însuși episcopul Aftenie scria în iulie 1934: „M-am căsătorit sufletește cu Biserica și pentru ea am să muncesc, cum pot, până la sfârșitul vieții”, hotărâre confirmată paisprezece ani mai târziu, în iulie 1948, în pragul persecuției, când afirma cu seninătate: „Am încredere deplină în Cel de Sus și sunt gata să suport și să înfrunt orice.”

Finalul susținerii a dat posibilitatea auditoriului să aducă mărturii și evocări, dovedind cât de vie este faima de sfințenie a episcopului Vasile Aftenie în rândul comunității greco-catolice din București.

Prin această cercetare se dovedește încă o dată necesitatea recuperării memoriei Bisericii păstorite de episcopul Vasile Aftenie în București și Vechiul Regat, a cărei continuitate în acest teritoriu a fost confirmată prin înființarea Eparhiei greco-catolice Sfântul Vasile cel Mare de București și alegerea primului său episcop eparhial, Preasfințitul Mihai Frățilă.

Teza de doctorat a lui Alexis Dimcev a fost validată cu calificativul foarte bine. Autorul a mulțumit la final Preasfinției sale Mihai Frățilă și domnului cercetător Emanuel Cosmovici pentru sprijinul acordat în realizarea cercetării.
Sursa:www.vicariatbucuresti.ro

Ar trebui să îi citești basme copilului tău?

Basmele au cucerit generații întregi de copii, însă unii părinți din ziua de azi refuză să le mai citească micuților povești clasice pe care le consideră neadecvate pentru aceștia. Și cercetătorii susțin că astfel de povestiri fantastice pot acționa precum o sabie cu dublu tăiș asupra percepției și comportamentului copiilor.

Poveștile fantastice oferă mai mult decât lecții de moralitate și promovează mai mult decât triumful binelui asupra răului. „Un grad de conținut magic sprijină dezvoltarea imaginației, iar transmiterea poveștii este importantă deoarece creează intimitate și o experiență de conexiune”, a declarat prof. Yvonne Kelly, de la University College London, citată de BBC. Mai mult, experta punctează și alte beneficii de care se bucură copiii cărora le sunt citite basme: de la dezvoltarea socială și personală, până la creșterea nivelului de alfabetizare. De asemenea, astfel de povești fanteziste îi pot ajuta pe micuți să învețe să gândească „dincolo de limite”, este de părere Sally Goddard Blythe, autoarea cărții The Genius of Natural Childhood. Astfel, crede ea, copiii pot fi îndrumați să se dezvolte, astfel încât să ajungă autorii unor descoperiri științifice și invenții.
Nu în ultimul rând, „aceste povești nu sunt crude și discriminatorii; în schimb, îi ajută pe copii să înțeleagă, în primul rînd, spiritul și slăbiciunile comportamentului uman în general, iar în al doilea rând, să își accepte multe din propriile lor frici și emoții”, adaugă Goddard Blythe pentru The Telegraph.
Pe de altă parte însă, experții avertizează că basmele ar putea avea un impact negativ puternic asupra micuților. Scufița roșieHansel și Gretel sau Rapunzel sunt doar câteva din poveștile pe care părinții au hotărât să nu le mai spună copiilor înainte de culcare, deoarece sunt considerate înfricoșătoare sau supărătoare, arată rezultatele unui sondaj comandat de canalul TV Watch, scrie Daily Mail. De altfel, circa un sfert din totalul participanților au mărturisit că nu le vor citi copiilor basme până când aceștia nu vor împlini cinci ani, pentru a evita întrebările „ciudate” pe care micuții le-ar putea pune cu privire la poveste.
„Ca adulți, putem observa inocența din basme, dar un copil de cinci ani, cu o imaginație super-activă, ar putea lua lucrurile prea literal”, este de părere Steve Hornsey, de la postul Watch.
Poveștile ar putea influența comportamentul fetelor și modul în care acestea percep frumusețea, scrie Alice Neikiri în lucrarea sa de cercetare, „Fericit până la adânci bătrâneți (sau ce le învață basmele pe fetițe despre ce înseamnă să fi femeie)”, publicată de Universitatea Hawaii din Hilo. „Pe fondul fiziologiei sale, femeia este continuu plasată pe o poziție vulnerabilă. Odată ce devine o victimă a violenței, în loc să își pedepsească victimizarea, ea își așteaptă «prințul», care joacă în general rolul masculin al unui polițist, pentru a o salva”, scrie Neikiri.
De asemenea, unele basme ar putea diminua stima de sine a copiilor deoarece promovează o idee greșită despre frumusețe. Mai exact, poveștile ar putea susține ideea că „femeile frumoase rănite merită mai multă atenție decât cele mai puțin atrăgătoare”.
De altfel, în urma unei analize a 168 de povești ale Fraților Grimm, cercetătorii au observat că un basm conținea, în medie, circa 114 referințe legate de frumusețea femeilor. În plus, un aspect fizic urât a fost asociat cu răutatea în circa 17% dintre povești.
Și alte studii au arătat că basmele pot avea un impact negativ asupra modului în care fetițele își autopercep imaginea exterioară. Frumoasa din Pădurea Adormită sau Frumoasa și Bestia sunt două exemple de povești care sugerează că „frumusețea este cea mai importantă caracteristică a femeilor”, scriu reprezentanții organizației Health Guidance.

Sursa

Papa Francisc: „Satana este aici, chiar în secolul al XXI-lea”

Trăim într-un secol al rațiunii în care existența unor forțe demonice cu chipuri hidoase ține de recuzita imaginară populară originată de Evul Mediu. Într-o predică recentă, Papa Francisc a avertizat asupra pericolului relativizării diavolului în existența umană, potrivit Daily Mail. El a afirmat că viața fiecărui creștin este o luptă constantă împotriva răului, menționând că cine vrea să-I urmeze lui Iisus trebuie să fie conștient de această realitate. 

„Dar uitați-vă că diavolul este prezent. Satana este aici, chiar în secolul al XXI-lea! Și noi nu trebuie să fim naivi, nu? Trebuie să învățăm din Evanghelie cum să luptăm împotriva Satanei”. În consecință, și-a sfătuit credincioșii să evite tentația Satanei, deși oamenii îl consideră pe diavol ceva „de modă veche”.
Nu este prima oară când papa insistă asupra realității forțelor demonice. Cu ocazia unei liturghii susținute din 2013 el avertiza că „prezenţa diavolului este confirmată de Biblie, începând cu prima pagină şi terminând cu ultima pagină, care se încheie cu prezenţa diavolului, mai exact cu victoria lui Dumnezeu asupra diavolului.” Atunci era prima oară când le amintea credincioșilor că nu trebuie să fie naivi.

Diavolul, partener istoric al ființei umane

Până la urmă, cine este acest personaj sinistru? Este rezultatul unei fantezii umane? Răspunsul este pozitiv, dacă luăm în considerare opiniile sociologilor sau istoricilor. Spre exemplu, în cartea „Istoria generală a Diavolului”, istoricul Gerald Messadie consideră că diavolul apare peste tot unde e nevoie de un țap ispășitor. În opinia sa, ideea de diavol ar fi, de fapt, rezultatul unei fantasme colective. Gerald Messadie abordează din perspectiva istoriei mentalităților geneza diavolului și acea nevoie a omului de a-și nega responsabilitatea propriilor alegeri și de a-și declina vina.
„Diavolul n-a participat la nici un eveniment. El este chiar scandalos de absent în marile momente ale veacurilor din urmă. Nimeni nu i-a văzut vreodată nici coada, nici coarnele… Nu a fost zărit nici la Hiroshima, nici în bunkerul lui Hitler. Nu s-a văzut in toate acestea decât exprimarea patimilor omenești, precum și a urii, o ură cum animalul nu cunoaște, căci el nu e niciodată fiară: doar omul poate fi”.
Concluzia lui Messadie este francă: diavolul este acuzat pe nedrept de omul aflat în căutarea unui țap ispășitor. Sau mai bine spus, omul este diavolul. Teza istoricului francez nu poate fi respinsă cu ușurință. Tendința deresponsabilizării umane este mai mult decât evidentă. Iar răutatea a atins cote inimaginabile în ultimul secol. Să fie însă diavolul o creație imaginară a unei ființe umane incapabilă să își asume deciziile și să își confrunte propriile spaime?
Renumitul istoric Vladimir Tismăneanu are o altă părere în această privință. Scriind despre diavol în istorie, autentifică prezența acestuia în ultimul secol. Mai mult de atât, Tismăneanu chiar consideră că omul a trăit în compania Diavolului. Regimurile totalitare sunt creația acestuia, iar cei care le-au susținut i-au fost parteneri. În opinia istoricului, diavolul a stat în spatele religiilor seculare ale secolului XX. Nu este evident la Tismăneanu dacă diavolul este aceeași proiecție a unui imaginar colectiv sau același titlu generic pentru cele mai sinistre porniri interioare ale umanității.

Diavolul în viața cotidiană

În predica pe care Francisc a ținut-o, diavolul nu este o reprezentare, ci o realitate. Care se manifestă nu doar în marile evenimente ale umanității, precum descrie Tismăneanu, ci chiar în deciziile de zi cu zi ale oricărui individ. Nu doar regimurile totalitare îl proiectează pe diavol, ci fiecare cuvânt pe care omul îl rostește. De aceea Suveranul Pontif i-a avertizat pe creștini să evite „bârfa”, deoarece ea este una dintre formele de manifestare diabolice. Aici apare diferența de percepție: nu diavolul generator de mari cataclisme terestre este în atenția papei, ci unul mult mai familiar. Parte a existenței noastre cotidiene.
Dacă diavolul este atât de real, atunci de ce este atât de absent din conștiința publică? În spațiul occidental puternic secularizat, cu dificultate i se mai alocă spațiu chiar Lui Dumnezeu. Devine de înțeles de ce diavolul este exilat și transferat în mitologie. Aceasta cu atât mai mult cu cât psihologii susţin că la rădăcina acţiunilor malefice stau cauze psihologice obişnuite. Mitul apare atunci ca o creație firească.
Și religia și-a adus contribuția la o reprezentare eronată a diavolului. În special religia populară, tradițională, a menținut o abordare mitologică, fantastică. Perioada medievală a avut un rol decisiv în această privință. Este greu de crezut că cineva mai poate să își imagineze astăzi un diavol cu înfățișări și forme de manifestare specifice unor timpuri apuse. Însă, demitizarea diavolului pe care mulți o încearcă a avut și un efect advers. Nu doar mitul a fost spulberat. Însăși ideea de diavol nu își mai găsește spațiu în gândirea occidentală. Drept urmare, preferăm să trăim într-un spațiu depopulat de forțele demonice, mizând pe capacitatea noastră de a interpreta rațional tot ce se întâmplă în jurul nostru. Nu mai surprinde faptul că ne desfășurăm existența ca și cum suntem singurii care populăm planeta și Universul. Considerăm că prin exilul impus forțelor demonice ne situăm în plin progres. Și dacă este doar o simplă iluzie?
Este un fapt pe care l-a recunoscut un voluntar din Corpul Păcii. A trăit o experienţă care ar trebui să constituie un avertisment pentru cei care și-au format obiceiul de a relativiza totul. După câţiva ani petrecuţi în Malawi, unde credinţa şi practicile spiritiste şi de vrăjitorie co-existau, a devenit conştient că Diavolul este o entitate reală. „Ignorarea Diavolului implică un risc, iar noi, occidentalii, trebuie să ne trezim din somn”.
Poate că expresia cu „somnul rațiunii naște monștri” s-ar potrivi și în ecuația de față. Un diavol evacuat din mentalul colectiv s-ar putea să nu fie cea mai bună opțiune. Poate că nici nu ar trebui să ne mire că întâlnim în societate prea des chipul celui pe care încercăm de mult timp să îl ignorăm. Evident, nu ca în Evul Mediu, ci sub înfățișarea modernă a secolului XXI.

 Sursa


?

Gabriel Liiceanu despre cum au făcut Patriarhia și Guvernul ping-pong cu Secretariatul pentru Culte în funcție de religia ministrului Culturii



“Patriarhia a sunat la primul ministru si a spus: Nu merge ca Cultele sa stea sub un ministru romano-catolic”, dupa ce Kelemen Hunor a devenit ministrul Culturii si Cultelor, a declarat scriitorul Gabriel Liiceanu, in cadrul unei dezbateri organizate de Grupul pentru Dialog Social. Acesta a povestit ca, imediat, “Cultele s-au desprins si au devenit Departament”, au revenit la minister dupa plecarea lui Hunor, insa apoi “a ajuns ministru Daniel Barbu, nenorocire, el din nou romano-catolic”. Prezenti la dezbatere, reprezentantii Secretariatului de Stat pentru Culte au raspuns: “Noi nu avem aceasta informatie”, “reintegrarea temporara a Secretariatului de Stat pentru Culte in Minister s-a facut cand a cazut un guvern, a intrat altul si nu a fost clar”.

Grupul pentru Dialog Social a organizat joi, 12 iunie, dezbaterea cu titlul "Religia in spatiul public si in invatamantul scolar", moderata de Eugen Ciurtin. La dezbatere au fost prezenti membri ai societatii civile, reprezentanti ai Ministerului Educatiei, ai Patriarhiei si ai Secretariatului de Stat pentru Culte.

Citeste mai jos cele mai importante declaratii din cadrul dezbaterii "Religia in spatiul public si in invatamantul scolar”:



Gabriel Ispas, Foto: Agerpres

Gabriel Ispas, secretar general adjunct in Ministerul Educatiei Nationale:
Protocolul semnat de Ministerul Educatiei cu Patriarhia Romana si Secretariarul de Stat pentru Culte nu a avut niciodata un caracter secret. Protocolul a fost semnat in data de 29, joi dupa-amiaza seara, la orele 18:00, urmand ca vineri dimineata, va dati seama nicio institutie, niciun ministru sau secretar de stat nu a plecat cu un registrul de intrari-iesiri pentru a da un numar protocolului respectiv. Dupa ce s-a semnat formal protocolul, acesta a urmat calea fireasca de inregistrare la toate institutiile. De altfel, chiar inainte de orice dezbatere contradictorie in spatiul public Ministerul Educatiei in data de 30 mai a postat pe pagina de net un comunicat de presa in care anunta pe de o parte incheierea acestui protocol, pe de alta parte care sunt principalele elemente ale acestuia.

Daca protocolul ar fi avut un caracter secret, categoric era imposibil ca Ministerul sa devoaleze continutul acestui protocol.

De ce s-a semnat acest protocol? Pentru ca tine de firesc si tine de respectarea legilor in vigoare in acest moment in statul roman. Primul protocol semnat intre Biserica Ortodoxa Romana si Ministerul Educatiei dupa Revolutie dateaza din 1990. Prevederile fiind cvasi-identice cu cele care sunt in acest protocol, ma refer la fondul problemei. Protocolul nu contine  niciun fel de dispozitie care sa incalce nici Constitutia, evident nici drepturile si libertatile cetateanului, nici Legea Educatiei si cu atat mai putin Legii Cultelor. Legea Educatiei vorbeste despre predarea religiei in scoala, legea cultelor stabileste mai departe si modul in care trebuie sa se realizeze colaborarea dintre culte si Ministerul Educatiei Nationale (MEN). Ministerul Educatiei nu isi pierde prin acest protocol caracterul laic, invatamantul romanesc ramane cum a fost si pana acum, singura diferenta este ca incercam sa identificam mecanisme care sa ne ajute sa depasim elementele mai putin placute din practica.

Intr-o dezbatere pe care a organizat-o HotNews.ro, spuneam in urma cu probabil 2-3 luni ca sunt intr-adevar multe lucruri care trebuie reglate si in partea de programe scolare, si in partea de curricula si in modul in care arata manualul de religie si ca impreuna trebuie sa facem un efort pentru a imbunatati aceste lucruri. Semnarea protocolului intre MEN si BOR, din punctul nostru de vedere, nu este decat o parte a unei normalitati pe care ne-o dorim in colaborarea dintre institutiile statului si cultele religioase. Evident MEN nu este deschis numai catre Biserica Ortodoxa Romana. Biserica Ortodoxa Romana (BOR) este majoritara din punct de vedere al cultului, pe teritoriul Romaniei, dar deschiderea este totala si spre celelalte culte.

Intentia noastra, ca Minister al Educatiei, este de a fi deschisi pentru toate cultele. Si vreau sa precizez ca MEN incheie anual sute, mii de protocoale pe care le face cu societatea civila, cu ONG-uri, cu federatii sportive, pentru a aduce un plus valoare invatamantului romanesc. Noi credem ca si acest protocol poate fi incadrat in acelasi tipar.

Intrebare: Exista protocoale similare si pentru celelalte culte?

Gabriel Ispas: Nu.



Gabriel Liiceanu
Foto: ComunicateMedia.ro

Gabriel Liiceanu:
In clipa de fata, Ministerul pe care il reprezentati se numeste Ministerul Educatiei Nationale. Separat exista un Departament de Culte. Ministerul Culturii si Cultelor a format tot timpul o unitate, cred, pana la venirea in guvern a domnului Kelemen Hunor, in urma cu 3 ani cred, in guvernul Boc. In clipa aceea, la cererea Patriarhiei nu s-a considerat ca este normal ca un personaj de confesiune romano-catolica sa poata sa conduca un Minister al Culturii si Cultelor, drept care Cultele s-au desprins si a devenit Departament sub conducerea primului ministru.

Dupa ce a plecat Kelemen Hunor, cazand guvernul, Cultele au revenit in cadrul Ministerului Culturii. Au stat bine-mersi asa pana a ajuns ministru Daniel Barbu, nenorocire, el din nou romano-catolic. Iarasi Biserica Ortodoxa a cerut desprinderea Cultelor de Cultura. Si iarasi a zburat de acolo. Dupa ce a plecat Daniel Barbu, ele s-au intors. Acum a venit din nou Kelemen Hunor, au plecat iar. Asta este informatia pe care o am. Ea nu a avut o alura publica, recunosc, am aflat-o din intamplare. Din punctul de vedere al unui intelectual din societatea civila, cum se spune, o asemenea intamplare daca e adevarata este ametitoare. Asta era prima intrebare. Deci depinde de confesiunea ministrului Culturii existenta cultelor la Cultura?

A doua intrebare. Stirea am citit-o in HotNews.ro. Inspectorul general de religie din judetul Gorj, Stefan Cristian Vatafu, scrisoare sau circulara catre profesorii de religie din judet: Va rog sa imi trimiteti situatia din unitatile de invatamant unde predati cu urmatoarele: situatia cultelor neoprotestante in scoala, numarul familiilor eterodoxe din localitate si daca acestea dispun de case de rugaciune. E posibil ca un inspector scolar din Ministerul dumneavoastra sa ceara o asemenea baza de date? Pentru ce anume? De ce trebuie Mitropolia sa aiba situatia? In urma cu 2 saptamani a venit in Romania un faimos intelectual francez, Jean Sevillia care a tinut o conferinta despre religiile in Franta. Si la un moment dat a primit din sala urmatoarea intrebare: ce numar de credinciosi musulmani exista in Franta? Si a spus: nimeni in Franta nu are numarul niciunui cult pentru ca nu ai voie sa intrebi care este identitatea religioasa a niciunui individ. In aceste conditii, intrebarea mea este apasata: cu ce titlu a cerut inspectorul Stefan Cristian Vatafu aceasta informatie, la cererea cui, cu ce drept si cu ce acoperire constitutionala?


Iuliana Conovici
Foto: Hotnews

Iuliana Conovici - consilier la Secretariatul de Stat pentru Culte:
In ceea ce priveste situatia Secretariatului de Stat, punctual, el a functionat scurta vreme ca Minister autonom in 1990, dupa care a fost Secretariar de Stat, institutie autonoma pana in 2001, dupa care pana in 2010 a fost integrat in Ministerul Culturii si Cultelor. Din 2010, in afara de o balba de cateva luni, a ramas institutie autonoma si nu pentru ca am depinde de confesiunea careia ii apartine ministrul Culturii, ci pentru ca guvernul si cultele au apreciat ca este important ca institutia care se ocupa de gestionarea relatiilor dintre stat si culte, care cunoaste poate si care are datoria sa cunoasca cel mai bine viata religioasa este important sa fie reprezentata in Guvernul Romaniei si sa aiba un cuvant de spus direct catre primul ministru.

Gabriel Liiceanu:

Raspunsul pe care mi-l dati este de buna-credinta sau nu? Daca vorbim cu buna-credinta, nu accept raspunsul dumneavoastra. Daca ne pacalim unii pe altii, zambesc, suntem diplomati, dar nu ne-am strans pentru asta. Eu va spun pertinamente ca aceasta treaba s-a petrecut dupa ce Patriarhia a sunat la primul ministru si a spus: Nu merge ca Cultele sa stea sub un ministru romano-catolic.

Andrei Oisteanu:
Asa este. Acest lucru s-a intamplat cand Kelemen Hunor a devenit ministrul Culturii in guvernarea Boc. Si eu stiu precis acest lucru.

Iuliana Conovici - consilier la Secretariatul de Stat pentru Culte:
Noi nu avem aceasta informatie.


Gabriel Ispas:
Din 2010 si pana astazi ati functionat autonom sau ati functionat partial, in functie de culoarea religioasa a ministrului?

Iuliana Conovici - consilier la Secretariatul de Stat pentru Culte:

Reintegrarea temporara a Secretariatului de Stat pentru Culte in Minister s-a facut la schimbarea, cand a cazut un guvern, a intrat altul si nu a fost clar ce...

Gabriel Ispas: Cand s-a intamplat asta?


Iuliana Conovici - consilier la Secretariatul de Stat pentru Culte:
O data in 2010 si o data in 2012. Au fost cateva luni dupa caderea Guvernului Ungureanu in care nu s-a inteles exact de ce se separase institutia si a revenit la ministerul Culturii si Cultelor. Dupa care a redevin autonom. Problema a fost ca fusese desfiintat cu totul postul de secretar de stat pentru culte, ramasese un director general. Si atat Cultele, cat si Guvernul odata ce au inteles situatia si importanta cultelor in societate au fost de acord ca este important ca secretariatul de stat sa aiba un secretar de stat si acesta sa fie membru al Guvernului, sa asiste la sedintele de guvern.


Catalin Raiu
Foto: Hotnews

Catalin Raiu, consilier la cabinetul Secretarului de Stat pentru Culte:
Ideea e, din ce stiu de la ceilalti secretari de stat pentru culte, chiar si atunci cand au functionat in Ministerul Culturii, erau relativ autonomi. Este esential pentru guvern sa aiba o persoana care dialogheaza in mod direct cu cultele si care poate asuma pozitii politice. Practic, secretarul de stat pentru culte - sigur, cuvantul meu poate suna pretios - guverneaza viata religioasa in Romania. Asta este ideea pentru care nu vad o problema din faptul ca institutia functioneaza in directa subordonare a primului ministru.

Gabriel Liiceanu: Nu e asta intrebarea. V-am intrebat: exista o interventie a Bisericii Ortodoxe pentru trecerea...

Catalin Raiu:
 Eu nu fac politie politica.

Gabriel Liiceanu: Nici eu nu fac politie politica. V-am intrebat ceva si raspundeti altceva. A intervenit Biserica Ortodoxa pentru schimbarea, desprinderea Cultelor din Ministerul Culturii?
Catalin Raiu: Dar putem intreba Biserica Ortodoxa, sa spuna.


George Grigorita
Foto: Agerpres

George Grigorita, Consilier Patriarhal:
In Franta, fenomenul religios e foarte bine monitorizat. Ministerul de Interne stie exact cine si cum si ce orientare religioasa are, in special fenomenul sectar este foarte monitorizat si probabil ca stiti anumite grupari sunt interzise in Franta. Referitor la intrebarea pe care ati pus-o dumneavoastra, eu cred ca aici nu este nici locul, nici situatia, ne-am adunat aici sa discutam despre religia in spatiul public. Am vazut ca cel care ne modereaza in aceasta seara este un specialist in istoria religiilor si noi am fi considerat ca o sa fie cineva care este specialist in pedagogie. Aici avem o viziune oarecum unidirectionala din partea cuiva care priveste religia din punct de vedere istoric si cu oarecare viziune personala. Si tendinta e una in care noi, BOR, suntem acuzati de diferite lucuri si in care trebuie sa raspundem. Nu ne ferim sa raspundem. Pentru a raspunde la intrebarea dumneavoastra, nu credem ca Grupul de Dialog Social s-a transformat intr-un site pe surse. Noi nu stim ce s-a intamplat in algoritmul politic din anul X sau Y, nici nu avem acces sau invitam aici toate persoanele implicate in astfel de decizii si atunci tot ceea ce facem noi aici sunt simple supozitii, pe care dvs. le-ati auzit intr-o parte sau alta, iar noi nu putem sa le confirmam sau infirmam. Si atunci discutia noastra nu are un caracter consistent si nici constructiv.

Eu cred ca ar trebui sa continuam intr-un alt stil: sa vedem ce inseamna religia din punct de vedere pedagogic, ce anume va deranjeaza pe unii dintre dvs si sa discutam punctual pe acele lucruri si sa vedem unde putem sa ajungem la un consens sau nu.


Ionut Corduneanu
Foto: Agerpres

Ionut Corduneanu, preot vicar-administrativ patriarhal:
In 2001, cand Razvan Theodorescu a avut ambitia sa inglobeze cultele la Cultura a fost un demers al dumnealui personal in care nu s-a consultat cu nimeni de pe la culte si a impus aceasta viziune. La prima ocazie care a aparut ca se desprinda din nou, Secretariatul a reusit sa faca acest lucru si in continuare dorinta cultelor este sa aiba un caracter distinct. Sa nu fie inglobata cu diverse alte ministere.

Gabriel Ispas, secretar general adjunct in Ministerul Educatiei:

Si in Inspectoratele Scolare, ca in tot invatamantul, ca in toate sectoarele de activitate sunt oameni cu mai multa minte, cu mai putina minte, mai habotnici sau oameni care au o viziune a viitorului. Dati-mi voie sa cataloghez neprotocolar un asemenea demers ca fiind un demers de maxima prostie.

Intrebare: A fost dat afara?


Gabriel Ispas:
Va promit ca pana maine o sa raspund, pentru ca eu am vazut aceasta chestiune abia acum. Nu am cum sa stiu tot ceea ce circula in spatiul public. Vorbeam din punct de vedere personal si sincer. Sunt om si imi scapa informatii. Aceasta informatie mi-a scapat. Dar ascultand textul spun ca este dovada de cumplita prostie. Un inspector scolar nu trebuie sa aiba o asemenea conduita pentru ca in primul rand legat de invatamant religios in scoala nu vorbim de prozelitism, in primul rand, si nu facem prin scoala un inventar al cultelor si al orientarilor religioase. Nu este firesc, depaseste orice limita a unei intelegeri.

Gabriel Liiceanu:
Asta va spuneam noi dumneavoastra, nu ne spuneti dumneavoastra noua. Dumneavoastra trebuie sa reglati situatia. Daca dumneavoastra sunteti indignat, dar omul ala continua sa functioneze ca inspector scolar, ceva nu e in regula.

Catalin Paslaru, inspector general in MEN pe religie:
In primul rand, inspectorul de la Gorj este angajatul ISJ Gorj. Eu astept punct de vedere de la respectiva institutie, intrucat demersurile au venit din mass-media. Am raspuns unor jurnalisti, insa nu am pana in momentul asta punctul de vedere al institutiei. Bineinteles, si eu consider ca este o mare greseala pe care a facut-o parintele inspector. Mi-a motivat ca de fapt a vrut sa cunoasca mai bine situatia din judet, intrucat el este inspectorul si reprezinta toate cultele din judet. Insa ultima fraza in care spune ca va trimite datele la Mitropolie...

Gabriel Liiceanu:
Nu e bine pe ce cale am apucat-o. Intrebarile nu sunt pozitii. Eu am pus doua intrebari din care nu reiesea nicio pozitie. Pozitia vine acuma si v-am rugat sa ma lasati sa va obosesc iar pentru ca nu cred ca am apucat-o bine. Am inceput crispati, fiecare se simte atacat. Noi ne simtim cei care au atacat, ceilalti, cultele si guvernul reprezentat sub opresiune. Nu este asta sensul intalnirii. Daca lucrurile merg pe calea asta, e foarte prost. Si atunci as incerca sa aduc o blandete si o gratie in discutia noastra, pentru ca vrem cu adevarat binele societatii asteia pe care o iubim cu totii. Motivele mele de ingrijoare privitor la raportul dintre Biserica si Minister pe cateva puncte precize. Motive de ingrijoare: nu contest nevoia educatiei religioase bine facute. Ati spus ca trebuia sa conduca discutia un reprezentat al stiintelor pedagogice. E foarte bine, e un detaliu. Dar pentru ca ati spus asta, prima mea ingrijorare vine de la ponderea enorma sau de la efectele nefaste pe care le poate avea educatia religioasa daca nu e facuta cum trebuie. Daca un profesor de matematica e prost, unul de biologie sau de fizica, urmarile nu sunt pe o viata intreaga. Daca un profesor de religie nu este in regula, nu are harul didactic si nu are cunostintele pedagogice si cum anume sa faca din predarea religiei un fapt pozitiv, se poate ajunge la mutilari pe viata.

Si am sa va dau exemple. Atunci cand un profesor de religie apare intr-o scoala si spune ca soarele se invarte in jurul pamantului, asta este o drama; pentru ca atunci copilul ala este dezorientat si se produce un conflict inauntrul scolii. Ministerul Educatiei ar trebui sa fie ingrozit ca la fizica se invata un lucru si la ora de religie se invata opusul. Biserica trebuie sa tina cont de pasii pe care i-a facut stiinta si sa gaseasca tehnici de a se pune de acord cu pasii stiintei. Un alt exemplu pe care pot sa vi-l: cand un preot profesor isi intelege misiunea in felul urmator: copii - 8 ani, asta e caz pe care il cunosc de la prieteni care au copil in scoala - daca nu tineti postul de 2 luni veti intra in Iad; copilul se intoarce acasa, mama medic vrea sa ii dea carne si copilul spune: timp de 2 luni, mi-a spus parintele profesor, n-am voie sa mananc. E o barbarie, un copil are nevoie de proteine, la 8 ani nu e chemat sa tina post.

Va dau un alt exemplu, tot de la prieteni cu copii in scoala la ora de religie: daca va uitati duminica la film veti ajunge in Iad. Copii, exista familii care nu merg in fiecare duminica la biserica? Sa ridice mana sus cine nu merge la biserica duminica. Spuneti-le parintilor ca veti intra in iad.

Ce vreau sa spun: Nu e asta regula, dar nefiltrarea la nivelul exigentelor pedagogice a calitatii profesorilor de religie poate sa fie dramatica. Nu e de joaca. Este unul dintre cele mai fine instrumente cu care se lucreaza asupra psihicului si a mentalului uman. Drept care, raspunderea pe care v-o luati in clipa in care atestati calitatea unui profesor de religie este enorma. Si ar trebui sa lamurim poate ce anume aveti ca obiectiv: educatie religioasa in sensul de catehizare, cultura religioasa in sensul de cunoastere a mitologiei crestine? Pentru ca a nu sti Biblia, in speta Vechiul Testament si Noul Testament, pentru un european este un fapt de incultura ingrozitoare. Ce este important: e important ca un copil sa invete Crezul, dar e important sa stie legendele din Biblie, trebuie sa stie ce e cu Avraam, ce e cu Iosif, cu Solomon si trebuie indoctrinat sau invatat sa gandeasca cu mintea lui si sa isi extraga mai degraba ponderea etica a acestor formidabile creatii umane?

Lucrul care ma sperie cel mai tare: sunt un om care apartine Bisericii Ortodoxe, am dreptul sa ma raportez ca unul slujit la felul in care sunt slujit. Daca slujitorii Bisericii ma contrariaza si-i vad intrand in jocuri politice, atunci spaima mea e fara margini. Ce cauta biserica in politica la noi? Am citit site-uri si bloguri ale unor preoti care mi-au dat fiori. Valorile religiei crestine sunt mila, iubirea, toleranta, nu ura. Exista un preot in Alexandria care are un blog - eu ce am citit atunci am vorbit singur 3 zile si cu prietenii mei - Teologia pentru azi se numeste blogul, platforma pentru... o reala post-modernitate. Ce e in capul unui preot care isi intituleaza astfel blogul? Inauntru e cultivarea urii. A scos de pe blog aceste chestii, pentru ca cititorii indignati l-au contactat pe episcopul din Alexandria care l-a chemat pe semne la ordine si a sters linkurile care trimiteau la cele mai agresive articole pe care le-am citit in afara celor orale de la un anumit post de televiziune.

Era o rafuiala politica, cu intelectualii lui cutarica, cu Plesu. Plesu care este un intelectual care a facut pentru Biserica Ortodoxa si pentru cultura religioasa cat n-a facut jumate din biserica. E un om care sa fie obiectul de atac al lui Piciorus? Asta face un preot?

Va dau alt exemplu, exista un site anonim, ceea ce din punct de vedere al unui om al bisericii e o suprema rusine - cum sa o semnezi anonim? Se numeste Razboi intru cuvant. Inauntrul unei biserici crestine care pune in centrul ei pacea, mila si celelalte, cuvantul dirjor aici este Razboi. E apararea obscurantismului celui mai cras, este rafuiala cu intelectualii, este implicare directa in liniile politice ale societatii noastre si ale scindarilor dezastruoase care s-au produs in societatea romana.

Nu puteti trai cu asemenea slujitori. Fiti atenti cu cei care nu sunt vrednici, pentru ca va strica munca pozitiva, acolo unde o faceti si cand o faceti. Astea sunt motivele de ingrijorare ale unui intelectual care vrea sa fie slujit, el si copiii lui, intr-un mod cat se poate de adecvat cu acest super-rafinat instrument care este ideologizarea religioasa.

As face-o ca cultura mult mai mult si as face-o cu oameni extrem de bine pregatiti. Nu trimiteti sute si mii de preoti care nu stiu cum sa se poarte cu un copil de 8 ani. De ce nu rezolvati problema invatandu-i Biblia pur si simplu, ca sa nu moara inculti si prosti? Dar nu-i fanatizati, nu castigati nimic. Iar relatia cu celelalte culte pentru mine este scandaloasa. Eu cred in dialogul dintre religii, nu in excluderea celuilalt. In vizita mea la Athos am aflat ca protestantii si catolicii sunt dialovul. M-am certat cu ei, aproape m-au dat afara. Ce sunt aceste uri intre confesiuni?

Ionut Corduneanu, vicar-administrativ patriarhal:
In ceea ce priveste situatia de la Gorj, protocolul tocmai aceasta incearca sa preintampine, sa clarifice care este nivelul de legatura cu biserica a profesorului de religie. Ora de religie este confesionala in Romania, deci aceasta este realitatea constitutionala din Romania. In protocol se vorbeste de cooperare si de faptul ca ne informam reciproc de cele constatate si nu intotdeauna exista resorturile de a putea semnala aceste lucruri. Daca profesorul lipseste de la ore, este o problema administrativa. Daca insa are abateri de la morala, aceasta nu mai poate evalua statul.

Consideram regretabil ce a facut acel inspector, nu centralizam astfel de situatii la nivelul Patriarhiei. Nu le-am cerut si nici nu vad pentru ce pentru ca avem preoti care pot sa se informeze in localitatea respectiva, daca este un prozelitism licit sau ilicit, le rezolvam intern bisericesc si consider ca acest protocol inclusiv acest lucru il priveste.

Pe aceste site-uri si bloguri inclusiv biserica este atacata. In schimb, consider ca aceste miscari raman marginale. Nu stim nici noi prea bine cine e Razboi intru cuvant. In ultimele 2 saptamani, sub diverse motive, am constatat o incitare la ura impotriva bisericii de nu mi-a venit sa cred. Vedeti la ce nivel de abjectie pot sa fie comentariile de mai jos. Preotii sunt cei care mananca resursa tarii. E o strategie care consideram ca cine se raliaza ar putea sa isi ridice mai multe probleme. Atunci cand inciti la ura, trebuie sa si raspunzi la un moment dat. Intotdeauna exista extremisme, dar ma indoiesc ca in ultima perioada exista extremisme la noi.

Eduard Kupferberg, directorul Cancelariei Rabinice din cadrul Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania:
Reprezint un cult care nu are profesori in invatamantul preuniversitar datorita demografiei, asa incat desi ne-am dori trebuie sa ne rezumam la predarea religie pe langa sinagoga, acolo unde avem destui copii. Si va adresez acum o intrebare retorica: Un profesor de matematica poate sa isi piarda credinta in matematica? Pentru ca in momentul in care se spune cum se deosebeste un profesor de religie de altul se ajunge la aceasta problema. Eu daca as avea copii cu ore de religie in cadrul scolilor, as vrea sa am un anumit control asupra profesorului respectiv pentru ca nu am de unde sa stiu daca el nu trece la o alta religie si niciun cult din lume nu l-ar mai putea considera calificat sa predea o educatie religioasa confesionala. Cred ca din acest punct de vedere protocolul cu BOR a fost doar inceputul si banuiesc ca se vor incheia astfel de protocoale cu toate celelalte culte sau religii care beneficiaza de partea de invatamant in scoala si este necesar si avizul bisericii, daca un om mai este indrituit sa predea o anumita religie din punct de vedere confesional.

Personal nu cred ca se poate preda doar partea culturala a unei religii, fara partea cultuala. Marea problema se naste nu la nivelul de idee, de principiu, ci la nivelul de jos, de implementare si am vazut mult prea multe scandaluri in educatie care au fost musamalizate si, din experienta mea de om care s-a ocupat de 10 ani de educatie, de fiecare data cand am avut o problema cu un anumit profesor de religie mult mai multa intelegere am gasit-o la biserica. Reactia unui anumit cult cand un profesor isi depaseste atributiile va fi mult mai prompta decat un cazul unui inspectorat.

Sunt doua aspecte: Este aspectul de cunostinte si cel de credinta. Una fara cealalta nu se poate. Un profesor de religie trebuie sa aiba o dubla subordonare: nu e suficent sa fie un preot, trebuie sa absolve cursuri de pedagogie foarte serioase, dar trebuie sa fie la fel de stapan pe religia pe care o preda si cred ca biserica mai degraba poate sa stopeze accentele extremiste, decat ministerul invatamantului.


Andrei Cornea
Foto: Revista 22

Andrei Cornea, profesor la Universitatea din Bucuresti:

Sunt profesor la Universitatea Bucuresti si predau si un curs destul de simplu de initiere in istoria artei universale. Un astfel de curs avea elemente care tin de religia crestina, iconografie. Am constatat mai ales in ultimii ani, vorbind de studenti sub 25 de ani, care au crescut in societatea aceasta, care au facut religie la scoala, imensa majoritate ortodoxa, ca habar nu au. Nu stiu nimic. Daca le spui Buna Vestire se blocheaza, daca le spui ceva din Vechiul Testament, imposibil. Nu stiu nimic. Cu exceptii, desigur. Dar constat ca chiar si studenti mai bunisori nu stiu nimic. Nu sunt interesati, sunt complet dezinteresati sau nu au sentimentul ca i-ar privi cu ceva lectura Bibliei. Problema e urmatoarea: nu stiu cum se face invatamantul asta confesional sau cum vreti sa ii spuneti. Se face in asa fel incat daca il mai mentineti un pic probabil ca 80% din populatia Romaniei va deveni atee. Sau poate chiar mai rau, va fi formal credincioasa. Va respecta formal niste mituri, dar fara sa inteleaga absolut nimic. Intrebarea mea: sunteti constienti de ce se intampla? Cum credeti ca se poate ataca?


Remus Cernea:

Statutul acestei discipline este unul discutabil: este introdus in trunchiul comun, avand aparenta de obligativitate, parintii pot decide la ce cult merge copilul pana la 16 ani, deci exista o optionalitate intre culte, insa exista si posibilitatea de a nu merge, insa foarte multi directori nu stiu acest lucru. In urma cu 8 ani, 60% dintre directori considerau ca aceasta ora e obligatorie. Primesc notificari de la elevi ca aceasta cerere nu a fost aprobata. Ori aceasta nu este o cerere, ea nu are nevoie de aprobare. Voi veni cu propunerea ca ora de religie sa fie studiata facultativa, la cererea elevilor, dar nefiind in trunchiul comun. Eu as fi partizanul unei ore in care sa fie prezentate marile religii.


Wilhelm Danca
Foto: Agerpres

Wilhelm Danca, decanul Facultatii de Teologie Romano-Catolica din cadrul Universitatii din Bucuresti:


Eu vin de la Iasi si va spun ca imi vine sa ma cred. Sunt abilitat in Filosofie, dar la Facultatea de Filosofie unde am facut o cerere nu sunt vazut cu ochi buni pentru ca sunt un preot si alterez puritatea adevarului descoperit doar cu ajutorul ratiunii. Cred ca aceasta incrancerare confesionala sau ideologica o intalnim in multe sectoare romanesti, si in mediul academic, adica in formarea clericilor si a profesorilor de religie.

In cadrul Facultatii de Teologie, am ramas uimit la sfarsitul unei vizite a echipei ARACIS cand mi s-a spus ca ei nu au mai intalnit pana acum atatea femei care sa predea la o facultate de teologie. La noi sunt mai multe femei si una dintre ele e ortodoxa.

E un model, dar eu am considerat ca e firesc cine e competent sa poata ocupa un post. In aceasta directie a formarii viitorilor profesorilor de religie s-ar gasi solutia unui echilibru. Cu referire la modelele din Spania si Italia, in Italia e o diferenta intre ora de cateheza si ora de relegie. Prima se face la biserica si cealalta in scoala.

Sosit aici in Bucuresti am incercat sa invit si lume ortodoxa si de alte religii la facultate. Cineva a spus ca am pus pe Facebook ca la admitere nu facem niciun fel de discriminare confesionala. Pe cand un preot profesor catolic ar fi invitat la o facultate ortodoxa sa prezinte partea de religie catolica?

Iuliana Conovici - consilier la Secretariatul de Stat pentru Culte:

Nici din punctul de vedere al Secretariatului protocolul nu a fost secret. Cand am constatat ca a fost considerat de interes, l-am publicat. Protocolul nu este o noutate, metoda folosirii protocoalelor nu e noua, se foloseste din 1990, nu doar in educatie. Ati vorbit de monopolizarea educatiei religioase de catre BOR, e adevarat ca are pondere mare, dar protocolul se refera la religia ortodoxa. Diferenta intre aceste protocoale e ca intre timp avem o noua Lege a Educatiei si s-au consolidat niste practici institutionale, precum aceasta a dublei subordonare. Nu este o noutate. Noutatea este ca sunt fixate in scris niste practici institutionale.

Ionut Corduneanu, vicar-administrativ patriarhal:
Fiecare noua lege da ocazia unei noi asezari. Acum avem un singur protocol, pe cand anterior erau mai multe protocoale. Acest protocol le-a reunit: de la seminar, la universitar si preuniversitar. 3 protocoale au fost reunite.

Gabriel Ispas:

La acest protocol se lucreaza din 2012, deci nu este unul care s-a nascut intr-o dimineata. Sub diverse guverne s-au facut pasi inainte. Au fost discutiile intre partile semnatare. Sunt foarte multe elemente care tin de pozitionare. In momentul de fata este singurul protocol incheiat la nivel general dupa adoptarea legii educatiei. Ministerul Educatiei este deschis, nu avem nicio restrictie, nu cred ca vreun cult religios poate spune ca a intampinat vreo opozitie din partea MEN.

Romeo Mosoiu, consilierul ministrului Educatiei:
Acel inspector care a gresit la Gorj trebuie sa plateasca si sa plece. Este adevarat ca daca lucrurile au stat asa cum s-au prezentat...

Sursa:www.hotnews.ro