Cât despre mine, Doamne, într-atâta sunt de încredinţat că veghezi asupra tuturor acelora care nădăjduiesc în Tine, şi că nimeni nu duce lipsă de nimic, atunci când aşteaptă toate de la Tine, încât am luat hotărârea să las la o parte orice grijă şi să mă descarc punând în Tine tot ce mă nelinişteşte. „Cu pace, aşa mă voi culca şi voi adormi, că Tu, Doamne, îndeosebi întru nădejde m-ai aşezat.”
Oamenii îmi pot smulge şi bunuri şi cinste; bolile mă pot slăbi, mă pot lipsi de puterea şi de mijloacele de a te sluji; prin păcat, pot pierde până şi harul; dar nădejdea nu mi-o voi pierde; o voi păstra până în ultima clipă a vieţii, şi degeaba se vor strădui atunci toţi demonii din iad vrând să mă smulgă din ea: „Cu pace, aşa mă voi culca şi voi dormi”.
Caute-şi alţii fericirea în bogăţia ori talentele lor; sprijină-se alţii pe nevinovăţia unei vieţi întregi, pe asprimea faptelor de pocăinţă sau pe numărul de pomeni făcute, sau pe rugăciunile lor înfocate.
„Tu, Doamne, îndeosebi întru nădejde m-ai aşezat”.
Cât despre mine, Doamne, lucrul pe care mă sprijin, este chiar Încrederea mea. Încrederea care, nicicând, n-a înşelat pe cineva. „Nimeni, niciodată, n-a tras nădejde de la Domnul şi să fie înşelat”. Am încredinţarea că voi fi pe veci fericit, pentru că nădăjduiesc cu tărie că voi cunoaşte fericirea, şi pentru că de la Tine, Doamne, o aştept şi o sper: „Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac”. Ştiu, vai - o ştiu încă prea bine! - cât sunt de slab şi de schimbător. Ştiu cât sunt de ispitite până şi cele mai întărite virtuţi; am văzut căzând stele şi coloane ale firmamentului. Dar nimic nu mă sperie din toate acestea, nimic nu mă sperie, atâta vreme cât pot nădăjdui; sunt la adăpost de toate nenorocirile şi sunt sigur că voi putea mereu nădăjdui, pentru că îmi pun toată credinţa în neschimbătoarea nădejde. În sfârșit, sunt sigur că nu-mi va prisosi niciodată încrederea în tine, Doamne, şi că nu voi căpăta de la tine mai puţin decât ce am aşteptat.
Sper aşadar că mă vei reţine din pornirile mele cele mai iuţi, că mă vei milui când se va revărsa asupra mea mânia cea mai aprinsă, şi că vei ajuta slăbiciunii mele să ţină piept duşmanilor celor mai de temut.
Cred şi sper că mă vei iubi mereu şi că nici eu nu voi osteni iubindu-te; şi, ca să-mi împlinesc nădejdea ducând-o cât poate ea fi dusă de departe, aştept cu nădejde, de la tine, să-mi dai parte de tine, o, Ziditorule al meu, şi pentru vremea acestei vieţi, şi pentru veşnicie! Amin!
Sf. Claude La Colombière (sec.17)
Oamenii îmi pot smulge şi bunuri şi cinste; bolile mă pot slăbi, mă pot lipsi de puterea şi de mijloacele de a te sluji; prin păcat, pot pierde până şi harul; dar nădejdea nu mi-o voi pierde; o voi păstra până în ultima clipă a vieţii, şi degeaba se vor strădui atunci toţi demonii din iad vrând să mă smulgă din ea: „Cu pace, aşa mă voi culca şi voi dormi”.
Caute-şi alţii fericirea în bogăţia ori talentele lor; sprijină-se alţii pe nevinovăţia unei vieţi întregi, pe asprimea faptelor de pocăinţă sau pe numărul de pomeni făcute, sau pe rugăciunile lor înfocate.
„Tu, Doamne, îndeosebi întru nădejde m-ai aşezat”.
Cât despre mine, Doamne, lucrul pe care mă sprijin, este chiar Încrederea mea. Încrederea care, nicicând, n-a înşelat pe cineva. „Nimeni, niciodată, n-a tras nădejde de la Domnul şi să fie înşelat”. Am încredinţarea că voi fi pe veci fericit, pentru că nădăjduiesc cu tărie că voi cunoaşte fericirea, şi pentru că de la Tine, Doamne, o aştept şi o sper: „Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac”. Ştiu, vai - o ştiu încă prea bine! - cât sunt de slab şi de schimbător. Ştiu cât sunt de ispitite până şi cele mai întărite virtuţi; am văzut căzând stele şi coloane ale firmamentului. Dar nimic nu mă sperie din toate acestea, nimic nu mă sperie, atâta vreme cât pot nădăjdui; sunt la adăpost de toate nenorocirile şi sunt sigur că voi putea mereu nădăjdui, pentru că îmi pun toată credinţa în neschimbătoarea nădejde. În sfârșit, sunt sigur că nu-mi va prisosi niciodată încrederea în tine, Doamne, şi că nu voi căpăta de la tine mai puţin decât ce am aşteptat.
Sper aşadar că mă vei reţine din pornirile mele cele mai iuţi, că mă vei milui când se va revărsa asupra mea mânia cea mai aprinsă, şi că vei ajuta slăbiciunii mele să ţină piept duşmanilor celor mai de temut.
Cred şi sper că mă vei iubi mereu şi că nici eu nu voi osteni iubindu-te; şi, ca să-mi împlinesc nădejdea ducând-o cât poate ea fi dusă de departe, aştept cu nădejde, de la tine, să-mi dai parte de tine, o, Ziditorule al meu, şi pentru vremea acestei vieţi, şi pentru veşnicie! Amin!
Sf. Claude La Colombière (sec.17)
Sursa:www.itrc.ro
