miercuri, 21 noiembrie 2012

Cuvântul sculptează


21 Noiembrie – A greşit mortul


A murit un biet om, beţiv, hoinar şi agresiv, care îşi maltrata soţia şi copiii. La înmormântare, preotul – care nu cunoştea nimic despre mort – i-a invitat pe cei care erau de faţă să se roage pentru acel „om bun, muncitor cinstit, soţ fidel şi tată exemplar...”.
Auzind acestea, văduva spuse copiilor:
-Copii, să mergem! Am greşit mortul! Acest om despre care vorbeşte preotul nu este tatăl vostru.

Cel mai frecvent este ca să nu se vorbească rău despre mort. Însă aceasta nu trebuie să constituie nici o consolare.
Cred că preoţii, cu destul de multă lejeritate, la înmormântări obişnuiesc să-i „plaseze” pe toţi în Cer.
Funcţia preotului care va celebra înmormântarea noastră va fi aceea de a se ruga pentru noi. Este un mijlocitor, nu un judecător. Judecătorul este Dumnezeu. După cum spunea Sfântul Paul: „Cine mă judecă este Domnul” (1Cor 4,4). Aprobarea sa este singura care contează.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

marți, 20 noiembrie 2012

Cuvântul sculptează


20 Noiembrie – Scaunul


Un domn, în vârstă, locuia împreună cu fiica sa. Se îmbolnăvi şi atunci fiica anunţă preotul pentru ca să-l viziteze. Când ajunse în camera bolnavului îl văzu pe bătrân în pat, cu două perne sub cap şi un scaun gol lângă pat.
-Mă aşteptaţi – îi spuse preotul. Văd un scaun pregătit ca să mă aşez.
-Ah, scaunul – spuse bătrânul. Închideţi uşa, vă rog.
Odată închisa uşa dormitorului, continuă:
-Uitaţi, dumneavoastră, părinte, eu am auzit vorbindu-se în biserică de multe ori despre rugăciune: despre necesitatea ei, importanţa, roadele... Niciodată nu am înţeles nici nu am ştiut să mă rog.
Acum patru ani un mare prieten de-al meu mi-a spus: „Este foarte uşor. Tu te aşezi pe un scaun şi în faţa ta aşezi un scaun gol. Şi vorbeşti cu Dumnezeu, la fel cum faci cu mine acum, ca şi cum El ar sta pe scaun”.
De atunci tot vorbesc cu Domnul, cu scaunul acesta în faţă, câteva ore pe zi. Cu uşa închisă, desigur, pentru că dacă ar vedea fiica mea, ar crede că am înnebunit.
Câteva zile după aceea fiica lui trebui să iasă la cumpărături, ca de obicei. Când se întoarse îl găsi pe tatăl său mort.
Îi comunică preotului că tatăl său murise şi-i mărturisi surprinderea sa pentru postura în care l-a găsit: îmbrăţişând acel scaun şi ţinându-şi capul sprijinit de spătarul lui. Preotul, amintindu-şi de conversaţia pe care au avut-o, îi spuse: „Extraordinar mod de a muri”.

A muri îmbrăţişându-l pe Dumnezeu. A muri în braţele lui Dumnezeu. Excelent mod de a muri.
Pentru a muri astfel, trebuie să trăieşti astfel: îmbrăţişându-l pe Dumnezeu, în braţele lui Dumnezeu.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

luni, 19 noiembrie 2012

Cuvântul sculptează


19 Noiembrie – A muri cu simţul umorului


Ilustrul muzician Emilio Arrieta a murit  la 11 februarie 1894. În noaptea înainte de a muri încă glumea cu prietenii şi discipolii săi care, conştienţi de gravitatea situaţiei, stăteau în jurul patului său.
Sosind unul din prietenii săi îl întrebă:
-Cum vă simţiţi, maestre?
-Foarte rău, băiete, foarte rău! – spuse don Emilio. Atât de rău mă simt încât dacă dimineaţă îmi spune cineva că am murit, nu m-ar mira deloc.

Un umorist poate muri cu simţul umorului. Doar sfinţii pot muri cu bucurie.
Este posibil, omeneşte vorbind, să mori glumind. Însă doar speranţa fermă de a se întâlni cu Iubirea – cu Iubitul Iubitor – face posibil să se vadă moartea cu bucurie.
Moartea bună nu se improvizează. Se învaţă a muri în aceeaşi măsura în care se învaţă a trăi în lumina morţii. Aceasta se obţine doar la lumina credinţei.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

duminică, 18 noiembrie 2012

Cuvântul sculptează


18 Noiembrie – Jumătate mort


Gines Alberola, secretar pentru mult timp al lui Emilio Castelar, povesteşte în lucrarea dedicata ilustrului orator că, într-o zi, şeful i-a ordonat să ia maşina şi să meargă imediat la casa poetului don Federico Balart pentru a-l anunţa că tocmai murise politicianul şi oratorul don Nicolas Maria Rivero.
Alberola, nu cunoştea prietenia intimă care exista intre politician şi poet, astfel încât îi dădu vestea ca cel mai normal lucru de pe lume.
Văzând efectul dezastruos pe care mesajul său l-a provocat în bietul Balart, rezumat într-un plâns amarnic şi disperat, vru să drege pe cât posibil lucrurile şi spuse:
-Don Federico, liniştiţi-vă, poate că nu a murit de tot.

„Poate că nu a murit de tot” „Poate că a murit doar puţin”. Acest puţin care lipseşte este de puţină consolare pentru cel care rămâne în viaţă.
Însă este adevărat că de când pare că cineva a murit până când realmente a murit, doar Dumnezeu ştie timpul care trece şi ce se petrece în acest timp. Doar Dumnezeu ştie, căci cine a trecut prin această barieră, deja nu mai poate povesti experienţa sa.
Este interesant sfatul pe care-l dă sfântul paroh de Ars. El, câţiva ani înainte de a muri, a fost în această situaţie de a părea mort. Îi spunea după aceea unei verişore că, atunci când va sta lângă cineva în agonie, să se roage cu glas tare, pentru că chiar dacă se crede că nu aude, înţelege totul.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Cuvântul sculptează


17 Noiembrie – A muri înseamnă a se naşte


Isabel Aguero-Espejo Saavedra, în delicioasa lui carte Bolitas de Anis, povesteşte următorul dialog cu unul dintre elevii săi:
-„Aflându-mă la o adunare de elevi de zece ani, a ieşit la un moment dat tema despre viaţa de dincolo.
Un băiat, fără ocolişuri, m-a întrebat:
-Ei bine, să vedem, există viaţă sau nu?
-Când un copil iese din sânul mamei sale, termină o viaţă pentru a începe o alta, se poate spune că este viu sau mort? – am improvizat eu, fără a şti foarte bine încotro mă putea duce această metaforă îndrăzneaţă.
Băiatul ramase nemişcat. Surâse, după care spuse:
-Gata! Vasăzică a muri înseamnă a se naşte.

A se naşte înseamnă a intra în viaţă.
Însă viaţa pe pământ este o viaţă înconjurată de moarte. A trăi, de aici, este un a muri puţin câte puţin, zi de zi.
Moartea este intrarea în viaţa veşnică, unde „nu mai este moarte, nici doliu, nici plâns”: doar viaţa fără de sfârşit.
Dacă a se naşte înseamnă a intra în viaţă, a muri este cea mai deplină şi autentică naştere.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

vineri, 16 noiembrie 2012

Cuvântul sculptează


16 Noiembrie – Recensământul


În momentul în care făcea recensământul, funcţionarul o întreabă pe femeie:
-Câţi copii aveţi, doamnă?
-Şapte.
-Toţi trăiesc?
-Nu, domnule. Trăiesc doar Pedro şi Lola.
-Şi cei morţi cum se numesc?
-Păi, domnule, pe aici se numesc defuncţi.

Şi Biserica îi numeşte „defuncţi”. Acest cuvânt conţine o semnificaţie foarte interesantă şi sugestivă şi cuprinde în ea o viziune impresionantă despre viaţă şi despre moarte.
Vine de la un verb latin care înseamnă a încheia o acţiune grea, dificilă. Grecii aplicau acest termen unui atlet care, ajungând la linia de sosire, îşi slăbea cureaua şi se aşeza să se odihnească. Spuneau ca este „defunct”.
Biserica aplică acest cuvânt atletului lui Cristos care şi-a încheiat cursa vieţii şi acum „se odihneşte”.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

joi, 15 noiembrie 2012

Cuvântul sculptează


15 Noiembrie – Loc pentru loc


În timpul conducerii unui răposat pe drumul spre cimitir, un pieton trece prin faţa maşinii funerare. Şoferul trebuie să frâneze brusc pentru ca să nu-l calce şi, scoţând capul pe fereastră, îi spune indignat:
-Vezi, poate reuşeşti să fii mai atent! Mai aveai puţin şi ajungeai sub maşină.
Pietonul, privind la maşină, replică:
-Prefer să stau dedesubt mai degrabă decât deasupra.

„A sta dedesubt”, cu puţină atenţie şi noroc, se poate evita. De a sfârşi stând deasupra... nu există cineva care să ne scape. În maşină, pe umeri, cum ar fi, drumul către cimitir, către dincolo, este inevitabil.
A nu vrea să te gândeşti la aşa ceva – atitudine foarte frecventă în zilele noastre – nu foloseşte la nimic. Dacă am ţine cont în viaţa de fiecare zi că suntem în trecere, lucrurile s-ar schimba mult.
Ce aş vrea să port în momentul acesta? Acest bagaj este cel pe care trebuie să-l pregătesc acum, câtă vreme este timp.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

miercuri, 14 noiembrie 2012

Cuvântul sculptează


14 Noiembrie – Un cadou nepotrivit


Pe regele Luis al XIV-lea l-au informat de faptul că un înalt personaj politic, temut de către mulţi şi urât de şi mai mulţi, „şi-a dat sufletul lui Dumnezeu”. Un curtezan, care în acele momente îl însoţea pe Monarh, murmură:
-Domnule, nu cred că Dumnezeu l-a acceptat.

Într-o zi toţi, fiecare, „vom da sufletul nostru lui Dumnezeu”. Îl va putea accepta?
Câtă vreme avem timp, este bine să pregătim cadoul. După aceea va fi târziu. Cel mai potrivit mod de a-l pregăti va fi încredinţând sufletul şi viaţa lui Dumnezeu în fiecare zi, adică trăind pentru Dumnezeu în viaţa de zi cu zi.
În felul acesta, sfârşitul va fi încununarea a ceea ce am făcut în toate zilele: încredinţarea ultimului loc, iar Domnul, care a acceptat şi celelalte locuri, îl va accepta şi pe ultimul.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

marți, 13 noiembrie 2012

„Cheia” – continuarea bestsellerului internaţional „Sanctus” din 12 noiembrie în librării

Share
Cheia, de Simon ToyneVestea pe care fanii Simon Toyne din România o aşteaptă cu sufletul la gură: romanului „Cheia”, de Simon Toyne, va fi disponibil de luni, 12 noiembrie, în toate librăriile din Bucureşti şi din ţară. Romanul este disponibil spre vânzare şi pe site-ul www.all.ro.

Despre carte:
Soarta omenirii se află în mâinile unei femei, devenită cea mai importantă persoană din lume. Ea este Cheia. Un thriller palpitant, misterios, plin de răsturnări de situaţie.
„Cheia” este al doilea volum al Trilogiei Sancti de Simon Toyne. Primul volum „Sanctus” a fost tradus în 27 de limbi şi publicat în 40 de ţări.
„Cheia este un roman bine scris, cu un ritm alert, o poveste plină de acţiune, care te ţine cu sufletul la gură, şi un puzzle pe care personajele principale trebuie să îl rezolve cumva, înainte ca lumea să dispară.”
Kirkus Reviews
Despre autor:
Simon Toyne s-a născut în 1969 la Cleethorpes, în Marea Britanie. A studiat literatură engleză şi teatru la Goldsmiths College din Londra, iar timp de douăzeci de ani a lucrat în televiziune, ca scenarist, regizor şi producător.
A produs documentarul „100 Greatest Films“, difuzat pe Channel 4, şi i-a intervievat, printre alţii, pe Omar Sharif, Michael Caine, Peter Fonda şi Steven Spielberg. Programele de televiziune la care a lucrat au primit numeroase premii – de la BAFTA, la „Best Makeover Show“, acordat de Good Homes.
Editura ALLFA are un portofoliu bazat în special pe literatură, oferind titluri dintre cele mai variate, pentru toate vârstele şi gusturile. În 2011 a lansat colecţia Strada Ficţiunii, în care sunt reunite romane clasice, contemporane şi populare (bestselleruri).

Sursa: http://www.allcafe.ro/2012/11/%E2%80%9Ccheia%E2%80%9D-continuarea-bestsellerului-international-%E2%80%9Csanctus%E2%80%9D-din-12-noiembrie-in-librarii/

Cuvântul sculptează


13 Noiembrie – „Mama veşnica”


Regina Victoria a Angliei, asemeni actualei Elisabeta a II-a, a trăit şi domnit mulţi ani. Fiul său Eduard al VII-lea ardea de dorinţa, deloc disimulată, de a şedea pe tron. Însă, pentru aceasta, trebuia mai întâi să moară mama sa.
Într-o zi, într-o reuniune cu clericii, le spuse fără ocolişuri:
- Dumneavoastră vorbiţi mult despre Tatăl Veşnic, însă ştiţi ce înseamnă să ai o „mamă veşnică”?
Când, în cele din urmă, regina era pe punctul de a muri, un prieten de-al casei regale îi spuse principelui Eduard:
- Trebuie să ne consolăm la gândul că Maiestatea sa va fi mai fericită în cer.
- Nu sunt sigur – spuse Eduard al VII-lea – pentru că în cer va trebui să meargă întotdeauna în urma îngerilor. Ea nu acceptă să lase locul ei nimănui.

A sta pe banca de rezerve nu este nici nimerit nici strălucit, cu atât mai puţin de dorit. A putea să te desfăşori pe terenul de joc este mai atractiv şi această opţiune are mai mulţi voluntari.
În realitate, locul pe care îl ocupă cineva în rând este foarte relativ. Cel care, privit dintr-o parte se află în frunte, văzut din partea cealaltă rămâne la coadă.
Ne ţinem strâns de acest loc ca şi cum ar fi cel definitiv. Cel definitiv vine după aceea, în cealaltă viaţă. Acesta va depinde nu de locul pe care l-am avut în rândul vieţii, ci de cum ne-am jucat rolul în locul care aici ne-a revenit nouă.
Mulţi „ultimi” vor fi primii şi mulţi „primi” vor fi ultimii.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro


luni, 12 noiembrie 2012

Cuvântul sculptează


12 Noiembrie – Dali şi moartea


L-au întrebat pe Salvador Dali:
- Dumneavoastră va temeţi de moarte?
- Da – răspunse.
 -Este ceea ce temeţi cel mai mult?
- Nu.
- De ce?
- Deoarece cred că, în cele din urmă, trebuie să se aranjeze.

Sigur că s-a aranjat: murind ca oricare muritor. Moartea nu-i respectă pe cei care se cred genii nici pe cei care  sunt. Cu atât mai puţin pe cei care nu sunt nici nu se consideră ca atare.
După cum spune Jorge Manrique într-unul din versurile sale: „Vieţile noastre sunt râuri care se varsă în marea, care este moartea. Acolo merg direct domnişorii să se sfârşească şi să se consume. Într-acolo râurile învolburate, acolo pâraiele şi cele mai mici firicele de apă: la fel sunt atât cei care trăiesc prin munca mâinilor lor cât şi bogaţii”.
Este absurd să crezi că, pentru tine, „trebuie să se aranjeze”. Normal ar fi să te gândeşti: „cum mă aranjez eu”. Logic ar fi să caut să mă găsesc pe mine „aranjat”.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

duminică, 11 noiembrie 2012

Cuvântul sculptează


11 Noiembrie – Săruturi de dus şi întors


Unei perechi de soţi, profund creştini, le-a murit o fiică – un copil extraordinar – la vârsta de 21 de ani. La sfârşitul înmormântării tatăl îi mulţumeşte lui Dumnezeu, cu voce tare, pentru darul pe care i l-a făcut, de a se fi putut bucura de acea fiica timp de 21 de ani.
Mama, de asemenea, îi aduce mulţumiri lui Dumnezeu şi spune, adresându-se Maicii Domnului:
- Măicuţă sfântă, Paloma este deja mai mult a ta decât a mea. Iţi cer doar un lucru: acum să-i înapoiezi tu ei toate săruturile pe care ţi le-a dat, de-a lungul vieţii sale, pe medalia pe care o purta la gât.

Cel care are nefericirea de a nu avea credinţă, nu ştie ce-i lipseşte.
Cel care nu trăieşte de acord cu credinţa pe care o are, nu ştie ce pierde.
Cel care are credinţă şi luptă pentru a o trăi se bucură de o mare bogăţie şi trebuie să-i fie enorm de recunoscător lui Dumnezeu.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Cuvântul sculptează


10 Noiembrie – Deşteptătorul


Un băiat, de doisprezece-treisprezece ani, avea mania exagerată de a demonta şi monta din nou tot ceea ce era format din diferite piese. A demonta era foarte uşor. A monta din nou, obişnuia să fie mai complicat.
Avea în casă un ceas deşteptător vechi şi mare. Alarma era un clopoţel care, atunci când suna, îi scula şi pe vecini.
Bietul ceas deşteptător căzu în mâinile băiatului care ardea de dorinţa de „a vedea cum este pe dinăuntru”. I-a demontat toate piesele. Apoi s-a pus să-l monteze din nou. Partea proasta a fost că i-au rămas piese şi unele piese, poate, nu erau puse la locul lor.
Spre satisfacţia vecinilor, ceasul nu a mai indicat ora nici nu i-a mai deşteptat pe cei care dormeau. Din acel moment nici el nu s-a mai trezit: nefericitul deşteptător nu a putut să supravieţuiască cu oasele dislocate.

Dumnezeu are un vis grandios pentru fiecare dintre fiii săi: să ne facă părtaşi de viaţa sa şi de fericirea divină.
Pentru a obţine aceasta trebuie să aşezăm, zi de zi, fiecare piesă la locul ei. Dacă într-o zi sau alta nu facem voinţa lui Dumnezeu pentru acea zi, sunt piese pe care nu le aşezăm la locul lor. În mod logic, rezultatul final nu va putea fi ceea ce Dumnezeu vrea. La acest mare proiect final se ajunge pe baza realizării micilor proiecte de fiecare zi.
Fac în acest moment ceea ce Dumnezeu vrea să fac acum?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

vineri, 9 noiembrie 2012

Cuvântul sculptează


9 Noiembrie – Este valabil ceea ce slujeşte


Pentru motive încă neclare, cardinalul Richelieu l-a închis în Bastilia (februarie 1631) pe mareşalul Francisco de Bassompierre. Nu a ieşit de acolo până în anul 1642, după moartea Cardinalului.
Prezentându-se din nou în faţă regelui Luis al XIII-lea, monarhul l-a întrebat câţi ani are.
- Maiestate – răspunse mareşalul – am cincizeci de ani.
- Numai? spuse Monarhul. Credeam ca ai undeva la şaizeci.
- Nu-i iau în calcul pe cei zece petrecuţi în Bastilia, pentru că nu i-am folosit în slujba Maiestăţii Voastre.

Dumnezeu ne dă timpul pentru a realiza planurile sale, proiectele sale. Dumnezeu, care nu are nevoie de nimic, a vrut să se slujească de noi pentru a ne putea răsplăti.
Anii pe care nu-i folosim în slujba lui Dumnezeu şi a fiilor săi, fraţii noştri, sunt ani pierduţi.
Dacă eu – asemeni mareşalului francez – aş număra doar anii pe care i-am folosit, într-adevăr, în slujba lui Dumnezeu, ce vârsta aş avea? Aş trece de copilărie?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

joi, 8 noiembrie 2012

Descarca gratuit nr.7 al revistei Science Focus

Daca veti accesa site-ul revistei Science World (ex-Science Focus), in partea dreapta a site-ului veti gasi un banner (la fel ca cel de mai jos) care va va permite sa descarcati gratuit numarul 7 al revistei Science Focus.
La fel de bine puteti da click si pe banner-ul de mai jos.
Bonus : Am scris si de numarul 3 al revistei in mai 2012








Sursa: http://blogulcolectionarului.net/2012/11/descarca-gratuit-nr-7-al-revistei-science-focus/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+BlogulColectionarului+%28Blogul+Colectionarului%29

Cuvântul sculptează


8 Noiembrie – Aterizarea


Un zidar irlandez cade de pe o schelă şi-şi rupe picioarele. Dus fiind la spital, vin la el doctorul şi sora infirmieră.
- Bietul de tine – spuse aceasta. Te-ai lovit când ai căzut.
- Nu, maică – răspunse cel rănit. Nu a fost în cădere, a fost când am atins pământul.

A zbura prin aer poate fi chiar distractiv. Partea rea este aterizarea pe pământ.
Doar în lumina rezultatului, adică a finalului, se poate valora evenimentul: un meci, o ceartă, un război... o viaţă.
Pentru aceasta, în lumina finalului pe care îl dorim, trebuie să focalizam orice pas, fiecare moment al existenţei noastre. Ceea ce nu este de folos pentru a obţine scopul pe care-l dorim, nu este de folos pentru nimic.
Dacă, într-adevăr, vrem să avem cerul la sfârşit, ceea ce nu este de folos pentru cer nu este de folos pentru nimic.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

miercuri, 7 noiembrie 2012

Cuvântul sculptează


7 Noiembrie – Semn bun


O doamnă, singură şi foarte bogată, îl întrebă pe preotul care îi administră sacramentul Ungerii bolnavilor:
-Spuneţi-mi, sincer, părinte, nepoţii mei, acolo afară, plâng sau râd?
-Plâng, doamnă – răspunse preotul.
-Ah, mulţumesc Doamne, pentru că acesta este un semn că nu sunt foarte grav.

Lucruri care ţin de natura umană: de multe ori dragostea faţă de ceea ce are ruda depăşeşte dragostea faţă de ea. Oameni abandonaţi există cu duiumul. Moşteniri abandonate, niciuna.
Trebuie ţinut cont de aceasta în momentul în care se administrează timpul, preocupările, eforturile, munca, generozitatea...

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

marți, 6 noiembrie 2012

Cuvântul sculptează


6 Noiembrie – Cei trei prieteni


Un om avea trei prieteni intimi. Cu ei îşi împărţea viaţa şi faţă de ei avea un mare respect. Într-o zi, cineva l-a denunţat şi a trebuit să se prezinte la judecată. Ii era teamă să se prezinte singur în faţă judecătorului, fără cineva care să-l sprijine şi să-l apere. Din acest motiv hotărăşte să caute tovărăşia unuia dintre cei trei prieteni.
Îi propune primului iar acesta îi răspunde foarte serios:
-În viaţa de fiecare zi, tot ce-ţi doreşti: mă ai la dispoziţia ta, însă nu-mi cere să te însoţesc la judecătorie; este peste puterile mele.
Merge la cel de-al doilea cu aceeaşi propunere şi, la fel ca primul, şi cel de-al doilea se scuză spunând:
-Eu te însoţesc la judecată, însă nu-mi cere să mă prezint şi să intervin în faţă judecătorului. Nu sunt capabil să fac aceasta.
Merge, în cele din urma, la cel de-al treilea iar acesta, fără ezitare, răspunde:
-Sunt la dispoziţia ta întotdeauna. Te însoţesc la judecătorie şi-ţi voi fi alături la judecată pentru a-ţi sluji de sprijin şi apărare. Contează pe mine pentru absolut totul.

Primul prieten se numeşte Banul, al doilea Familia iar al treilea Comportamentul sau Conduita. Iar judecătorul se numeşte Dumnezeu.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

luni, 5 noiembrie 2012

Cuvântul sculptează


5 Noiembrie – Ţelul şi drumul


Anaxagoras, filozof, geometrician şi astronom grec (500-428 î.C.) a fost acuzat de impietate şi a trebuit să fugă din patria sa pentru ca să nu sfârşească asemenea lui Socrate. S-a refugiat în Lampasco (Asia Mică). Când era pe moarte, nişte prieteni l-au întrebat dacă nu îl durea faptul că moare departe de ţara sa şi dacă voia să i se ducă trupul neînsufleţit în Grecia.
- Ce contează – răspunse Anaxagoras. Drumul spre veşnicie este acelaşi din toate părţile.

Ceea ce contează este ţelul. Pentru a ajunge la ţel este fundamental să ştii drumul pe care îl vei parcurge.
Ţelul obiectiv pentru orice fiinţă umană este Cerul, sfinţenia. Punctul de plecare – locul în care cineva se află sau profesia pe care o exercită – nu contează.
Toţi, oricare ar fi locul nostru sau munca noastră, trebuie şi putem să fim sfinţi. Toţi, oricât de strălucitori şi celebri am fi pe acest pământ, dacă nu suntem sfinţi suntem rataţi.
Drumul pe care merg duce către ţel? Sau ceea ce este acelaşi lucru: lupt pentru a fi sfânt?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

duminică, 4 noiembrie 2012

Cuvântul sculptează


4 Noiembrie – Înţelept şi împrăştiat


Legenda despre împrăştierea marilor genii este răspândită şi foarte populară, chiar dacă şi noi, cei care nu suntem genii, în realitate nu suntem mai puţin împrăştiaţi decât cei care sunt. Despre unul dintre aceste mari genii, celebrul fizician francez Andres Maria Ampere, se povesteşte următorul fapt:
Avea o pisică obişnuită să vină la cabinetul înţeleptului pentru a-şi face acolo siesta. Pisica a avut un pui iar acesta nu a întârziat mult în a o imita pe mama sa. Plictisit Ampere de faptul că trebuia să-şi întrerupă munca pentru a le deschide uşa ori de cate ori pisicile voiau să intre, a cerut unui lemnar să-i facă două portiţe în uşă, una mai mare şi alta mai mică, pentru ca pisicile să poată intra în libertate.
-Domnule Ampere – îi atrase atenţia lemnarul – e de ajuns să facem uşiţa mare.
-Bine, omule – răspunse Ampere, absorbit de munca sa – şi atunci pe unde va intra pisica cea mică?

Suntem foarte absorbiţi de lucruri poate „foarte importante” şi uităm de altele şi mai importante.
Ne ocupa şi ne preocupă o mulţime de probleme şi de treburi şi pierdem din vedere, de multe ori, ceea ce este mai serios, mai transcendental şi de neînlăturat: mântuirea noastră, sfinţirea noastră.
Învăţătura lui Isus în această privinţă, ca de altfel în toate, este foarte clară: „La ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă îşi pierde sufletul, sau ce-ar putea da omul în schimbul sufletului său?” (Mt 16,26).

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Cuvântul sculptează


3 Noiembrie – A reveni la douăzeci de ani


Un tânăr se găseşte într-o dilemă: nu ştie ce cadou să-i facă logodnicei sale. Căutând un sprijin apelează la mama sa:
-Mamă, nu ştiu ce să-i fac cadou logodnicei mele. Dacă tu ai avea douăzeci de ani, ce ţi-ai dori?
-Nimic, fiule. M-aş mulţumi cu atâta.

Fiecare vârstă îşi are farmecul său, dacă se ştie să se profite de ea. De cate ori, douăzeci de ani este vârsta anilor cei mai nefolosiţi şi risipiţi.
În faţa lui Dumnezeu, fiecare minut valorează o veşnicie iar acest lucru este valabil atât la douăzeci cât şi la optzeci de ani.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

vineri, 2 noiembrie 2012

Cuvântul sculptează


2 Noiembrie – Dus şi întors


O doamnă ajunge la gară, se îndreaptă către ghişeu şi, grăbită, spune funcţionarului:
-Dă-mi repede un bilet dus-întors.
-Până unde, doamnă? – întreabă casierul.
Iar femeia răspunde enervată:
-Până aici înapoi, unde altundeva?

E clar unde vrea să se întoarcă. Ceea ce nu este clar este unde vrea să meargă.
Acest lucru li se întâmplă multor oameni: nu ştiu încotro merg. Şi, ceea ce este mai rău, nu vor să meargă nicăieri. Câţi nu-şi petrec viaţa învârtindu-se în jurul lor înşile!
Dacă cineva nu are clar încotro vrea să meargă, călătoria sa – viaţa sa – este lipsită de sens.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

joi, 1 noiembrie 2012

Cuvântul sculptează


1 Noiembrie – Călătorie spre nicăieri


O pereche de soţi americani plecară într-o călătorie. Soţul conducea cu frenezie. Făcuse mai bine de o sută de kilometri fără a înceta de a trage cu coada ochiului la kilometraj. Dintr-o dată, soţia consultă ghidul străzilor şi spuse:
-Ne-am pierdut.
-Şi ce dacă – spuse soţul. Am scos o medie excelentă.

Nu e vorba de a merge mult, ci de a merge bine, de a merge pe drumul cel bun. Trebuie să avem foarte clar încotro vrem să mergem pentru ca apoi să folosim mijloacele necesare. Dacă lipseşte această viziune clară riscăm să nu mergem nicăieri. Cum spunea Sfântul Augustin: „Bene curres, sed extra viam” – „Alergi bine, însă în afara drumului”.
Acest lucru, către nicăieri, este ceea ce poartă unii în interiorul lor în încercarea de a-şi umple ziua şi viaţa de senzaţia de ocupaţie şi eficacitate. Ar trebui să-şi amintească de faptul că atunci când cineva nu ştie încotro merge, nu poate să sfârşească bine. Iar atunci când s-a pierdut, cu cât mai repede aleargă, cu atât se îndepărtează mai mult de destinul său.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro