joi, 26 iunie 2014

Cel care îi judecă pe alții ia locul lui Dumnezeu


Cel care îl judecă pe fratele său greșește și va ajunge să fie judecat în același fel; Dumnezeu este singurul judecător iar cel judecat poate conta întotdeauna pe apărarea lui Isus și a Spiritului Sfânt: a spus Papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată luni dimineață în Capela Casei Sf. Marta din Vatican. 

”Nu judecați, ca să nu fiți judecați, deoarece cu judecata cu care judecați voi, veți fi judecați, și cu măsura cu care măsurați vi se va măsura și vouă. (…) Ipocritule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea bine să scoți paiul din ochiul fratelui tău” (Matei 7,1-2). Pornind de la cunoscutele cuvinte ale lui Isus proclamate luni la evanghelia Sfintei Liturghii din ritul roman sau latin, Papa Francisc a spus la predica celebrării euharistice că ”persoana care judecă, greșește, face confuzie și devine înfrântă” pentru că ”ia locul lui Dumnezeu, care este singurul judecător”. Iar apelativul ”ipocritule” pe care Isus îl adresează de mai multe ori cărturarilor și fariseilor, este adresat, în realitate, fiecăruia dintre noi. Și aceasta – a spus Sfântul Părinte – pentru că cine judecă, o face imediat, în timp ce Dumnezeu, pentru a judeca, își ia timp”. 
• ”De aceea, cine judecă, greșește, pur și simplu pentru că ia un loc care nu este pentru el. Dar nu numai că greșește, face și confuzie. Este obsedat atât de mult de ceea ce vrea neapărat să judece, de persoana respectivă, încât paiul acela nu-l lasă să doarmă! (…) Nu-și dă seama de bârna pe care o are el mai întâi. Face confuzie: crede că bârna este paiul acela pe care vrea să-l scoată. Confundă realitatea, este un fantezist. Și cine judecă, devine un învins, sfârșește rău, pentru că aceeași măsură va fi folosită și pentru a-l judeca pe el. Judecătorul care greșește locul pentru că ia locul lui Dumnezeu – este mândru, autosuficient – este sigur de o înfrângere. Care este această înfrângere? Aceea de a fi judecat cu măsura cu care el însuși îi judecă pe alții”. 

”Unicul care judecă este Dumnezeu și cei cărora Dumnezeu le dă această putere”, a continuat Pontiful care a arătat în atitudinea lui Isus un exemplu de urmat pentru toți cei care nu-și fac probleme în a emite sentințe tranșante în privința altora:
• ”Isus, în fața Tatălui, nu acuză pe nimeni niciodată! Dimpotrivă, apără. El este primul «apărător», apoi îl trimite la noi pe al doilea apărător, pe Spiritul Sfânt. El este apărătorul: stă înaintea Tatălui pentru a ne apăra de acuzații. Și cine este acuzatorul? În Biblie, acuzatorul este diavolul, satana. Isus va judeca, desigur, dar la sfârșitul lumii. Între timp, el mijlocește, apără”. 

În cele din urmă, cel care judecă – a spus Sfântul Părinte la predică – ”este unul care îl imită pe principele acestei lumi, care merge mereu în urma oamenilor ca să-i acuze înaintea Tatălui”. Domnul să ne dăruiască harul de a-L imita pe Isus mijlocitorul, apărătorul, avocatul nostru și al altora, și de a nu-l imita pe celălalt, care la sfârșit ne va distruge:
• ”Dacă vrem să mergem pe calea lui Isus, mai mult decât acuzatori trebuie să fim apărătorii altora înaintea Tatălui. Dacă văd un lucru urât la cineva, ce fac, merg ca să-i iau apărarea? Nu! Dar cel puțin taci, mergi și te roagă pentru el și apără-l înaintea Tatălui, cum face Isus. Roagă-te pentru el, dar nu-l judeca! Pentru că dacă o faci, când la rândul tău vei face un lucru urât, vei fi judecat. Să ne amintim acest lucru deseori, ne va prinde bine în viața de fiecare zi, când vrem să-i judecăm pe alții sau să-i vorbim de rău, căci și aceasta este o formă de a-i judeca”. 


Sursa:ro.radiovaticana.va

:)

:)