vineri, 1 ianuarie 2016

Miss Elveția surprinde printr-o impresionantă mărturie

De Arthur Herlin
„Religia este ca un fir pe care-l putem urmări traversând epocile pentru a confrunta diferite contexte ale gândirii”.
Ne-ați crede dacă vă zicem că această frază aparține învingătoarei unui concurs de frumusețe? E chiar așa. A făcut această declarație, în 7 noiembrie Lauriane Sallin, 22 de ani, noua Miss Elveția. Studentă la Istoria Artei și Franceză la Universitatea din Fribourg, tânăra a acordat un interviu site-ului catolic Cath.ch în care a vorbit de spiritualitate, de credința  sa catolică și viziunea ce o are despre Dumnezeu, revelând profunzime și bun simț.
„Credința mea s-a construit mult pe baza lecturilor mele, de la Aristotel la Descartes”
Întrebându-se despre sensul vieții, tânăra și-a dat seama de faptul că „umanitatea nu încetează să se confrunte cu această realitate”, în particular atunci când caută fericiria.
„Cred că fericirea este posibilă, dar e nevoie să se precizeze ce este ea. Personal, o leg de anumite principii de bază ale credinței creștine: respectul, iubirea pentru aproapele”.
Miss Elveția, pe lângă faptul că este foarte frumoasă fizic, crede și trăiește frumusețea sufletului. Deși  recunoaște că în familia sa „toți cred”, nu consideră credința ca fiind o condiționare.
„Pentru mine credința nu este o exigență a părinților mei, ci ceva personal. Aparține mie. Credința mea s-a construit mult pe baza lecturilor mele, de la Aristotel la Descartes, trecând prin Evanghelia de la Luca. Am dorit să înțeleg istoria Evangheliei. Din această cauză, a trebuit să aflu mai multe despre contextul în care a fost scrisă. Acest parcurs cere un anumit efort, dar e unicul mod pentru a înțelege semnificația”, a observat.
„În fiecare om, este o parte din Împărăția lui Dumnezeu”
Religia, mărturisește, a ajutat-o să crească „astfel încât trăiește mereu în prezent”, mai ales după pierderea sorei sale.
„În fața morții sorei mele, nu puteam să rămân blocată clipei. Trebuia să privesc mult mai departe”. Acel „mai departe” a fost întărit de un prieten care i-a zis într-o zi: „În fiecare om, este o parte din Împărăția lui Dumnezeu”. Această frază a ajutat-o foarte mult.
Pentru Lauriane, Dumnezeu a devenit Cel care o împinge să meargă mai departe. „Dumnezeu face totul posibil. Este El Cel care ne ajută să fim mai buni”.
În ce privește moartea a comentat: „Regulile jocului sunt clare: trăim și trebuie să murim toți. Marea tragedie nu este aceasta, ci constă în minciuna pe care ne-o inoculăm când zicem foarte convinși fiind că nimeni nu trebuie să moară la 24 de ani”.
În ce privește concursul și frumusețea în general, Lauriane dă un răspuns interesant: „Frumusețea și armonia formelor tot timpul au atras și calmat privirea. După cum mă întreb asupra fericirii, încerc și să înțeleg ce este frumusețea. Ca să înțelegem semnificația ei, trebuie să mergem dincolo de ceea ce se vede. Pentru mine, frumusețea este calea spre armonie. Încerc să fiu un pic ca și o ”alegorie” a frumuseții, pentru a duce persoanele mult mai departe”.
Traducere: AMR


Sursa:www.aleteia.org