luni, 29 februarie 2016

Lucruri pe care nu le știai despre Star Wars: The Force Awakens

17 "curiozități" ale Capelei Sixtine

O vizită de neuitat pentru curioșii care nu au cunoscut până acum capodopera lui Michelangelo
  1. Capela sixtină a fost numită inițial capela Magna și este dedicată Adormirii Maicii Domnului. Numele actual vine de la Papa Sixtus al IV-lea, cel care a ordonat restaurarea acesteia între anii 1475-1481.                                                                              
  2. Este considerată ca fiind una dintre cele mai importante opere teologice vizuale.
  3. Are aceleași dimensiuni ca cele ale Templului lui Solomon, așa cum este el descris în Vechiul Testament.
  4. Operele pictate au o suprafață de peste 1100 metri pătrați.
  5. Din anul 1870 este și sediul Conclavului, locul unde are loc întâlnirea Colegiului Cardinalilor pentru alegerea unui nou Papă. Odată ales, Papa este condus în camera lacrimatoria, capelă care se află în partea stângă,  unde își manifestă recunoștința pentru numire.                                                                                     
  6. Capela sixtină este și centrul evenimentelor importante din calendarul papal. De exemplu, este celebrată în fiecare an o liturghie la sărbătoarea Botezului Domnului, în timpul căreia se celebrează și Botezul.
  7. Capela are un cor permanent, care interpreteză anumite melodii create special de către Gregori Allegri.
  8. Este celebră datorită maiestății cu care a fost decorată, dar și datorită peretelui altarului unde este fresca lui Michelangelo: Judecata de Apoi.
  9. Michelangelo nu este singurul artist faimos care și-a pus amprenta asupra Capelei Sixtine. Sixtus al IV-lea a făcut ca pe pereții Capelei să existe operele lui Sandro Botticelli, Domenico Ghirlandaio și Pietro Perugio.                                                                                    
  10. Pentru a picta tavanul, Michelangelo a construit singur schela, formată din platforme de scânduri de lemn, așezate între ferestre.                                                                                       
  11. Până la Michelangelo, Dumnezeu era reprezentat printr-o mână care coboră dintre nori. În capela Sixtină se găsește prima operă unde este descris având corp, barba lungă albă, similar zeului grec Jupiter.                                                                                     
  12. În anul 1990, Dr. Frank Lynn Meshenberger a scris în revista Medicilor Nord Americani, că modul în care a fost reprezentată figura lui Dumnezeu și ale îngerilor, este o perfectă descriere a creierului uman, fapt prin care Michelangelo subliniază inteligența omului care vine de la Dumnezeu.                                                                                                 
  13. Peretele altarului pe care se găsește acum Judecata de Apoi, ar fi avut inițial și reprezentații ale lui Moise sau chiar ale Nașterii Domnului, opere care mai apoi din cauza complexității operei centrale au fost sacrificate, lucru care i-a adus numeroase critici lui Michelangelo.
  14.  Judecata de Apoi a fost pictată înclinat tocmai în ideea pictorului de insufla frica și respectul pentru puterea lui Dumnezeu.                                                                                      
  15.  Are dispunerea circulară, începând cu partea stânga sus și apoi în jos la dreapta. Cei care au fost judecați se coboară dinspre stânga spre dreapta, în timp ce drepții răman în înălțime.
  16. Figura centrală, este aceea a unui Cristos judecător reprezentată de un tânăr atletic. Privirea lui este una dură, îndreptată spre cei torturați. Reprezentarea lui este unică, figura fiind a unui Cristos "necunoscut" până atunci.                                                                                      
  17. La dreapta, la picioarele lui Cristos este Sfântul Bartolomeu, care are în mână dreaptă instrumentul cu care a fost jupuit, iar în stânga o piele ruptă pe care se gasește un auto-portret a lui Michelangelo. O interpretare posibilă  care reflectă pesimismul lui Michelangelo, deja bătrân, și într-o criză de credință. Există, de asemenea, o altă interpretare, având în vedere că ura să picteze, imaginea sublinia faptul ca nu există pentru el nimic mai rău decât să facă acest lucru.                                                                                    


Vizita 3D : CLICK AICI
Traducere: Orian Remus Anghel


Sursa:it.aleteia.org

vineri, 26 februarie 2016

joi, 25 februarie 2016

STUDIU: Reţeaua Facebook şi cocaina generează un nivel similar de dependenţă

Reţeaua Facebook şi cocaina generează un nivel similar de dependenţă, potrivit unui studiu realizat de curând de cercetători din Statele Unite ale Americii, publicat în Psychological Reports.

”Cine nu a încercat deja să renunţe la reţelele de socializare timp de câteva zile, dar a «recidivat» după doar 30 de minute, pentru a publica sau distribui un link amuzant pe pagina sa principală?”, se întreabă autorii acestui articol publicat pe site-ul topsante.com.

”V-aţi gândit deja că Facebook acţionează ca un drog? Nu v-aţi înşelat”, au adăugat ei. Studiul a fost realizat de cercetătorii de la Universitatea South Carolina din Statele Unite.  

Cercetătorii americani au dorit să verifice dacă utilizarea intensivă a telefoanelor inteligente şi a reţelei Facebook pot fi considerate o dependenţă. Ei au invitat un număr de 20 de studenţi (10 bărbaţi şi 10 femei) cu vârste cuprinse între 18 şi 23 de ani să participe la un test conceput pentru a măsura reacţiile voluntarilor în faţa unor simboluri şi unor semne asociate cu Facebook.

Graţie observării creierelor participanţilor cu ajutorul imagisticii cu rezonanţă magnetică, oamenii de ştiinţă au constatat că folosirea excesivă a reţelei de socializare Facebook şi consumul de cocaină pot avea efecte similare. Într-adevăr, în cazul internauţilor care folosesc cu regularitate Facebook, s-au activat exact acele zone cerebrale asociate cu impulsivitatea care se activează şi în cazul toxicomanilor.

Singura diferenţă dintre dependenţa de cocaină şi dependenţa de Facebook a fost următoarea: la studenţii care au participat la acest studiu, zonele din creier implicate cu inhibarea impulsivităţii au funcţionat în mod normal.

Cercetătorii americani au ţinut totuşi să îi liniştească pe internauţi, afirmând că această dependenţă poate fi tratată, prin restabilirea unui echilibru între sistemele cerebrale. Una dintre posibilele soluţii ar consta într-o terapie cognitivo-comportamentală, utilizată adeseori în lupta împotriva dependenţelor.

În 2012, un alt studiu american a demonstrat deja că reţeaua de socializare Facebook generează un nivel de dependenţă mai puternic decât dependenţa de sex şi dependenţa de fumat.


Sursa:www.news.ro

miercuri, 24 februarie 2016

duminică, 21 februarie 2016

sâmbătă, 20 februarie 2016

joi, 18 februarie 2016

luni, 15 februarie 2016

Nu concurenți, ci frați: Declarația comună a papei Francisc și a patriarhului Kirill (text)

”Nu suntem concurenți, ci frați”. La încheierea colocviului de peste două ore de la aeroportul internațional din Havana, în Cuba, papa Francisc și patriarhul Kirill al Moscovei au semnat o importantă Declarație comună privind ”relațiile reciproce dintre Biserici, problemele esențiale ale fraților noștri și perspectivele de dezvoltare a civilizației umane”.
În cele treizeci de paragrafe, din care se degajă un profund spirit ecumenic, liderii celor două Biserici au deplâns pierderea unității creștine și au evidențiat aspirația comună de a contribui la unitatea creștinilor. Totodată, au condamnat persecuția fraților în credință din diferite țări, au lansat un apel stăruitor la pace în Orientul Mijlociu și Ucraina. Conștienți că civilizația umană a intrat într-o perioadă de schimbări epocale, Declarația afirmă că ortodocșii și catolicii trebuie să învețe să dea o mărturie comună pentru adevăr n domeniile în care acest lucru este posibil și necesar. Pontiful roman și patriarhul rus au reînnoit dorința de a promova valorile creștine în Europa, în special familia înțeleasă ca uniune între un bărbat și o femeie și sacralitatea vieții umane. În același timp, Declarația abordează relațiile dintre Biserici, cu referință particulară la raportul dintre ortodocși și greco-catolici, afirmând că ”nu suntem concurenți, ci frați”.
Originalul Declarației este în italiană și rusă. Vă oferim mai jos textul Declarației în traducerea noastră de lucru:
Declarație comună
Papa Francisc și Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii
”Harul Domnului Isus Hristos, dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți” (2 Cor 13, 13).
1. Prin voia lui Dumnezeu Tatăl, de la care vine tot darul, în numele Domnului nostru Isus Cristos și cu ajutorul Duhului Sfânt, Mângâietorul, noi, papa Francisc și Kirill, patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, ne-am întâlnit astăzi în Havana. Îi aducem mulțumire lui Dumnezeu, preamărit în Preasfânta Treime, pentru această întâlnire, prima din istorie.Cu bucurie ne-am regăsit ca frați în credința creștină care se întâlnesc pentru a "vorbi prin viu grai" (In 12, 2), de la inimă la inimă, și să discute despre relațiile reciproce dintre Biserici, de problemele esențiale ale fraților noștri și de perspectivele de dezvoltare a civilizației umane.
2. Întâlnirea noastră fraternă a avut loc în Cuba, la răscrucea dintre Nord și Sud, între Est și Vest. Din această insulă, simbol al speranțelor "Lumii Noi" și al evenimentelor dramatice din istoria secolului XX, adresăm cuvintele noastre tuturor popoarelor din America Latină și de pe celelalte continente. Ne bucurăm că credința creștină este în creștere aici într-un mod dinamic. Puternicul potențial religios al Americii Latine, tradiția sa creștină pluriseculară, făurită prin experiența personală a milioane de oameni, sunt garanția unui mare viitor pentru această regiune.
3. Întâlnindu-ne departe de vechile litigii din ”Lumea Veche”, simțim cu o forță deosebită necesitatea unei lucrări comune între catolici și ortodocși, care sunt chemați, cu blândețe și respect, să dea cont înaintea lumii de speranța care este în noi (cf. 1 Pt 3, 15).
4. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile primite de la intrarea în lume a unicului său Fiu. Împărtășim aceeași Tradiție spirituală a primului mileniu al creștinismului. Martorii acestei Tradiții sunt Preasfânta Maică a lui Dumnezeu, Fecioara Maria, și Sfinții pe care îi cinstim. Printre aceștia se află nenumărați martiri care au dat mărturie pentru fidelitatea lor față de Cristos și au devenit ”sămânță de creștini”.
5. In ciuda acestei Tradiții comune a primelor zece secole, catolicii și ortodocșii, de aproape o mie de ani, sunt lipsiți de comuniune în Euharistie. Suntem despărțiți de rănile provocate de conflictele unui trecut îndepărtat sau recent, de divergențele, moștenite de la străbunii noștri, în înțelegerea și explicitarea credinței noastre în Dumnezeu, unul în trei Persoane, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Deplângem pierderea unității, consecință a slăbiciunii umane și a păcatului, care a avut loc în ciuda rugăciunii sacerdotale a lui Cristos Mântuitorul: "Ca toți să fie una. După cum tu, Părinte, ești în mine și eu în tine, să fie și ei în noi una"”(In 17, 21).
6. Conștienți de permanența a numeroase obstacole, ne dorim ca întâlnirea noastră să contribuie la refacerea acestei unități voite de Dumnezeu, pentru care s-a rugat Cristos. Fie ca această întâlnire a noastră să inspire creștinii din întreaga lume să se roage Domnului cu fervoare reînnoită pentru unitatea deplină a tuturor discipolilor săi. Într-o lume care așteaptă de la noi nu doar cuvinte, dar acțiuni concrete, fie ca această întâlnire să devină un semn de speranță pentru toți oamenii de bunăvoință!
7. În determinarea noastră de a face tot ce este necesar pentru a depăși divergențele istorice pe care le-am moștenit, vrem să ne unim eforturile pentru a mărturisi Evanghelia lui Cristos și patrimoniul comun al Bisericii din primul mileniu, răspunzând împreună la provocările lumii contemporane. Ortodocșii și catolicii trebuie să învețe să dea o mărturie unită pentru adevăr în domeniile în care acest lucru este posibil și necesar. Civilizația umană a intrat într-o perioadă de schimbări epocale. Conștiința noastră creștină și responsabilitatea noastră pastorală nu ne autorizează să rămânem pasivi în fața provocărilor care necesită un răspuns comun.
8. Privirea noastră se îndreaptă în primul rând la regiunile lumii în care creștinii sunt victime ale persecuției. În multe țări din Orientul Mijlociu și din nordul Africii, frații și surorile noastre în Cristos sunt exterminați ca familii, sate și orașe întregi. Bisericile lor au fost devastate și jefuite în mod barbar, obiectele lor sacre au fost profanate iar monumente lor, distruse. În Siria, Irak și în alte țări din Orientul Mijlociu, constatăm cu durere exodul masiv al creștinilor din țara din care credința noastră a început să se răspândească și în care ei au trăit încă din timpul apostolilor, împreună cu alte comunități religioase.
9. Chemăm comunitatea internațională să acționeze de urgență pentru a preveni expulzarea în continuare a creștinilor din Orientul Mijlociu. Ridicându-ne glasul în apărarea creștinilor persecutați, vrem să ne exprimăm compasiunea noastră pentru suferința îndurată de credincioșii altor tradiții religioase care au devenit, de asemenea, victime ale războiului civil, haosului și violenței teroriste.
10. În Siria și Irak, violența a provocat deja mii de victime, lăsând milioane de oameni fără adăpost și resurse. Îndemnăm comunitatea internațională să se unească pentru a pune capăt violenței și terorismului și, în același timp, pentru a contribui prin dialog la restabilirea rapidă a păcii civile. Este esențial să se asigure un ajutor umanitar la scară largă populațiilor suferinde și numeroșilor refugiați din țările învecinate. Cerem tuturor celor care pot influența soarta persoanelor răpite, printre care se numără mitropoliții de Alep, Pavel și Ioan Ibrahim, răpiți în aprilie 2013, ca să facă tot ceea ce este necesar pentru eliberarea rapidă a acestora.
11. Înălțăm rugăciunile noastre la Cristos, Mântuitorul lumii, pentru restabilirea păcii în Orientul Mijlociu, care este ”rodul dreptății” (cf. Is 32, 17), pentru a se întări conviețuirea frățească între diferitele populații, Biserici și religii prezente, pentru întoarcerea refugiaților la casele lor, vindecarea celor răniți și odihna sufletelor celor nevinovați care au fost uciși.
Ne îndreptăm, cu un apel stăruitor spre toate părțile care pot fi implicate în conflicte, să dea dovadă de bunăvoință și să se așeze la masa negocierilor. În același timp, este necesar să se depună orice efort din partea comunității internaționale pentru a pune capăt terorismului, cu ajutorul unor acțiuni comune, unite și coordonate. Facem apel la toate țările implicate în lupta împotriva terorismului, pentru a acționa în mod responsabil și prudent. Îi îndemnăm pe toți creștinii și pe toți cei care cred în Dumnezeu să se roage cu înflăcărare la Providența Creatorului lumii ca să ferească creația sa de distrugere și să nu îngăduie un nou război mondial. Pentru ca pacea să fie durabilă și demnă de încredere, sunt necesare eforturi specifice menite să redescopere valorile comune care ne unesc, întemeiate pe Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos.
12. Ne închinăm în fața martiriului celor care, cu prețul vieții lor, dau mărturie pentru adevărul Evangheliei, alegând moartea în locul apostaziei de Cristos. Credem că acești martiri ai timpului nostru, care aparțin la diferite Biserici dar sunt uniți printr-o suferință comună, reprezintă un zălog al unității creștinilor. Vouă, celor care suferiți pentru Cristos, vă este adresat acest cuvânt al apostolului: "Preaiubitilor, ... întrucât participați la suferințele lui Cristos, bucurați-vă, ca să puteți tresălta de bucurie și la arătarea gloriei lui" (1 Pt 4, 12-13).
13. În această epocă zbuciumată, dialogul inter-religios este indispensabil. Diferențele în ceea ce privește înțelegerea adevărurilor religioase nu trebuie să împiedice oamenii de diferite credințe să trăiască în pace și în armonie. În actualele circumstanțe, liderii religioși au o responsabilitate specială de a-i educa pe credincioșii lor într-un spirit de respect față de convingerile celor care aparțin celorlalte tradiții religioase. Sunt absolut inacceptabile încercările de justificare prin sloganuri religioase a acțiunilor criminale. Nici o crimă nu poate fi comisă în numele lui Dumnezeu, pentru că ”Dumnezeu nu este un Dumnezeu al dezordinii, ci al păcii" (1 Cor 14, 33).
14. În afirmarea înaltei valori a libertății religioase, îi mulțumim lui Dumnezeu pentru reînnoirea fără precedent a credinței creștine care se întâmplă acum în Rusia și în multe țări din Europa de Est, unde regimurile atee au dominat timp de decenii. Astăzi, lanțurile ateismului militant s-au sfărâmat și în multe locuri creștinii pot profesa liber credința lor. Într-un sfert de secol s-au construit zeci de mii de noi biserici și s-au deschis sute de mănăstiri și școli teologice. Comunitățile creștine duc înainte o importantă activitate caritabilă și socială, oferind o asistență diversificată celor nevoiași. Catolicii și ortodocșii de multe ori lucrează împreună cot la cot. Ei dovedesc existența unor temelii spirituale comune ale conviețuirii umane, dând mărturie pentru valorile Evangheliei.
15. În același timp, suntem preocupați de situația din multe țări unde creștinii se confruntă din ce în ce mai des cu o limitare a libertății religioase, a dreptului de a-și mărturisi credința lor și posibilitatea de a trăi în conformitate cu acestea. În special, constatăm că transformarea unor țări în societăți secularizate, străine de orice referință la Dumnezeu și la adevărul său, constituie o gravă amenințare pentru libertatea religioasă. Este pentru noi o sursă de neliniște, limitarea actuală a drepturilor creștinilor, dacă nu chiar discriminarea lor, atunci când unele forțe politice, susținute de ideologia unui secularism adesea foarte agresiv, încearcă să-i împingă la marginea vieții publice.
16. Procesul de integrare europeană, care a început după secole de conflicte sângeroase, a fost întâmpinat de mulți cu speranță, ca o garanție a păcii și securității. Cu toate acestea, invităm la a rămâne vigilenți față de o integrare care nu ar respecta identitățile religioase. Păstrând deschiderea față de contribuția altor religii la civilizația noastră, suntem convinși că Europa trebuie să rămână fidelă rădăcinile sale creștine. Cerem creștinilor din vestul și din estul Europei să se unească pentru a-l mărturisi împreună pe Cristos și Evanghelia sa, astfel încât Europa să-și păstreze sufletul său format de două mii de ani de tradiția creștină.
17. Privirea noastră se îndreaptă spre oamenii care se află în situații de mare dificultate, care trăiesc în condiții de nevoie extremă și de sărăcie, în timp ce sunt în creștere bogățiile materiale ale umanității. Nu putem rămâne indiferenți față de soarta a milioane de migranți și refugiați care bat la ușa țările bogate. Consumul dezlănțuit, așa cum se observă în unele țări mai dezvoltate, epuizează treptat resursele planetei noastre. Inegalitatea crescândă în distribuția bunurilor pământești mărește sentimentul de nedreptate față de sistemul de relații internaționale care s-a instaurat.
18. Bisericile creștine sunt chemate să apere cerințele dreptății, respectarea tradiției popoarelor și solidaritatea autentică cu toți cei care suferă. Noi, creștinii, ar trebui să nu uităm că ”Dumnezeu a ales cele nebune ale lumii ca să-i facă de rușine pe cei înțelepți. Dumnezeu a ales cele slabe ale lumii, ca să le facă de rușine pe cele puternice. Dumnezeu a ales cele de jos ale lumii și disprețuite, ba chiar cele ce nu sunt, ca să le distrugă pe cele ce sunt, așa încât nimeni să nu se poată mândri înaintea lui Dumnezeu” (1 Cor 1, 27-29).
19. Familia este centrul natural al vieții umane și al societății. Suntem preocupați de criza familiei din multe țări. Ortodocșii și catolicii împărtășesc aceeași concepție despre familie și sunt chemați să dea mărturie că aceasta este o cale de sfințenie, care dovedește fidelitatea soților în relațiile lor reciproce, deschiderea lor la procreare și educarea copiilor, la solidaritatea între generații și respectul pentru cei mai slabi.
20. Familia se întemeiază pe căsătorie, un act liber și credincios de iubire dintre un bărbat și o femeie. Iubirea este cea care sigilează unirea lor și îi învață să se accepte unul pe altul ca un dar. Căsătoria este o școală de iubire și fidelitate. Regretăm că alte forme de conviețuire sunt puse acum pe același nivel al acestei uniuni, în timp ce conceptul de paternitate și maternitate ca vocație particulară a bărbatului și a femeii în căsătorie, consfințită de tradiția biblică, este îndepărtat din conștiință publică.
21. Facem apel la toți oamenii să respecte dreptul inalienabil la viață. Milioane de copii sunt lipsiți de însăși posibilitatea de a se naște în lume. Vocea sângelui copiilor nenăscuți strigă către Dumnezeu (cf. Gn 4, 10). Dezvoltarea așa-numitei eutanasii face astfel încât persoanele în vârstă și cei infirmi încep să se simtă o povară excesivă pentru familiile lor și pentru societate, în general. Suntem, de asemenea, preocupați de dezvoltarea tehnicilor de reproducere asistată medical, pentru că manipularea vieții umane este un atac la bazele existenței omului, creat după chipul lui Dumnezeu. Credem că este de datoria noastră să reamintim imutabilitatea principiilor morale creștine, bazate pe respectarea demnității omului chemat la viață, după planul Creatorului.
22. Astăzi, dorim să ne adresăm în mod special tinerilor creștini. Voi, tineri, aveți îndatorirea de a nu ascunde talantul în pământ (cf. Mt 25, 25), ci de a utiliza toate capacitățile pe care Dumnezeu vi le-a dat pentru a confirma în lume adevărul lui Cristos, pentru a întruchipa în viața voastră poruncile evanghelice ale iubirii de Dumnezeu și de aproapele. Nu vă fie teamă să mergeți împotriva curentului, apărând adevărul lui Dumnezeu, la care normele seculare de astăzi sunt departe de a se conforma întotdeauna.
23. Dumnezeu vă iubește și așteaptă de la fiecare dintre voi să fiți ucenicii și apostolii săi. Fiți lumina lumii pentru cei din jurul vostru, pentru ca văzând faptele voastre bune, să-l preamărească pe Tatăl vostru, care este în ceruri (cf. Mt 5, 14, 16). Educați-vă copiii în credința creștină, transmiteți-le mărgăritarul de preț al credinței (cf. Mt 13, 46) pe care ați primit-o de la părinții și strămoșii voștri. Amintiți-vă că ”ați fost cumpărați cu un preț mare” (1 Cor 6, 20), cu prețul morții pe cruce a Omului-Dumnezeu, Isus Cristos.
24. Ortodocșii și catolicii sunt uniți nu doar de aceeași Tradiție a Bisericii primului mileniu, dar și de misiunea de a predica Evanghelia lui Cristos în lumea de azi. Această misiune presupune respectul reciproc față de membrii comunităților creștine și exclude orice formă de prozelitism. Nu suntem concurenți, ci frați, și de această viziune trebuie să fie călăuzite toate acțiunile noastre reciproce și cele față de lumea externă. Îi îndemnăm pe catolicii și ortodocșii din toate țările să învețe să trăiască împreună în pace și iubire, și să aibă ”unii față de alții aceleași sentimente" (Rm 15, 5). De aceea, nu putem accepta uzul mijloacelor neloiale pentru a-i incita pe credincioși să treacă de la o Biserică la alta, negând libertatea lor religioasă și tradițiile lor. Suntem chemați să punem în practică porunca apostolului Pavel care și-a făcut ”o cinste din a predica Evanghelia mai ales acolo unde nu fusese vestit numele lui Cristos, ca să nu clădesc pe temelia altuia” (Rm 15, 20).
25. Sperăm ca întâlnirea noastră să contribuie, de asemenea, la reconciliere acolo unde există tensiuni între greco-catolici și ortodocși. Astăzi este clar că metoda «uniatismului» din trecut, înțeleasă ca unire a unei comunități la alta, separând-o de Biserica sa, nu este o modalitate care permite restabilirea unității. Cu toate acestea, comunități bisericești care au apărut în aceste circumstanțe istorice au dreptul de a exista și de a întreprinde tot ceea ce este necesar pentru a satisface nevoile spirituale ale credincioșilor lor, căutând în același timp să trăiască în pace cu vecinii lor. Ortodocșii și greco-catolicii trebuie să se împace și să găsească forme reciproc acceptate de a trăi împreună.
26. Deplângem confruntarea din Ucraina care a provocat deja multe victime și nenumărate răni pentru locuitorii pașnici și a aruncat societatea într-o criză economică și umanitară gravă. Invităm toate părțile implicate în conflict la prudență, solidaritate socială și acțiune pentru a construi pacea. Îndemnăm Bisericile noastre din Ucraina să lucreze pentru a ajunge la armonie socială, să se abțină de la a participa la confruntare și să nu susțină o ulterioară dezvoltare a conflictului.
27. Sperăm ca schisma dintre credincioșii ortodocși din Ucraina să fie depășită pe baza normelor canonice existente, ca toți creștinii ortodocși din Ucraina să trăiască în pace și armonie, iar comunitățile catolice ale țării să contribuie în așa fel încât să se vadă din ce în ce mai mult fraternitatea creștină.
28. În lumea contemporană, cu multiple fațete și, totuși, unită printr-un destin comun, catolicii și ortodocșii sunt chemați să colaboreze frățește la vestirea Evangheliei mântuirii, pentru a mărturisi împreună demnitatea morală și libertatea autentică a persoanei ”pentru ca lumea să creadă” (In 17, 21). Această lume, din care dispar treptat pilonii spirituali ai existenței umane, așteaptă de la noi o puternică mărturie creștină în toate domeniile vieții personale și sociale. De capacitatea noastră de a da mărturie împreună în aceste timpuri dificile pentru Duhul adevărului depinde în mare măsură viitorul omenirii.
29. În această mărturie îndrăzneață pentru adevărul lui Dumnezeu și Vestea cea bună a mântuirii, să ne susțină Omul-Dumnezeu Isus Cristos, care ne întărește spiritual cu făgăduința sa infailibilă: ”Nu te teme, turmă mică, pentru că i-a plăcut Tatălui vostru să vă dea împărăția” (Lc 12, 32)!
Cristos este izvor de bucurie și speranță. Credința în El transformă viața umană, o umple cu semnificație. De acest fapt au ajuns să se convingă, prin intermediul experienței, toți cei la care se pot aplica cuvintele apostolului Petru: ”Voi, care odinioară nu erați popor, acum sunteți poporul lui Dumnezeu; voi, care nu aveați parte de îndurare, acum ați obținut îndurare” (1 Pt 2, 10).
30. Pătrunși de recunoștință pentru darul înțelegerii reciproce, manifestat în timpul întâlnirii noastre, privim cu speranță la Preasfânta Maică a lui Dumnezeu, chemând-o în ajutor prin cuvintele străvechii rugăciuni: ”Sub ocrotirea ta alergăm, preasfântă Născătoare de Dumnezeu!” (Sub tuum praesidium – n.t.). Prin mijlocirea ei, Fericita Fecioară Maria să-i încurajeze la fraternitate pe cei care o cinstesc, pentru ca toți să fie uniți din nou, la vremea hotărâtă de Dumnezeu, în pace și armonie, într-un singur popor al lui Dumnezeu, spre gloria Preasfintei și Nedespărțitei Treimi!
+Francisc,                       +Kirill,
Episcopul Romei,              Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii
Papa Bisericii catolice
12 februarie 2016, Havana (Cuba)
(rv – A. Dancă)


Sursa:ro.radiovaticana.va

vineri, 12 februarie 2016

:)

http://www.prosport.ro/showbiz/gafe-in-photoshop-lebron-james-ultima-victima-din-lumea-sportului-vezi-toata-galeria-foto-14852896/galerie-29

joi, 11 februarie 2016

sâmbătă, 6 februarie 2016

5 motive pentru care îți convine ca persoana cu care te-ai căsătorit să fie mai îndrăgostită de Dumnezeu decât de tine

Isus ne propune să iubim cu o iubire care cuprinde totul în viața noastră. Ne învață o nouă puruncă și ne dă coordonatele pentru ca legăturile noastre afective să ajungă acolo unde trebuie. Căsătoria nu este la marginea acestei iubiri și a acestor instrucțiuni pe care Domnul le oferă mereu. Să-l iubim pe Dumnezeu este porunca cea mai importantă, și din aceasta derivă, ca o consecință logică, iubirea pentru aproapele.
Să ne iubim soțul, să ne iubim soția ca pe noi înșine este o exigență a iubirii, dar adevărul este că are o mare marjă de eroare. Nu iubim bine, permitem lucruri care nu sunt corecte, suntem egoiști, nerăbdători și nu întotdeauna avem grijă unul de celălalt cum ar trebui. E clar că nimeni nu vrea să facă aceasta propriului soț,propriei soții dar se întâmplă. Isus cunoaște bine această fragilitate umană din cauza cărei suferim toți: amorul propriu. Cunoaște iubirea noastră slabă și vrea să ne ajute oferindu-Se El însuși ca model. Știe că dragostea noastră nu e demnă să fie imitată. Este și va fi întotdeauna mai bine să iubim precum El ne-a iubit (Io 13,34). Iubirea lui transcende complet iubirea noastră, deoarece caracteristica sa principală e că provine de la Dumnezeu.
Dorim să vă lăsăm câteva idei pentru meditat ca să vedeți care sunt prioritățiile sufletului vostru. Dacă Dumnezeu ocupă primul loc, toate celelalte raporturi (cu atât mai mult căsătoria) vor fi sub influența acestei iubiri, și va fi mult mai bine dacă soțul/soția vostru/voastră iubește pe Dumnezeu mai mult decât pe voi, astfel veți fi siguri că și voi veți primi iubirea sa infinită.
  1. O inimă plină dăruie mai multă iubire decât o inimă care e goală.
Nu există bine mai mare decât să știi și să te simți iubit de Dumnezeu. Acest lucru dă vieții o mare siguranță neputându-se reduce doar la faptul că suntem acceptați și valorizați; înseamnă că viața noastră are sens. Cine este plin de acea iubire, cine trăiește din acea iubire este și capabil să o împărtășească, va iubi mai bine.
  1. Cine are fundament solid va putea și să construiască bine.
Referindu-se la viața de cuplu, papa Francisc spune că pentru a trăi împreună este necesar pentru cei doi ca relația lor să aibă fundament solid. Doar cine își construiește viața într-un mod solid și nu face schimbări în fiecare moment, cine este capabil să construiască relații care rămân în timp și cine edifică propria viață în mod planificat și responsabil va putea să construiască și să ducă mai departe o căsătorie solidă și rezistentă la orice. Cine repune sufletul în Dumnezeu are un comportament afectiv mai previzibil, este o persoană de încredere, și e tocmai acest lucru ceea ce căutăm când ne gândim să construim viața noastră alături de o altă persoană.
  1. Dacă știi cui să ceri nu-ți va lipsi niciodată nimic.
Putem să căutăm înlocuitori oriunde: lucruri, emoții, persoane...., lucruri care aparent ne fac fericiți, ne împlinesc, ne dau un sens și ne motivează....dar există doar unul singur care dă ceea ce nu dispare în timp: Dumnezeu. Papa Francisc ne învață că la fel cum zicem în rugăciunea Tatăl Nostru „Dă-ne nouă astăzi pâinea noastră cea de toate zilele”, soții pot să învețe să se roage și așa: „Doamne, dă-ne nouă astăzi iubirea cea de toate zilele”.
  1. Dacă înțelegi ce înseamnă să-L slujești pe Dumnezeu și pui în practică, la fel  va face și familia ta.
Cine-L iubește pe Dumnezeu din tot sufletul pune darurile pe care le-a primit în mâinile Lui și încearcă să facă din propria viață un act plăcut Lui. Dacă această persoană se îndrăgostește și formează o familie, va putea să-și realizeze vocația de a fi biserică domestică colaborând la proiectul lui Dumnezeu în creșterea copiilor printr-o mărturie de fidelitate și de ajutor reciproc. Sfântul Josemaria Escriva explică foarte bine zicând că „soții creștini trebuie să fie conștienți de faptul că sunt chemați să se sfințească sfințind, că sunt cheamați să fie apostoli și că primul lor apostolat se desfășoară în casă. Trebuie să înțeleagă opera supranaturală care implică formarea unei familii, educarea fiilor, exemplul creștin în societate. Din această conștientizare a propriei misiuni depinde în mare parte eficacitatea și succesul vieții lor: fericirea lor”.
  1. Cine știe că e iertat va ști mereu să ierte și să ceară iertare
Cine-L iubește pe Dumnezeu a trebuit să facă pace cu El de mai multe ori. Condiția noastră de fragilitate și de păcat ne face să vedem erorile noastre cu onestitate și să cerem sincer iertare. Acest exercițiu de umilință, de reconciliere și de-a face pace cu Dumnezeu, este baza pentru a ierta și de a cere iertare când soțul nostru/soția noastră nu face lucrurile foarte bine, sau când noi înșine greșim. Papa Francisc se referă la acest aspect cu umor:
„Isus, care ne cunoște bine, ne învață un secret: să nu terminăm niciodată ziua fără să nu ne cerem iertare, fără ca pacea să nu se întoarcă în casa noastră, în familia noastră. Se întâmplă ca soții să se certe, dar mereu este ceva, ne-am certat... Poate ați fost nervoși, poate era nevoie de un anumit fel de mâncare, dar vă rog amintiți-vă aceasta: niciodată să nu terminați ziua fără să faceți pace! Niciodată, niciodată, niciodată!”
Sperăm că te-ai convins că ceea ce contează este ca soțul tău/soția ta să fie mai îndrăgostit/îndrăgostită de Dumnezeu decât de tine. Atenție! Aceasta nu înseamnă că ține mai puțin la tine!
Traducere: AMR


Sursa:it.aleteia.org

vineri, 5 februarie 2016

„Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.” – Romani 5:8
Cu ani în urmă, un ateu declara unui trecător: „Dacă există vreun Dumnezeu acolo în ceruri, atunci Îl provoc să mă lovească cu moartea în următoarele cinci minute.” După ce s-au scurs cele cinci minute, el a spus batjocoritor: „După cum se vede, nu există niciun Dumnezeu; dacă ar fi existat, m-ar fi omorât până acum.”
O femeie care trecea pe lângă ei, a auzit declaraţia ateului şi, pe când acesta se îndepărta, l-a ajuns din urmă şi l-a întrebat:
– Aveţi copii?
– Da, un fiu, a răspuns nedumerit ateul.
– Dacă fiul dumneavoastră v-ar da într-o zi un cuţit şi v-ar cere să-l omorâţi, aţi face-o?
– Bineînţeles că nu, a răspuns omul fără ezitare.
– De ce? l-a întrebat femeia.
– Pur şi simplu pentru că îl iubesc prea mult.
Înainte să plece mai departe, femeia i-a explicat: „Domnule, deşi sunteţi ateu, Dumnezeu a refuzat să accepte provocarea dumneavoastră pentru că vă iubeşte atât de mult. El doreşte să fiţi salvat, nu pierdut!”

joi, 4 februarie 2016

„Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea ale celor ce vestesc Evanghelia!” – Romani 10:15
Pagoda Kek Lok Si („Templul Paradisului”) este una dintre cele mai spectaculoase privelişti din minunata insulă Penang, Malaezia. O operă de artă budistă, Pagoda cu şapte poveşti despre un milion de Buda, templul şi mănăstirea cu acareturile ei, acoperă o suprafaţă deluroasă de 30 de acri.
În sala zeilor, vezi patru imagini enorme de bronz, care reprezintă păzitorii estului, vestului, nordului şi sudului. Fiecare are picioare uriaşe, turnate în bronz, înţepenite bine pe gâtul victimelor. Este o pictură viguroasă şi biruitoare. Păcătoşii pe care păzitorii i-au distrus sunt jucători de noroc nesăbuiţi, prostituate care plâng, fumători de opiu vlăguiţi, criminali cu faţa neagră şi alţii ca ei. Plasarea picioarelor arată înfrângerea duşmanilor. „Statul în picioare” şi chiar „sărutul picioarelor” sunt acte tradiţionale de supunere şi umilinţă.
În astfel de locuri este o problemă delicată ce faci cu picioarele. La intrarea în Templul lui Buda, făcut din smarald din Bangkok, Thailanda, nu doar te descalţi, ci, odată intrat în altar, trebuie să fii foarte atent să nu-ţi orientezi degetele spre imaginea împodobită. Paznicii templului stau pe lângă ziduri, ca să fie siguri că astfel de atitudini ireverenţioase nu vor avea loc.

miercuri, 3 februarie 2016

„Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înţelept.” – Proverbe 20:1
Sunt cel mai mare criminal din istorie.
Am ucis mai mulţi oameni decât toate războaiele lumii.
I-am transformat pe oameni în brute.
Am adus nefericire în milioane de cămine.
I-am redus pe mulţi tineri promiţători
la nivelul unor epave deznădăjduite.
I-am rostogolit la vale mulţimi nenumărate.
I-am distrus pe cei slabi şi i-am slăbit pe cei tari.
I-am înnebunit pe cei înţelepţi
şi i-am transformat pe nebuni în saltimbancii lumii.
Cei nevinovaţi şi neîncercaţi îmi cad lesne pradă.
Nevasta părăsită mă cunoaşte bine
şi nu le sunt străin copiilor care n-au de mâncare.
Părinţii care şi-au coborât trişti în mormânt perii albi
mi-au simţit muşcătura.
Am ruinat milioane şi, nesaţios,
mă arunc flămând să înghit încă altele, şi mai multe.
Numele meu este: ALCOOL!

marți, 2 februarie 2016

„Când urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parcă aş avea toate comorile.” – Psalmul 119:14
Pregătindu-se pentru o lungă călătorie, un tânăr creştin i-a spus prietenului său: „Cred că am pus de toate. Mai am doar de adăugat un ghid, o lampă, o oglindă, un microscop, un telescop, un volum bun de poezie, câteva biografii, un pachet cu scrisori vechi, o carte de cântece, o sabie, un ciocan şi încă vreo două cărţi pe care tocmai le studiez.”
„Dar”, i-a replicat prietenul privind spre rucsac, „nu mai ai loc.”
„Cum să nu”, a continuat el, „este loc destul.” Şi împingând câteva cămăşi într-o parte, făcu loc Bibliei în partea de sus a rucsacului.

Milostivirea ca răspuns la semnele timpurilor

Cateheza cardinalului Kasper "pentru a face să strălucească din nou focul Evangheliei"
De Massimo Nardi
Sanctuarul Îndurării Divine şi autorul cărţii care a fost citată de papa Francisc în timpul primului său Angelus: nu putea să existe îmbinare mai bună pentru a inaugura cateheza jubiliară organizată de asociaţia Res Magnae, în colaborare cu biserica rectorială "Santo Spirito in Sassia" şi cu patronajul Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări.
Prima întâlnire din ciclul de cateheze s-a desfăşurat de fapt la 15 ianuarie 2016 la splendida biserică romană la doi paşi de Piaţa "Sfântul Petru", cu participarea cardinalului Walter Kasper, teolog de faimă clar şi autor al cărţiiMilostivirea, care a fost chiar citată de Sfântul Părinte. Titlul evenimentului:Milostivirea ca răspuns la semnele timpurilor.
După salutul adresat celor care au intervenit îngrijit de Mons. Josef Bart, rector al "Santo Spirito in Sassia" (căruia în 2011 papa Benedict i-a oferit titlul de capelan al Sanctităţii sale), a luat cuvântul Marco Italiano, preşedinte al asociaţiei Res Magnae, pentru a ilustra proiectul Cateheză jubiliară, ale cărei întâlniri se vor desfăşura de-a lungul întregului an cu participarea unor prelaţi eminenţi şi transmise direct de postul de televiziune Telepace.
A urmat intervenţia lui Rosa Calabria, preşedinte al Acţiunii Catolice din Roma, care a reafirmat importanţa angajării colaboratoare cu parohiile, nucleu primar pe care se întemeiază activitatea asociaţiei sale. Apoi a fost rândul lui Diego Barbato, preşedinte al Secţiunii UCID din Roma, care a subliniat angajarea întreprinzătorilor şi directorilor creştini pentru a orienta practica economică spre binele comun, în spiritul doctrinei sociale a Bisericii.
Apoi cardinalul Kasper a luat loc în jilţul rezervat lui în faţa altarului şi s-a adresat credincioşilor foarte numeroşi care umpleau biserica: "Milostivirea înseamnă a avea o inimă, ea este răspuns la mizeria umană", a început el. Cuvinte care au introdus o disertaţie rafinată şi raţionată, centrată în întregime pe chestiunea milostivirii lui Dumnezeu faţă de oameni şi a oamenilor între ei: o perspectivă de generozitate care are rădăcini în mod intrinsec creştine şi care face trimitere la jertfa lui Isus pe cruce.
"Dumnezeu se interesează de soarta omului, vine în întâmpinarea situaţiilor de mizerie - a continuat cardinalul - în timp ce din punct de vedere uman milostivirea coincide cu o inimă care se pune în mişcare. Asta comportă că milostivirea este o virtute activă şi este medicamentul de care este nevoie pentru a alina rănile produse de violenţă şi de ameninţările despre care auzim că se vorbeşte în fiecare zi. Însă, în faţa acestor manifestări ale răului - a subliniat Kasper - există foarte multe persoane care se străduiesc să ajute aproapele. Şi mai ales există un Dumnezeu care iartă, un Dumnezeu fidel faţă de sine însuşi care exprimă dreptatea sa prin milostivire. Şi dacă Dumnezeu este milostiv, trebuie să fim şi noi milostivi".
Apoi Kasper a amintit conceptul papei Francisc referitor la "globalizarea indiferenţei". În societăţile tradiţionale - a explicat el - exista ideea binelui comun, existau referinţe cum ar fi familia şi simţul religios care confereau oamenilor un sentiment de siguranţă. Astăzi, în schimb, prevalează singurătatea, închiderea în sine. "Trebuie să ieşim din egocentrismul nostru şi să avem empatie cu alţii - este îndemnul cardinalul - pentru că Dumnezeu este aproape de toţi cei suferinzi, Dumnezeu ne ascultă şi ne însoţeşte prin deşert".
Cateheza nu a ezitat să sublinieze, în perfectă sintonie cu Sfântul Părinte, aspectele concrete ale lipsei de milostivire care oprimă lumea modernă, între care împărţirea nedreaptă a resurselor: de la luxul extrem la sărăcia extremă. Sentimentul de dreptate este ceva mai înalt - a subliniat Kasper - faţă de legitimarea furnizată de un sistem social: "dreptatea creştinului este milostivirea. Milostivirea este ochiul, lentila pentru a interpreta dreptatea".
Pentru a înţelege sensul în ansamblu şi profund al catehezei ţinute de Kasper, se consideră util, în acest moment, să părăsim pentru un moment conferinţa ţinută la Sanctuarul Îndurării Divine şi să cităm un scurt extract din cartea cea mai recentă publicată de cardinal: Martor al Milostivirii - Călătoria mea cu Francisc. Cartea are formă dialogică şi se bazează pe o conversaţie cu vaticanistul Raffaele Luise.
"Cardinal Kasper - întreabă Luise - de ce Biserica ar trebui să se reîntemeieze pe milostivire şi să nu se refugieze, într-o lume devenită fluidă, în apărarea doctrinei tradiţionale?".
"Papa Francisc vrea să înlăture cenuşa acumulată de secole pentru a face să strălucească din nou focul Evangheliei - răspunde cardinalul. Milostivirea este centrul, fundamentul mesajului biblic, deja în Vechiul Testament, dar şi mai mult în Evanghelia lui Isus. Ioan al XXIII-lea a avertizat că astăzi Biserica nu trebuie să folosească armele rigorii, aşa cum a făcut adesea în trecut, ci medicamentul milostivirii. Ioan Paul al II-lea, care a trăit experienţa tragică a celui de-al doilea război mondial, pătimind mai întâi dictatura nazismului şi apoi cea a comunismului, a pus în centrul învăţăturii sale tocmai acest mesaj, proclamând prima sfântă din cel de-al treilea mileniu chiar pe acea Faustina Kowalska ce demarase în Polonia mişcarea îndurării divine".
Conceptele trasate în cuvintele care precedă au constituit şi firul conducător al catehezei pe care Kasper a propus-o credincioşilor adunaţi la "Santo Spirito in Sassia": "boala gravă a timpului nostru - a subliniat cardinalul - este că a pierdut simţul păcatului. Din cauza mecanismelor psihice induse de contextul social, nu mai suntem în măsură să recunoaştem responsabilitatea noastră. Şi asta comportă înstrăinarea de noi înşine".
"Milostivirea - a conchis Kasper - nu justifică păcatul dar îl îmbrăţişează pe păcătos. Faptele de milostenie sunt singurele lucruri care, la sfârşit, contează. Aşadar, anul milostivirii poate fi ocazia unui salt înainte".
(După agenţia Zenit, 17 ianuarie 2016)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu


Sursa:ercis.ro

luni, 1 februarie 2016


7100 creștini uciși, 2400 biserici distruse, în 2015

În 2015 persecuția împotriva creștinilor s-au înăsprit în continuare și s-a multiplicat, răspândindu-se în țări în care erau absente anterior. Numărul creștinilor uciși pentru credința lor a crescut la 7100, comparativ cu 4344 în 2014, și mai mult de 2.400 de biserici au fost atacate, distruse sau grav avariate; mai mult decât dublu față de 2014, când au fost 1062 de atacuri. Acestea sunt concluziile ediției din 2016 a Word Watch List, listă care prezintă primele 50 de țări în care creștinii sunt cei mai persecutați (click aici).

Respectiva listă de monitorizare este elaborată în fiecare an de către Open Doors, organizație non-guvernamentală, care de mai bine de 60 de ani analizează cu precizie situația creștinilor din lume, îi ajută prin rugăciuni și le oferă ajutorul material atunci când se impune - se citește pe pagina de prezentare a site-ului -. pentru a-i încuraja pe creștini să îndure mai ușor persecuția și să răspândească lumina lui Cristos.

Pentru al paisprezecelea an consecutiv, în fruntea listei este Coreea de Nord, unde un regim comunist nemilos interzice orice formă de devoțiune, chiar și privată. Între 50.000 și 70.000 de creștini care au fost găsiți rugându-se sunt ținuți în lagăre de muncă forțată, în condiții îngrozitoare.

În al doilea rând este Irakul, al treilea în ultima ediție a clasamentului, o țară în care creștinii au trăit timp de două milenii și care acum sunt gata să dispară, puși pe fugă de statul islamic. În al treilea rând este Eritreea, apărută pentru prima dată în clasamentul în 2002 și care a urcat rapid atingând locul nouă în 2014. În Eritreea fiind una dintre cele mai mari dictaturi de pe planetă. Regimul interzice toate formele de asociere și controlează toate instituțiile religioase. De asemenea, a contribuit în mare măsură la apariția și răspândirea islamismului radical în Cornul Africii.

Restul raportului confirmă destul de clar că Islamul este primul și principalul responsabil pentru actuala persecuție anticreștină. Șapte dintre primele nouă state de pe listă sunt islamice, în care persecuția este suficient de severă pentru a fi descrisă ca fiind "extremă".
Traducere: ACC
Sursa:www.lanuovabq.it