marți, 20 mai 2014

Inteligent înseamnă să fii informat!

Mereu căutăm să ne actualizăm informațiile și să fim la zi cu ceea ce se întâmplă în lume, dar este greu să alegi din preaplinul de site-uri ce există în lumea virtuală în acest sens. De curând am dat peste site-ul http://romanialibera.ro care îmi pare a avea tot ce îi trebuie, respectiv găsești știri de ultimă oră din ori ce domeniu te interesează. Ce îmi place este că au o bandă pe care se derulează chiar cele mai actuale știri în așa fel încât nici nu trebuie să cauți prea mult decât să fi atent acolo și să selectezi informația dorită. Fiecare știre este scrisă într-un mod concret, documentat și neutru, în așa fel încât nu te vei simți lezat într-un fel sau altul. Pe lângă aceste informații am observat și fotografiile atent selecționate (să nu mai vorbesc de cele comice, care parodiază sau fac haz de necaz...)
Și, pentru a vă dovezi faptul că au cele mai diverse știri, am ales una ce pe mine m-a atras.

Robot cu simțul umorului, de la Hitachi
Compania Hitachi a realizat un robot care este capabil să poarte o conversație, să facă glume şi chiar să îşi dea seama dacă acestea sunt sau nu reuşite, prin analizarea reacţiei interlocutorului. EMIEW 2 a fost prezentat, marţi, de inginerii companiei japoneze Hitachi.
Emiew 2 are 80 de centimetri, este vopsit în alb şi roşu, se deplasează pe şenile şi are o faţă albă, cu două puncte negre în locul ochilor. Creatorii lui l-au făcut să înveţe o serie de cuvinte care îi permit să analizeze întrebarea care i-a fost pusă şi, apoi, să răspundă, informează AFP, preluată de Mediafax.
Demonstraţia făcută, marţi, la Tokyo a decurs astfel: un inginer îi pune o întrebare despre numărul de persoane care lucrează în acel centru de cercetare. Micuţul „glumeţ” îi răspunde: „Avem două lebede”. Interlocutorul lui rămâne în mod evident perplex, ca şi publicul prezent la demonstraţie. Atunci, Emiew 2 îi spune că a glumit: „Ai înţeles? Am glumit. Aici lucrează aproximativ 800 de persoane”.
Inginerul Hisashi Ikeda recunoaşte că simţul umorului al micuţului robot, care este conectat în permanenţă la Internet, nu este genial, dar cel mai important aspect este, după părerea lui, capacitatea de înţelegere a acestuia. Potrivit companiei Hitachi, robotul mecatronic Emiew nu se mulţumeşte doar să înţeleagă şi să răspundă, prin recunoaştere şi sinteză vocală, el ştie şi să analizeze reacţiile interlocutorilor săi, de exemplu, semnificaţia gestului de a da din cap, dar şi alte mişcări.
„Tehnologia a făcut de acum posibil ca un robot să înţeleagă ceea ce un om vrea să spună, chiar dacă acesta din urmă se exprimă doar prin gesturi”, a adăugat Hisashi Ikeda. Emiew (acronim de la „Excellent mobility and interactive existence as workmate”) a fost creat pentru a ţine companie persoanelor singure, la fel ca un animal de companie, dar şi pentru funcţia de recepţionist, a precizat compania Hitachi (Sursa).
Acestea fiind spuse, cred că mi-am găsit noua sursă de informare mass-media. Voi pe cine preferați?

Urmărește și tu romanialibera.ro 

Dansul nu are vârstă...

Viteza cu care ne trăim viața are un efect major asupra altruismului nostru


O idee pusă în discuţie de sociologii de astăzi se referă la faptul că ne-am născut cu o fire altruistă, însă bombardarea cu ştiri zilnice, consumerismul, precum şi standardul de viaţă occidental ne-au transformat în indivizi egoişti şi anxioşi. Oare aşa stau lucrurile?

Aceasta este teza susţinută de psihoterapeutul pentru copii şi adolescenţi Graham Music, care îşi face cunoscute ideile în avanpremieră în ziarul The Guardian, înainte de lansarea cărții cu titlul: „O viaţă confortabilă: Bunăstarea şi noua ştiinţă a altruismului, egoismului şi a lipsei de moralitate.

Argumentul lui G. Music este acesta:

„Avem din ce în ce mai puţină empatie şi sentimente de compasiune faţă de semenii noştri…Există multe dovezi în sprijinul ideii că viteza în care trăim și anxietatea care decurge de aici au un impact enorm asupra modului în care ne comportăm cu ceilalți. Știm acest lucru din observațiile empirice de zi cu zi. Trăim într-o competiție pe viață și pe moarte și este firesc să resimțim stresul foarte puternic și să fim foarte prudenți pentru a-i putea face față. Din acest stres se naște o schimbare fundamentală în comportament, simultan cu rezultate slabe în orice domeniu, fie că e vorba de speranța de viață, sănătatea sau fericirea noastră.”

Nu este vorba doar de stresul de la locul de muncă ori de presiunea constantă de a cumpăra mai mult și de a ne compara permanent cu ceilalți, ci și de răutatea proprie culturii noastre, care se insinuează prin mijloace tot mai perfide.

De exemplu, un studiu de anul trecut de la Universitatea din Michigan arată că tinerii sunt mai agresivi în relațiile sociale datorită expunerii la cruzimea din emisiunile de televiziune. G. Music argumentează că răutatea ocazională manifestată în show-urile X Factor sau Britain’s Got Talent este un alt exemplu pentru cât de reci putem fi și pentru gradul de acceptare în societate a acestei răceli.

Mai mult decât atât, pe măsură ce viteza cu care ne trăim viața crește – acest lucru însemnând să muncim mai mult, să cumpărăm mai mult, să arătăm cât mai bine pe Facebook etc., capacitatea noastră de a răspunde la nevoile celorlalți este afectată negativ:

„Viteza cu care ne trăim viața are un efect major asupra altruismului nostru, spune G. Music. Acest efect se vede și în cadrul școlilor. Stresul se insinuează aici printr-o programă școlară greoaie și printr-o cultură a controlului. Sunt sincer îngrijorat pentru copiii pe care îi consult în clinicile mele.”

Autorul afirmă nevoia noastră disperată de a regândi tendințele noastre către materialism. „Accentul tot mai mare pus pe viața materială în societatea occidentală ne va face să pierdem contactul cu obligațiile noastre sociale.”

Sunt de acord cu argumentele lui G. Music până acum. Și eu consider că indivizii care trăiesc în cultura occidentală devin din ce în ce mai concentrați pe bani, locul de muncă, acumularea de obiecte și de dorința de a face cât mai multe într-o singură zi. Am devenit mai narcisiști și singuratici și ne pasă mai puțin de cei din jurul nostru. Totuși, cartea devine mai interesantă odată cu afirmația potrivit căreia nu ne naștem egoiști.

Studiile au demonstrat, spune autorul, că în cazul copiilor mici există chiar plăcerea de a-i ajuta pe ceilalți.

Autorul se referă la o serie de experimente care au avut loc la Institutul Max Planck din Germania, unde câțiva copii în vârstă de 15 luni au fost puși în aceeași cameră cu un adult care simula ca are nevoie de ajutor. Copii au demonstrat că le place să ajute și s-au bucurat de o recompensă intrinsecă rezultată din actul în sine. Ulterior, au început să fie recompensați „extrinsec” cu jucării. Grupul de copii care a fost recompensat cu jucării și-a pierdut rapid interesul în a ajuta. Copiii nerecompensați cu jucării – și care nu știau că celalalt grup este recompensat – au continuat să ajute, fiind mulțumiți fără un alt motiv decât actul de a ajuta.

Alte studii au demonstrat că cei mici se simt mai fericiți când oferă decât când primesc, spune G. Music. „Apoi avem dovezi că adolescenții cărora li se cere să facă o faptă bună o dată pe zi sunt mai puțin depresivi. Ne-am dezvoltat abilitățile de a fi de ajutor și de a face ceva fără recompensă. Recompensele nu fac pe nimeni fericit și ceva fundamental se pierde când oferim recompense pentru anumite comportamente.”

Ca tată al unui copil mic, sunt în totalitate convins că cei mici se nasc cu credința că ei sunt centrul existenței și că unul din rolurile fundamentale ale părinților este să-i debaraseze ușor de această credință. Nu știu în ce măsură studiile citate de autor schimbă cu adevărat acest fapt. Învățăm să fim altruiști. Ne antrenăm pentru a-i pune pe ceilalți pe primul loc și trebuie să depunem efort zilnic în acest sens. În mod natural credem că suntem centrul tuturor lucrurilor și cea mai importantă ființă de pe pământ și ne este greu să ne mai gândim și la bunăstarea celorlalți. Sunt de acord cu G. Music că actuala societate, cel puțin cea occidentală, nu ne ajută să ne temperăm grija de sine atât de destructivă. A-i pune pe ceilalți pe primul loc echivalează cu a înota împotriva curentului. Dar nu sunt convins că ne naștem cu această abilitate, pe care o pierdem datorită societății în care trăim. Cred că ea doar exacerbează tendințele noastre naturale. Totuși, sunt de acord în mare cu ideea lui G. Music potrivit căreia:

„…pierdem din vedere că recompensele nu ne fac fericiți, întrucât suntem păcăliți de etosul de consum, de mesajele insistente care ne spun că avem nevoie de un iPhone sau de o bucătărie nouă pentru a fi fericiți, și mereu ne lăsăm duși de nas. Acești foarte puternici factori de propulsare a capitalismului post-industrial, precum și mass-media sunt excelente mijloace de declanșare a nevoilor de toate felurile. Până la urmă, însă, bunăstarea nu se poate vinde.”

Vom continua să îndrăgim strategiile de marketing până când vom înțelege pentru ce am fost creați. Care este scopul nostru final? Acum 16 secole, Sfântul Augustin avea o soluție la dilema noastră modernă: Pentru Tine ne-ai făcut şi neliniştită este inima noastră până se va odihni în Tine.


Sursa:stiripentruviata.ro

Libertatea : Stapanul inelelor + Silmarillion de J.R.R. Tolkien. Din 20 mai 2014

Marti, 20 mai 2014, ziarul Libertatea va lansa colectia de carti “Stapanul inelelor” si va oferi, in premiera, cartea “Silmarillion” de J.R.R. Tolkien.
Pret ziar + carte : 14.99 lei.
Cartile “Stapanul inelelor” si data acestora de aparitie cu ziarul Libertatea :
  1. Fratia inelului – 20 mai 2014
  2. Cele doua turnuri – 27 mai 2014
  3. Intoarcerea regelui – 3 iunie 2014
  4. Silmarillion  – 10 iunie 2014

Aici veti gasi descrierile cartilor din colectie.

Car. Angelo Amato: Anton Durcovici, un mărturisitor eroic al comuniunii cu Scaunul lui Petru


Cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților a acordat un interviu redacției centrale de la Radio Vatican cu prilejul beatificării episcopului martir Anton Durcovici, la Iași, pe 17 mai a.c.

Eminență, vorbiți-ne despre noul fericit, episcopul Anton Durcovici.

Cardinalul A. Amato: Anton Durcovici s-a născut pe 17 mai 1888 în Austria. După moartea tatălui, la vârsta de șase ani s-a mutat împreună cu mama și cu fratele în România. A urmat studiile ecleziastice mai întâi la seminarul din București și apoi la Roma, unde a obținut doctoratul în filozofie, teologie și drept canonic. După consacrarea preoțească, în 1910, s-a dedicat timp de mai mulți ani predării religiei și pastorației în parohii. Numit episcop de Iași, în 1947, primește consacrarea episcopală în 1948, începând imediat un intens minister de vizite în parohii și de încurajare a statorniciei în credință.

Noul Fericit se adaugă altor episcopi și preoți români martiri, beatificați de Biserică…

Cardinalul A. Amato: Exact. Ultima beatificare a avut loc anul trecut la sfârșitul lunii august, la București, fiind vorba despre extraordinara figură a preotului Vladimir Ghika. Mons. Durcovici se adaugă multor martiri ai glorioasei Biserici greco-catolice din România. Exprimându-și admirația față de acest episcop excepțional, Papa Francisc în numește în Scrisoarea sa Apostolică "păstor zelos, apostol al adorației euharistice și mărturisitor eroic al comuniunii cu Scaunul lui Petru".

Ne puteți spune mai multe despre personalitatea episcopului martir care urmează să fie ridicat la cinstea altarelor?

Cardinalul A. Amato: Monseniorul Durcovici era o persoană blândă, pacifică, plină de credință, caritabilă, milostivă. Îi iubea îndeosebi pe cei săraci. Unii martori povestesc că la acea vreme, la Iași era multă sărăcie. Monseniorul Durcovici a dat atunci dispoziție ca în școala catolică " Notre Dame de Sion" să se deschidă o cantină pentru săracii din oraș.

Fericitul nostru nu avea dușmani, nu era implicat în politică, pentru el fiind cu toții asemenea fraților iar cuvântul său fiind cu adevărat evanghelic. Martorii afirmă că vorbea și trăia in persona Christi, el amintind bine cuvântul lui Isus: "Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta și pe voi" (In 15,20)

Cum poate fi descris martiriul său?

Cardinalul A. Amato: În ciuda unui comportament de prudență extremă, episcopul a fost arestat cu acuzația de a fi dușman al socialismului. Era pe 26 iunie 1949 și în acea zi ar fi trebuit să confere sacramentul mirului unui număr de 650 de tineri într-o parohie de la periferia Bucureștiului. În timp ce se îndrepta pe jos spre parohie, a fost ajuns din urmă de o mașină a securității și obligat să urce în acel automobil. Așa avea să dispară pentru totdeauna Mons. Durcovici înghițit de una dintre înfricoșătoarele închisori comuniste, unde a fost interogat și torturat timp de săptămâni, zi și noapte, fără întrerupere. Tratamentul nemilos, lipsa de apă și de hrană l-au redus la un schelet.

Au existat martori ai martirajului episcopului Durcovici?

Cardinalul A. Amato: Desigur, toți tovarășii de temniță care au scăpat cu viață. De pildă, părintele Rafael Friedrich, un preot închis în teribila închisoare Sighet, cea mai dură a regimului de atunci, într-o zi, în timp ce era de tură la măturat, s-a apropiat de celula episcopului și i-a șoptit în latină: "Ego sum Friedrich". O voce slabă și obosită i-a răspuns: "Morior fame et siti, da mihi absolutionem". De fapt, spre sfârșit, Episcopul a fost pus în izolare totală, aruncat gol în așa-numita celulă a morții, un loc sordid, de întuneric și frig. Acolo a murit, din cauza lipsurilor fără limită, în noaptea dintre 10 și 11 decembrie 1951.

"În ziua următoare" – potrivit unui martor – "dimineața devreme, șoferul închisorii a luat din celula morții trupul gol și neînsuflețit al episcopului și l-a aruncat într-o groapă comună a cimitirului evreiesc, de lângă închisoare".

Ce anume ne învață Episcopul Anton Durcovici pe noi, cei de azi?

Cardinalul A. Amato: Ne învață să fim tari și curajoși în încercări. Pe el l-au susținut cuvintele apostolului Paul care, fiind tot prizonier și martir al lui Cristos, spunea: "Cine ne va despărți de iubirea lui Cristos? Oare necazul, sau strâmtorarea, sau persecuția, sau foametea, sau lipsa de haine, sau primejdia, sau sabia? (…) Dar în toate acestea noi suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit". (Rm
8, 35-37)

Ce s-ar putea spune despre faima sfințeniei și martiriului său?

Cardinalul A. Amato: Faima sfințeniei și martiriului său a fost întotdeauna vie în România și nu numai. Studenții săi, de la Seminarul Teologic, preoții arhidiecezei de București și ai diecezei de Iași, credincioșii convertiți și călăuziți de el, penitenții săi, cu toții sunt de acord în a afirma că au fost edificați de exemplul său și, sub influxul înțelepciunii direcțiunii sale spirituale, s-au simțit chemați să meargă pe calea perfecțiunii evanghelice.

De exemplu, în 1987, la aflarea veștii deschiderii procesului de beatificare a episcopului Anton Durcovici, doamna Angèle Mornand, proprietara unei fabrici din București și convertită de episcopul nostru martir, scria de la Paris: "Minunata veste a deschiderii procesului de beatificare a veneratului și sfântului nostru Durcovici vine ca o bucurie cerească care mă umple de fericire și ușurează povara grelei mele cruci. Este un mare har de la Dumnezeu faptul că am avut privilegiul să cunosc un sfânt aici, pe pământ. Era un sfânt minunat".

Sursa:ro.radiovaticana.va