joi, 10 octombrie 2013

Lacul Morții: apa care transformă orice animal în stană de piatră! (FOTO)

În Tanzania, există un lac care ascunde un secret letal: orice animal care-i atinge apa moare și este pietrificat. Fenomenul extrem de rar este cauzat de compoziția chimică a apei lacului, iar creaturile care intră în contact cu aceasta se transformă în stană de piatră și par rupte dintr-un film horror!
Surprinse în imagini de fotograful englez Nick Brandt, specializat exclusiv pe fotografii realizate în Africa, și dezvăluite în ultima lucrare publicată a acestuia, „Across the Ravaged Land” (De-a lungul tărâmului distrus), creaturile pietrificate vor rămâne în aceste sinistre ipostaze pentru sute de ani de acum încolo, datorită condițiilor chimice ale apei: pH constant între 9 și 10,5 – ceea ce înseamnă o alcalinitate extrem de ridicată.
Brant mărturisește că a descoperit întâmplător animalele pietrificate – cele mai multe fiind păsări și lilieci – de-a lungul lacului Natron din nordul Tanzaniei. „Nimeni nu știe cu exactitate cum au murit aceste animale, dar se pare că reflexia foarte clară a apei lacului le păcălește și păsările se izbesc de apa lacului la fel cum, uneori, în orașe, se lovesc de ferestre. Apa are o concentrație atât de ridicată de sodiu și săruri încât ar dizolva în câteva secunde cerneala de pe cutiile mele de film. Sodiul și sarea fac ca animalele să intre într-un proces de calcificare, pe măsură ce se usucă, și astfel să se conserve perfect. Pe măsură ce le-am descoperit, am adunat păsările moarte de pe mal și apoi le-am așezat în ipostaze naturale, pentru a le surpinde în cadre vii”, mărturisește fotograful englez.


LiveLeak-dot-com-841_1380731869-ku-bigpic.jpg.resized LiveLeak-dot-com-841_1380731869-ku-xlarge1.jpg.resized LiveLeak-dot-com-841_1380731869-ku-xlarge2.jpg.resized LiveLeak-dot-com-841_1380731869-ku-xlarge3.jpg.resized LiveLeak-dot-com-841_1380731869-ku-xlarge4.jpg.resized
si
aici 

Gratuit ebook : Cronicile unchiului Victor de Alex Petre Popescu

In luna aprilie 2013, la editura Infarom a fost publicat romanul de debut al lui Alex Petre Popescu : Cronicile Unchiului Victor.
In momentul de fata, autorul lucreaza la al doilea roman al sau, nefiind mentionate mai multe detalii.
De aici veti putea descarca gratuit ebook-ul “Cronicile Unchiului Victor”.
PS. Hai sa sustinem si noi acest roman, recomandandu-l tuturor cunoscutilor, mai ales daca v-a placut actiunea descrisa in el.

Vineri, 11 octombrie, România este luminată din nou de candelele solidarității



Ajuns la cea de-a 8-a ediție, evenimentul ”Un Milion de Stele” realizat de organizațiile Caritas din toată țara, va reaprinde din nou candelele solidarității în cadrul celui mai amplu gest destinat celor aflați în nevoie.

La ora 18:00, în peste 30 de orașe din România se vor aprinde simultan în locuri publice un milion de candele de către cei care vor să susțină o persoană nevoiașă: un copil orfan, o persoană vârstnică singură sau o familie care trăiește sub pragul sărăciei absolute. De asemenea, toți cei invitați vor putea să ofere o donație la fața locului.

La Blaj, evenimentul ”Un Milion de Stele” se va desfășura în acest an, în premieră,  pe Câmpia Libertății, vineri, 11 octombrie, de la ora 18. Pentru acest an am pregătit 800 de lumânări, fiecare flacără reprezentând simbolic o familie care se confruntă cu sărăcia și marginalizarea socială.

Informații și harta localităților participante pot fi găsite pe site-ul www.unmiliondestele.ro

Ediția 2012, prin puterea solidarității a reușit să strângă în doar câteva ore peste 11.000 de susținători și fonduri în valoare de peste 63.000 de RON, fonduri ce au fost utilizate pentru furnizarea de pachete alimentare de sărbători, pentru asistența socio-medicală în cadrul centrelor de îngrijire la domiciliu, pentru îngrijirea vârstnicilor și pentru asistența socio-educațională oferită copiilor vulnerabili din comunitate.

Mesajul evenimentului se adresează societății civile, dar și autorităților și atrage atenția asupra problemelor legate de sărăcie și neputința cu care se confruntă milioane de oameni din România.

În 2012, fondurile strânse au fost direcționate către 300 de familii sărace din România care se luptau zilnic cu săracia absolută, fiind nevoiți să trăiască cu 260 de RON pe lună. Familiile sărace au beneficiat de pachete de alimente de Crăciun și de asistență socială din partea organizațiilor Caritas România.

Caritas Mitropolitan Blaj a reușit în acest an să aprindă acele un milion de stele în Blaj, Brașov, Sibiu, Mediaș, Târnăveni și Luduș reușind să strângă 10.400 RON, bani care s-au transformat în alimente pentru masa de Crăciun a multor familii nevoiașe din cele 4 județe. Nu uităm să mulțumim elevilor blăjeni care au dat cel mai frumos exemplu de solidaritate cu ceilalți copii săraci, dar și Președintelui Sindicatului Liber al Pensionarilor "Câmpia Libertății" d-lui Nicolae Barna pentru donația făcută.

În 2013, ”Un Milion de Stele” reprezintă vocea celor nevoiași care vor să-și facă auzite problemele și să tragă un semnal de alarmă la nivelul societății și la nivelul autoritățiilor locale și centrale. 

Caritas Mitropolitan Blaj
 

A doua zi, aceeaşi aşteptare


coperta1
Titlu: Lunetistul
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 248
ISBN: 978-973-46-3884-0
Cumpara cartea
Descarca gratuit
Lunetistul refuză o ofertă de nerefuzat de a elimina un tânăr romancier celebru, fiindcă de mama adoptivă a acestuia îl leagă o veche idilă; în consecinţă, nu se întâmplă nimic grav.
„Totul e şmecherie şi minciună. Nu nu. Totul e joc al spiritului şi adevăr. Nu nu. Dacă nu scriu, totul e şmecherie şi minciună, cât scriu totul e joc al spiritului şi adevăr.”
(Marin Mălaicu-Hondrari, Cartea tuturor intenţiilor)
Pentru Marin Mălaicu-Hondrari a scrie ficţiune înseamnă a alege, cuvânt cu cuvânt, singura cale corectă pentru completarea frazei. Poate tocmai de asta în cărţile lui detectezi greu pulsiunea efortului scrierii, iar primul său roman, Cartea tuturor intenţiilor, chiar poate fi privit drept materializarea unei nopţi foarte lungi, conform intenţiei lui declarate.
Cu Lunetistul în mâini, oricum, noţiunea alegerilor corecte, fie ele şi lingvistice, se face nevăzută. În stilul lui Roberto Bolaño, scriitor des amintit de personajul din titlu, vocile narării se schimbă constant, unghiul uniscient lasă loc perspectivei omnisciente, de la care există cale de întoarcere şi aşa mai departe. Ajungând la final, ai impresia că povestea asta s-ar fi putut spune în alte douăzeci de feluri fără ca, în esenţă, să devină o alta. Iar Marin Mălaicu-Hondrari îţi cere din off să crezi contrariul: orice alternativă ar fi însemnat o minciună.
Şi atunci te străduieşti mai mult decât în ultima vreme să pricepi unde a vrut să ajungă autorul, lăsând în urmă (sau punând la păstrare) postura de răsfăţat a cititorului postmodern, îndemnat să înţeleagă ce-o vrea, atâta timp cât îşi justifică situarea. Eu aşa am păţit.
Decât să vă spun despre misiunea lui Constantin de a elimina elementul incomod denumit Carlos, adoptat numai financiar de Cristina, căsătorită cu Jim, fiu al bogatului Richard, văduv lipsit de scrupule al simpaticei şi evanescentei doamne Midori, despre care, într-adevăr, cu dificultate s-ar putea spune ceva precis, mai bine vă dezvălui că acel Caiet Constantin al Cristinei, pe care îl veţi întâlni la interval de trei-patru capitole, porneşte de la ideea autorului însuşi de a-şi denumi jurnalul ţinut în Spania între 2002 – 2007 „Caietul Coman” – adresându-şi gândurile poetului şi prozatorului Dan Coman (despre eventuala, dar improbabila publicare a „Caietului”, despre anii emigrării în Spania şi despre uimitorul portret al lui MMH realizat de Dan Coman în colaborare cu un artist foarte tânăr, citiţi şi vedeţi aici: tiuk.reea.net).
Singura mea nevoie actuală ... e aceea de a spulbera „idolii de lut ai aparenţelor”, cum zice Von Humboldt Fleisher sau poate Citrine, sigur Saul Bellow. „Idolii de lut ai aparenţelor.” Dar oare amintirile scapă aparenţei? Nu sunt ele însele nişte idoli de lut? Cu aerul lor inofensiv, blajin şi binevoitor, ca nişte bătrânei nesuferiţi, în fond, de care te tot împiedici? (Caietul Constantin).
foto l

E-book gratuit !
Descarcă în format PDF coperta1
  • Plusuri

    Printre capitolele numerotate, de lungime aproximativ egală, există câteva „extrase” din albumul personajului principal, Fotografii pe care aş fi vrut să le am: descrieri ale imaginilor mintale din spatele unor cartonaşe cu titlurile unor fotografii fictive, lipite într-un album foto obişnuit. (Fotografia de mai sus ar fi contribuţia mea la album şi singura lui imagine.)
  • Recomandari

    Cititorilor obişnuiţi cu naraţiunile pe mai multe voci şi relativ răbdători.

Singura librarie online cu transport gratuit la orice comanda de carti

Dupa mai multe analize, cei de la Libris au decis sa devina singura librarie online care ofera transport gratuit prin curierat la orice comanda de carti, fara sa conteze valoarea acesteia.
Iar partea frumoasa este ca n-au renuntat la reduceri.