Noi înșine și întreaga societate suntem
martori zi de zi la inovațiile aduse în tehnologie, bucurându-ne de
privilegiile oferite de lumea conectată în care trăim, dar expunându-ne
zilnic la provocările și pericolele pe care aceasta le ascunde.

Dezvoltarea
domeniului tehnologic va schimba în viitor întreaga planetă,
oferindu-ne posibilitatea de a explora lumea în moduri parcă desprinse
din romanele și filmele SF. Într-un articol pentru
BBC Future,
Tad Williams, autor de benzi desenate, romane și scenariu pentru film
și televiziune este de părere că inovațiile tehnologice vor trece
dincolo de schimbul de informații. De exemplu,
tehnologia haptică (atingerea virtuală /
virtual touch)
ne va permite să împărtășim informații despre ceea ce simțim prin
atingere, ori vom putea „călători" în orice colț al lumii, chiar dacă
fizic vom fi la mii de kilometri depărtare.
Impactul
asupra sănătății ar putea fi, de asemenea, extraordinar, punctează
Williams. Astăzi deținem calculatoare performante portabile „de buzunar"
- smartphones -, dar pe viitor acestea ar putea fi înlocuite de
„ochelarii deștepți" care nu numai că ne vor servi drept telefon și
computer, dar și ca un tablou al întregii noastre condiții fizice. Pe
lângă valorile ritmului cardiac, ale nivelului glicemiei sau al
funcționării organelor interne, vom putea, în permanență, să primim
asistență medicală online. Chiar și la cumpărături, dispozitivele
„inteligente" conectate la imensa bază de date a internetului ne poate
ajuta să alegem în mod benefic alimentele de pe rafturi, în funcție de
informațiile de pe pachetele acestora, dar și în funcție de problemele
noastre de sănătate.
Educația este un alt domeniu în care
dezvoltarea internetului și a tehnologiei şi-a spus, și va avea de spus
și pe viitor, un cuvânt important. Internetul a oferit utilizatorilor
resurse vaste de informaţie. Mai departe însă, inovația tehnologică ar
putea contribui la dezvoltarea de noi modele și metode de învățământ,
mai atractive și mai interactive, care creează „experiențe emoționale de
învățare", punctează
The Guardian.
Spre deosebire de metodele tradiționale, noile modalități vor face mai
mult apel la latura emoțională a studentului, prin intermediul jocurilor
care provoacă, ajută la progresare, răsplătesc și oferă o experiență
personalizată. În plus, jocurile sunt un spațiu unde semnificația
eșecului nu este atât de dură, ci este o experiență prin care jucătorul
învață din greșeli pentru a termina cu succes, în final, jocul.
Beneficiile
unei lumi tot mai dezvoltate din punct de vedere tehnologic nu se
opresc aici, însă dincolo de ele aşteaptă provocările. Ultimii ani ne-au
alimentat dependența de internet, această „lume virtuală" care ne
permite efectuarea, printr-un simplu click, a unei suite de activități,
de la comunicarea cu ceilalți și păstrarea legăturilor cu oameni din
colțuri diferite la lumii, până la informare, shopping sau chiar
operațiuni de care depinde securitatea lumii. În cazul unui eventual
colaps global al conexiunii, nu avem niciun colac de salvare, avertiza într-un videoclip
TED,
Danny Hills, inginer, inventator, om de știință și cea de-a treia
persoană care a înregistrat vreodată un domeniu pe internet. „În cazul
unui dezastru în ceea ce priveşte internetul, nu avem garanţia unui plan
de rezervă."
De asemenea, dezvoltarea tehnologiei a
condus la înmulțirea atacurilor cibernetice majore, dar și la
dezvoltarea de metode prin care hackerii pot accesa informațiile tale
personale, ori date confidențiale importante. În plus, accesând
internetul lași în urma ta o „amprentă virtuală" sau chiar ajungi să
împărtășești de bună voie informații personale, completând diverse
câmpuri pe rețele de socializare sau alte site-uri. Toate aceste date
sunt apoi colectate de
„negustorii de informații" pe care le vând companiilor care mai apoi vor încerca să îți vândă ție produse.
Internetul provoacă dependență,
iar aceeași putere asupra noastră o au și noile dispozitive
tehnologice. În consecință, relațiile noastre sociale se pot deteriora,
iar noi devenim tot mai puțin conectaţi la ceea ce se întâmplă în viața
de zi cu zi, fiind tot mai ancorați în problemele și evenimentele din
lumea virtuală.
Chiar și economia și ocuparea forței de
muncă pot avea de suferit pe fondul dezvoltării tehnologice, avertizează
o lucrare publicată pe
site-ul Universității Stanford.
Prin tehnologizarea proceselor în anumite arii, personalul uman a fost
înlocuit de mașinării. Pe de altă parte, acest avans a condus la crearea
de noi locuri de muncă în alte domenii.
Inovațiile
tehnologice spectaculoase la care am asistat în ultimii ani reușesc să
ne stârnească curiozitatea, dar și să ne poarte imaginația dincolo de
barierele realității, oferindu-ne o imagine asupra modului în care
evoluția în acest domeniu ne-a schimbat viața.