miercuri, 25 februarie 2015

Sora Candida, 108 ani: „Locul potrivit pentru mine este acela în care Dumnezeu

Pe 20 februarie, sora Candida a împlinit 108 ani. Această venerabilă vârstă la care a ajuns sora Candida Belotti, o face să fie cea mai în vârstă religioasă din lume. S-a născut pe 20 februarie 1907, în Quinzano (Verona), și și-a petrecut întreaga viață printre bolnavi, fiind asistentă medicală, până la vârsta de 93 de ani.
    
„El face totul”. Anul trecut, la împlinirea vârstei de 107 ani, sora Candida s-a întâlnit cu Papa Francisc, și a participat la Sfânta Liturghie celebrată de acesta la casa Sfânta Marta. Cu acea ocazie sora Candida a spus: „în mai mult de 80 de ani de viață religioasă nu am regretat niciodată alegerea făcută, nici măcar pentru o clipă. Toată viața mea m-am gândit la aceasta: locul potrivit pentru mine este acela în care Dumnezeu mă pune. Doar aceia care experimentează fericirea apropierii de Dumnezeu, pot înțelege cât este de abundentă iubirea Sa pentru noi, și câtă seninătate ne lasă în suflet. Rugăciunea mea preferată? Sfântul Rozariu. Dar există și o altă rugăciune pe care o repet mereu în timpul zilei: <>”. Și acelora care au întrebat-o despre secretul longevității sale, aceasta a arătat cu degetul spre cer, răspunzându-le: „El face totul, eu pur și simplu îi mulțumesc, și rămân acolo unde ascultarea m-a trimis”.
    
„Viața sa”. Fiică a unui cismar și a unei casnice, a intrat în Institutul pentru ajutorul bolnavilor (institut religios feminin) din Lucca, pe 5 ianuarie 1931, și a profesat voturile pe 16 iulie 1932. A lucrat în diferite locuri din Italia: Fonte dei Marmi, Roma, Torino, Camaiore și Viareggio. Din anul 2000, de la împlinirea vârstei de 93 de ani, se află la Lucca. Chiar și astăzi este extrem de lucidă și menține un caracter vesel și dinamic: în fiecare dimineață de trezește în zori, își aranjează camera și participă la Sfânta Liturghie la ora 05.00.

Traducere: Liviu Ursu