duminică, 8 aprilie 2012

Cuvântul sculptează!

8 Aprilie – Liturghii

Sfântul Ioan de Ávila se afla pe patul de moarte. Din relatările unui autor din secolul al XVII-lea, Luis Muñoz, ştim că a primit Preasfântul Sacrament cu mare umilinţă şi devoţiune. Marchiza de Piego l-a întrebat ce ar dori sau ce ar porunci să se facă pentru el.
-Liturghii, doamnă; liturghii şi degrabă – a fost răspunsul acestuia.
Aceste cuvinte au impresionat mult pe cei prezenţi care spuneau:
-Dacă acest mare slujitor al lui Dumnezeu cere liturghii, atunci ce va fi de noi?

Întotdeauna sfinţii se consideră păcătoşi, în timp ce mulţi păcătoşi se cred sfinţi. Cu cât mai sfânt este cineva cu atât are mai multă lumină de la Dumnezeu. Având mai multă lumină vede cu mare claritate diferenţa enormă care există între ceea ce-i datorăm Domnului şi ceea ce-i dăm. Această neatingere a ţintei, această îndatorare le produce o suferinţă care le purifică tot mai mult iubirea lor.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Predica de DUMINICĂ!

De la Ierusalimul pământesc la Ierusalimul ceresc
De la Ierusalimul pământesc la Ierusalimul ceresc
Predică tematică la Duminica a VI-a din Postul Mare (Duminica Floriilor)

Ioan 12, 1-18

'Înainte de Paşti cu şase zile, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mireasma mirului. Dar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor? Însă el a zis aceasta nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea. A zis, deci, Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu mă aveţi totdeauna. Deci mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă şi pe Lazăr, pe care-l înviase din morţi. Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare, căci, din pricina lui, mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus. A doua zi, mulţimea cea mare, care se adunase la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, a luat ramuri de finic şi a ieşit întru întâmpinarea Lui şi striga: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului, Împăratul lui Israel! Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: 'Nu te teme, fiica Sionului! Iată, Împăratul tău vine şezând pe mânzul asinei'. Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar, când S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea erau scrise pentru Dânsul şi că ei I le-au făcut Lui. Aşadar, dădea mărturie mulţimea care era cu El când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta.'


Sfânta Evanghelie din Duminica Floriilor, care încheie Postul cel de 40 de zile al Sfintelor Paşti, a fost rânduită de Biserică spre a fi citită în ziua sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim, praznic numit în popor şi Duminica Floriilor. În această Evanghelie se pomeneşte mai întâi de mirul de mare preţ al recunoştinţei Mariei faţă de Iisus pentru învierea din morţi a fratelui ei, Lazăr din Betania, care era prieten al Domnului Iisus Hristos.


În al doilea rând, vedem în Evanghelia de astăzi că Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim este o sărbătoare a biruinţei Sale asupra morţii lui Lazăr şi o prefigurare sau anticipare a biruinţei Sale asupra propriei Sale morţi, prin învierea Sa din morţi.


În al treilea rând, această sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim este o deschidere spre Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, pătimiri sufleteşti pricinuite de învinuirile mincinoase ale mai-marilor cărturarilor şi fariseilor care Îl invidiau şi Îl urau, dar şi pătimiri pricinuite trupului Său prin umilirile şi lovirile dureroase pe care le îndură ca urmare a judecăţii nedrepte a lui Ponţiu Pilat şi a brutalităţii violente a soldaţilor romani. Textul Evangheliei din această zi prevesteşte şi conflictul dintre Iisus şi căpeteniile cărturarilor şi fariseilor care, în taină, s-au hotărât să-L omoare pe El şi pe Lazăr, deoarece mulţi iudei credeau în Iisus mai ales după ce El a înviat pe Lazăr, cel mort de patru zile.


Intrarea Domnului în Ierusalimul pământesc prefigurează intrarea Sa în Ierusalimul ceresc, după Înviere


Evanghelia evidenţiază faptul că intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim a fost prezisă cu multe veacuri înainte de către prooroci (cf. Isaia 62, 11), îndeosebi de proorocul Zaharia, prin cuvintele: 'Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci, iată, Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei' (Zaharia 9, 9).


Evanghelia ne mai spune că, numai după ce Hristos S-a preaslăvit prin Învierea Sa din morţi şi prin Înălţarea Sa la ceruri, ucenicii Săi au înţeles că Intrarea Sa triumfală în Ierusalim nu era ceva întâmplător, ci în evenimentul respectiv se împlinea un plan al lui Dumnezeu. Prin urmare, vedem că între evenimentul Intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalimul pământesc şi preamărirea Sa cerească după Înviere există o legătură tainică. Mai precis, Intrarea Domnului în Ierusalimul pământesc prefigura sau anticipa trecerea Lui prin suferinţă şi moarte, iar apoi Intrarea Sa cu trupul înviat în Ierusalimul ceresc, adică în slava Preasfintei Treimi. De aceea, Intrarea Domnului Iisus în Ierusalimul pământesc va fi urmată de trecerea Lui prin suferinţă şi moarte. Acest adevăr îl descoperă Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos când explică de ce Maria, sora lui Lazăr, a turnat mir de mare preţ pe picioarele Lui şi le-a şters cu părul capului ei: 'Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat'. În acest sens, trebuie precizat că Maria din Betania, sora lui Lazăr, care toarnă mir de mare preţ pe picioarele lui Iisus şi le şterge cu părul capului ei, nu este aceeaşi femeie cu femeia păcătoasă din Nain, despre care vorbeşte Sfântul Evanghelist Luca (cap. 7, 36-50), întrucât în Nain femeia păcătoasă adăuga la mirul de mare preţ lacrimile pocăinţei pentru păcatele ei, pe când mirul de mare preţ al Mariei din Betania era ofrandă de mulţumire adusă lui Iisus pentru învierea lui Lazăr şi prevestire a morţii şi îngropării lui Iisus Însuşi.


Mirul de mare preţ, gest profetic pentru îngroparea Domnului


Totuşi, gesturile celor două femei amintite mai sus au în comun recunoştinţa: în Betania, recunoştinţă pentru învierea lui Lazăr; în Nain, recunoştinţă pentru iertarea păcatelor pe care Hristos o dăruieşte femeii păcătoase, ca urmare a pocăinţei şi a dorinţei ei de a-şi schimba viaţa trăită în păcate.


Când Iuda Iscarioteanul, lacom de bani şi viclean, a spus că trebuia vândut acest mir scump pentru a ajuta săracii, Mântuitorul Iisus Hristos îi răspunde: 'Pe săraci pururea îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea' (cf. Marcu 14, 3-8, Ioan 12, 1-8). Adică, nu Mă aveţi tot timpul prezent cu trupul acesta care poate fi uns cu mir de mare preţ înainte de a fi îngropat.


De fapt, Maria, sora Martei şi a lui Lazăr din Betania, prin gestul ei a arătat recunoştinţă faţă de Iisus şi, totodată, prin inspiraţia Sfântului Duh, ea prevestea moartea şi îngroparea lui Iisus. Totuşi, numai Mântuitorul Iisus Hristos descoperă acest gest al Mariei ca având o semnificaţie mai profundă decât aceea a recunoştinţei ei faţă de El.


Mirul de mare preţ al Mariei - simbol al Sfântului şi Marelui Mir din Biserică


Mirul de mare preţ folosit de Maria, sora lui Lazăr, pentru a unge picioarele Mântuitorului Iisus Hristos, Care va trece prin suferinţă şi moarte pentru a învia din morţi, era şi o preînchipuire a Sfântului şi Marelui Mir compus din multe mirodenii şi sfinţit de către Sinodul unei Biserici Ortodoxe Autocefale, prezidat de întâistătătorul acelei Biserici. El este folosit la sfinţirea unei biserici noi când se unge cu el mai întâi Sfânta Masă din Sfântul Altar, care reprezintă mormântul îngropării şi Învierii lui Hristos, şi apoi toată biserica. De aceea, când arhiereul cădeşte Sfânta Masă din Altar, spune: 'În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul, pe tron împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost, toate umplându-le, Hristoase Dumnezeule, Cel ce eşti necuprins'. Iar în altă rugăciune se spune: 'Mormântul Tău, (este) izvorul Învierii noastre'. Cu Sfântul şi Marele Mir se mai unge spre sfinţire Antimisul, adică o icoană de pânză pe care este pictată sau imprimată punerea în mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos, ca moment premergător al Învierii Sale din morţi. Cu Sfântul şi Marele Mir sunt unşi de către preot şi cei botezaţi (Taina Mirungerii), rostindu-se formula: 'Pecetea darului Duhului Sfânt!' Vedem deci că Sfântul şi Marele Mir exprimă iubirea jertfelnică a lui Hristos ca legătură tainică dintre Moartea şi Învierea Lui şi ca lucrare harică pentru sfinţirea vieţii Bisericii în calitatea ei de Trup Tainic al lui Hristos plin de Duhul Sfânt.


Adevărul că ungerea cu mir de mare preţ a picioarelor Mântuitorului era o prevestire a morţii şi îngropării Sale a fost confirmat când un fruntaş al iudeilor, pe nume Nicodim, împreună cu Iosif din Arimateea, a uns cu amestec de smirnă şi aloe trupul lui Hristos, pentru îmbălsămare şi ca semn de preţuire pentru El.


Evenimentul învierii lui Lazăr intensifică, pe de o parte, iubirea evreilor simpli şi smeriţi faţă de Iisus, iar pe de altă parte, ura fariseilor şi cărturarilor faţă de El


În timp ce poporul simplu, având cuget curat şi smerit, Îl iubeşte mai mult pe Mântuitorul Iisus Hristos după ce a înviat pe Lazăr din morţi, cei mai mulţi cărturari şi farisei sporeau în invidia şi ura lor faţă de El. Cu cât Iisus săvârşea mai multe minuni, vindecând pe cei bolnavi sau chiar înviind din morţi pe fiul văduvei din Nain, pe fiica lui Iair şi apoi pe Lazăr din Betania, cu atât creştea mai mult ura celor care-L invidiau pe El. Deci vedem aici o tensiune şi o confruntare între iubirea milostivă a lui Hristos faţă de oamenii suferinzi, pe de o parte, şi invidia mai-marilor fariseilor şi cărturarilor faţă de El, pe de altă parte. Conflictul se intensifică sau sporeşte mai ales după ce Lazăr din Betania a fost înviat din morţi de către Iisus. În acest sens, Evanghelia ne arată că unii cărturari şi farisei, robiţi de invidie şi mânie, considerau că împreună cu Iisus ar trebui ucis şi Lazăr, pentru a nu mai fi o mărturie vie a puterii dumnezeieşti şi vindecătoare a lui Iisus. Această stare arată, de fapt, cum creşte sau se amplifică întunericul păcatului, al răutăţii şi al patimilor omeneşti egoiste, pentru a respinge lumina harului dumnezeiesc lucrător în Iisus Hristos - Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om pentru mântuirea oamenilor.


Intrarea Domnului în Ierusalim aduce bucurie poporului credincios care iubeşte pe Iisus


Deşi Mântuitorul Iisus Hristos intră triumfal în Ierusalim, El merge totuşi spre suferinţă şi moarte, pentru ca, prin Sfintele şi mântuitoarele Sale Patimi sau Pătimiri, să vindece patimile omeneşti egoiste, întunecate şi ucigătoare de iubire şi de viaţă, adică: invidia cărturarilor şi fariseilor, lăcomia de bani şi trădarea lui Iuda, frica prea mare a lui Petru, laşitatea lui Pilat, violenţa soldaţilor romani, ignoranţa gloatelor folosite de conducători cu viclenie, şi altele în care se manifestă natura omenească bolnavă de păcat.


Pe de altă parte, Intrarea Domnului Iisus în Ierusalim aduce bucurie poporului evreu simplu şi smerit, care primeşte pe Iisus Cel milostiv ca fiind deja biruitor asupra morţii prietenului său Lazăr şi prevestind, de asemenea, biruinţa Sa asupra propriei Sale morţi, pricinuită de răutatea şi nedreptatea oamenilor robiţi de păcate.


Prin intrarea Sa în Ierusalim, Domnul Iisus Hristos împlineşte un plan al lui Dumnezeu-Tatăl, şi anume planul de mântuire a întregii omeniri, arătându-ne că nu se poate ajunge la Înviere fără Cruce. Nimeni nu poate, în lumea aceasta bolnavă de păcat şi moarte, să ajungă la biruinţă fără lupta cu păcatul, care este germenele morţii. De aceea, în ultima săptămână dinainte de Sfintele Paşti, săptămână distinctă de Postul cel de patruzeci de zile al Sfintelor Paşti, Biserica intensifică postul şi rugăciunea, dar nu doar un post de pocăinţă ca postul din timpul celor patruzeci de zile, ci şi un post al împreună-pătimirii noastre cu Hristos, pentru ca împreună cu El să şi înviem, să fim biruitori. De aceea, în noaptea de Paşti, Biserica poate cânta: 'Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel ce ai înviat'. Deci, când ascultăm cu evlavie tot ce spun Evangheliile despre faptele petrecute şi cuvintele Mântuitorului rostite în zilele dinainte de moartea Sa, trăim şi noi oarecum clipele acelea pe care le-a trăit Hristos Domnul. Acum le trăim împreună cu El în Duhul Sfânt, ca interiorizare a suferinţei Crucii Lui, pentru a ajunge şi noi la bucuria Învierii Lui. În Săptămâna Sfintelor şi Mântuitoarelor Patimi sau Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos, trebuie să ne gândim şi la păcatele noastre, prin care am răstignit, adesea, iubirea lui Hristos pentru semenii noştri, pe care i-am făcut să sufere din cauza păcatelor noastre. În acest sens, Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului este o săptămână în care cerem iertare Mântuitorului Iisus Hristos pentru toate relele pe care le-am făcut, pricinuind supărare şi suferinţă altora. Să ne rugăm Lui, Celui mult-răbdător şi întru totul smerit, să ne dăruiască puterea de-a birui patimile rele din noi: ura, mânia, lăcomia, trădarea, viclenia, duplicitatea, pentru a primi şi cultiva în sufletul nostru smerenia, iubirea, răbdarea şi sfinţenia Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Prin urmare, Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos ne ajută să înţelegem şi să simţim că nu e suficient să avem multe cunoştinţe teologice teoretice despre Hristos, ci trebuie să cerem şi ajutorul lui Iisus Hristos pentru a trăi Evanghelia Lui aşa cum ne-o cere El.


Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, care precede sărbătoarea Învierii Sale, este ultima săptămână de pregătire pentru cei care încă nu s-au spovedit şi nu s-au împărtăşit. E bine ca cei care nu s-au spovedit şi împărtăşit până acum să o facă mai ales în Sfânta şi Marea Joi; nu în noaptea de Paşti, deoarece Sfânta şi Marea Joi este ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos a instituit Cina cea de Taină, zicând: 'Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu, Care se frânge pentru voi, spre iertarea păcatelor' şi 'Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, Care pentru voi şi pentru mulţi se varsă, spre iertarea păcatelor'.


Ramurile înverzite şi florile din Duminica Floriilor sunt simbolul virtuţilor din suflet adunate în timpul Postului Sfintelor Paşti


Duminica Intrării Domnului în Ierusalim este şi o zi care prevesteşte Învierea lui Hristos, ea fiind, într-un fel, un Paşte anticipat, o arvună a biruinţei iubirii smerite şi jertfelnice a lui Hristos-Dumnezeu asupra păcatului şi asupra morţii, iubire mai tare decât răutatea izvorâtă din ură şi invidie, trădare şi laşitate, din lăcomie de bani şi de putere lumească trecătoare, precum şi din violenţă ucigaşă.


De ce purtăm în această zi ramuri înverzite de copaci, în special salcie, şi flori? Purtăm în mâini ramuri verzi de copaci (mai ales salcie) şi flori pentru că ele simbolizează florile credinţei cultivate prin post şi rugăciune. Vecernia din Vinerea dinaintea Sâmbetei lui Lazăr spune clar în cântările ei că acum s-au împlinit cele 40 de zile de post. Iar Sâmbăta lui Lazăr şi Duminica Floriilor fac, aşadar, trecerea spre o altă săptămână, care nu mai face parte din cele 40 de zile de post, ci este un timp mai sfânt şi mai sfinţitor, fiind timpul totalei participări mistice sau tainice a creştinilor ortodocşi la Sfintele şi Mântuitoarele Patimi ale lui Hristos, pentru ca noi oamenii să ne despătimim de patimile rele sau păcătoase din firea omenească, patimi care au pricinuit odinioară răstignirea şi moartea lui Hristos. În acest sens, florile pe care le purtăm în mână în Duminica Floriilor reprezintă florile virtuţilor adunate în timpul postului, şi anume: lumina rugăciunii, smerenia postirii, bunătatea inimii milostive şi darnice, curăţia minţii dobândită prin pocăinţă, sfinţirea sufletului şi trupului. Toate acestea sunt florile iubirii smerite şi sfinte a creştinului faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Florile duhovniceşti cultivate în timpul postului sunt aduse lui Dumnezeu ca daruri cultivate în ogorul sfânt al Bisericii lui Hristos, cu harul Duhului Sfânt.


Să ne ajute Preamilostivul Dumnezeu ca şi noi, care purtăm în mâini ramuri de salcie smerită, să ne smerim şi să primim cu evlavie pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care intră acum nu numai în Ierusalim, ca odinioară, ci şi în sufletul nostru şi în casa noastră, aducându-ne pace şi bucurie, spre slava Lui şi mântuirea noastră. Amin!


Daniel, Patriarhul României

Sursa: http://www.basilica.ro/ro/stiri-patriarhie/ide_la_ierusalimul_pamantesc_la_ierusalimul_ceresci_6666.html

Predica de DUMINICĂ!

„Osana! Binecuvântat este Cel ce vine
întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!”
(Ioan 12,13)

În numele Tatălui...

Iubiți frați și surori în Domnul,

vedem cum Cristos, pe „mânzul asinei”, simbolul păcii, intră glorios în Ierusalim. De aici deduce Sfântul Ambrozie, pentru sufletele noastre, că: „Împărăţia lui Dumnezeu se cucereşte cu blândeţe, nu cu sabia”, așa cum Isus a cucerit cetatea Ierusalimului. Ierusalimul care peste câteva zile se va arunca asupra-I pentru a-L ucide.
Astăzi, așadar, sărbătorim ziua cunoscută sub denumirea de „Florii”.
Întrebând un copilaș ce înseamnă „ziua de Florii”, el mi-a răspuns cu o sinceritate adâncă: „Este ziua tuturor florilor!” Continuând întrebările mele să cunosc dacă mai simbolizează și altceva, am aflat de la el că nu, nu simbolizează decât ziua florilor. Inima lui sinceră atât înțelegea, iar asta m-a pus pe gânduri. Reflectând, puțin i-am dat dreptate, toți ar trebui să fim, spiritual vorbind, ca niște flori frumoase în „Grădina de iubire a Domnului”, cu o mireasmă pătrunzătoare de sfințenie, un fel de floare-a-soarelui care se rotește mereu după Astrul binefăcător, să ne orientăm mereu spre Dumnezeu, să fim după cum ne cere, din iubire pentru binele nostru. Până la urmă, după cum spune și Apostolul: „câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul” (Filipeni 4, 8).

Ne-am adunat astăzi la Biserică, fiind sărbătoare mare, cum sărbătoare mare a fost și pentru cei ce l-au întâmpinat pe Cristos în acea vreme în Ierusalim.
Dar, înainte de a ajunge acolo, Isus mai face o ultimă oprire în Betania, în casa prietenului său Lazăr, pe care-l înviase cu puțină vreme înainte.
Cinând în casa lui, s-a adunat mulțime mare de oameni aflând despre marea minune săvârșită acolo. La un moment dat, „Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului” (Ioan 12, 3). Lui Iuda nu-i cade bine acest gest, ar vrea să câștige de pe urma acestui mir ce s-ar fi putut vinde. La fel ca el, prea mulți oameni din ziua de astăzi trăiesc cu impresia că este mai bine să-și împodobească trupul trecător, viața sau să-și umple pântecele, decât să îmbrace cu cinste Biserica, locul în care se întâlnesc cu Dumnezeu, aducând în ea cele mai frumoase podoabe, fizice sau sufletești. Meditând la viața Sf. Ioan Maria Vianney, aflăm că trăia într-o sărăcie lucie și că era foarte rău îmbrăcat, dar toată avuția lui o ducea în biserică, o împodobea cu cele mai frumoase podoabe, căci își spunea că acel loc prefigurează Paradisul, cu frumusețea lui, cu bucuria nemărginită a vederii Comorii comorilor, vederea lui Dumnezeu. Apoi, dintr-un alt loc din Biblie aflăm scurt că: „unde-ți este comoara, acolo îți este și inima...”
Să nu ne pară rău nici măcar pentru o clipă, asemenea lui Iuda, de a face un bine celor nevoiași, cu cât și ce avem, căci după o altă învățătură a Domnului, tot ceea ce facem aproapelui nostru, lui Cristos Îi facem!
Prin cuvintele: „Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat”, Cristos reconfirmă ceea ce le spusese Apostolilor: că ziua morții Lui se apropia. Deși ei nu înțelegeau și credeau mereu că vorbește în pilde, Isus îi iubea la fel de mult și încerca să-i pregătească pentru momentul ce nu avea să întârzie prea mult.
A doua zi, plecând spre Ierusalim, a trimis înainte pe câțiva apostoli să-I aducă un asin, iar ei, punând hainele lor pe acesta, Cristos s-a urcat pe el și astfel a intrat în cetatea Ierusalimului, acum plină de lume. Sfântul Luca precizează că: „... mulţimea ucenicilor cu bucurie au început a lăuda pe Dumnezeu zicând: «Binecuvântat este împăratul cel ce vine în numele Domnului, pace în cer şi mărire întru cele de sus». Acum s-a împlinit profeţia lui Zaharia: «Spuneţi fiicei Sionului: Iată, Împăratul tău vine la tine blând, călare pe mânzul asinei». Câţiva farisei, care erau acolo, i-au zis lui Isus: «Ceartă-ţi ucenicii». Dar Isus le-a zis: «Vă spun adevărul, dacă aceştia vor tăcea, vor striga pietrele!»”. (Luca 19, 37-40)
Cristos era, este și va fi cu adevărat Împăratul, singurul Împărat Atotputernic și Adevărat al lumii, văzute și nevăzute, căruia I se cuvine perpetuu „toată mărirea, cinstea şi închinarea” noastră. Tocmai de aceea, în mod simbolic, aducând spre binecuvântare aceste ramuri primăvăratice, avându-le în mâinile noastre, ne unim cu mulțimea de oameni care-L primea în Ierusalim, iar noi Îl primim în Ierusalimul spiritual, în sufletele noastre, în cetatea în care doar Cristos trebuie să domnească de-apururi. El ne-a spus că „Împărăţia cerurilor este în noi”, iar neinvitat, nu intră, ne respectă libertatea cu care ne-a înzestrat. De aceea este indicat să ne pregătim cu mare atenție inima în această perioadă, bucurându-ne de a primi Taina Sfintei Mărturisiri pentru iertarea, dezlegarea de toate păcatele noastre, mici și mari.
Deoarece Domnul nostru cunoaște firea schimbătoare a omului, în acele momente când intra în Ierusalim, nici nu se bucura, dar nici trist nu era, ci își păstra nepătată divina-I seninătate, fiindcă știa că mulțimea ce acum răgușește ovaționându-L, peste doar cinci zile, în Vinerea Mare, va fi aceiași care Îi va cere din mâinile lui Ponțiu Pilat, răstignirea, căci așa cum era atunci, la fel este și astăzi omul, doritor de spectacol, senzațional, poate trece cu ușurință de la o stare la alta, de la o dorință la alta. Ar trebui să medităm mult a ne controla firea... Ar trebui mai mult să ne rugăm atunci când vizionăm sau ascultăm veștile din lume. Știrile ar trebui să fie prilej, motive de rugăciune, nu de judecată...
Și totuși, Cristos se bucură de un singur lucru: că prin Patima, Moartea și Învierea Sa, El va deschide pe veci Porțile Paradisului pentru toți oamenii, „va deschide poarta fericirii veşnice tuturor acelora care vor vrea să se folosească cu vrednicie de Jertfa Sa. Restul, precum în pustiu respinsese viclenele ispite ale Satanei, tot astfel, acum, rămâne nemişcat la aplauzele şi osanalele mulţimii”.
(I. Miclea, Ecouri din veşnicie, vol. I, p.180-182).
Dacă vom lua aminte la învățătura subtilă ce ne-o dăruiește Cristos acum, vom învăța „despre indiferenţa cu care trebuie să privim laudele în succesele noastre, neuitând că inima omului este atât de greşelnică şi nestatornică în sentimentele, aprecierile şi vrerile ei. O, de am şti învăţa de la El înţeleapta ştiinţă de a preţui şi cântări laudele şi stima oamenilor cu cântarul şi preţul vieţii veşnice!”
(http://www.greco-catolic.ro/predici.asp?autor=neamtiu&id=86)
Fie ca aceste gânduri să vă fie hrană spirituală pentru întreaga săptămână, și intrând cu Domnul în Ierusalim să Îl urmăm, să dorim și să dobândim Ierusalimul Ceresc, Paradisul.
Amin.

Mărire Tatălui...

VECI

Un istoric agnostic demonstrează existenţa lui Iisus

Într-o societate în care unii încă neagă holocaustul şi alţii se îndoiesc de originile preşedintelui american, un istoric agnostic demonstrează existenţa lui Iisus Christos.

bart_ehrman_istoricul_agnostic_care_a_demonstrat_existenta_lui_iisus_christos (Foto: holyblasphemy.net)Cartea scrisă de istoricul american Bart D. Ehrman se numeşte Iisus a existat cu adevărat? („Did Jesus really exist?") şi are 3 părţi. Prima parte curpinde dovezi istorice ale existenţei lui Iisus Christos, a doua parte demontează cele mai multe dintre argumentele misticilor care afirmă că Iisus nu a existat, iar a treia parte creionează portretul persoanei istorice Iisus Christos.

Ehrman declară că argumentele misticilor sunt plauzibile, dar reuşeşte să aducă contra-argumente. Ehrman admite că Iisus nu a fost menţionat în sursele istorice romane ale vremii, dar el argumentează că nici persoane mai importante, cum este Pilat din Pont, nu apar. Astfel, acesta ar putea constitui cu greu un argument împotriva existenţei Sale.

Cu privire la sursele creştine în care este prezentat Iisus şi în care este relatată viaţa Sa, misticii susţin că evangheliile au fost scrise la mult timp după moartea lui Iisus şi că alte cărţi ale Noului Testament au fost scrise de oameni care nu L-au cunoscut pe Iisus personal.

Ehrman răspunde acestei afirmaţii cu faptul că apostolul Pavel Îl cunoştea pe fratele lui Iisus, Iacov, şi pe cel mai apropiat ucenic al Lui, Petru. „Dacă Iisus nu ar fi existat, s-ar înțelege că fratele Său ar şti lucrul acesta, nu? Cred că însăşi existenţa lui Pavel este un argument pentru existenţa lui Iisus", a declarat Ehrman pentru National Public Radio.

La argumentul că Iisus ar fi fost copiat după zeii păgâni ai vremii, istoricul răspunde cu faptul că nu există dovezi că alţi zei ar fi fost născuţi din fecioară, că au murit ca să mântuiască lumea de păcat sau că au fost înviaţi din morţi.

Ultimul şi cel mai important argument pe care îl aduce istoricul este acela al caracterului lui Iisus. „Era de aşteptat ca Mesia să-şi înfrângă duşmanii - şi dacă inventezi un Mesia, ai face unul puternic. Nu cred că ai inventa un Mesia care este umilit, torturat şi ucis de duşmanii Săi", a afirmat Ehrman pentru Fall from Grace.

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/Un-istoric-agnostic-demonstreaza-existenta-lui-Iisus-5855.html