Traducere: Radu Capan
Sursa: CatholicDigest.com
Rugăciunea cu copiii
Toamna este un timp bun pentru a trece în revistă viaţa de rugăciune a copiilor noştri. Ne rugăm cu copiii? Cât de des? De ce da sau de ce nu? Rugăciunea nu este o activitate opţională. Aşa după cum hrana, somnul şi aerul curat sunt esenţiale pentru dezvoltarea fizică a copiilor noştri, rugăciunea este parte esenţială a creşterii sănătoase a sufletelor lor. Există numeroase moduri de a încuraja viaţa de rugăciune a copiilor. Iată câteva sfaturi strânse de la trei familii:
Porniţi de la Isus. Mary Wurster, mamă a patru băieţi, din Granite Bay, California, sugerează pomenirea lui Isus în discuţiile cotidiene. Un părinte de exemplu poate să îşi întrebe copilul: “Ştiai că Isus a avut o mămică şi un tătic asemenea ţie?” Despre Isus, consideră ea, este mai uşor de vorbit decât despre Dumnezeu, care poate părea prea abstract la vârste mici.
Începeţi cu puţin. Un tată a patru copii, Bart Tesoriero din Phoenix, îi sfătuieşte astfel pe părinţi: “Nu încercaţi să vă rugaţi întreg Rozariul cu copiii Dvs, nici să îi duceţi din prima la o oră de Adoraţie Euharistică. În funcţie de vârsta lor, începeţi cu puţin.” Treptat, de la o Bucură-te Marie se poate ajunge la o decadă întreagă de Rozariu.
Folosiţi toate simţurile. Catolicii se roagă folosindu-se de lumânări, apă sfinţită, imagini sacre, muzică… nu doar de cuvinte. Lita Friesen din Minneapolis, mamă a doi copii, mi-a spus că ea şi soţul ei, Mickey, se folosesc de diverse activităţi pentru rugăciuni, după timpul liturgic. Astfel, în fiecare seară din Advent, când copiii sunt în pijamale, aprind o lumânare şi se strâng în braţe în timp ce ascultă “Noapte de vis” (părinţii spun că s-au cam săturat tot de aceeaşi melodie, dar copiii în nici un caz). În Joia Mare îşi spală unii altora picioarele. Iar toamna îşi scriu speranţele pentru viitor pe frunze, le ard apoi, şi plantează bulbi de flori care vor răsări în primăvara viitoare.
Rugăciunea, parte a rutinei zilnice. Momentele de masă şi de seară par a fi cei mai buni timpi de rugăciune împreună. Wurster îşi aminteşte că încă de când erau în leagăn, le cânta la culcare copiilor un cântec religios. Copiii s-au obişnuit şi timpul de seară, dinainte de culcare, a devenit unul natural pentru rugăciune, chiar şi când au crescut mai mari.
Nu fiţi rigizi cu poziţia la rugăciune. Deşi v-aţi dori, natural, ca cei mici să deprindă cât mai rapid atitudinile cuvenite la rugăciune, este important să nu uitaţi că ei sunt în etapa de învăţare. “Mai bine să stea lăfăiţi pe canapea sau întinşi pe podea şi să se roage, decât să fie în genunchi, cu mânuţele frumos împreunate, dar în sinea lor respingând spiritul adevărat de rugăciune – în special când sunt sub zece ani”, sugerează Tesoriero. Flexibilitatea la acest capitol poate să încurajeze creativitatea. Într-o zi, Mickey Friesen, intrând în cameră, şi-a văzut fetiţa, Chloe, dansând. Când a întrebat-o de ce dansează, ea i-a răspuns entuziasmată: “Este modul meu de a mă ruga!”
Inseraţi peste zi momente de rugăciune. Părinţii cu care am vorbit mi-au spus că îi încurajează constant pe copii să se roage în mijlocul evenimentelor de zi cu zi. Wurster a spus că se roagă cu toţii o rugăciune scurtă atunci când aud o ambulanţă sau o maşină de pompieri (pentru cei care suferă) sau când unul dintre copii este speriat (pentru ca să înţeleagă că Isus este alături de el/ea chiar şi când mama şi tata nu sunt). Mickey Friesen recomandă ca părinţii să spună cu voce tare de exemplu “Ce vreme frumoasă! Mulţumim Doamne!” atunci când ies cu copiii afară. De asemenea, să recurgă la rugăciune şi în momente mai triste, precum atunci când vizitează mormântul unui bunic sau când găsesc un animal mort lângă casă. Aceasta îi ajută pe copii să înţeleagă că Dumnezeu este cu ei şi la greu.
Încurajaţi momentele de tăcere şi singurătate. Părinţii sunt cu toţii de acord că fiecare copil are nevoie de momente de tăcere şi singurătate pentru ca să se dezvolte spiritual. Nu este uşor să încurajezi astfel de practici într-o societate care produce zgomot non-stop şi care preţuieşte activismul continuu. În plus, există grija justificată conform căreia copiii ar putea să confunde tăcerea sănătoasă cu pedeapsa tăcerii (gen “treci la colţ şi reflectează la ce ai făcut”). Sugestiile ar fi următoarele: închiderea televizorului, folosirea de lumânări şi eventual de muzică de relaxare, dată încet; lectura spirituală împreună, cu momente de tăcere, pentru a-i obişnui cu reflecţia. Apoi colţul de pedeapsă trebuie să fie evident diferit de colţul de meditaţie, pentru ca micii copii să înţeleagă diferenţa, subliniază Wurster.
Rugaţi-vă şi dumneavoastră. “Asemenea Apostolilor care l-au văzut pe Isus rugându-se, şi copiii noştri învaţă din exemplu. Nu vă rugaţi ca să fiţi văzuţi, dar rugaţi-vă”, insistă Tesoriero. Când copiii dumneavoastră vă văd mergând la Liturghie, citind din Biblie duminica sau discutând despre Dumnezeu fără stânjeneală, se vor apropia în mod natural de rugăciune.
Cinci degete pentru cinci rugăciuni
Vă puteţi ruga împreună cu familia după cum urmează, folosindu-vă degetele:
- Degetul mare este cel mai aproape de dumneavoastră. Aşa că începeţi rugându-vă pentru cei apropiaţi. Ne amintim de ei cel mai uşor. A ne ruga pentru cei dragi, spunea odată C.S. Lewis, este o “dulce datorie”.
- Următorul deget este arătătorul. Rugaţi-vă pentru cei care predau şi pentru cei care vindecă. Vă puteţi deci ruga pentru învăţători, profesori, medici, dar şi pentru preoţi. Ei au nevoie de rugăciunea noastră ca să poată să ne indice direcţia bună.
- Vine degetul cel mai lung. Ne aminteşte de liderii noştri. Să ne rugăm pentru conducătorii ţării, oraşului şi pentru toţi cei care conduc, la diverse niveluri (şcoală, firmă…). Deciziile lor au un impact important asupra vieţilor noastre şi trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să îi lumineze.
- Urmează degetul inelar. Poate mulţi nu ştiu că este de fapt cel mai slab dintre degetele noastre: întrebaţi orice profesor de pian şi o să vă confirme aceasta. El ne aminteşte să ne rugăm pentru cei mici, cei slabi, cei în nevoi sau în dureri. Ei au nevoie zi şi noapte de rugăciunea noastră. Nu ne putem ruga niciodată prea mult pentru ei.
- În fine, ajungem şi degetul cel mai mic. El ne face să ne gândim la noi în relaţie cu Dumnezeu, dar şi cu alţii. În Biblie citim: “cel mai mic va fi cel mai mare dintre voi”. Trebuie să ne rugăm deci pentru noi înşine. Dacă ne-am rugat deja pentru toate celelalte patru grupe, înseamnă că ne-am pus pe noi la urmă, iar acum rugăciunea pentru propria persoană va fi mai eficientă.
