Enciclica despre credință „Lumen fidei”, a apărut în limba română

Lumen fidei ("Lumina credinţei") este titlul primei enciclice a papei Francisc, semnată la 29 iunie şi dată publicităţii la 5 iulie. Varianta în limba română a fost tradusă de pr. Mihai Pătraşcu şi a apărut la Editura "Presa Bună".

Enciclica a părut în format A5 (14x20 cm) în colecţia "Documente", cu nr. 78; are 68 de pagini, cu copertă color.

Împărţită în patru capitole, o introducere şi o concluzie, "Lumen fidei" se adaugă enciclicelor lui Benedict al XVI-lea despre dragoste ("Deus caritas est") şi speranţă ("Spe salvi"). În enciclica despre credinţă, papa Francisc a asimilat "munca preţioasă" efectuată de predecesorul său la cârma Bisericii şi a adăugat "contribuţii ulterioare", putând fi observată continuitatea substanţială a mesajului papei Francisc cu învăţătura lui Benedict al XVI-lea.

Astfel, în Anul Credinţei, a fost completat trinomul enciclicelor despre virtuţile teologale.

Chiar în introducerea enciclicei, pornind de la cuvintele lui Isus din Evanghelia după sfântul Ioan, "Eu, lumina, am venit în lume, pentru ca oricine crede în mine să nu rămână în întuneric" (In 12,46), papa Francisc arată motivaţiile documentului: recuperarea luminii credinţei, aşa încât să ilumineze întreaga existenţă a omului şi să-l ajute să distingă binele de rău, o lumină care provine din credinţă, din revelaţia pe care Dumnezeu o face despre sine în Isus Cristos şi în Duhul său.

În cele patru părţi, ce corespund celor patru capitole ale enciclicei, poate fi descoperită credinţa din patru perspective distincte, convergente şi inseparabile.

Mai întâi se prezintă credinţa ca un dinamism vital, astfel că "a crede" înseamnă a te mişca mergând spre Dumnezeu. Aici este scos în evidenţă exemplul de credinţă a lui Abraham, a Israelului şi a Bisericii, arătând că Dumnezeu nu a rămas departe de om, în înălţimile cerului, ci s-a făcut şi rămâne întâlnibil în Isus Cristos, mort şi înviat, prezent printre oameni.

În a doua parte este prezentat raportul intim al credinţei cu adevărul, pentru că "credinţa lărgeşte orizonturile raţiunii pentru a lumina mai bine lumea care se deschide studiilor ştiinţei".

Transmiterea credinţei este reliefată în a treia parte, un rol deosebit avându-l Biserica, vehicul şi semn eficace al întâlnirii cu Dumnezeu fiind "sacramentele celebrate de liturgia Bisericii".

În ultimul capitol este prezentat Dumnezeu ca fiind credibil, care "le dăruieşte oamenilor o cetate credibilă". Sunt indicate şi astfel de locuri credibile: binele comun, familia, viaţa socială, puterea mângâietoare a suferinţei.

În încheiere, enciclica o arată pe sfânta Fecioară ca exemplul de credinţă prin excelenţă.

La 50 de ani de la deschiderea Conciliului Vatican II, în Anul Credinţei, enciclica despre credinţă prezintă încă o dată motivaţiile pentru a redescoperi bucuria de a crede şi de a mărturisi credinţa.

Pr. Adrian Blăjuţă

Sursa:ercis.ro

SURSA

 

 

Lumen fidei Francisc, Ed. "Presa Bună", 2013, ISBN 978-606-8116-09-9, 14x20 cm, 68 p., 4 lei

* * *

Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):

• prin poştă: Librăria Presa Bună, Bd. Ştefan cel Mare, 26; 700064 - Iaşi;
• prin fax: 0232/211527;
• prin telefon: 0232/212003, interior 41: de luni până vineri, între orele 10.00-18.00;
• prin e-mail: libraria@ercis.ro;
• prin Internet: www.ercis.ro; www.catholica.ro.

Biserica Greco-Catolică contestă la Primul Ministru rezultatele recensământului

 

Episcopul greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea, a adresat pe data de 18 iulie 2013 o scrisoare Primului Ministru Victor Ponta prin care contestă, în numele Bisericii Greco-Catolice, rezultatele oficiale ale recensământului din 2011 şi-i solicită acestuia „explicaţii oficiale” faţă de modul de raportare al realităţii confesionale din Romania.

„Biserica Greco-Catolică contestă datele oficiale ale ultimului recensământ pentru că nu reflectă nici pe departe realitatea comunităţii greco-catolice din România”, a spus episcopul Virgil Bercea în deschiderea scrisorii sale.

Conform datelor oficiale, de la recensământul din 2002 la cel din 2011, greco-catolicii ar fi scăzut cu peste 40.000 în Romania.

„Scăderea numărului de greco-catolici, din datele oficiale, cu peste 40.000 nu poate fi justificată deoarece comunităţile greco-catolice au crescut şi s-au înmulţit de la recensământul din 2002 până în 2011”, a spus episcopul Virgil.

Acesta a dat ca exemplu Oradea, unde în 2002 greco-catolicii aveau o biserica şi cinci capele, iar oficial au fost 6.860 de credincioşi, iar în 2011 aceştia aveau cinci biserici şi patru capele, însă conform ultimului recensământ aceştia ar fi numai 5.872.

„La doar două biserici şi o capelă în 2011 erau înscrişi peste 6.000 de credincioşi”, a arătat episcopul în scrisoarea sa, „ca atare, numărul oficial de greco-catolici în Oradea este cu mult inferior realităţii”.

Discrepanta majoră între numărul real şi oficial de greco-catolici se constată în fiecare judeţ unde există greco-catolici.

Episcopul a arătat că „pe durata recensământului din 2011 presa a relatat situaţii concrete care confirmă că multor persoane nu li s-a trecut corect religia”.

De asemenea, mulţi greco-catolicii s-au plâns ierarhiei că nu au fost recenzaţi, sau că recenzorii i-au trecut din oficiu ortodocşi ori au refuzat să le treacă religia la membrii de familie care nu erau acasă.

Episcopul a arătat, de asemenea, că rezultatele finale au fost „prelucrate” de oficialii Statului Român. La prezentarea rezultatelor preliminare în 2012, s-a spus ca populaţia României este de 19.043.767, dintre care 160.275 greco-catolici, iar rezultatele finale publicate în 2013 arăta că populaţia este de 20.121.641 dintre care 150.593 de greco-catolici.

„Este inexplicabil cum, de la un an la altul, datele oficiale ale aceluiaşi recensământ arată că populaţia României a crescut cu peste 1 milion, iar numărul de greco-catolici a scăzut cu circa 10.000 persoane”, a spus episcopul Virgil Bercea în scrisoarea sa.

„Dacă Statul lucrează cu rezultate oficiale ale recensământului, atunci acestea trebuie să reflecte corect situaţia confesională din teritoriu şi nicidecum să fie roadele unor manipulări şi abuzuri grosolane”, a arătat episcopul.

Biserica Greco-Catolică a fost scoasă în afara legii în 1948, iar toate bisericile şi casele parohiale greco-catolice au fost trecute de către comunişti în posesia Bisericii Ortodoxe Române. După căderea regimului comunist, Statul Român continuă să refuze restituirea acestor proprietăţi „pe motiv că acestea trebuie să rămână în posesia comunităţii cu mai mulţi credincioşi”, a spus episcopul. „Acest lucru face ca şi astăzi mulţi greco-catolici să nu aibă unde se ruga”.

Pe lângă refuzul de a fi lăsaţi în propriile biserici, greco-catolicii se confruntă cu situaţii în foarte multe localităţi unde „sunt abuzaţi, discriminaţi, hărţuiţi şi agresaţi cu scopul de a-i face să nu îşi declare apartenenţa confesională”, a spus episcopul.

„Faptul că Statul Român refuză să repare nedreptatea din perioada comunistă şi manipulează rezultatele recensămintelor pentru a arăta că numărul de greco-catolici a scăzut este dovada concludentă că Statul Român duce o politică de epurare culturală şi religioasă a comunităţii greco-catolice din România”.

„Contestăm rezultatele oficiale ale recensământului din 2011, care nu reflectă realitatea confesională din România, şi vă solicităm explicaţii oficiale faţă de modul de raportare a acestor date”, şi-a concluzionat episcopul greco-catolic Virgil Bercea scrisoarea adresată Primului Ministru Victor Ponta.

Pentru referinţă, prezentăm integral textul scrisorii adresat Primului Ministru Victor Ponta.

* * *

Domnului Victor Ponta,
Prim Ministru al României,

Stimate Domnule Prim Ministru,

Biserica Greco-Catolică contestă datele oficiale ale ultimului recensământ pentru că nu reflectă nici pe departe realitatea comunităţii greco-catolice din România.

Conform datelor oficiale publicate pe 4 iulie 2013, în România ar fi 150.593 de greco-catolici, ceea ce nu corespunde cu realitatea din teritoriu. La recensământul din 2002, conform datelor oficiale (contestate de noi şi atunci), au fost înregistraţi 191.556 de greco-catolici.

Scăderea numărului de greco-catolici, din datele oficiale, cu peste 40.000 nu poate fi justificată deoarece comunităţile greco-catolice au crescut şi s-au înmulţit de la recensământul din 2002 până în 2011.

În Oradea, de exemplu, conform recensământului din 2011, numărul oficial de greco-catolici a scăzut cu circa 1.000 în timp ce numărul comunităţilor şi credincioşilor au crescut.

Astfel, în 2002 în Oradea aveam o biserică şi cinci capele, iar conform recensământului 6.860 greco-catolici. În 2011, avem cinci biserici şi patru capele, iar conform recensământului numai 5.872 greco-catolici, deşi la doar două biserici şi o capelă în 2011 erau înscrişi peste 6.000 de credincioşi. Ca atare, numărul oficial de greco-catolici în Oradea este cu mult inferior realităţii.

În fiecare judeţ unde există greco-catolici se constată o discrepanţă majoră între numărul real şi cel oficial de greco-catolici.

Pe durata recensământului din 2011 presa a relatat situaţii concrete care confirmă că multor persoane nu li s-a trecut corect religia.

De asemenea, am primit plângeri de la greco-catolici care, fie nu au fost recenzaţi, fie li s-a spus de către recenzor că dacă sunt români atunci sunt ortodocşi. Ni s-a comunicat, de asemenea, de către multe familii de greco-catolici că recenzorii au refuzat să treacă religia pentru cei care nu erau acasă în momentul recensământului.

Pe de altă parte, compararea datelor preliminare ale recensământului publicate la 24 august 2012 cu cele finale publicate la 4 iulie 2013 arată că cele din urmă au fost „prelucrate” de către oficialii Statului Român:

• 2012 – 19.043.767 persoane în România, 160.275 greco-catolici;

• 2013 – 20.121.641 persoane în România, 150.593 greco-catolici.

Este inexplicabil cum, de la un an la altul, datele oficiale ale aceluiaşi recensământ arată că populaţia României a crescut cu peste 1 milion iar numărul de greco-catolici a scăzut cu circa 10.000 persoane.

Într-un interviu recent din Jurnalul Naţional, domnul Victor Opaschi, Secretarul de Stat pentru Culte, a spus: „Înainte de 1948, greco-catolicii erau aproape 8% din populaţia României Mari. Acum sunt undeva sub 1%. Sigur, greco-catolicii au contestat rezultatele recensămintelor. Dar ăsta e instrumentul cu care lucrăm, un instrument oficial, pentru că noi ca stat nu putem lucra pe estimări făcute de un cult sau altul”.

Daca Statul lucrează cu rezultate oficiale ale recensământului, atunci acestea trebuie să reflecte corect situaţia confesională din teritoriu şi nicidecum să fie roadele unor manipulări şi abuzuri grosolane.

După căderea regimului comunist, Statul Român continuă să refuze restituirea proprietăţile Bisericii Greco-Catolice pe care le-a confiscat în 1948 şi le-a dat Bisericii Ortodoxe Române pe motiv că acestea trebuie să rămână în posesia comunităţii cu mai mulţi credincioşi. Acest lucru face ca şi astăzi mulţi greco-catolici să nu aibă unde se ruga.

Pe lângă aceasta, în foarte multe localităţi credincioşii greco-catolici sunt abuzaţi, discriminaţi, hărţuiţi şi agresaţi cu scopul de a-i face să nu îşi declare apartenenţa confesională.

Faptul că Statul Român refuză să repare nedreptatea din perioada comunistă şi manipulează rezultatele recensămintelor pentru a arăta că numărul de greco-catolici a scăzut este dovada concludentă că Statul Român duce o politică de epurare culturală şi religioasă a comunităţii greco-catolice din România.

Contestăm rezultatele oficiale ale recensământului din 2011, care nu reflectă realitatea confesională din România, şi vă solicităm explicaţii oficiale faţă de modul de raportare a acestor date.

+ Virgil Bercea
Episcop

via EGCO.ro

Sursa 

Interviu cu Postulatorul cauzei de beatificare pentru episcopii greco-catolici morți în timpul regimului comunist

 

 

Pr. Vasile Man, Postulatorul cauzei de beatificare pentru episcopii greco-catolici morți în timpul regimului comunist, a oferit un scurt interviu pentru e-communio.ro. Interviul a fost acordat corespondentului nostru de la Roma, Andrei Hrișman.

A.H. Ce este procesul de recunoaștere a martiriului episcopilor greco-catolici morți în timpul prigoanei comuniste?

Pr. V.M. Întrebarea este complexă și ar putea face obiectul unei ample prelegeri; pe scurt, procesul canonic de recunoaștere a martiriului episcopilor greco-catolici este acțiunea prin care Biserica, prin autoritatea primită de la Cristos, confirmă jertfa vieții pentru credință și fidelitate față de Sfântul Părinte Papa a acestor Servitori a lui Dumnezeu și prin ridicarea la cinstea altarelor îi propune ca modele actuale de trăire creștină pentru credincioșii din România.

 A.H.  Vă rog să faceți un scurt istoric al cauzei de recunoaștere a martiriului lor.

 Pr. V.M. „Drumul Crucii” trăit de Servitorii lui Dumnezeu, Episcopii: Valeriu Traian FRENȚIU, Iuliu HOSSU, Alexandru RUSU, Ioan BĂLAN, Ioan SUCIU, Vasile AFTENIE și Tit Liviu CHINEZU a trecut prin mai multe faze care, în timpul procesului canonic, trebuie evidențiate și documentate corespunzător.    Recunoașterea de către Biserică a vieții de sfințenie, respectiv a martiriului, presupune două etape: una locală (eparhială) și alta romană.

            Procesul canonic eparhial de recunoaștere a martiriului episcopilor greco-catolici morți pentru credință în timpul prigoanei comuniste a început oficial la 16 ianuarie 1999 la Blaj și a durat până la 10 martie 2009. Etapa a constat din culegerea de informații cât mai complete (mărturii verbale și documente culese din arhive) privitor la viața, activitatea și martirajul celor șapte episcopi greco-catolici morți în timpul prigoanei comuniste.

            A urmat etapa romană când documentele au fost transferate la Congregația Cauzelor Sfinților pentru a fi studiate și sintetizate în vederea evaluării lor. Astfel, la 07 noiembrie 2009 a avut loc deschiderea oficială a cauzei în faza romană, la 18 februarie 2011 Congregația Cauzelor Sfinților a emis Decretul de recunoaștere a validității juridice a procesului eparhial, iar la 27 mai 2011 a fost numit Relatorul pe cauză în persoana Pr. Zdzislaw Kijas, O.F.M. Conv.

            A.H. Care este rolul dvs. ca Postulator?

            Pr. V.M. În faza romană, misiunea Postulatorului este de a sintetiza documentele și mărturiile culese pe durata procesului eparhial în vederea redactării lucrării Positio care trebuie să cuprindă tot ceea ce este necesar pentru argumentarea martiriului.

Volumul Positio, realizat sub îndrumarea directă a Relatorului desemnat de Congregația Cauzelor Sfinților conţine în principal următoarele:

            a) o Introducere generală care cuprinde încadrarea Servitorilor lui Dumnezeu în contextul istoric în care au trăit și importanța martiriului lor pentru Biserică și societate;

            b) o Biografie documentată a fiecărui Servitor al lui Dumnezeu;

          c) Descrierea martiriului, partea cea mai importantă din Positio, care trebuie să fie efectuată din 3 puncte de vedere complementare:

- martiriul material: prezentarea precisă a succesiunii cronologice a fazelor martiriului până la moartea survenită in odium fidei (din ură față de credință);

- martiriul formal ex parte persecutoris: descrierea situației și a contextului istoric punând în evidență odium fidei din partea persecutorului;

- martiriul formal ex parte Servi Dei: specificarea atitudinii Servitorului  lui Dumnezeu față de persecutor în fazele precedente martiriului și mai ales în momentul morții, subliniind acceptarea voită a suferințelor și a morții pentru credința în Cristos.

Toate aceste trei aspecte din tratarea martiriului trebuie sa fie bine documentate și să facă referință atât la documentele culese din arhive, cât și la depozițiile martorilor din cadrul procesului eparhial.

d) Summarium Testium: sunt declarațiile martorilor din timpul procesului eparhial și  prezentate după o schemă dată de către Congregația Cauzelor Sfinților, adică prevăzute cu apostile pe margine pentru a fi identificate și urmărite mai ușor.

e) Summarium Documentorum: sunt principalele documente culese din diferite arhive referitoare la biografia și activitatea Servilor lui Dumnezeu, dar mai ales la martiriul acestora.

 f) Relatarea Comisiei Istorice și votul Cenzorilor Teologi, urmată de un Tabel de nume și locuri, un Cuprins general și în final anexele cu fotografii.

              A.H.  Care este stadiul actual al procesului de beatificare?

 Pr. V.M. Actualmente, Postulatura cauzei de recunoaștere a martiriului episcopilor greco-catolici lucrează la redactarea lucrării Positio, o activitate complexă ce presupune însușirea prealabilă a tuturor elementelor necesare demonstrării martiriului prin parcurgerea întregului pachet documentar, sintetizat apoi și prezentat cu rigoarea științifică cerută de Congregația Cauzelor Sfinților. Documentarea martiriului celor șapte Servitori a lui Dumnezeu episcopi greco-catolici presupune evidențierea atât a etapelor comune de suferință prin care au trecut împreună, acționând ca un unic “cor episcopal” în fața persecutorului, cât și a momentelor particulare de mărturie și rezistență în credință a fiecăruia dintre ei după ce au fost izolați unii de alții și mai ales în momentul morții.  

  A.H. Care este mesajul pe care episcopii greco-catolici presupuși martiri îl transmit creștinilor de astăzi?

 Pr. V.M. Într-o lume marcată de relativism, așa cum este societatea actuală, moștenirea lăsată de episcopii greco-catolici care au suferit prigoana comunistă este în principal una de fidelitate și coerență în trăirea propriei credințe, de acceptare în orice moment a voinței lui Dumnezeu, chiar dacă aceasta înseamnă uneori privațiunea de libertate pentru Cristos și chiar moartea. Este emblematic în acest sens moto-ul card. Iuliu HOSSU: “Credința noastră este viața noastră”, care pune semnul de identitate între credință și viață ca fiind două aspecte ale unei trăiri unice ce nu poate fi divizată.

             A.H.  Care este rolul credincioșilor în cadrul unui proces de beatificare?

 Pr. V.M. Recunoașterea de către Biserică a vieții de sfințenie sau a martirajului unei persoane este o acțiune care implică întreaga comunitate eclezială, de la simplu credincios pană la Sfântul Părinte Papa, desigur fiecare respectând sfera propriei competențe. Dacă proclamarea unui „fericit” în urma unui proces de beatificare, sau a unui „sfânt” în urma unui proces de canonizare se face printr-un  decret al Sfântului Părinte, credincioșii, prin rugăciunile lor participă în mod activ pe durata desfășurării procesului canonic implorând de la Dumnezeu acest dar de a avea persoane din sânul comunității locale ridicate la cinstea altarelor și propuse astfel ca modele autentice de trăire creștină.  

 A.H. Părinte Man, în numele redacției e-communio.ro și a cititorilor noștri vă mulțumim pentru interviul acordat și pentru tot efortul depus în folosul cauzei de beatificare. Dumnezeu să vă ajute.

 La link-urile de mai jos puteți găsi materiale ce promovează cauza de beatificare.

Pliante PDF (arhiva)

Semn carte  RO

Semn carte EN

Semn carte FR

Semn carte IT

 

SURSA