miercuri, 8 ianuarie 2014

Ultimele cuvinte ale unui copil sirian: „O să-I spun lui Dumnezeu tot”

„O să-I spun lui Dumnezeu tot." Acestea au fost ultimele cuvinte ale unui copil sirian în vârstă de trei ani înainte de a muri. Veridicitatea lor nu este confirmată, dar circulă împreună cu o poză a micuțului pe internet de aproximativ o săptămână și în același timp pun o întrebare incomodă: În ce fel de lume trăim dacă nimeni nu ascultă la suferințele unui copil de trei ani și ale altor câteva sute de mii de copii asemenea lui?

Foto: worldobserveronline.comConflictul din Siria, izbucnit în primăvara lui 2011 și declarat război civil de către ONU în iunie 2012, continuă să facă zilnic mii de victime civile. În plus, pagubele au fost evaluate la 16,5 miliarde de dolari, rezervele țării, în valoare de 18 miliarde de dolari, fiind epuizate, iar majoritatea puțurilor petroliere sunt controlate de rebeli.

De la începutul anului 2013, o medie de 6.000 de sirieni au părăsit zilnic țara, mai mult de 1,8 milioane de sirieni fiind înregistrați oficial ca refugiați. O mare parte dintre ei fug în Irak, Iordania, Turcia și Liban. Iar Organizația "Save the Children" a remarcat o creștere abruptă în numărul de imigranți care vin pe mare în Italia, peste 10.000 de sirieni. Din păcate, nici aici nu sunt primiți cu brațele deschise și sunt supuși unor deparazitări severe, aproape inumane.

Cei mai puțin norocoși, rămași în Siria, trăiesc zilnic cu teama unei morți iminente. Cele două tabere aflate în conflict, rebelii și reprezentanții regimului sirian, nu țin cont de sexul sau vârsta oamenilor. Mai mult de atât, lunetiștilor li s-a părut atât de amuzantă uciderea copiiilor și a femeilor, încât au stabilit un joc al crimei, alegând o zonă diferită a corpului ca țintă în fiecare zi. „Într-o zi aveam pacienți care erau toți răniți în zona inghinală. Într-o altă zi, erau răniți în piept sau abdomen", povestea David Nott, un chirurg britanic aflat în Siria. Jocul ucigaș a mers atât de departe, încât la spital s-au prezentat șase femei însărcinate împușcate în uter, copiii fiind împușcați direct în cap.

Peste 11.000 de copii au fost uciși în Siria începând cu martie 2011. O parte dintre aceștia au fost omorâți cu arme chimice, alții au fost împușcați și unii dintre ei, printre care și bebeluși, au fost torturați înainte de a fi uciși. Băieții adolescenți însă sunt cel mai frecvent ținta acestor atacuri.

Copiii care supraviețuiesc nu sunt neapărat mai binecuvântați. Cei circa 2 milioane de copii sirieni, care au fost relocați, poartă rănile războiului cu ei acolo unde merg. Fiind martorii unei realități crude, care ar destabiliza psihic și un adult, ei suferă de tulburări de stres posttraumatic, rămânând într-o stare de hiperalertă continuă. „Copiii aceștia au văzut lucruri teribile, bombardamente, oameni urlând și oameni murind, și au simțit mirosul de sânge și fum", explică Alexandra Chen, specialist în traumă infantilă.

Unii dintre copiii refugiați în Iordania au transmis recent un mesaj lumii. Președintele World Vision, Richard Sterns, s-a întâlnit în luna noiembrie cu mai multe mii de copii din tabăra de refugiați. Deși mulțumitori pentru noul cămin, ei nu se simt acasă și suferă după ce au lăsat în Siria și după cei pierduți.

„Nu știu cum să încep sau de unde să încep. Ar trebui să încep să vorbesc despre țara mea sau să vorbesc despre copiii din țara mea iubită, Siria? Ar trebui să încep cu copiii care au fost uciși? Sau ar trebui să vorbesc despre copiii care au fost torturați în modurile cele mai groaznice? Ar trebui să vorbesc despre casa noastră care a ars sau să vorbesc despre camera mea, jucăriile mele sau caietele mele?", a spus Rahma, o fetiță de 9 ani.

În ciuda eforturilor depuse de organizații precum UNICEF, Mercy Corps, Save the Children etc., situația acestor copii rămâne foarte gravă. Tratativele de pace, mult așteptate și stabilite pentru a începe pe 22 ianuarie, nu promit mari schimbări. Președintele Bashar al Assad a declarat că nu cedează puterea politică, iar opoziția susține că nu va discuta despre pace dacă Assad nu va renunța la președinție. Așadar, acestor copii, pe care lumea pare să nu-i mai audă, nu le rămâne decât să-I spună lui Dumnezeu tot.

Profeţia uitată a lui Ratzinger despre viitorul Bisericii



de Marco Bardazzi

O Biserică redimensionată, cu mult mai puţini adepţi, constrânsă să-şi abandoneze o parte din lăcaşurile de cult construite de-a lungul secolelor. O Biserică Catolică minoritară, puţin influentă în deciziile politice, irelevantă social, umilită şi constrânsă să „repornească de la origini”.

Dar şi o Biserică care, prin această „mare schimbare”, se va regăsi şi va renaşte „simplificată şi mai spirituală”. Este profeţia despre viitorul creştinismului pe care a făcut-o acum 40 de ani un tânăr teolog: Joseph Ratzinger. Redescoperirea acestei profeţii ne ajută să înţelegem mai bine retragerea lui Benedict al XVI-lea, deoarece încadrează gestul său surprinzător în lectura sa istorică.

Profeţia a fost făcută la finalul unor serii de lecţii radiofonice pe care profesorul de teologie Ratzinger le-a susţinut în 1969, într-un moment decisiv al vieţii sale şi al Bisericii. Erau anii tulburi ai contestării studenţeşti, ai călătoriei pe Lună, dar şi ai marilor dispute despre Conciliul Vatican II, care se încheiase de câţiva ani. Ratzinger a fost unul dintre protagoniştii conciliului.

Ca teolog, a fost izolat după ce nu a mai fost de acord părerea „progresiştilor” Küng, Schillebeeckx şi Rahner despre conciliu. În acea perioadă şi-a consolidat prietenia cu teologii Hans Urs von Balthasar şi Henri de Lubac, cu care va da viaţă unei noi reviste „Communio”. În această revistă vor scrie preoţi tineri „ratzingerieni”, astăzi toţi cardinali consideraţi „papabili” (potenţiali Papi) înainte de alegerea Papei Francisc: Angelo Scola, Christoph Schönborn şi Marc Ouellet.

În cinci discursuri puţin cunoscute – republicate cu ceva timp în urmă de Ignatius Press în volumul „Faith and the Future” – viitorul papă trasa încă din 1969 viziunea sa asupra viitorului omului şi a Bisericii. Mai ales în ultima lecţie, citită în ziua de Crăciun la microfonul radioului „Hessian Rundfunk”, a prevăzut viitorul Bisericii.

Ratzinger era convins că Biserica trăia o epocă asemănătoare celei ulterioare iluminismului şi Revoluţiei Franceze. „Ne aflăm în momentul unei cotituri imense în evoluţia speciei umane. Un moment pentru care trecerea de la Evul Mediu la timpurile moderne pare nesemnificativă”. Profesorul Ratzinger asemăna era actuală cu cea a Papei Pius al VI-lea, care a fost răpit de trupele Republicii franceze şi a murit în închisoare în 1799. Biserica se afla în conflict cu o forţă care dorea distrugerea ei pentru totdeauna. Bunurile ei şi cele ale ordinelor religioase fuseseră confiscate.

O situaţie nu cu mult diferită ar putea să se întâmple şi cu Biserica de astăzi, ameninţată, după cum spune Ratzinger, de tentaţia de a-i reduce pe preoţi la „asistenţi spirituali”, iar misiunea lor la o simplă prezenţă politică. „De la criza de astăzi”, spunea tânărul teolog, „va ieşi o Biserică care va pierde multe”.

Va deveni mică şi va trebui să plece aproape de la începuturi. Nu va mai fi capabilă să locuiască în clădirile pe care le-a construit în timpurile de prosperitate. O dată cu scăderea numărului credincioşilor, va pierde o mare parte din privilegiile sociale. Va reporni de la grupuri mici, de la mişcări bisericeşti şi de la o minoritate care va repune credinţa în mijlocul experienţei. „Va fi o Biserică mai spirituală, care nu-şi va aroga mandatul politic flirtând cu Stânga sau cu Dreapta. Va fi săracă şi va deveni Biserica săracilor”.

Ceea ce Ratzinger prevedea era „un proces lung, dar când tot travaliul va trece, va lua naştere o mare putere a unei Biserici mai spirituale şi mai simple”. În acel moment oamenii vor descoperi că trăiesc într-o lume „de singurătate inimaginabilă” şi că nu mai ţin cont de Dumnezeu, „vor descoperi oroarea sărăciei lor”.

Atunci şi doar atunci, încheia lecţia teologul Ratzinger, vor vedea „acea mică turmă de credincioşi ca fiind ceva total nou: vor descoperi acest lucru ca o speranţă pentru ei înşişi, răspunsul pe care l-au căutat în secret”.

Traducere: Andrei Hrişman

Sursa:vaticaninsider.lastampa.it

Concubinajul, din ce în ce mai frecvent

Dacă până acum coabitarea sau concubinajul în cazul apariţiei unei sarcini era un tabu, acum este o tendinţă din ce în ce mai întâlnită, în timp ce numărul căsătoriilor din obligaţie scade.

Foto:idealmariaj.roPotrivit statisticilor autorităţilor americane, coabitarea a devenit cea mai bună şi acceptabilă soluţie pentru a da naştere unui copil sau pentru creşterea acestuia în afara căsătoriei. Concepţia de familie, ca fiind acea structură compusă din doi părinţi nu a dispărut, dar a devenit irelevant faptul că aceştia trebuie să fie căsătoriţi, notează hosted.ap.org.

În mod obişnuit, atunci când într-o pereche apărea o sarcină, cei doi erau oarecum obligaţi să se căsătorească, pentru a evita ruşinea lor şi a familiilor, dar în ultimii zece ani, această tendinţă s-a schimbat; căsătoriile din obligaţie au fost înlocuite de coabitarea din obligaţie. Potrivit demografilor care au studiat acest fenomen, stigmatul social în ceea ce priveşte sarcinile în afara căsătoriei tinde să dispară, iar ceea ce primează în prezent este factorul economic.

În România, concubinajul a devenit de asemenea, o alternativă puternică. Numărul celor care aleg să locuiască împreună fără a se căsători este în creştere, în timp ce numărul căsătoriilor descreşte în mod îngrijorător. Printre motivele acestei schimbări de tendinţă se pare că se află lipsa banilor, desconsiderarea importanței unui angajament legal, dar şi dorinţa de adaptare la modelul occidental, în care concubinajul este preferat. Românii adepţi ai acestui model sunt, în general, persoane cu vârste cuprinse între 22 şi 35 de ani, mai puţin religioase, cu studii superioare. Potrivit recensământului din anul 2002, aproape 1 milion de persoane trăiau în concubinaj. În anul 1993, 15% dintre copii proveneau din cupluri necăsătorite, iar în anul 2001, procentul acestora era de 26%. În acelaşi timp, numărul căsătoriilor a scăzut; în anul 2007, erau consemnate 9 căsătorii la o mie de locuitori, iar în anul 2011, se înregistrau doar 5,4 căsătorii la o mie de locuitori.

Un studiu realizat la Universitatea Cornell pe un eşantion de 1.700 de persoane, care a implicat monitorizarea unor cupluri căsătorite, a unor celibatari şi a unor persoane care trăiesc în concubinaj, a relevat faptul că persoanele căsătorite sunt mai sănătoase, mai fericite, mai longevive, suferă mai rar depresie şi au mai multă încredere în propria persoană.