Viitorul este veșnic!

Sunt foarte atras de tehnologie și, chiar dacă știu că este o hoață, căci promite multe dar toate le face în beneficiul ei (poate o dată vă voi clarifica acest aspect!), sunt mereu deschis la ceea ce este nou din acest punct de vedere. Așa că mi-a surâs ideea venită de la brand-ul Somfy care oferă celor doritori un pachet avantajos ce constă într-o casă inteligentă, pe nume Casa Somfy. 

Plecând de la ideea lor, m-am gândit și eu ce așa aștepta de la sau cum ar fi casa viitorului. Nu voi scrie despre ea ci mă voi orienta în particular spre o încăpere deosebită, eu îi spun camera „Univers”. Dacă aș avea o casă, aș vrea să aibă o astfel de cameră. În ce constă asta. Uite câteva sugestii:

- este un fel de 4D, însă mai sofisticat, nu este nevoie de ochelari.

- îți imaginezi un loc sau ceri și acesta apare ca și cum te-ai teleporta acolo

- totul este foarte natural și pare foarte real chiar dacă nu ești acolo

- să spunem că vrei o plajă. Vei simți căldura Soarelui, mirosul nisipului amestecat cu marea, vei simți briza sau contactul cu apa dacă mergi acolo (platoul de sub tine are senzori și se mișcă în așa fel încât tu stai mereu în centru dar ai senzația că ai făcut pași reali)

- În acest fel poți vizita orice loc de pe Terra sau chiar din Univers

- În același mod poți intra în contact cu alții, să dialoghezi ca și cum ar fi acolo cu tine

Camera aceasta poate mult mai mult, dar asta o veți afla de altundeva, dintr-o carte viitoare la care lucrez. Însă, dacă ai avea o astfel de casă și, în particular, o astfel de cameră, tu ce ai aștepta de la ea sau unde te-ai „teleporta”? 

Vezi și www.somfy.ro ori www.casasomfy.ro

Euharistia şi căsătoria: repetarea trecerii prin Marea Roşie

de Maria Gloria Riva

În anumite miniaturi medievale, care împodobesc cărţile de rugăciune, talamul conjugal era asemănat cu rugul aprins al lui Moise. Conştientizarea sfinţeniei căsătoriei era atât de mare că, de multe ori, imaginea încălţămintelor  mirelui şi ale miresei, abandonate lângă patul conjugal, era similară cu cea a lui Moise, care s-a descălţat de sandalele sale atunci când a călcat pe pământ sfânt.

De asemenea, chiar şi unele miracole euharistice extraordinare fac referire la istoria lui Moise şi a poporului lui Israel care, în momentul trecerii Mării Roşii a sărbătorit căsătoria sa cu Dumnezeu.

Unul dintre aceste miracole a avut loc la Avignone, un frumos oraş francez situat pe malurile Rhonului. Pentru a putea înţelege miracolul, care a avut loc în anul 1433, este nevoie să ne întoarcem cu câteva secole înainte. În primele decenii ale secolului XIII, în Franţa era răspândită erezia albigenzilor; o erezie care a luat naştere în oraşul Albi, de unde îi provine şi numele. Această erezie contesta sacramentele, în special Sacramentul Euharistiei şi al Căsătoriei.

Regele Franţei, Ludovic al XIII-lea, tatăl Sfântului Ludovic al XVI-lea, pentru a combate erezia, a vrut să construiască un templu la Avignon în cinstea Sfintei Cruci şi să stabilească sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci. În 14 septembrie 1226, a fost celebrată pentru prima dată această sărbătoare. O procesiune, avându-l în frunte pe rege, cu o lumânare în mână şi cu o îmbrăcăminte de culoare gri, parcurse în spatele Preasfântului Sacrament întreg oraşul, până la capela Sfintei Cruci, unde zi şi noapte s-a ţinut o neîntreruptă rugăciune de adoraţie. Astfel s-au născut “Penitenţii gri”, păzitori laici ai Preasfântului Sacrament, care au adoptat regula franciscană pentru zelul cu care acest ordin, împreună cu cel dominican, au combătut erezia. Această confraternitate, care a persistat în serviciul său de adoraţie şi în anii Revoluţiei franceze, este una dintre puţinele încă existente în prezent.

 Râul Rhone, pe malurile căruia se află capela Penitenţilor gri, conform unei vechi tradiţii, iese din matcă o dată la 100 de ani. În toamna anului 1433, în noaptea dintre 29 şi 30 noiembrie, din cauza ploilor abundente, râul a inundat oraşul Avignon. Penitenţii gri, fiind îngrijoraţi de soarta Preasfântului Sacrament s-au folosit de o barcă pentru a ajunge la Capela Sfintei Cruci. Ajunşi în faţa locului inundat, au deschis cu forţa uşile bisericii. Când au intrat în biserică au constatat faptul că apele au rămas compacte ca nişte pereţi de-o parte şi de alta a navatei, lăsând liberă trecerea spre altar, unde se afla Preasfântul Sacrament. În părţile laterale ale bisericii totul era sub ape, cărţile, pergamentele, iar relicvariile care se aflau în faţa altarului erau neatinse de apă.

Cei 12 penitenţi au chemat imediat în acel loc câţiva călugări franciscani învăţaţi, care au demarat o anchetă pentru recunoaşterea oficială a miracolului.

Preasfântul Sacrament, pentru siguranţă a fost mutat într-o biserică a ordinului franciscan, fiind onorat cu rugăciuni şi cântări precedate de lectura pasajului din Cartea Ieşirii capitolul 14, care prezintă trecerea Mării Roşii.

Chiar şi astăzi, la aniversarea evenimentului supranatural, penitenţii, cu picioarele goale şi cu o frânghie în jurul gâtului ca semn de căinţă, parcurg culoarul bisericii salvată în mod miraculos de ape.

Este interesant de observat faptul că penitenţii erau 12, asemenea seminţiilor lui Israel şi asemeni apostolilor. Acest număr indică în mod simbolic totalitatea umanităţii chemată la acea alianţă conjugală, care se reînnoieşte la fiecare Paşte. Aceşti 12 sunt semnul celor care, prin credinţa în prezenţa lui Dumnezeu, reuşesc să scape nevătămaţi de ravagiile păcatului, favorizat de către anumite filosofii şi de către anumite obiceiuri.

Un al doilea miracol, similar celui din Avignon, a avut loc tot în Franţa, la Pribac, aproape de Toulouse în 1589. Aici trăia Germana Cousin (mai târziu va ajunge Sfântă), o fetiţă care avea o mână paralizată şi care şi-a pierdut mama de mică. Nefiind acceptată de către mama sa vitregă a fost nevoită să trăiască într-un subsol. Solitară şi de multe ori batjocorită pentru credinţa ei, Germana găsea mângâiere în Sfintele Taine. În fiecare zi traversa pârâul Courbet pentru a ajunge la biserică şi a primi Sfânta Euharistie, lăsându-şi astfel turma nesupravegheată. O dată, din cauza ploilor, pârâul era atât de mare, astfel încât descuraja orice încercare de trecere. Dar, dorinţa de a primi Taina Sfântei Euharistii a predominat: Germana şi-a făcut semnul crucii, intrând cu curaj în apă. În acel moment apele s-au despărţit în mod miraculos, iar tânăra a trecut pe uscat.

În acest miracol, căsătoria, Euharistia şi Paştele sunt strâns unite. Sfânta Germana a reuşit să depăşească disconfortul unei vieţi marginalizate (cauzată şi de a doua căsătorie a tatălui), prin credinţa în Euharistie. Traversarea miraculoasă a râului, devine simbolul atenţiei pe care Dumnezeu o dă celor care se încred în mod total în El. Este suprinzător modul în care Sfânta Germana, deşi tânără (era născută în 1579), a avut certitudinea că Euharistia este mai presus de orice sacrificiu şi de orice marginalizare, în timp ce astăzi, de cele mai multe ori, Euharistia este considerată un drept care trebuie primit fără condiţii.

Traducere: Liviu Ursu

Sursa:www.lanuovabq.it

Meditaţia pr. Gabriel Buboi, rectorul Colegiului Pio Romeno, pentru a IV-a duminică din Postul Paştelui

Se apropie deja Duminica a IV-a din Postul Paştelui, numită „Duminica Sfântului Ioan Scărarul”. Evanghelia duminicii aduce în atenţia credincioşilor episodul vindecării lunaticului (Mc 9,17-32), un gest mântuitor care vorbeşte şi credincioşilor din al treilea mileniu despre puterea divină a Mântuitorului.

Radio Vatican vă propune o meditaţie de pregătire la Duminica a IV-a din Post, prezentată de pr. Gabriel Buboi, rectorul Colegiului Pontifical "Pio Romeno" din Roma.

Ascultă aici meditația:  

Sursa

Despre Sacramentul Preoţiei

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Am avut deja ocazia de a marca din nou că cele trei Sacramentele ale Botezului, Mirului şi Euharistiei constituie împreună misterul “iniţierii creştine”, un unic mare eveniment de har care ne renaşte în Cristos. Aceasta este vocaţia fundamentală care îi uneşte în Biserică pe toţi, ca discipoli ai Domnului Isus. Sunt după aceea două Sacramente care corespund la două vocaţii specifice: este vorba despre Preoţie şi despre Căsătorie. Ele constituie două mari căi prin care creştinul poate să facă din propria viaţă un dar de iubire, după exemplul şi în numele lui Cristos şi astfel să coopereze la edificarea Bisericii.

Preoţia, ritmată în cele trei grade: episcopat, prezbiterat şi diaconat, este Sacramentul care abilitează la exercitarea slujirii, încredinţată de Domnul Isus apostolilor, de a paşte turma Sa, în puterea Duhului Său şi după inima Sa. A paşte turma lui Isus nu cu puterea forţei umane sau cu propria putere, ci aceea a Duhului şi după inima sa, inima lui Isus care este o inimă de iubire. Preotul, Episcopul, diaconul trebuie să pască turma Domnului cu iubire. Dacă nu face aceasta cu iubire, nu slujeşte. Şi în acest sens, slujitorii care sunt aleşi şi consacraţi pentru această slujire prelungesc în timp prezenţa lui Isus, dacă fac aceasta cu puterea Duhului Sfânt în numele lui Dumnezeu şi cu iubire.

1. Un prim aspect. Cei care sunt hirotoniţi sunt puşi în fruntea comunităţii. Sunt “în frunte”, da, însă pentru Isus înseamnă a pune propria autoritate în slujire, aşa cum El însuşi a arătat şi i-a învăţat pe discipoli cu aceste cuvinte: “Ştiţi că cei care conduc neamurile le domină şi cei mari îşi fac simţită puterea asupra lor. Între voi să nu fie aşa. Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie sclavul vostru şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul vostru, aşa cum Fiul Omului nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să îşi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (Mt 20,25-28, Mc 10,42-45). Un Episcop care nu este în slujba comunităţii nu face bine; un preot, care nu este în slujba comunităţii sale nu face bine, greşeşte.

2. O altă caracteristică ce derivă tot din această unire sacramentală cu Cristos este iubirea pasionată faţă de Biserică. Să ne gândim la acel text din Scrisoarea către Efeseni în care Sfântul Paul spune că Cristos “a iubit Biserica şi s-a dat pe Sine pentru ea pentru a o sfinţi, purificând-o prin baia apei în cuvânt, ca să şi-o prezinte sieşi ca o Biserică glorioasă, fără să aibă vreo pată sau rid sau ceva asemănător” (5,25-27). În virtutea Preoţiei, slujitorul se dedică în întregime pe sine însuşi propriei comunităţi şi o iubeşte cu toată inima: este familia sa. Episcopul, preotul iubesc Biserica în comunitatea lor, o iubesc puternic. Cum? Aşa cum Cristos iubeşte Biserica. Acelaşi lucru îl va spune Sfântul Paul despre căsătorie: soţul îşi iubeşte soţia aşa cum Cristos iubeşte Biserica. Este un mare mister de iubire: acesta al slujirii şi acela al căsătoriei, două Sacramente care sunt drumul pe care persoanele merg în mod obişnuit la Domnul.

3. Un ultim aspect. Apostolul Paul recomandă discipolului său, Timotei, să nu neglijeze, ba chiar să reînsufleţească mereu darul care este în el. Darul care i-a fost dat prin impunerea mâinilor (cf. 1Tim 4,14; 2Tim 1,6). Când nu se alimentează slujirea – slujirea Episcopului, slujirea preotului – cu rugăciune, cu ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu şi cu celebrarea zilnică a Euharistiei şi chiar cu o frecventare a Sacramentului Pocăinţei, se ajunge în mod inevitabil să se piardă din vedere sensul autentic al propriei slujiri şi bucuria care derivă dintr-o profundă comuniune cu Isus.

4. Episcopul care nu se roagă, Episcopul care nu ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, care nu celebrează în fiecare zi, care nu merge să se spovedească în mod obişnuit, şi preotul însuşi care nu face aceste lucruri, cu timpul pierd unirea cu Isus şi ei devin o mediocritate care nu face bine Bisericii. Pentru aceasta, trebuie să îi ajutăm pe Episcopi, pe preoţi să se roage, să asculte Cuvântul lui Dumnezeu care este hrana zilnică, să celebreze în fiecare zi Euharistia şi să meargă să se spovedească în mod obişnuit. Şi acest lucru este atât de important pentru că se referă tocmai la sfinţirea chiar a Episcopilor şi a preoţilor.

5. Aş vrea să închei cu un lucru care îmi vine în minte: ce trebuie făcut pentru a deveni preot? Unde se vând admiterile la preoţie? Nu, nu se vând. Acesta este o iniţiativă pe care o ia Domnul. Domnul cheamă. Cheamă pe fiecare dintre cei pe care îi vrea ca să devină preoţi. Probabil sunt unii tineri, aici, care au simţit în inima lor această chemare, voinţa de a deveni preoţi, voinţa de a-i sluji pe alţii în lucrurile care vin de la Dumnezeu, voinţa de a fi toată viaţa în slujire pentru a catehiza, a boteza, a ierta, a celebra Euharistia, a-i îngriji pe cei bolnavi… şi toată viaţa aşa! Dacă a simţit cineva dintre voi acest lucru în inimă, Isus e cel care i-a pus aceasta acolo! Aveţi grijă de această invitaţie şi rugaţi-vă pentru ca acest lucru să crească şi să dea rod în toată Biserica.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătraşcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 26.03.2014
Publicarea pe acest sit: 26.03.2014
Etichete: Audienţe generale, Papa F, Serie Sacramente

 

Sursa 

Lecții de viață din înțelepciunea bătrânilor

Karl Pillemer, de la Universitatea Cornell, a adunat lecții de viață desprinse din experiența a circa 1.500 de persoane de 70, până la peste 100 de ani. În urma demersului, el a observat că majoritatea bătrânilor au insistat asupra unui sfat care nu era legat nici de fericire, nici de copii și nici măcar de relații, scrie TIME.

În cartea sa, 30 de lecții de viață: Sfaturi încercate și adevărate de la cei mai înțelepți americani, Pillmer dezvăluie faptul că participanții au pus foarte mult accent asupra unui aspect legat de carieră. „Să îți irosești timpul într-un loc de muncă care nu îți place este o greșeală tragică. Nu a existat nicio altă problemă asupra căreia experții să fie mai de neclintit."

Pe baza experienței lor de viață, bătrânii intervievați de Pillmer au enunțat și alte sfaturi pentru viața profesională. De exemplu, cariera ar trebui aleasă „pentru recompensele intrinseci, nu pentru cele financiare". De asemenea, îi încurajează pe cei mai tineri să nu renunțe ușor la demersul lor în căutarea unui serviciu ce le aduce fericirea, dar și să valorifice la maximum experiențele unui loc de muncă mai puțin plăcut, pentru că ar putea învăța lecții prețioase.

Totodată, vârstnicii au subliniat importanța autonomiei la muncă, cea care le oferă „libertatea de a lua decizii și de a se mișca spre direcția care te interesează, fără prea mult control de la superiori". Nu în ultimul rând, s-au concentrat asupra dezvoltării inteligenței emoționale, utilă în carieră, indiferent de locul de muncă.

Pe lângă sfaturile legate de alegerea unui serviciu care te face fericit, bătrânii au avut lucruri înțelepte de spus și despre sănătate. „Tratează-ți corpul ca și cum vei avea nevoie de el pentru 100 de ani", citează Harvard Gazette. Aceasta a fost lecția mult mai des întâlnită decât clasicele sfaturi ca „renunță la fumat" sau „culcă-te devreme".

De altfel, participanții au împărtășit și cel mai mare regret pe care îl au în viață, care poate fi rezumat într-o singură propoziție: „Aș vrea să nu fi petrecut atât de mult timp făcându-mi griji." Pillmer explică faptul că acest regret, la fel ca și în cazul alegerii unei cariere, derivă din timpul scurt pe care viața ni-l pune la dispoziție. „Argumentul lor este că toate grijile lipsite de rațiune și chinuitoare asupra lucrurilor pe care cineva nu le poate controla otrăvesc viața atât de eficient, încât devin o risipă a unui timp prețios."

Citește și: Lecții valoroase de viață de la un bunic pentru nepoții săi

Foto: stockvault.net

 

Sursa

Extazul lui Iuda

Meditație pentru Duminica a VI-a din Post (a Floriilor sau a Intrării Domnului în Ierusalim) Ev Io 12,1-18
În sfârșit, triumful intrării în Ierusalim! Iuda trăiește extazul împlinirii unui vis: împărăția Maestrului său pare să se concretizeze în sfârșit. Dorințele lui sunt pe cale de a deveni realitate, iar temerile legate de acele sumbre cuvinte rostite de Isus, despre suferință, patimi și moarte, par exorcizate definitiv. Iată-i  și pe locuitorii Ierusalimului ieșind cu ramuri și osanale în fața Lui! Și cine nu și-ar dori un astfel de Împărat? Unul capabil să înmulțească pâinile, să vindece bolile, să învie morții? În fața unui astfel de conducător, ocupantul roman ori alții, nu au nici o șansă.

Cei care îl primesc își pun hainele la picioarele Lui! Cât de simbolic e acest gest, mai ales dacă ne gândim la valoarea aproape sacră a veșmintelor în Israel. Vechiul Testament specifică în mod clar: chiar și atunci când cineva și-ar pune ca și gaj haina, aceasta trebuia să-i fie restituită până seara. Într-un teritoriu în care temperaturile scad frecvent noaptea sub zero grade, era într-adevar de o chestiune vitală. Deci în momentul în care locuitorii Ierusalimului își pun hainele la picioarele lui Isus, e ca și cum și-ar pune propriile vieți. Chiar dacă, doar puțin timp mai târziu vor fi ei cei ce vor lua hainele și viața Împăratului lor.

Mânzul asinei ne aduce aminte de Saul, primul împărat al Israelului, cel care pornește în căutarea asinelor tatălui său și întâlnește în schimb planul Providenței. Înainte de el, Dumnezeu era Împăratul lui Israel. Era momentul adevăratei libertăţi, ce începe întotdeauna doar când Dumnezeu este stăpân în viața noastră. Israeliţii merg însă la profetul Samuel şi cer un rege ales dintre ei. Iar deoarece Creatorul ascultă glasul creaturii și îi respectă libertatea, chiar şi atunci când aceasta îi intoarce spatele, Domnul îi spune profetului: "Ascultă glasul poporului în toate câte îţi grăieşte; căci nu pe tine te-au lepădat, ci M-au lepădat pe Mine, casă nu mai domnesc Eu peste ei”. Cărţile Regilor ne vorbesc despre ceea ce urmează: aproape fără excepţie, fiecare sfârşit de regat, este descris cu aceste cuvinte: ”Și a făcut fapte netrebnice înaintea Domnului, la fel ca tatăl său.”

Dar fiindcă Dumnezeu nu-și abandonează niciodată creatura, iată că astăzi cercul se închide. Creatorul ia chipul creaturii și înnoiește fața pământului. Vine pe mânzul aceluiași animal încălecat de Saul, pentru ca cei ce au ochi, să vadă și să înțeleagă. Dar e un alt fel de rege și vine cu o altfel de împărăție. Una pe care nici un ocupant nu o poate distruge, fiindcă e în inimilenoastre. În șa pentru moment nimeni nu pare să înțeleagă noul mod de a împărății slujind, de a fi stăpân spălând picioarele, de a iubi dându-și viața. Deocamdată lumea e prea preaocupată să sărbătorească. Cu câteva excepții... Fiindcă în intimitatea unei inimi de Mamă, proorocia bătrânului Simeon prinde contur și vârful de sabie își dezvăluie cruda sclipire. Este începutul momentului întunericului, al extazului lui Iuda și al agoniei Fiului lui Dumnezeu...

PS Claudiu
Episcopul Curiei

Ev Io 12,1-18

Deci, cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi.Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea. A zis deci Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. Deci mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi.Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare.Căci, din cauza lui mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus. A doua zi, mulţime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, Au luat ramuri de finic şi au ieşit întru întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: "Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezând pe mânzul asinei". Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar când S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea I le-au făcut Lui. Deci da mărturie mulţimea care era cu El, când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta.

Sursa