12 Noiembrie – Dali şi moartea
L-au întrebat pe Salvador Dali:
- Dumneavoastră va temeţi de moarte?
- Da – răspunse.
-Este ceea ce temeţi cel mai mult?
- Nu.
- De ce?
- Deoarece cred că, în cele din urmă, trebuie să se aranjeze.
Sigur că s-a aranjat: murind ca oricare muritor. Moartea nu-i respectă pe
cei care se cred genii nici pe cei care
sunt. Cu atât mai puţin pe cei care nu sunt nici nu se consideră ca
atare.
După cum spune Jorge Manrique într-unul din versurile sale: „Vieţile
noastre sunt râuri care se varsă în marea, care este moartea. Acolo merg direct
domnişorii să se sfârşească şi să se consume. Într-acolo râurile învolburate,
acolo pâraiele şi cele mai mici firicele de apă: la fel sunt atât cei care trăiesc
prin munca mâinilor lor cât şi bogaţii”.
Este absurd să crezi că, pentru tine, „trebuie să se aranjeze”. Normal ar
fi să te gândeşti: „cum mă aranjez eu”. Logic ar fi să caut să mă găsesc pe
mine „aranjat”.