joi, 23 august 2012

Cuvântul sculptează!

23 AUGUST

DOAMNE, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! DUMNEZEULE, Tu eşti stânca mea, în care mă ascund.

Psalmul 18.2

Pentru toţi copiii lui Dumnezeu este o mare mângâiere că Dumnezeu le cunoaşte întristarea, lacrimile ascunse şi necazurile. Calea credinţei în această lume este o cale presărată cu greutăţi şi necazuri. Dar Dumnezeul şi Tatăl nostru este un Dumnezeu al dragostei şi milei. El se gândeşte tot timpul la copiii Săi. În Cuvântul Lui citim să „aruncăm asupra Lui toate îngrijorările şi El însuşi va îngriji de noi."

Cum mai putem oare să fim neliniştiţi sau fără putere când avem o astfel de îmbărbătare? Putem merge voioşi şi plini de încredere spre minunata noastră ţintă. De-am primi toată energia pentru a alerga spre ţinta noastră cu ochii privind mereu spre Domnul nostru. Dar lucrul acesta putem să-l facem dacă ne bizuim tot mai mult pe dragostea lui Dumnezeu şi Tatălui nostru ca şi pe dragostea Domnului Isus Cristos. Prin aceasta inimile noastre se vor întări tot mai mult.

Dumnezeul nostru cel Mare care face rănile este şi Acela care le vindecă. De-am zidi mai mult încrederea noastră în dragostea Domnului Isus şi a lui Dumnezeu, Tatăl nostru. Gândurile lui Dumnezeu faţă de noi sunt gânduri de dragoste şi gânduri de pace. El vrea ca tot timpul să ne desprindem de gunoaiele lumeşti, şi să fim tot mereu cu candelele aprinse, ca să-L aşteptăm. El este aproape. În curând va veni ca să intrăm ca Mireasă la nunta Mielului, în împărăţia lui sfântă.

Noi suntem în mâna Aceluia care e nemărginit în dragostea Sa, fără greşeală în înţelepciunea Sa şi fără hotar în puterea Sa şi ale cărui mijloace de ajutorare sunt nesfârşite. Dacă ne mustră sau pedepseşte, o face, pentru că ne iubeşte şi ne vrea binele. Să ne aducem aminte tot timpul că dragostea dumnezeiască este înţeleptă şi credincioasă şi ea îngăduie amarul pentru folosul şi binecuvântarea noastră.

Sursa AICI