joi, 25 iulie 2013

Papa Francisc: nu am aur nici argint, îl aduc pe Cristos

Prima zi a Papei Francisc la Rio de Janeiro ne-a lăsat imaginea entuziasmului impetuos al poporului brazilian care l-a primit cu mare căldură şi afecţiune pe Succesorul lui Petru.

Pontiful a sosit la Rio cu ocazia primei sale călătorii apostolice internaţionale, prilejuite de Ziua Mondială a Tinerilor, ajunsă la cea de-a XVIII-a ediţie. Încă din primul moment, Pontiful a dorit să pună amprenta proprie asupra acestei călătorii, îmbrăţişând poporul brazilian la propriu, dat fiind că a dorit să traverseze cu jeep-ul descoperit traseul prin mulţimea în sărbătoare, parcurgând străzile centrale ale oraşului, de la catedrală până eliport, de unde - cu elicopterul – a mers la Palatul Guanabara pentru a se întâlni cu preşedinta Braziliei, Dilma Rousseff care îl întâmpinase şi la aeroport, împreună cu arhiepiscopul de Rio, mons. Tempesta.

Nu putea fi trecut cu vederea nici autoturismul modest, cu care a străbătut cea mai mare parte din drumul de la aeroport, o maşină „în perfect stil Bergoglio”, am putea spune.

Cum s-a putut vedea din imaginile televizate, angajaţii serviciului de securitate au avut nu puţină bătaie de cap în efortul de a-i îndepărta pe tinerii care se îngrămădeau să-l salute pe Pontif, în momentele în care autoturismul în care se afla s-a blocat în traficul congestionat al oraşului.
Acestui popor entuziast, Papa i-a dedicat primul discurs, plin de afecţiune paternă: “Aprendi que para ter acesso ao Povo Brasileiro, é preciso ingressar pelo portal ... „Am învăţat că pentru a avea acces la poporul brazilian trebuie să intri pe poarta inimii sale imense; să-mi fie aşadar permis în acest moment să bat cu delicateţe la această poartă pentru a petrece această săptămână cu voi. Nu am nici aur, nici argint, dar vă aduc darul cel mai preţios care mi-a fost dat: pe Isus Cristos!”

Papa a mulţumit bunăvoinţei divine care i-a dat posibilitatea să revină în iubita sa Americă Latină, spunând: „Am venit să-i întâlnesc pe tinerii sosiţi din toată lumea, atraşi de braţele deschise ale lui Cristos Mântuitorul, tineri care vorbesc limbi diferite, aparţin unor culturi diverse dar care sunt uniţi – dincolo de orice diferenţă – de un limpede adevăr şi de o iubire autentică”. „Şi când sunt cuceriţi de experienţa lui Cristos, energia pe care o emană este extraordinară”, a evidenţiat Sfântul Părinte.

 “A juventude é a janela pela qual o futuro entra no mundo …“Tinerii sunt fereastra prin care viitorul intră în lume, fapt ce ne pune în faţa unor mari provocări. Generaţia noastră se va revela la înălţimea promisiunii aflate în fiecare tânăr când va şti să-i ofere spaţiu şi baze solide asupra cărora să-şi poată construi viaţa, garantându-i securitatea şi educaţia şi transmiţându-i valori de durată pentru care viaţa să merite să fie trăită”.

Gândul s-a îndreptat spre aşteptările atâtor tineri care au protestat săptămânile trecute în Brazilia pentru a cere un viitor mai bun. În discursul său, preşedinta Braziliei, Dilma Rousseff, a spus că manifestaţiile de protest au fost un act democratic şi o oportunitate pentru a reînnoi speranţa într-o lume mai bună.

Referindu-se la Papa Francisc, doamna Rousseff a spus că ne aflăm „în faţa unui lider religios sensibil la aspiraţiile de justiţie socială ale popoarelor noastre” şi a reînnoit promisiunea de luptă împotriva sărăciei, mai ales în Africa.

Marţi este zi de odihnă pentru Pontif, în rezidenţa din Sumaré, pentru a se adapta la fusul orar brazilian şi a se reface după cele 12 ore de călătorie cu avionul în vederea înfruntării obligaţiilor oficiale ale Zilei Mondiale a Tinerilor care se va încheia pe 28 iulie.


Sursa:ro.radiovaticana.va
Sursa ro