marți, 18 septembrie 2012

Cuvântul sculptează


18 Septembrie – „Antipotop”

O fetiţă de vreo cinci anişori, o întreabă pe bunica sa:
-«Bunicuţo, tu ai fost cu Noe în arcă atunci când a venit Potopul?»
-«Nu, draga mea, nu! Doamne fereşte!»
-«Atunci cum te-ai salvat?»

Copilul mic, de cinci sau şase ani, îşi imaginează că bunicii sunt de dinaintea Potopului. Când va avea cu zece ani mai mult, în jur de cincisprezece, îi va considera pe părinţii săi mai „învechiţi” decât Noe.
Este interesant de văzut cum se schimbă viziunea pe care o are fiul despre tatăl său de-a lungul vieţii:
În jurul vârstei de şase ani spune: „Tata ştie totul”.
Pe la nouă: „Tata ştie aproape totul”.
Pe la doisprezece: „Sunt multe lucruri pe care tata nu le ştie”.
Pe la cincisprezece: „Tata nu ştie nimic”.
La douăzeci şi cinci: „Îl voi consulta pe tata”.
La patruzeci şi cinci sau cincizeci: „Ce bine-ar fi să-l am pe tata”.
Însă trebuie să treacă prin „tata nu ştie nimic”. Este bine ca acest lucru să fie văzut drept ceea ce este: o staţie intermediară, nu capătul.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro