Ioan Paul al II-lea era o persoană mistică, credea în puterea rugăciunii sale”, mărturiseşte Wlodzimierz Redzioch, jurnalistul polonez care pentru o lungă perioadă a fost colaborator al Papei Wojtyla. Într-un interviu acordat postului nostru de radio cu ocazia primei comemorări liturgice a Sfântului Ioan Paul al II-lea, la data de 22 octombrie, Redzioch se opreşte la importanţa rugăciunii pentru pontiful polonez:
„Ioan Paul al II-lea nu poate fi înţeles fără rugăciune, fără a vorbi despre el ca de un mistic, pentru că Ioan Paul al II-lea avea un raport mistic cu Domnul. Primele dăţi când mergeam în capela privată pentru Sfânta Liturghie şi îl vedeam pe Sfântul Părinte îngenuncheat, era pentru noi un lucru impresionant: el se ruga cu tot corpul, cu mimica feţei; uneori ridica şi capul, ca şi cum ar vedea pe cineva, ca şi cum ar vorbi cu cineva. Pe genoflexor avea un plic cu foi: erau intenţiile de rugăciune ale persoanelor care cereau lucruri concrete. Papa nu se ruga într-un mod abstract, ci pentru intenţii concrete, cerute de credincioşi. O dată un colaborator al său a găsit o pagină dublă a ziarului „L’Osservatore Romano” în poloneză cu graficul Curiei Romane şi numele tuturor colaboratorilor acesteia. L-a întrebat pe Pontif la ce îi servea, fiind sigur că urmăreşte organigrama Curiei. Ioan Paul al II-lea i-a răspuns cu un glas cald: «Eu, în fiecare zi, mă rog pentru fiecare dintre voi!»”.
Întrebat ce aspect al sfinţeniei sale doreşte să menţioneze în mod special, Redzioch a răspuns:
„În primul rând sărăcia. Pentru toată viaţa familia Wojtyla a fost săracă, iar când tânărul Wojtyla a devenit preot nu avea nimic. Aspectul cel mai important este faptul că el nu ţinea la lucrurile materiale. Când era în Palatul Episcopal de la Cracovia, Palatul Curiei Romane sau în Palatul Pontifical se folosea de lucrurile puse la dispoziţie, dar nu avea nimic personal... Un alt aspect este misticismul lui Karol Wojtyla. Este însă foarte dificil să se vorbească despre viaţa sa mistică, pentru că sunt lucruri mult prea profunde şi intime. Mă gândeam că ne-am putea apropia de acestea eventual prin poezia sa. Şi de ce tocmai prin poezia sa? Pentru că orice alt document scris – scrisori, enciclice, predici – este scris pentru cineva, are o destinaţie precisă, în timp ce poezia este o izbucnire a propriului sufletului. Papa Wojtyla era şi poet, iar poeziile le scria pentru el însuşi. Dacă vrem să-l contemplăm pe Karol Wojtyla mistic ar trebui să citim şi să recitim poeziile sale”.
„Ioan Paul al II-lea nu poate fi înţeles fără rugăciune, fără a vorbi despre el ca de un mistic, pentru că Ioan Paul al II-lea avea un raport mistic cu Domnul. Primele dăţi când mergeam în capela privată pentru Sfânta Liturghie şi îl vedeam pe Sfântul Părinte îngenuncheat, era pentru noi un lucru impresionant: el se ruga cu tot corpul, cu mimica feţei; uneori ridica şi capul, ca şi cum ar vedea pe cineva, ca şi cum ar vorbi cu cineva. Pe genoflexor avea un plic cu foi: erau intenţiile de rugăciune ale persoanelor care cereau lucruri concrete. Papa nu se ruga într-un mod abstract, ci pentru intenţii concrete, cerute de credincioşi. O dată un colaborator al său a găsit o pagină dublă a ziarului „L’Osservatore Romano” în poloneză cu graficul Curiei Romane şi numele tuturor colaboratorilor acesteia. L-a întrebat pe Pontif la ce îi servea, fiind sigur că urmăreşte organigrama Curiei. Ioan Paul al II-lea i-a răspuns cu un glas cald: «Eu, în fiecare zi, mă rog pentru fiecare dintre voi!»”.
Întrebat ce aspect al sfinţeniei sale doreşte să menţioneze în mod special, Redzioch a răspuns:
„În primul rând sărăcia. Pentru toată viaţa familia Wojtyla a fost săracă, iar când tânărul Wojtyla a devenit preot nu avea nimic. Aspectul cel mai important este faptul că el nu ţinea la lucrurile materiale. Când era în Palatul Episcopal de la Cracovia, Palatul Curiei Romane sau în Palatul Pontifical se folosea de lucrurile puse la dispoziţie, dar nu avea nimic personal... Un alt aspect este misticismul lui Karol Wojtyla. Este însă foarte dificil să se vorbească despre viaţa sa mistică, pentru că sunt lucruri mult prea profunde şi intime. Mă gândeam că ne-am putea apropia de acestea eventual prin poezia sa. Şi de ce tocmai prin poezia sa? Pentru că orice alt document scris – scrisori, enciclice, predici – este scris pentru cineva, are o destinaţie precisă, în timp ce poezia este o izbucnire a propriului sufletului. Papa Wojtyla era şi poet, iar poeziile le scria pentru el însuşi. Dacă vrem să-l contemplăm pe Karol Wojtyla mistic ar trebui să citim şi să recitim poeziile sale”.
Sursa:ro.radiovaticana.va
