luni, 30 iulie 2012

Cuvântul sculptează!

30 IULIE

Mi-am dat spatele înaintea celor ce Mă loveau, şi obrajii înaintea celor ce-Mi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns faţa de ocări şi de scuipări.

Isaia 50.6

Aşa vorbeşte Mântuitorul prin Duhul Sfânt despre Sine prin proorocul Isaia. Domnul Isus S-a dat în mâinile oamenilor păcătoşi. El nu S-a speriat de drumul Golgotei. Cea mai teribilă înjosire a suportat-o cu dragoste. Era înjosit continuu şi profund. Domnul, „S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte şi încă moarte de cruce." Acolo l-a dus nedreptatea oamenilor. „Când a fost chinuit şi asuprit n-a deschis gura de loc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie." El era Mielul sfânt, trimis de Dumnezeu şi dat pentru nelegiuirile noastre. Era un chin pe care-L îndura cu dragoste faţă de Dumnezeu Tatăl şi fată de noi, cei pierduţi. El putea să spună: „Tatăl Mă iubeşte, pentru că îmi dau viaţa ca iarăşi să o iau. Nimeni nu mi-o ia cu sila ... Am putere să o dau şi am putere să o iau iarăşi."

Ce dragoste ar fi putut face lucrul acesta? NUMAI dragostea dumnezeiască. O dată va fi răsplătită această dragoste când toţi răscumpăraţii vor intona cântarea de slavă a Mielului. Noi cei credincioşi avem de pe acum putinţa să vestim moartea Lui şi astfel să-I aducem laudă şi adorare. Binecuvântat loc! Cunoşti şi tu acest loc măreţ unde copiii lui Dumnezeu se strâng în afară de orice tabără religioasă, pe locul prezenţei lui Dumnezeu pentru ca să aducă adorarea şi lauda lor Marelui Mântuitor?

Adunarea lui Dumnezeu nu are nevoie de ajutorul lumii în ce priveşte rânduiala sau disciplina. Duhul Sfânt locuieşte în Adunare cu toată slăbiciunea omului. Dacă cineva voieşte să introducă în ea lucruri pământeşti sau omeneşti, nu va face decât Să-L întristeze pe Acela a cărui prezenţă este lumina credincioşilor, izvorul şi puterea slujirii şi a disciplinei. Dumnezeu şi Tatăl nostru conduce toate evenimentele pentru a-Şi împlini voia.


Sursa AICI

Chimistul şi industriaşul suedez Alfred Nobel (1833-1896) era un om renumit în anul 1888. Nu s-a căsătorit şi s-a dedicat studiului. În anul 1875 a inventat dinamita şi apoi alte explozive mult mai puternice. Lumea îi spunea „regele dinamită“. Într-o dimineaţă din anul 1888, Alfred Nobel luă ziarul şi îşi citi propriul necrolog care suna aşa: „Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, a murit ieri. El este cel care a proiectat o procedură, care să omoare într-un război mai mulţi oameni decât au murit în celelalte războaie. Alfred Nobel a murit foarte bogat!“ Din greşeală, jurnalistul îl confundase pe Alfred cu fratele său mai mare, care decedase cu adevărat. Dar citind necrologul defăimător, Alfred Nobel s-a trezit ca dintr-un vis urât. Omenirea avea să-l comemoreze ca pe „îngerul morţii“, ca cel care a fabricat moartea omenirii. O asemenea comemorare era îngrozitoare.

În ziua aceea în mintea lui Nobel a încolţit un gând. Nobel şi-a făcut un plan, şi anume să lase prin testament imensele sale bogăţii pentru un fond de premii pentru cele mai remarcabile opere care să întărească pacea pe pământ. Aşa a apărut premiul Nobel, râvnit de mulţi bărbaţi şi femei, care se decernează de parlamentul norvegian şi Banca Naţională a Suediei.

Luminat de meditaţia asupra vieţii sale, Alfred Nobel a rostit o frază memorabilă: „Orice om trebuie să-şi schimbe epitaful în timpul vieţii sale şi să-l scrie din nou…“ Dacă Alfred Nobel s-ar fi aplecat cu credinţă asupra evangheliei, ar fi aflat că Dumnezeu oferă fiecărui om şansa schimbării sentinţei vieţii.

Din natura noastră, toţi suntem păcătoşi pierduţi şi ne aşteaptă judecata divină. Însă Dumnezeu ne-a trimis o veste bună: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el“ (Ioan 3.16, 36).

Iată, cititorule, aceasta este calea, posibilitatea prin care fiecare om poate să ajungă la schimbarea sentinţei vieţii. Această posibilitate dăruită de Dumnezeu o primim prin credinţa în Mântuitorul, care Şi-a dat viaţa ca preţ de răscumpărare pentru toţi care Îl acceptă. Astfel de oameni vor fi binecuvântaţi în acest timp şi pentru veşnicie. Dar cei ce nu cred în Mântuitorul vor fi veşnic pierduţi. Alegerea este partea fiecăruia dintre noi. Fericiţi sunt cei care aleg partea cea bună a credinţei!

Sursa: http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2012-05-16?mini=meditatii-zilnice%2Fsamanta-buna%2F2012-05 și http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2012-05-17?mini=meditatii-zilnice%2Fsamanta-buna%2F2012-05