Bani înapoi... adună.ro

Cine s-a gândit că poți

Să nu îți pierzi bănuți toți

Și pe net cumpărături făcând

O parte din ei îi ai înapoi

curând.

Așa că tocmai ce am descoperit

Un site care m-a uimit

Fiindcă chiar aduna.ro se numește

Și pentru tine, bănuți economisește.

Și stai să-ți spun cum faci să reușești

Și banii să-i aduni ca să nu-i risipești.

În primul rând tu mergi aici pe moment

Să-ți faci cont la ei urgent

Apoi îți alegi de pe site o categorie

De unde vrei să faci cumpărături o mie

După ce o comandă ai plasat

Primești o sumă înapoi garantat

Și cu cât faci mai multe comenzi

Aduni bani grămezi-grămezi.

Apoi când îi vrei înapoi

Completezi un formular un-doi

Și cât ai clipi

Banii în cont îi vei găsi.

Așa că nu mai sta vizor

Și fă-ți un cont aici și-n viitor

Câștigă bănuți înapoi garantat

Că ești un om inteligent și nu ratat :p

Eu unul, am fost convins, așa că mi-am făcut cont și vă invit și pe voi să faceți la fel apăsând aici.

Arheolog american: Cred că am găsit Sodoma!

Scriptura conține câteva istorisiri care au fost ridiculizate de-a lungul timpurilor. Una dintre ele este povestea Sodomei și Gomorei. Distrugerea acestor orașe este greu de acceptat pentru că implică implicarea supranaturală a lui Dumnezeu într-un cataclism, dar și pentru că reprezintă judecarea păcatului. Deși existența acestor orașe este menționată în Vechiul Testament, în Noul Testament, în surse necanonice și în Coran, ea este disputată de arheologi.

Conform cărții Geneza, „oamenii din Sodoma erau răi și din cale afară de păcătoși împotriva Domnului" (Geneza 13:13). Din acest motiv, Dumnezeu a ales să distrugă Sodoma și Gomora, „a făcut să plouă pucioasă și foc de la Domnul din cer" (Geneza 19:24). Locația celor două orașe, așa cum este ea descrisă în Biblie, ar fi fost undeva lângă Marea Moartă, între orașele numite „cetățile din câmpie" (Geneza 13:12). Potrivit geografiei biblice, Sodoma și celelalte orașe din câmpie erau localizate pe câmpia ovală și fertilă în nordul Mării Moarte și la est de orașele Betel și Ai, numită ha-kikar.

Folosind indiciile din Geneza 13, arheologul Steven Collins a început săpăturile în Tall el-Hammam, un sit fortificat, locat în sudul Văii Iordanului, la aproximativ 14 km în nord-estul Mării Moarte, loc despre care Collins a exclamat: „Cred că am găsit Sodoma!".

Excavațiile au fost începute în 2006 printr-o colaborare a Trinity Southwets University și Departamentul de Antichități al Regatului Hașemit al Iordaniei. Mărimea sitului este de aproximativ 40 de hectare, Tall el-Hammam fiind unul dintre cele mai mari situri ale epocii mijlocii a bronzului (2000 î.Hr.-1600 î.Hr.) și unul dintre cele mai mari orașe ale Canaanului. Spre deosebire de alte orașe canaanite, care au continuat să înflorească până în epoca târzie a bronzului (1550 î.Hr.-1200 î.Hr.), Tall el-Hammam a fost distrus la sfârșitul epocii mijlocii a bronzului și a rămas nelocuit vreme de secole.

Arheologi au găsit fundații arse și podele îngropate în aproximativ un metru de cenușă închisă la culoare și o mulțime de vase a căror suprafață era topită. „Ultimul strat al epocii mijlocii a bronzului constă din aproape un metru de cenușă grea și dărâmături", relatează Collins în articolul său din Biblical Archeology Review.

Descoperirile lui Collins și totodată identificare lor cu rămășițele Sodomei ridică însă o problemă dificilă. Vasele de lut găsite datează din 1650-1600 î.Hr., cam cu două secole înainte de Exod, conform cronologiei biblice. Din acest motiv, majoritatea experților în Vechiul Testament nu acceptă ipoteza lui Collins. „Data din cele mai bune manuscrise și hermeneutica corectă localizează distrugerea Sodomei în 2081 î.Hr., ceea ce scoate Tall Hammam complet din discuție ", comentează Eugene Merrile, profesor de Vechiul Testament din cadrul Dallas Theological Seminary pentru Artifax citat de Christianity Today.

Poziția lui Collins față de această contestație este una de dezacord față de cronologia biblică preepoca fierului. „Numerele patriarhale ale epocii bronzului nu pot fi comparate în niciun fel cu conceptul nostru modern absolut de datare", a spus Collins în apărarea teoriei sale.

Sursa

Congregația Surorilor Maicii Domnului la ceas aniversar

Scurtă prezentare a CMD

Congregaţia Surorilor Maicii Domnului a fost înfiinţată în anul 1921, de către Arhiepiscopul Mitropolit al Bisericii Greco-Catolice Române, Vasile Suciu.

Sărbătoarea de azi, a Prezentării lui Isus în templu, este de fapt, comemorativă pentru Congregaţie, ea fiind decretată de Fondator la 2 februarie 1921.

Este prima Congregaţie de surori înfiinţată în Biserica noastră şi printre puţinele congregaţii de surori care există în Biserica Greco-Catolică din ţară.

Care este motivul şi scopul pentru care Mitropolitul Vasile Suciu a întemeiat această Congregaţie?

Unul dintre gândurile care l-au preocupat pe marele ierarh al Bisericii, Vasile Suciu, şi fondator de şcoli pentru neamul său, a fost renaşterea morală şi spirituală a poporului român.

Era perioada de după război, în urma căruia mulţi copii au rămas orfani, când existau mulţi săraci, neînvăţaţi, bolnavi, care aveau nevoie de ajutor. Mitropolitul Vasile Suciu era convins că „reîncreştinarea şi regenerarea sufletească a neamului nostru”, percepută ca o nevoie acută, nu se putea face decât prin Biserică.

La întrebarea pe care şi-o pune: „ce voi face pentru neamul acesta?” răspunde, primind un har special de la Spiritul Sfânt, prin înfiinţarea unei Congregaţii de surori în Biserica Greco-Catolică, Congregaţie pe care o pune „sub scutul de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioare Maria” (cf. primelor Constituţii ale Congregaţiei, art. 1) şi căreia îi încredinţează tocmai această misiune: educarea cât mai aleasă şi instruirea tinerelor fete, pentru a deveni apoi soţii şi mame creştine.

Şi aceasta pentru a urma „principiul fundamental” care l-a călăuzit întotdeauna, după cum afirma el însuşi: „întărirea Bisericii al cărei slujitor sunt şi fericirea nemului din care fac parte” (Ion Moldovan, Vlădicii Blajului, Mitropolitul Dr. Vasile Suciu, Buna Vestire, Blaj 2002, p. 61).

Ca şi Biserica în care s-a născut, Congregaţia de surori a avut de la început un „trup bizantin” şi un „suflet latin”, o formă orientală a rugăciunii şi a celebrărilor liturgice, şi o aspiraţie spre cultura şi civilizaţia pe care putea să le ofere Roma. De fapt, Mitropolitul Vasile Suciu a înfiinţat o Cngregaţie de surori în Biserica de rit bizantin, dar după modelul Institutelor religioase din Occident, adică cu activitate apostolică.

Prima superioară a Congregaţiei a fost Sora Febronia, care aparţinea ordinului franciscan al Mănăstirii din Mallesedorf. Ea s-a îngrijit, împreună cu Fondatorul, de formarea primelor surori.

Prin consacrare, carisma Fondatorului se transmite tuturor surorilor din Congregaţie.

Carisma este darul special prin care Spiritul Sfânt indică unei persoane un mod particular de a-L întâlni pe Cristos, de a vedea lumea, de a citi realitatea şi semnele timpului, de a servi Biserica şi pe aproapele. Această carismă, pe care am definit-o ca „maternitate spirituală”, se concretizează în operele de apostolat ale Institutului: grija pentru creşterea şi educarea copiilor şi a tinerilor în spirit creştin, pentru cei bolnavi, ajutorarea săracilor, cu scopul, exprimat chiar de Fondator, „de a apropia neamul nostru cât mai mult de Dumnezeu prin credinţă vie” (cf. Scrisoarea PS Vasile către Consistoriul Arhiepiscopal din 15 august 1934).

Primele tinere consacrate au format o comunitate la Obreja, unde s-au îngrijit de copiii orfani încredinţaţi lor.

În 1924, la 170 de ani de la deschiderea primelor şcoli româneşti la Blaj, Mitropolitul Vasile Suciu a pus piatra de temelie a «Institutului Recunoştinţei», „menit să servească drept liceu, şcoală practică, cu internat pentru educaţia în spirit moral religios şi naţional a fetelor”, şi care a fost încredinţat conducerii «Congregaţiei arhidiecezane greco-catolice române de surori a Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea Fecioare Maria»” (I, Moldovan, o.c., p. 55).

Congregaţia s-a dezvoltat repede. Între anii 1925-1940 s-au înfiinţat 15 filiale, dintre care 10 s-au deschis pe lângă spitale sau sanatorii: la Aiud, Arad, Craiova, Geoagiu, Mediaş, Ploieşti, Reghin, Sebeş, Timişoara, Turda. În 1940, în urma cedării Ardealului de Nord,  Clinicile Universitare din Cluj s-au refugiat la Sibiu, împreună cu un mare număr de surori care îşi desfăşurau apostolatul îngrijind bolnavii.

În ce priveşte apostolatul în domeniul educativ: între anii 1932-1948 multe surori lucrau în învăţământ, îngrijindu-se de educaţia copiilor şi a elevilor din liceele, şcolile şi grădiniţele proprii de la Cluj, Jucu de Jos şi Bucureşti.

În perioada comunistă surorile au avut aceeaşi soartă cu Biserica Greo-Catolică. Ele au fost dispersate dar au continuat să-şi trăiască consacrarea în clandestinitate şi să-şi desfăşoare apostolatul prin catehizarea copiilor în secret, sau lucrând în domeniu sanitar.

Abia prin anii 80 s-au primit tinere în Congregaţie.

După libertatea din 1989 surorile au început să se reorganizeze: s-a construit Mănăstirea de la Cluj, s-a constituit Casa de Noviciat, s-au format comunităţi.

Azi, CMD are comunităţi de surori în Cluj, unde se află Mănăstirea şi Casa Generală, precum şi Casa de copii de tip familial; la Sighet, unde s-a construit Mănăstirea pentru surori, un cămin (internat) pentru eleve şi un Centru de formare spirituală pentru tineri; la Carei, unde există un Centru de zi pentru elevi şi la Blaj. Surorile activează în învăţământ pentru educarea şi instruirea copiilor la grădiniţă şi în şcoli, a tinerilor la Universitate şi în Parohii.

Putem spune şi noi, „secerişul este bogat şi lucrătorii sunt puţini”. Multe surori sunt în vârstă, dar le susţin cu rugăciunea pe cele mai tinere şi active.

Îi mulţumim Domnului pentru darul chemării la viaţa consacrată lui Dumnezeu şi cerem harul de a corespunde întru totul planului Său de mântuire pe care îl are pentru întrega lume.

Sr. Cecilia Flueraș

Sursa

Credința ascunsă

Meditație pentru Duminica a 17-a după Rusalii, Ev Mt 15,21-28
Leproși vindecați, vameși convertiți și iată astăzi, o femeie cananeancă, păgână pentru evrei, căreia fiica îi este vindecată. Începem să înțelegem tot mai bine ce, sau mai corect spus “Cine” este acea lumină prevestită de prooroci și amintită de evanghelistul Matei în duminica de după Botezului Domnului:  “Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit". Pe măsură ce evanghelia ne este citită, duminică de duminică, vedem Lumina lui Dumnezeu pătrunzând în cele mai ascunse, mai umile, mai bolnave spații ale sufletului omenesc.

E adevarat că vindecarea de astăzi sosește doar... într-un final. Dar un final cu adevărat fericit, nu doar pentru fiica vindecată, ci și pentru mama ei, protagonista evangheliei de astăzi, căreia îi sunt adresate minunatele cuvinte din partea lui Isus: “Femeie, mare este credința ta!”. Același Isus care va spune ucenicilor: “Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă!”. Vă imaginați câte poate muta o credință, nu cât un grăunte de muștar, ci una catalogată drept mare!

Evanghelia ne vorbește de credință și de oameni. De cât de neașteptat de mare sau de mică poate fi credința unora: ne gândim la cărturari și la farisei și ne-am aștepta să găsim puzderie de credință. Însă Isus pune în lumina necredința lor. Ne gândim la ucenici, la cei care stau lângă Isus în permanență și ne-am aștepta să mute munții. Dar Isus îi numește ”puțin credincioși”. Și iată în sfârșit un sutaș sau o cananeancă, ce reușesc să provoace mirarea Mântuitorului: “Mare este credința ta!” sau “Nici în Israel nu am găsit o asemenea credință!”.

Suntem invitați să intrăm și noi pe calea credinței cu umilință, știind că am avut, avem și vom avea momente în care suntem ba pe urmele ucenicilor, ba pe urmele sutașului, iar altele, câteodată... pe urmele fariseilor.

Fratele Mihai din Prilog, vorbea la un moment dat de o femeie în vârstă, neștiută de nimeni, care se ruga într-o biserică și “ținea” jumătate din Ardeal cu rugăciunile ei. E adevărat că, așa cum spunea un binecunoscut jurnalist italian, Rino Camilleri, în fața misticilor trebuie să ne retragem umili, în vârful picioarelor. Dar chiar dacă spusele lor sunt de multe ori anevoie de înțeles, fiindcă fac referință la o realitate pe care mintea umană nu reușește să o pătrundă decât într-o mică măsură, ele ne dau o imagine și un sens. Spusele fratelui Mihai, să ne ajute să privim la frații și surorile noastre din biserică, cu alți ochi. Nu știm în inima cui se ascunde credința ce poate muta munții din loc. De aceea Biserica ne invită să cerem rugăciunile fraților și surorilor noastre, să ne rugăm unii pentru alții, oferindu-ne Îndurării Divine: “Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Cristos Dumnezeu să o dăm”.

PS Claudiu
Episcopul Curiei

Sursa