sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Cuvântul sculptează!

7 Ianuarie – Falsa idee de Dumnezeu

Scriitorul englez C. L. Lewis este autorul unei cărţi intitulate „Scrisorile diavolului către nepotul său”. În această carte îşi imaginează că un demon, întrucât ocupase o poziţie distinsă în cer, după căderea sa, desfăşoară în infern o misiune importantă de organizare şi strategie şi se dedică muncii de consiliere a celorlalţi demoni, de categorie inferioară, care au ca misiune să ispitească pe oameni.

Unul dintre aceşti demoni se numeşte în carte Malacoda (Coada rea) iar munca sa constă în a ispiti pe un om care este ateu. Mereu când are greutăţi, Malacoda îi scrie lui Berlike iar acesta îi comunică ceea ce i se pare mai potrivit pentru fiecare caz.

În ciuda eforturilor lui Malacoda, în ciuda fidelităţii sale faţă de strălucitele sfaturi ale lui Berlike, omul pe care trebuie să-l ispitească începe să se dedice căutării sensului vieţii, căutării semnificaţiei existenţei, adică începe să ia naştere în el neliniştea religioasă şi ajunge la un moment în care acest om atinge lumina lui Dumnezeu şi se converteşte. Atunci Malacoda îi scrie lui Berlike o scrisoare plină de dezamăgire, o scrisoare pesimistă, iar Berlike, cu isteţime, îi spune cel mai inteligent lucru pe care-l poate face Malacoda în situaţia dată:

-„Nu este totul pierdut. Acum că are credinţă, caută să-l faci să aibă o idee greşită de Dumnezeu”.

Duhul Sfânt, folosindu-se de Sfântul Ioan, ne spune că „Dumnezeu este iubire” (1 In 4,8).

Diavolul pretinde să gândim sau, mai bine zis, să simţim contrariul: Dumnezeu este un rival de care trebuie să te aperi.

Pe cine iau în seamă? Ce viziune (idee) de Dumnezeu cred, simt şi trăiesc?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro