vineri, 6 mai 2011

Cuvântul sculptează!

6 Mai – Iubire de fiu

În antecamera regală, unul dintre cei mai tineri gardieni veghea somnul lui Friedrich cel Mare al Prusiei. Adormise în timp ce scria o scrisoare mamei sale. La un moment dat, regele îi ceru să-i aducă o carte. Fiindcă nu primea nici un răspuns, acesta ieşi din încăperea sa şi îl găsi pe băiat dormind şi ţinând încă între degete pana pe care o folosea la scris. Regele citi ceea ce scrisese:

-«Mamă, cad jos de somn ce mi-e. Nopţile astea am făcut multe gărzi deşi nu era rândul meu. Le-am făcut pentru ca să-ţi pot trimite mai mulţi bani. Îţi voi trimite cu această scrisoare 10 taleri pe care i-am putut strânge renunţând la somn.»

Regele, fără a face zgomot, se duse din nou în camera sa, reveni cu două monede de aur şi le puse peste scrisoarea gardianului.

În ziua următoare îl numi pe acel băiat într-un post oficial. Cu timpul, acesta a ajuns să fie faimosul general Ziethen.

Dragostea de mamă a acelui tânăr gardian l-a emoţionat pe rege. Mama, pentru care tânărul îşi sacrifica somnul, nu era mama regelui.

Cum nu-l va emoţiona pe Isus ceea ce vom face pentru Mama sa! Domnul nu este mai puţin generos decât acel rege al Prusiei.

Aşadar, prin intermediul Mariei, se poate ajunge mai bine şi mai repede la inima lui Isus.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro