Amintiri grafice și emoții tari în non-culori

Scris de Alice Teodorescu •

Titlu: Maus. Povestea unui supraviețuitor
Autor: Art Spiegelman
Rating:
Editura: Art
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Cristian Neagoe
Numar pagini: 395
ISBN: 978-973-124-696-3

Povestea unui supraviețuitor al Auschwitzului desenată de fiul său în alb-negru, povestea unei distanțe inimaginabile între generații, povestea unui artist chinuit de aspirațiile sale.

„La Spiegelman, naziştii sunt pisici, evreii şoareci, polonezii porci şi americani câini. Toţi sunt înspăimântător de umani." apreciază The Times uimitorul roman grafic al lui Art Spiegelman, desenat pe parcursul a 13 ani și premiat în 1992 cu premiul Pulitzer, stabilind astfel statutul de artă/literatură pentru ignoratele ”comic books” (mai ales în lumea academică). Prezentând povestea lui Vladek Spiegelman, evreu polonez care reușește să supraviețuiască Holocaustului, Art își prezintă, de asemenea, povestea de artist chinuit de întrebări despre familia sa, despre ororile nazismului, dar și de veșnica problemă a distanței dintre generații. Luându-i interviuri tatălui său cu scopul de a-i transforma povestea în benzi desenate, Artie se folosește de acest pretext pentru a crea un roman autobiografic, cu scopuri terapeutice.

Folosindu-se de antropomorfizare (metafore evidente, dar cu înțelesuri complexe), artistul reușește să creeze o atmosferă puternică, ferindu-se de a cădea în capcana unui subiect sensibil și supralicitat. Alternarea planului trecut (povestea tatălui său pe parcursul Celui De-al Doilea Război Mondial) și planului prezent (povestea fiului și a desenatorului care încearcă să își înțeleagă moștenirea), marcate și la nivel stilistic (modul în care sunt desenate și așezate panelurile), diluează această sensibilitate, transformând-o nu atât în drama evreiască, ci mai degraba în drama familială.

De altfel, romanul poate fi interpretat pe mai multe paliere narative, în funcție de tipul de atenție incitat: de la efectele istoriei la nivel personal, la modul în care interacționează generațiile, de la efectele pe care le poate produce o sinucidere asupra relațiilor familiale, la modalitățile de funcționare a memoriei, de la istoriile orale la traumele și psihozele artistului ca principală ”muză”. Iar faptul că narațiunea și metanarațiunea se construiesc pe un ton confesiv, în timp ce la nivel vizual sunt redate prin intermediul animalelor și decorurilor alb-negru, fac din acest roman o ”operă desăvârșită” ce își depășește genul. Până și clișeul evreului avar, care face avere din nimic, are o profunzime aparte, marcată de nevoia fiului de a înțelege traumele suferite de tatăl său în lagărul de concentrare.

Chiar dacă sunteți pasionați ai genului, caz în care veți aprecia un ”clasic” în materie de grafică, sau vreți să încercați un alt fel de literatură, Maus vă va captiva datorită sincerității brutale, tonului subiectiv-obiectiv și acurateții detaliilor. O traumă istorică este cu atât mai puternică, cu atât mai mult cu cât accentul cade pe o persoană anume, iar faptul că povestea se construiește în fața cititorului, artistul desenând inclusiv procesul de creație, îi conferă și mai multă forță. Și ca un mic deliciu pentru iubitorii de benzi desenate, de menționat pe final, Art Spiegelman se joacă inclusiv cu intertextualitate, reprezentând grafic un mini-roman grafic într-un roman grafic.

Maus este genul de ”scriere” ce a creat o bucată de istorie în era ”popular culture”, așadar nu trebuie ratat.

• Plusuri

  Folosirea unor tehnici inovatoare pentru a prezenta o realitate tulburătoare, forța narativă
  

• Recomandari

  Pasionaților/cunoscătorilor de benzi desenate/romane grafice, celor ce apreciază scrierile istorice sau autobiografice 
  
  
  Sursa 
  
  

Frica de șerpi este genetică

Un studiu realizat de neurocercetători din Japonia și Brazilia, studiu publicat ieri (28 octombrie) în Proceedings of the National Academy of Sciences, confirmă teoria cercetătoarei Lynne Isbel, de la Universitatea din California, care susține că frica de șerpi este una genetică.

Hisao Nishijo și Quan Van Le de la Universitatea Toyama din Japonia, alături de Rafael Maior și Carlos Tomaz de la Universitatea din Brasilia, Brazilia, au demonstrat că în cortexul primatelor există celule specifice care ne fac să reacționăm în fața imaginii unui șarpe.

Oamenii de știință japonezi și brazilieni au prezentat mai multe imagini cu șerpi, dar și cu alte obiecte, unor macaci, demonstrând că neuronii care generează teama de șerpi au răspuns mult mai rapid decât cei ce au făcut-o în fața unor forme geometrice, a unor fotografii cu mâini sau chiar cu imaginea altor macaci. Este și mai interesant faptul că primatele testate nu văzuseră niciodată un șarpe real, ele fiind născute și crescute în centre speciale.

„Nu văd o altă cale de a explica sensibilitatea noastră și a celorlalte primate față de șerpi decât prin prisma evoluției”, susținea Lynne Isbel în studiul publicat în anul 2006, părere confirmată de cercetările recente.

Mamiferele moderne și șerpii suficient de mari pentru a le mânca au evoluat în aceeași perioadă de timp, acum circa 100 de milioane de ani, în timp ce șerpii veninoși se prezumă că au apărut acum aproximativ 60 de milioane de ani.

„Studiul nostru demonstrează faptul că în creierul primatelor există circuite neuronale speciale menite să detecteze pericolul prezentat de șerpi, iar asta înseamnă că aceste circuite au codate genetic în ADN-ul nostru”, concluzionează Hisao Nishijo.

Sorsa