sâmbătă, 7 noiembrie 2015

Care este istoria și semnificația verighetei?

De fier, argint sau aur sau oricare alt material, "cercul" care vine pus pe deget dobândește  o semnificație mai mare decât oricare alta avută vreodată în antichitatea păgână. Acest lucru se întâmplă în Biserică, care a făcut din inel un simbol indisolubil al legământului dintre soți.

Evreii, romanii și alte popoare păgâne aveau tradiția ca bărbatul să pună pe degetul mic al miresei un inel, dar sensul acestui gest este unul cu totul diferit de cel avut în Biserică. Vot de încredere sau simplă replică a unui sigiliu purtat la degetul mare, semnificația inelului era una mai ales a superiorității față de celelalte persoane sau popoare.

O viziune cu totul diferită era aceea ca bărbatul sau femeia de orice clasă socială să facă schimb de inele in ziua nunții, acestea să fie puse pe degetul stâng aproape de inimă, gest care simbolizează dragostea sinceră în Dumnezeu. Sentimental sau chiar romantic, acest gest născut în Europa în secolul al șaselea s-a răspândit foarte rapid în întreaga lume.

Astăzi, această ceremonie o găsim adoptată de către Biserică. În timpul celebrării sacramentului căsătoriei, preotul binecuvântează inelele, le stropește cu apă sfințită, apoi invită soții la rostirea angajamentelor reciproce, la loialitate și iubire.

Cu siguranță, acestă mică ceremonie a inelelor nu este obligatorie în cadrul celebrării sacramentului, iar absența acestuia nu invalidează căsătoria.  Semnificație a solemnității supranaturale, cum doar Biserica ar fi putut-o concepe pentru mărirea lui Dumnezeu se regăsește în consolidarea iubirii conjugale transmisă în angajamentul reciproc al unui cuplu.

Inelele pot de asemenea avea o semnificație profundă de reprezentare a unui statut, spre exemplu inelul purtat de noul Pontif proclamat după Conclav sau cazurile numilor de Cardinali sau Episcopi. Inelul poate trece de la semnificația unui simplu cerc la a deveni un instrument de viață consacrată sau profeție de viață religioasă, plină de greutăți și sacrificii sfințitoare. Semn de rugaciune a Bisericii pentru fii ei, dispune de primirea harului si a altor efecte pentru viața spirituală și chiar o forță împotriva ispitelor și a atacurilor spiritelor rele care conduc la adulter și desfrânare.

Purtarea întotdeauna a unui inel, mai mult decât un act de iubire și de loialitate, ori semn de legătură conjugală, este o bună protecție și asta pentru că se spune că odată ce căsătoria este încheiată în fața lui Dumnezeu, acesta atribuie un înger special, al cărui obictiv este acela de a-i proteja pe soți. "Căci, când vor învia din morţi, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii din ceruri." (Mc.12,25).

Traducere: Orian Remus Anghel

 


Sursa:www.aleteia.org