miercuri, 6 iunie 2012

Cuvântul sculptează!

6 IUNIE

Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte, şi-Ţi pui mâna peste mine.

Psalmul 139.5

Tot timpul suntem în mâna lui Dumnezeu pentru veşnica noastră ocrotire, dar şi pentru creşterea noastră în educarea vieţii dumnezeieşti. Aceasta o simţim mai ales în timpurile marilor necazuri. Dacă El trebuie să ne mustre atunci să nu ocolim mâna Lui. Lucrarea Lui de mustrare trece totdeauna prin inima Sa de Tată comportându-Se cu noi ca şi cu nişte fii. Această legătură familiară stă la baza educării noastre. El poate să stoarcă lacrimi de la o inimă de piatră şi poate să îngenuncheze pe un împotrivitor. Nu numai carnea poate suferi ci El poate împlânta sabia şi în sufletele noastre.

Cei cărora astăzi le merge bine să aibă milă de cei în suferinţă şi încercaţi, căci mâine s-ar putea ca necazul să-şi găsească o portiţă şi la ei. Niciodată să nu se găsească în gura şi inima noastră o judecată rea cu privire la cei care trec prin necazuri, căci acestea sunt lucruri între Tatăl ceresc şi fiecare individ de pe pământ. Dacă suntem un timp în suferinţe şi întristări, atunci să avem unica dorinţă ca Dumnezeu să-şi îndeplinească intenţiile cu noi în binecuvântare şi spre slava Sa. Dumnezeu are numai gânduri de dragoste şi pace cu noi toţi. Ce repede poate El să îndepărteze toate suferinţele de la noi. „Ci când mâhneşte pe cineva, se îndură iarăşi de el, după îndurarea Lui cea mare, căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor” (Plân. 3.32-33). Să nu dispreţuim faptul că suntem în şcoala Domnului şi să nu obosim niciodată. Să nu ne supărăm niciodată pe El, deoarece El cunoaşte începutul şi sfârşitul, măsura şi greutatea TUTUROR suferinţelor, El cunoaşte ce este necesar pentru progresul nostru în credinţă.

Părăsirea unei răspunderi dată de Dumnezeu nu este niciodată dovada smereniei; dimpotrivă smerenia cea mai adâncă se va arăta când rămâi la locul tău în atârnare de Dumnezeu. La fel este şi când vrem să părăsim şcoala încercărilor.


Sursa AICI

Vezi in direct planeta Venus si Soarele!



Broadcasting live with Ustream