miercuri, 13 aprilie 2011

Cuvântul sculptează!

13 Aprilie – Aceeaşi monedă

Don Leon Armisen era un judecător corecţional din La Habana, faimos prin sentinţele sale, toate foarte corecte.

Exista pe atunci un bătăuş care, pentru cel mai mic lucru, se lua la bătaie şi căra la pumni oricui. Într-o zi a fost dus înaintea judecătorului corecţional. Judecătorul fusese deja informat că bătăuşul jurase să-l ucidă dacă l-ar fi condamnat. În faţa acestei ameninţări, foarte senin, îi spuse:

-«Ştiu deja că vă gândiţi să-mi luaţi viaţa dacă vă condamn. Întrucât sunt foarte mulţumit pe lumea asta, am să vă absolv. Însă vreau să ştiţi că am să absolv de asemenea pe toţi cei care vă vor lua la bătaie pe dumneavoastră.»

Sentinţa străbătu cu repeziciune toată La Habana şi bătăile pe care le primi bătăuşul au fost de aşa natură că nu avu încotro decât să se mute în altă localitate.

Justiţia nu trebuie să face excepţii. Cel just îi tratează pe toţi în mod egal.

„Cu măsura cu care măsuraţi voi, cu aceea vi se va măsura şi vouă” (Luca 6,38). Măsura pe care o doreşti pentru tine, aplic-o şi celorlalţi. Aceasta nu doar în relaţiile umane, ci şi în relaţia noastră cu Domnul. Să căutăm să-i tratăm pe ceilalţi aşa cum vrem ca Domnul să ne trateze pe noi: „Ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (Matei 6,12).

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro