sâmbătă, 7 decembrie 2013

Studiu: Expunerea regulată la ştiri negative ne „imunizează” împotriva tristeţii

Nu doar că nu ar trebui să ne ferim să citim ştiri negative, dar se pare că acestea ne sunt de folos şi a trebui să le citim până la capăt. Cel puţin aşa susţine o echipă de cercetători israelieni, într-un studiu recent, care relevă că ştirile negative ne imunizează împotriva tristeţii.

emotiinegative (Foto: nlplifecoachingtrainingcourse.co.za)Expunerea repetată la informaţiile negative le va permite oamenilor să îşi continue ziua „într-o stare de spirit mai bună şi fără efecte nocive", a afirmat Moshe Shay Ben-Haim, coordonatorul studiului.

Specialiştii au verificat teoria folosind testul Stroop, în cadrul căruia subiecţilor li se arată un număr de termeni, scrişi în culori diferite, iar aceştia trebuie să indice culoarea în care sunt scrise cuvintele respective. Cercetătorii au descoperit că, atunci când subiecţilor li s-a arătat acelaşi cuvânt negativ o dată, aceştia au identificat mai greu culoarea termenilor neutri. În schimb, dacă acelaşi cuvânt le-a fost arătat de minimum două ori, aceştia au putut să identifice imediat culoarea termenilor.

Oamenii de ştiinţă au concluzionat că lista de cuvinte negative arătată voluntarilor pentru evaluarea emoţiilor le-a dat o stare de proastă dispoziţie, dar că, prin repetiţie, cuvintele îşi pierd puterea afectivă.