Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-leala audienţă acordată participanţilor
la sesiunea plenară a Congregaţiei
pentru Educaţia Catolică
luni, 7 februarie 2011
Internetul în seminar pentru a forma preotul viitorului
Domnilor Cardinali,
Veneraţi fraţi întru Episcopat şi întru Preoţie,
Iubiţi fraţi şi surori,
Adresez fiecăruia dintre voi salutul meu cordial pentru această vizită cu ocazia reuniunii plenare a Congregaţiei pentru Educaţia Catolică. Îl salut pe Cardinalul Zenon Grocholewski, Prefect al Dicasterului, mulţumindu-i pentru cuvintele sale respectuoase, precum şi pe Secretar, pe Subsecretar, pe Oficiali şi pe Colaboratori.
Tematicile pe care le trataţi în aceste zile au ca denumire comună educaţia şi formarea, care constituie astăzi una din cele mai urgente provocări pe care Biserica şi instituţiile sale sunt chemate să o înfrunte. Opera educativă pare că a devenit tot mai dificilă pentru că, într-o cultură care prea des face din relativism propriul crez, dispare lumina adevărului, ba chiar se consideră periculos a vorbi despre adevăr, aducând astfel îndoiala cu privire la valorile de bază ale existenţei personale şi comunitare. Pentru aceasta este importantă slujirea pe care o desfăşoară în lume numeroasele instituţii de formare care se inspiră din viziunea creştină despre om şi despre realitate: a educa este un act de iubire, exercitare a “carităţii intelectuale”, care cere responsabilitate, dedicare, coerenţă a vieţii. Munca din Congregaţia voastră şi alegerile pe care le veţi face în aceste zile de reflecţie şi de studiu vor contribui cu siguranţă să se răspundă la actuala “urgenţă educativă”.
Congregaţia voastră, creată în anul 1915 de Benedict al XV-lea, de aproape o sută de ani desfăşoară opera sa preţioasă în slujba diferitelor Instituţii catolice de formare. Între ele, fără îndoială, seminarul este una din cele mai importante pentru viaţa Bisericii şi de aceea cere un proiect formativ care să ţină cont de contextul amintit mai sus. De mai multe ori am subliniat că seminarul este o etapă preţioasă a vieţii, în care candidatul la preoţie experimentează să fie “un discipol al lui Isus”. Pentru acest timp destinat formării este cerută o anumită dezlipire, un anumit “deşert”, pentru că Domnul vorbeşte inimii cu un glas care se aude dacă există tăcerea (cf. 1Re 9,12); dar este cerută şi disponibilitatea de a trăi împreună, de a iubi “viaţa de familie” şi dimensiunea comunitară care anticipă acea “fraternitate sacramentală” care trebuie să caracterizeze orice preoţime diecezană (cf. Prebyterorum ordinis, 8) şi pe care am voit s-o amintesc şi în recenta mea Scrisoare către seminarişti: “preoţi nu se devine singuri. Este nevoie de “comunitatea discipolilor”, de ansamblul celor care vor să slujească Biserica comună”.
În aceste zile studiaţi şi schiţa documentului despre Internetul şi formarea în seminarii. Internetul, prin capacitatea lui de a depăşi distanţele şi de a pune în contact reciproc persoanele, prezintă mari posibilităţi şi pentru Biserică şi pentru misiunea ei. Cu discernământul necesar pentru o folosire inteligentă şi prudentă a lui, este un instrument care poate folosi nu numai pentru studii, ci şi pentru acţiunea pastorală a viitorilor preoţi în diferitele domenii ecleziale, cum ar fi evanghelizarea, acţiunea misionară, cateheza, proiectele educative, gestionarea instituţiilor. Şi în acest domeniu este de importanţă extremă a putea conta pe formatori pregătiţi în mod corespunzător pentru ca să fie călăuze fidele şi mereu actualizate, cu scopul de a-i însoţi pe candidaţii la preoţie la folosirea corectă şi pozitivă a mijloacelor informatice.
Apoi, anul acesta este al LXX-lea aniversar al Operei Pontificale pentru Vocaţiile Sacerdotale, instituită de Venerabilul Pius al XII-lea pentru a favoriza colaborarea dintre Sfântul Scaun şi Bisericile locale în preţioasa lucrare de promovare a vocaţiilor la slujirea preoţească. Această aniversare va putea fi ocazia pentru a cunoaşte şi valoriza iniţiativele vocaţionale cele mai semnificative promovate în Bisericile locale. Este necesar ca pastoraţia vocaţională, în afară de a sublinia valoarea chemării universale de a-l urma pe Isus, să insiste mai clar pe profilul preoţiei ministeriale, caracterizat de configurarea lui specifică la Cristos, care îl deosebeşte în mod esenţial de ceilalţi credincioşi şi se pune în slujba lor.
În afară de asta, aţi început o revizuire a ceea ce stabileşte Constituţia apostolică Sapientia christiana despre studiile ecleziastice, cu privire la dreptul canonic, la Institutele Superioare de Ştiinţe Religioase şi, recent, la filozofie. Un sector asupra căruia trebuie reflectat în mod deosebit este cel al teologiei. Este important de a face tot mai solidă legătura dintre teologie şi studiul Sfintei Scripturi, în aşa fel încât aceasta să fie realmente sufletul şi inima (cf. Verbum Domini, 31). Însă teologul nu trebuie să uite că este şi cel care îi vorbeşte lui Dumnezeu. Deci este indispensabil a ţine strâns unite teologia cu rugăciunea personală şi comunitară, în special liturgică. Teologia este scientia fidei şi rugăciunea hrăneşte credinţa. În unirea cu Dumnezeu, misterul este, într-un fel, gustat, se apropie, şi această apropiere este lumină pentru inteligenţă. Aş vrea să subliniez şi conexiunea teologiei cu celelalte discipline, considerând că ea este predată în Universităţile catolice şi, în multe cazuri, în cele civile. Fericitul John Henry Newman vorbea despre “cercul ştiinţei”, circle of knowledge, pentru a arăta că există o interdependenţă între diferitele branşe ale ştiinţei; dar Dumnezeu şi numai El are raport cu totalitatea realului; prin urmare, a-l elimina pe Dumnezeu înseamnă a rupe cercul ştiinţei. În această perspectivă Universităţile catolice, cu identitatea lor foarte precisă şi deschiderea lor spre “totalitatea” fiinţei umane, pot desfăşura o lucrare preţioasă pentru a promova unitatea ştiinţei, orientându-i pe studenţi şi pe profesori spre Lumina lumii, “lumina adevărată care luminează pe orice om” (In 1,9). Sunt consideraţii care sunt valabile şi pentru Şcolile catolice. Înainte de toate este necesar curajul de a vesti valoarea “largă” a educaţiei, pentru a forma persoane solide, capabile să colaboreze cu alţii şi să dea sens propriei vieţi. Astăzi se vorbeşte de educaţie interculturală, obiect de studiu şi în Adunarea voastră plenară. În acest domeniu este cerută o fidelitatea curajoasă şi inovatoare, care să ştie să conjuge conştiinţa clară a propriei identităţi şi deschiderea la alteritate, pentru exigenţele trăirii împreună în societăţile multiculturale. Şi pentru acest scop, iese în evidenţă rolul educativ al predării Religiei catolice ca disciplină şcolară în dialog interdisciplinar cu altele. De fapt, ea contribuie pe larg nu numai la dezvoltarea integrală a studentului, ci şi la cunoaşterea celuilalt, la înţelegere şi la respectul reciproc. Pentru a ajunge la aceste obiective va trebui să se acorde îngrijire deosebită formării conducătorilor şi a formatorilor, nu numai dintr-un punct de vedere profesional, ci şi religios şi spiritual, pentru ca, prin coerenţa propriei vieţi şi prin implicarea personală, prezenţa educatorului creştin să devină expresie de iubire şi mărturie a adevărului.
Iubiţi fraţi şi surori, vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi cu munca voastră competentă în slujba instituţiilor educative. Ţineţi mereu privirea îndreptată spre Cristos, unicul Învăţător, pentru ca prin Duhul său să facă eficace munca voastră. Vă încredinţez ocrotirii materne a Preasfintei Fecioare Maria, Sedes Sapientiae, şi din inimă vă împart tuturor Binecuvântarea Apostolică.
Sursa: http://documente.catholica.ro/discursul-papei-despre-internetul-in-seminar-2011/
