Din 3 aprilie 2011, ziarul Adevarul reediteaza colectia de filme Louis de Funes.
Aparitie saptamanal, in fiecare zi de duminica.
Pret ziar + dvd : 9.99 lei.
Colectia Louis de Funes de la Adevarul contine urmatoarele filme : Fantomas, Hibernatus, Fantomas in actiune, Oscar, Fantomas versus Scotland Yard, Marele Restaurant, Omul orchestra si Mania grandorii.
Sursa: http://blogulcolectionarului.net/2011/03/ziarul-adevarul-reediteaza-colectia-louis-de-funes-din-3-aprilie-2011
Sursa: http://www.posta-romana.ro/press/bucuresti-28-martie-2011-c-n-posta-romana-s-a-lanseaza-astazi-28-martie-a-c-concursul-national-de-desen-vine-vine-iepurasul_681
Şi mergând mai departe cu aceeaşi înflăcărare, ridică ochii şi văzu câţiva copaci de-a lungul drumului, sub care era o mulţime nesfârşită de păsărele, lucru de care sfântul Francisc se minună si spuse însoţitorilor săi: „Mă veţi aştepta aici în drum, iar eu voi merge să predic surioarelor mele păsărele." Şi intră pe câmp, şi începu să predice păsărilor care erau pe ogor; si pe loc cele care erau sus în copaci veniră la el cu toate, si stătură nemişcate cât timp sfântul Francisc si-a ţinut predica; si nici pe urmă nu plecară până când el nu le dădu binecuvântarea sa. Şi după cum povestea sfântul Masseo fratelui Jacopo da Massa, mergând sfântul Francisc printre ele, si atingându-le cu sutana, nici una nici măcar nu se mişca. Substanţa predicii sfântului Francisc fu asta: Surioarelor mele păsări, voi sunteţi foarte îndatorate Dumnezeului nostru creator, şi mereu şi oriunde trebuie să îi aduceţi laudă, pentru că v-a dat libertatea de a zbura în orice loc; şi v-a dat şi veşmânt dublu şi triplu; şi în plus, pentru că v-a păstrat neamul în arca lui Noe, în aşa fel încât seminţia voastră să nu se împuţineze în lume. Şi mai mult decât atât, voi nu semănaţi şi nu seceraţi, şi Dumnezeu vă hrăneşte şi vă dă râurile şi fântânile ca să puteţi bea, vă dă munţii şi văile ca să aveţi unde să vă adăpostiţi, şi arbori înalţi ca să aveţi unde să vă faceţi cuiburile.
Spunându-le sfântul Francisc aceste cuvinte, toate acele păsări începură să-şi deschidă ciocurile şi să-si întindă aripile, şi să-si plece cu umilinţă capetele până la pământ, şi prin gesturi şi prin triluri dovediră că părintele sfânt le bucurase fără măsură. Şi sfântul Francisc cu ele împreună s-a veselit şi s-a bucurat, şi s-a minunat mult de aşa o mulţime de păsări şi de preafrumoasa lor varietate, şi de atenţia cu care l-au urmărit şi de familiaritatea pe care i-o arătau, pentru care lucru el lăudă în purtarea lor pe Creator. Până la urmă fiind împlinită predica, sfântul Francisc le făcu semnul Crucii şi le dădu îngăduinţă să plece; şi atunci se ridicară toate păsările în aer cu cântece minunate, şi apoi, după crucea, pe care o făcuse sfântul Francisc, se împărţiră în patru părţi; şi o parte zbură spre răsărit şi alta spre apus, şi alta spre miazăzi, şi a patra parte spre nord, şi fiecare şi pleca cântând cântece minunate; semnificând prin asta că după cum sfântul Francisc, cavaler al Crucii lui Christos, le predicase şi făcuse asupra lor semnul crucii, după asta se împărţiră în cele patru părţi ale lumii; astfel predicarea Crucii lui Cristos reînnoită de către sfântul Francisc, trebuia ca prin el şi prin fraţii săi să fie purtată în întreaga lume; care fraţi, la fel ca şi păsările, neavând nici un lucru personal în această lume, îşi încredinţează viaţa numai singurei providenţe a lui Dumnezeu.
Intru lauda lui Isus Christos şi a sărăcuţului Francisc. Amin
(din cartea: I fioretti di San Francesco
sau
Cununa Sfantului Francisc,
Editura Crater,1996,
trad. Elena Rusti)
Sursa: http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Francisc%20de%20Assisi%20-%20Predica%20adresata%20pasarilor.htm
La un proces public judecătorul înştiinţează sala:
-«Linişte! Domnilor, vă avertizez că dacă voi mai auzi strigându-se “jos judecătorul” vă dau pe toţi afară.»
Atunci se auzi din nou:
-«Jos judecătorul!»
Judecătorul reluă, spunând:
-«Avertismentul nu vă includea şi pe dumneavoastră, domnule inculpat!»
Acuzatul vrea să-şi obţină libertatea – lucru bun – şi pentru a o obţine îl insultă pe judecător – lucru rău. Nu se poate face ceva rău chiar dacă ar fi cu pretenţia de a obţine ceva bun: scopul niciodată nu scuză mijloacele. Un scop bun nu face bune nişte mijloace rele.
Un creştin cu atât mai puţin nu poate răspunde la rău cu rău. Sfântul Paul ne porunceşte: „Nu întoarceţi nimănui răul cu rău… Nu te lăsa învins de rău, dar învinge răul cu binele” (Romani 12,17 şi 21). Acest lucru îl face Tatăl nostru şi acesta trebuie să-l facem şi noi, fiii săi.
Undeva în Orient trăia un mare rege care era foarte trist că nu avea copii. Foarte târziu la bătrâneţe i se naşte mult doritul fiu. Astrologul de la curte îl previne însă pe rege că fiul său, Ioasaf, se va călugări, când va fi mare. Tatăl, care era îngrijorat de soarta împărăţiei sale, încearcă să facă totul pentru ca tânărul prinţ să nu cunoască nici-o supărare şi nimic despre călugărie. Construieşte trei palate cu mândre şi vaste grădini, înconjurate de ziduri înalte, cu neputinţă de escaladat. Tânărul prinţ locuia pe rând în cele trei palate, plimbându-se prin cele trei imense grădini, în care totul era shimbat după plecarea prinţului, astfel încât acesta să nu se simtă izolat şi să aibe mereu ceva nou în preajma lui.
Întro zi pe când călătorea de la un palat la celălalt, pe drum s-a întâlnit cu un om bolnav. A fost foarte impresionat de vederea omului bolnav care suferea. A cerut lămuriri dascălilor. Pentru că dascălii săi, după poruncă, nu i-au explicat ce era cu bietul om, Ioasaf îl descoase pe vizitiu şi află astfel că pe lume există bolile şi suferinţa.
După o vreme, tot călătorind de la un palat la altul, tânărul prinţ întâlneşte un bătrân, care abia se mai ţinea pe picioare din cauza bătrâneţii. Astfel află că pe lume există bătrâneţea şi că oamenii nu sunt veşnic fericiţi, cum îşi imagina el, care era tânăr, fără griji şi înconjutrat de grija părintească.
Altădată, ieşind din unul din palate, tânărul prinţ se întâlneşte cu un cortegiu funerar şi află astfel că există moartea pe lume.
Inteligentul prinţ începe să se întrebe ce rost are viaţa omenească dacă se află tot timpul sub astfel de ameninţări. Apoi îşi întreabă dascălii cum poate scăpa omul de boală, bătrâneţe şi moarte. Niciunul din înţelepţii aduşi de rege să-i şcolească fiul nu a putut răspunde la această întrebare, ceea ce l-a făcut pe bietul prinţ, foarte trist.
În pustiul Senaridului trăia un pustnic numit Varlaam. Prin revelaţie divină el află de frământarea sufletească a fiului de împărat, se îmbracă degrabă în haine de negustor şi se îmbarcă pe o corabie plecând spre curtea puternicului şi bogatului tată a lui Ioasaf. Ajuns pe ţărmurile Indiei se duce la palat şi cere să fie dus în faţa prinţului, căci, spune el, doreşte să-i dăruiască o piatră foarte preţioasă, care şi celor cu inima oarbă le poate da lumina înţelepciunii.
Piatra nepreţuită pe care Varlaam o oferă prinţului nu este alta decât învăţătura Mântuitorului, despre viaţa de dincolo de lumea aceasta în care unii vin şi alţii se duc, despre viaţa veşnică. Răpit de frumuseţea învăţăturilor lui Varlaam, sprijinite pe minunate parabole, Ioasaf simte coborând în sufletul lui zbuciumat înseninarea şi se creştinează, primind botezul şi cuminecătura. Împăratul aflând că fiul său a îmbrăţişat religia pe care el o prigonea, încearcă prin toate mijloacele să-şi smulgă copilul din această nenorocire, cum o credea el, dar văzând statornicia tânărului este şi el pătruns de adevărurile creştinismului şi se botează.
Ioasaf, urcând pe tronul tatălui său, încearcă să facă numai bine, dar nu domneşte mult, pentru că stăpânit tot mai mult de gândul vieţii spirituale şi al mântuiruii sufleteşti, se retrage în pustietate.
(Veche legendă creştină vădit inspirată din viaţa lui Budda!)
Sursa: http://waldorf-educatie.ro/varlaam-si-ioasaf-poveste-initiatica
1 Aprilie – Adam şi Eva
Ce i-a spus Adam Evei atunci când i-a oferit fructul oprit?
-«Este prima şi ultima oară când te iau în seamă!»
Mai bine era să nu o fi luat în seamă cu acea ocazie. Ce diferit ar fi fost totul pentru omenire dacă acea primă dată nu ar fi existat.
Acelaşi lucru se întâmplă la nivel personal. Prima cedare în faţa tentaţiei, în faţa răului, are o importanţă enormă.
Trebuie luptat pentru a evita prima cădere. Iar dacă cineva are neplăcerea de a cădea, va trebui după aceea să-şi dubleze eforturile pentru a se ridica şi a evita alte greşeli.
De multe ori auzim pe unul sau altul spunând: “Dacă tot am căzut, acum ce mai contează?” Aceasta este laşitate. Atitudinea logică, raţională, este cea contrară: întrucât am căzut o dată, am un motiv în plus pentru a nu cădea din nou. Cu alte cuvinte: nu este acelaşi lucru a comite un păcat cu a comite zece, după cum nu este acelaşi lucru a ucide un om cu a ucide zece.