7 secrete ale încurajării eficiente

„Ajută-mă. Sora mea are o tumoare pe creier. Nu știu ce să fac." Probabil că cei mai mulți dintre noi ar amuți în fața unei asemenea rugăminți. Nu și Bruce Feiler. Bărbatul și-a asumat răspunsul ca unul care știa ce înseamnă să suferi de o boală teribilă - doar supraviețuise cancerului.

Într-un material scris pentru The New York Times, Feiler povestește cum, în urmă cu trei ani, a fost diagnosticat cu cancer la oase, diagnostic care l-a costat nouă luni de chimioterapie și o operație de 15 ore pentru reconstrucția piciorului stâng. Experiența din care a scăpat (cu ajutorul „multor oameni") l-a făcut să înțeleagă pe propria-i piele că unele încurajări ajută, iar altele pot chiar să strice. De aici plecând, Feiler a alcătuit o listă cu ce trebuie să-i spui și ce nu unui bolnav.

Totuși, faptul că accentuează mai mult ce să nu spunem unui om aflat în suferință nu ajută decât parțial oamenii care se întreabă sincer cum să arate că le pasă. Sunt mai mulți cred, cei care știu lucrurile pe care nu trebuie să le spună, dar se tem că, odată eliminate acestea, nu prea mai rămân multe de spus. Până la urmă, durerea celuilalt e durerea lui, noi nu o putem înțelege pentru că nu ni se întâmplă nouă și știm că sfaturi nu e bine să dăm fiindcă oricum nu avem soluții concrete. Prin urmare singurul lucru pe care îl putem face este să ne arătăm respectul tăcând. Sunt oameni care au studiat mai mult această dilemă și spun însă că tăcerea nu este soluția.

1. Obține mai întâi permisiunea de a discuta. Uneori, în jurul subiectului dureros poate fi o atmosferă apăsătoare, care provoacă teama de a aborda subiectul. De aceea, ar fi de dorit să capeți un acord al celui care suferă pentru a deschide subiectul. Dacă prietenul tău îți arată că nu dorește acest lucru, dovedește-te disponibil să vorbești despre subiect oricând va vrea el să îl deschidă.

2. Recunoaște situația. Realitatea nu dispare dacă o negi. Este mai benefic să îți întrebi prietenul cum se simte și prin ce a trecut, decât să îi lași impresia că îi minimalizezi suferința, ignorând de fapt realitatea.

3. Recunoaște-ți limitele. Nu oferi sfaturi în care nici tu nu crezi. Nu critica, nu judeca, nu analiza și nu da sfaturi dacă nu ți se cere acest lucru. Nu îți permite să afirmi că „știi exact prin ce trece" prietenul tău, pentru că lui i-ar putea suna superior, detașat și chiar fals. Mai degrabă realizează că nu ai cum să înțelegi complet situația, și concentrează-te pe a transmite autentic că îți pasă.

4. Oferă-i libertatea să se simtă așa cum se simte. Asigură-ți prietenul, care poate se învinovățește pentru starea lui, că îi rămâi alături chiar și atunci când nu are cel mai bun tonus moral. Dacă trece printr-o depresie, arată-i că, cel puțin în ochii tăi, are tot dreptul să simtă, să îl doară, să fie supărat.

5. Ajută cu lucruri concrete. Uneori te poți simți neputincios, pentru că nu ai soluții directe pentru suferința prietenului tău. Însă îl poți ajuta indirect, rezolvând probleme colaterale, de care el nu mai are energie să se ocupe. Oferă-te să faci (mici) serivicii pentru el - să îi plimbi câinele, să ai grijă de copii într-o seară, să îi gătești ceva, să îi cumperi ceva de care are nevoie. Folosește-ți creativitatea. (Dacă tot suntem aici, specialiștii National Pain Foundation recomandă să nu întrebi „Ai nevoie de ceva?" fiindcă răspunsul cel mai comod la această întrebare închisă este „Nu, mulțumesc frumos". Întreabă mai bine „Cu ce te pot ajuta? Ce pot face pentru tine?" lăsându-i celuilalt loc să spună deschis.)

6. Arată-ți empatia prin limbajul corpului. Arată că ești aproape nu doar emoțional, ci și fizic. Menține contactul vizual, mângâie, îmbrățișează. Arată-i celuilalt că se poate bucura de atenția și grija ta.

7. Încurajează în cuvinte simple. Arată-ți aprecierea pentru modul în care prietenul tău reușește să facă față situației și îi vei da curaj să reziste.

Am lăsat special deoparte ideea de a-i reaminti prietenului tău că Dumnezeu îl iubește (că îi vrea binele chiar și atunci când trece prin suferință sau prin necazuri) fiindcă prin natura ei, această încurajare le înglobează pe toate celelate. Rugăciunea pentru cel bolnav și sprijinul spiritual nu trebuie să fie invazive, nici ostentative, ci discrete și naturale. În final, cel mai grăitor mod de a-i arăta cuiva că Dumnezeu îi este alături este să îi arăți cum te folosește Dumnezeu pe tine în sprijinul lui. Iubirea e, până la urmă, cea care face ca sfaturile de mai sus să nu fie nici tactici, nici politici manierate, ci moduri în care să arătăm celor dragi că nu fugim speriați când dau de necaz, ci le rămânem alături la bine și la greu.

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/blog/7-secrete-ale-incurajarii-eficiente-3567.html

Sfânta Moarte te primeşte aşa cum eşti

„Biserica te ceartă", dar Sfânta Moarte „acceptă pe oricine, cu şi fără defecte", mărturiseşte una dintre primele persoane care s-au alipit acestei credinţe. Schelete în altare şi pandantive în formă de cranii, desprinse parcă dintr-un film horror, sunt detalii cu care credincioşii Morţii sunt obişnuiţi. Unii vorbesc despre binefacerile Sfintei Morţi - bolnavi care s-au însănătoşit, deţinuţi care au evadat din penitenciare sau prostituate care sunt ocrotite, ca să nu li se întâmple ceva rău. Sântă Moarte, păzeşte!

Citesc în Foreign Policy că în Mexic o nouă religie înlocuieşte, parţial, catolicismul tradiţional. Este cultul Sfintei Morţi, nu o religie „nouă", ci o simbioză între anumite elemente ale religiei catolice şi străvechile credinţe hispanice în Mictlantecuhtli şi Mictlancihuatl - Domnul şi Doamna morţilor. Mii de lăcaşuri dedicate Morţii. Peste două milioane de adoratori.

În fapt, cultul Morţii este o religie a săracilor, a celor care trăiesc în mizerie, în incertitudine, de pe o zi pe alta. Criza economică a accentuat această stare, aruncându-i pe mulţi în braţele Morţii. Ce straniu! Oamenii o roagă pe Sfânta Moarte să îi apere de rele şi de moarte. Adoratorii spun că nu este nimic neobişnuit în religia lor şi că virtuţile şi dragostea sunt ceea ce caută ei (şi poate le şi găsesc).

Expansiunea acestui cult mă face să mă gândesc la motivele pentru care omul simplu nu mai găseşte linişte, mângâiere şi ajutor în biserică (oricare ar fi ea), căutându-şi izbăvirea oriunde altundeva. Pe de o parte, e lesne de înţeles că o religie care te acceptă „aşa cum eşti", fără să-ţi pretindă schimbări de caracter, este mai de dorit decât una care te supune caznelor deparazitării morale. Pe de altă parte, e adevărat şi că bisericile par să reflecte tot mai puţin - prin clericii şi membrii lor - bunătatea lui Christos, acea bunătate care îi atrăgea pe oamenii simpli.

Cine are nevoie de dogme lipsite de viaţă, de ritualuri monotone sau de porunci scrise în piatră ca pentru oameni de piatră? Într-un timp al austerităţii, oamenii au nevoie de o religie care să le răspundă nevoilor actuale, nu doar de promisiunea unui viitor luminos în veacul care va să vie. Bisericile trebuie să coboare pe stradă, să se amestece în mulţime, să le întindă mâna cerşetorilor şi amărâţilor, să-i hrănească pe flămânzi, să-i îmbrace pe cei goi, să le zâmbească acelora uitaţi de soartă. Parcă aşa făcea Christos..

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/blog/Sfanta-Moarte-te-primeste-asa-cum-esti--522.html

Cuvântul sculptează!

15 Iunie – De unul singur

Un copil de cinci ani era foarte grav bolnav. Mama lui îl veghea stând nemişcată lângă patul său de suferinţă. Într-o zi, micuţul îi spuse:

-«Mamă, lasă-mă singur, pentru că vreau să vorbesc cu Isus.»

Mama ieşi, deschise uşa camerei şi, fără să o închidă, rămase să vadă ce se petrece. Copilul îşi dădu seama şi-i repetă:

-«Du-te, mamă, că vreau să fiu singur cu Isus.»

După o vreme o strigă:

-«Mamă, acum poţi veni. »

Niciodată mama nu avea să ştie ce a vorbit copilul ei cu Isus. La puţin timp după aceea micuţul avea să meargă în Cer.

Binecuvântate mamele, capabile să facă în aşa fel încât copiii, de foarte mici, să-l vadă pe Isus ca pe unul de-al casei. Ce izvor de bucurie şi de mângâiere vor găsi în prietenia cu El!

Toţi trebuie să cultivăm şi să îngrijim conversaţia şi prietenia cu Domnul. El ne-a numit „prieteni” şi vrea să fie prietenul nostru.

Prietenii se fac prin conversaţii. Eu vreau, într-adevăr, şi caut să fiu prietenul său?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

URGENT!!!

Libanul a interzis muzica lui Lady Gaga

Cutii întregi cu pachete de CD-uri ale celui mai recent album Lady Gaga zac în sediile Poliţiei din Liban, după ce oficialii le-au interceptat şi confiscat la vama Beirut. Deocamdată autorităţile nu ştiu ce vor face cu CD-ul care a fost interzis deoarece este ofensator pentru creştini.

Ultimul album al artistei abundă în referiri religioase şi sexuale, motiv pentru care autoriăţile libaneze au decis să nu permită comercializarea lui pe piaţa naţională.

Decizia a fost luată, scrie LA Times, în temeiul legii libaneze privind distribuţia media, care permite interzicerea acelor produse care „nu respectă demnitatea şi moralitatea publică sau care contravin credinţelor naţionaliste sau religioase ale ţării."

Reprezentantul casei de discuri a artistei a deplâns pierderile de profit pe care le aşteaptă dacă decizia de interzicere va fi definitivă, motivând că „Lady Gaga are o bază uriaşă de fani în Liban".

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/Libanul-a-interzis-muzica-lui-Lady-Gaga-3555.html

Patriarhul Daniel, atac la telefoanele mobile: „Au devenit o molimă!”

Preafericitul Daniel a îndemnat enoriașii să-și închidă telefoanele mobile în biserică, în timpul Sfintel or Slujbe.

Sursa: REUTERS

La finalul slujbei oficiate de Rusalii la Catedrala Patriarhală, Preafericitul Daniel a atras atenţia că folosirea telefoanelor mobile a devenit "o molimă" la români si că în biserică enoriasii trebuie să se dea dovadă de "evlavie, bunăcuviinţă şi dragoste pentru Dumnezeu".

"Nici o ascultare nu este mai importantă şi mai sfântă, decât ascultarea vocii Lui, a Cuvântului Lui în Lume", a subliniat Patriarhul, care consideră că aceia care lasă telefoanele mobile deschise în biserică, deranjând pe credincioşii care ascultă Sfânta Slujbă, o fac "pentru a arăta cât sunt de importanţi, cât sunt de căutaţi, sau din neglijenţă".

El a mai spus că asemenea incidente au loc în bisericile din toată ţara şi nu doar la Catedrala Patriarhală, spunând că e o necesitate să evităm folosirea lor în timpul slujbei.

Patriarhul are dreptate, în biserică oamenii uită, dacă nu să-și închidă telefoanele, măcar să le facă neauzite. Unii, de dragul conversației, preferă să iasă din biserică în timpul slujbei, ca și cum ar părăsi sala de ședințe pentru câteva clipe.

Probabil, conducătorul Bisericii Ortodoxe Române a vrut să-i atenționeze prin acest mesaj și pe preoții care vorbesc chiar și în timpul slujbei la telefon. În câteva clipuri, care circulă pe internet, câțiva dintre slujitorii Domnului au fost surprinși vorbind la telefonul mobil în timpul predicilor.

Pentru că până la urmă sunt și ei oameni și nici nu e vreun mare păcat să prinzi drag de ultimele gadgeturi lansate de Steve Jobs sau finlandezii de la Nokia, preoții mai tineri și-au cumpărat iPhone, telefoane cu sistem de operare Android sau Windows 7. Dacă tragi cu ochiul, pe telefonul părintelui vei vedea neapărat o icoană ca wallpaper, iar cei care au dezlegat ițele setărilor și-au pus ca sonerie o cântare bisericească.

Sursa: http://www.evz.ro/detalii/stiri/patriarhul-daniel-vrea-telefoane-inchise-pe-timpul-slujbelor-au-devenit-o-molima-933582.html

Cuvântul sculptează!

14 Iunie – Depinde

La o oră de teoria instrucţiei militare, sergentul îl întrebă pe un recrut:

-«Dacă trece Preasfântul Sacrament, cum trebuie să saluţi?»

-«Depinde», răspunse recrutul.

-«Depinde de ce?» Insistă sergentul.

-«Depinde – repetă recrutul – dacă este îmbrăcat civil sau nu».

Cum se salută?

Adorându-l. A-l adora înseamnă a recunoaşte că măreţia sa este supremă, că este mai mare decât toţi, că nu există nimic la fel, iar aceasta se poate spune doar despre Dumnezeu, motiv pentru care doar pe Dumnezeu îl putem adora: „Domnului Dumnezeului tău să i te închini şi numai lui să-i slujeşti” (Mt 4,10).

Pe sfinţi, pe îngeri şi pe Sfânta Fecioară Maria îi venerăm, le recunoaştem meritele: sunt triumfători, merită admiraţia şi respectul nostru, însă nu sunt Dumnezeu.

Adoraţia se manifestă, se exteriorizează, îndoind genunchiul, făcând genuflexiunea. Este modalitatea în care ne exprimăm micimea şi uimirea noastră în faţa infinitei măreţii a Domnului.

Preasfântul Sacrament, păstrat în tabernacol sau expus în ostensoriu, se salută făcând o genuflexiune lentă, profundă şi reculeasă.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro