http://observator.a1.ro/social/Un-barbat-invalid-a-reusit-sa-ajunga-pe-varfurile_46468.html

Cuvântul sculptează!

7 Octombrie – Înţelepciune şi umilinţă

Odată am auzit povestindu-se această întâmplare despre Don Marcelino Menéndez Pelayo:

Fiind director al Bibliotecii Naţionale, un vizitator îl întrebă un anumit lucru. Don Marcelino, cu toată simplitatea, îi spuse că nu ştia. Celălalt, impertinent, îi replică:

-«Păi trebuia să o ştiţi, pentru că pentru aceasta sunteţi plătit.»

Don Marcelino, fără să clipească, îi răspunse:

-«Mă plătesc pentru ceea ce ştiu. Dacă m-ar fi plătit pentru ceea ce nu ştiu, s-ar fi dus de râpă Ministerul Afacerilor.»

„Dacă m-ar plăti pentru ceea ce nu ştiu…” Şi o spunea unul dintre oamenii cei mai înţelepţi ai vremii sale. Adevăratul înţelept obişnuieşte să fie umil. Doar ignorantul crede că le ştie pe toate. Mândria este proporţională cu lipsa de cunoaştere.

Pe lângă aceasta, mândria te orbeşte, adică nu te lasă să vezi. Mândrul este incapabil de a depăşi ignoranţa în care se află deoarece, pentru a învăţa, este nevoie de a fi convins, într-adevăr, că mai rămân încă multe lucruri de cunoscut.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

6 Octombrie – Antichităţi

Doi soţi iau cina la un restaurant. Soţia, puţin iritată însă foarte măgulită, îi spune soţului:

-«Să nu începi nici un fel de scandal, însă cavalerul acela elegant care stă la masa din colţ nu m-a slăbit din priviri nici un moment de când am ajuns.»

Soţul, fără a se opri din mâncat, întoarse capul şi spuse:

-«Ah, da! Îl cunosc. Este un anticar.»

Ce bine ar fi ca, atunci când ni se ridică orgoliul la cap, cineva să ne aducă aminte de greşelile şi mizeriile noastre. Şi întrucât nu e deloc sigur că vom avea mereu pe cineva lângă noi care să ne reamintească acest lucru, trebuie să ne obişnuim să o facem noi înşine. Este o şcoală excelentă de umilinţă. „Când vei percepe aplauzele triumfului, să răsune de asemenea în auzul tău râsetele pe care le-ai provocat prin eşecurile tale” (Camino 589).

Tu şi eu avem multe lucruri pentru care trebuie să-i mulţumim Domnului. Însă lucrurile acestea, reuşitele acestea, sunt mai mult meritul lui decât al nostru.

Sfânta Tereza spunea că umilinţa înseamnă a umbla în adevăr.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

„Bamboccioni": Când puii nu se mai îndură să lase cuibul

Un cuplu de italieni exasperaţi de faptul că fiul lor de 41 de ani încă locuieşte sub acelaşi acoperiş cu ei au apelat la serviciile unui avocat pentru a-l evacua pe "copil". Acesta este cel mai recent caz care evidenţiază fenomenul social denumit de italieni "bamboccioni" - "bebeluşii mari".

Potrivit publicaţiei britanice The Telegraph, tot mai mulţi tineri continuă să locuiască vreme îndelungată cu părinţii, după vârsta majoratului. În cazul cuplului amintit, părinţii, care sunt deja în vârstă, spun că s-au săturat ca, de ani de zile, să gătească, să spele şi să calce pentru fiul lor. Ei spun că bărbatul în vârstă de 41 de ani are un loc de muncă şi un venit stabil, însă nu doreşte să părăsească locuinţa părintească.

Scoşi din răbdări, părinţii au dus cazul lor la departamentul legal al unei organizaţii de protecţie a consumatorilor din Veneţia.

Avocaţii de acolo i-au dat bărbatului în floarea vârstei un ultimatum de 10 zile în care să îşi găsească o locuinţă proprie, dacă nu vrea să fie citat pentru un proces judecătoresc ce s-ar putea finaliza cu un ordin de evacuare pe numele lui.

„Nu mai putem continua aşa," a declarat tatăl, potrivit avocatei Andrea Campi, care se ocupă de caz. "Soţia mea a dezvoltat probleme de sănătate din cauza stresului şi a fost spitalizată recent," a mai spus bărbatul,acuzând că fiul refuză să lase căminul parental doar pentru că acesta îi oferă avantaje de menaj.

Potrivit unui studiu publicat anul trecut, circa 48% dintre italienii cu vârste între 18 şi 39 de ani locuiesc încă în casa părintească. Tinerii italieni sunt renumiţi pentru lipsa de dorinţă de a pleca de acasă. Bărbaţilor li s-a pus chiar porecla de "mammone", echivalentul italian pentru un tânăr care "se ţine de fusta mamei".

Se pare că fenomenul este atât de puternic înrădăcinat în practica tineretului italian, încât unii au propus chiar o lege prin care copiii să fie constrânşi să plece de acasă odată ce au ajuns la vârsta adultă.

Însă, dincolo de a fi o meteahnă a imaturităţii, fenomenul "bamboccioni" este legat e motivele financiare. Piaţa italiană suferă un deficit de locuri stabile de muncă, iar cei mai muli tinei sunt nevoiţi să se angajeze cu contracte pe termen scurt. Acest lucru îi împiedică să poată obţine un credit prin care să îşi poată cumpăra propriul apartament.

În iulie, Postmedia News publica o analiză potrivit căreia părăsirea cu întârziere a cuibuilui este un fenomen global care caracterizează generaţia Y (născută între 1981 şi 1990). Sociologii explicau atunci că membrii acestei generații fac totul mult mai calculat decât tinerii din generațiile anterioare.

(Foto: adnkronos.com)http://www.semneletimpului.ro/stiri/-quot-Bamboccioni-quot-:-Cand-puii-nu-se-mai-indura-sa-lase-cuibul-4262.html

Cuvântul sculptează!

5 Octombrie – Mândria demascatoare

Un om de ştiinţă descoperi arta de a crea copii ale lui însuşi atât de perfect încât era imposibil să distingi originalul de reproducere. Într-o zi află că Îngerul Morţii îl căuta şi creă douăsprezece copii pentru a-l păcăli atunci când va sosi.

Îngerul nu ştia cum să afle care din cele treisprezece exemplare care se aflau în faţa lui era omul de ştiinţă. Îi lăsă pe toţi în pace şi se întoarse în cer. Dar nu pentru mult timp. Întrucât era expert în natura omenească, se gândi să-i întindă o cursă. Reveni şi-i spuse:

-«Dumneavoastră trebuie să fiţi un om de geniu, domnule, ca să puteţi reuşi nişte reproduceri atât de perfecte ale dumneavoastră înşivă. Am descoperit, însă, că lucrarea dumneavoastră are un defect, un singur şi minuscul defect.»

Omul de ştiinţă făcu un pas înainte şi strigă:

-«Imposibil! Unde se află acest defect?»

-«Chiar aici» – răspunse îngerul, în timp ce-l luă pe omul de ştiinţă de printre reproducerile sale şi-l duse cu sine.

„Singurul lucru necesar pentru a scoate la iveală ‘ego-ul’ este un cuvânt de laudă sau de critică.”

Omul de ştiinţă nu admitea ca opera lui să aibă vreo greşeală. Mândria i-a fost spre pieire.

Care este reacţia mea în faţa măgulirii şi a criticii? Cel care face lucrurile pentru Dumnezeu şi faţă de Dumnezeu, dă puţină importanţă părerilor omeneşti. Cel care nu-l are pe Dumnezeu obişnuieşte să danseze după cum i se cântă. Câţi nu gândesc şi simt în particular într-un fel iar în public se arată altfel!

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

4 Octombrie – Idolul căzut

Un muncitor care mersese la munte dădu la un moment dat peste un păun. După mai multe încercări reuşi să-l prindă. Satisfăcut şi mândru, îl duse acasă şi neavând un loc mai potrivit unde să-l pună, hotărî să-l lase în ogradă, laolaltă cu găinile.

Găinile, văzând penajul şi coloritul păunului rămaseră înmărmurite. Îl priveau ca pe o fiinţă venită de pe o altă planetă. Aproape că îl considerau o fiinţă divină.

Recent sositul se „umfla în pene” cu înfumurare printre îndepărtatele sale rubedenii.

Sosi momentul „raţiei”. Muncitorul aruncă la păsări grăunţe şi buruiană. Acea minunăţie de pasăre, flămândă, se aruncă asupra mâncării ca oricare altă găină.

Scena la care asistaseră le dezamăgi pe găini: acea minunăţie de pasăre, avea nevoie să-şi umple guşa la fel ca ele; asemenea lor, era dependentă de hrană.

Admiraţia se transformă în decepţie şi dispreţ. Se luară la ciupit cu păunul şi-i smulseră penele.

Iar cel care, cu puţin timp mai devreme stârnea admiraţie, acum, fără pene şi decolorat, stârnea milă şi arăta ridicol.

Atunci când aplauzele ne gâdilă auzul, este bine să ne amintim de greşelile şi mizeriile noastre. Aceasta ne ajută să evităm leşinul.

Nu suntem ceea ce părem a fi. Suntem ceea ce suntem înaintea lui Dumnezeu. Viziunea Domnului este adevărata viziune.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

3 Octombrie – Umbră gigantică

Un copil dintr-un sătuc grecesc trebuia să meargă la şcoala dintr-un sat învecinat, situată la o oră de mers pe jos. Mama sa îl însoţi în prima zi de şcoală. Ca să ajungă la timp au plecat de acasă dis de dimineaţă. Când de-abia parcurseseră 300 de metri, copilul uită de scopul acelei deplasări şi rămase surprins de propria sa umbră care făcea ca el să pară un gigant de vreo 30 de metri. Mama se opri şi, privindu-l direct în ochi, îl sfătui:

-«Nu-ţi admira umbra la răsărit, fiule… Priveşte-o doar la amiază.»

Când orgoliul sau mândria îl domină pe cineva, acesta nu se mândreşte pentru ceea ce este, ci pentru umbra lui: imaginea pe care el şi-o proiectează despre sine însuşi.

La amiază, atunci când soarele bate mai drept, umbra se reduce la mărimea ei normală. Orice circumstanţă care ne afectează este de ajuns pentru a ne pune la punct.

De aceea, este foarte util faptul de a reflecta asupra comportamentului nostru în faţa greutăţilor vieţii. Aceasta ne ajută să ne cunoaştem pe noi înşine.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro